Episodul de săptămâma asta a fost plin cu surprize, ca un brad cu globuri. Lily Taylor străpunge 6 picioare de ţărână (6 Feet Under)şi apare în rolul Donnei, o fostă iubită a Kalindei pe care ne ajută s-o înţelegem mai bine. Un al doilea musafir este Michael J Fox, care vine înapoi din viitor (Back to the Future) în trupul handicapat al unui avocat extrem de interesant. Eli dă semne de revenire în arta manipularii şi aflăm mai multe chestii intrigante despre Blake.
Pe frontul politic, bietul Eli o dă din nou în bară, dar măcar pasează elegant motanul la adversari. N-am avut parte nici de Glenn, nici de Peter, dar Wendy intonează cu aplomb şi cu ceva talent imnul american pe fundalul steagului cu steluţe şi reuşeşte să mai câştige ceva puncte faţă de adversari, fructificând gafa cu mărirea sânilor. Mother Teresa got breast implants, better than Clinton’s haircut Grace o susţine, ajutată de o ranchiună mai veche pe tatăl ei, pe care nu-l iertase. Intervine Alicia ca mamă, ipostază care îmi place mult, deşi apare din păcate destul de rar. Divergenţa dintre ele (It’s politics. It’s different. No, this is family, it’s not different ) are un echivalent românesc legat de spălatul rufelor murdare în familie. Am apreciat faptul că Alicia ştie bine cât de ne-imaculată este Wendy, dar nu foloseşte acest secret nici ca să-şi ajute soţul, nici ca s-o lămurească pe fiica lor. Atitudinea lui Grace se schimbă în uşurare şi bucurie odată ce află că şi-a bănuit degeaba tatăl.
Gingaş gestul de a netezi patul şi a mângâia măcar cămăşile albastre, în semn de recunoaştere a greşelii.
Cazul juridic din această săptămână ne prezintă o tânără frumuşică foc, care dă în judecată o firmă de medicamente pe care o consideră responsabilă de crima şi sinuciderea mamei ei, care lua antidepresivele lor. Firma este reprezentată de un avocat puţin handicapat, dar foarte inteligent, care îşi începe showul păcălind-o pe Alicia chiar la intrarea în tribunal şi apoi manipulează compasiunea juraţilor şi a judecătorului prin boala de care suferă (!), un fel de parkinson, care atrage mila sănătoşilor. Stoarcerea simpatiilor cu orice preţ este o tactică avocăţească, practicată şi în sezonul trecut de o scorpie cu copil mic, dacă vă mai aduceţi aminte. Alicia o secondează pe Diane, dar ele folosesc doar arme convenţionale împotriva neruşinării adversarului, care e atât de exagerată, încât alungă din sală o indignată angajată din chiar firma lui. Asta până când Will le sfătuieşte să apeleze şi ele la circ: Truth is boring. He’s got soap opera, and we’ve got genetic science. A lie always beats the truth. It can adapt. So we need to give the truth the drama of a lie. Am inserat integral acest citat pentru că îl caracterizează pe cinicul Will destul de bine. Fără sugestia lui, procesul ar fi fost probabil pierdut, însă faptul că utilizarea metodelor juridice neortodoxe vine ca sugestie a sa şi nu a lui Derrick, de exemplu, mi se pare de reţinut, deoarece se corelează cu discuţia cel puţin ciudată pe care o are cu Blake în lift.
Will se comportă ca şi cum nu l-ar cunoaşte, deşi Kalinda i-a găsit pe ambii într-o fotografie în care jucau baschet împreuna şi păreau apropiaţi. Apoi îl îndeamnă să facă ce ştie ca să-l îngenuncheze pe un martor în proces, iar acesta îl bagă în spital, folosind din nou forţa brutală cu care era obişnuit printre traficanţii de droguri, la fel ca într-un episod anterior într-o situaţie în care nu-şi avea rostul. Dar de la Blake aflăm că unul din asociaţi e gay şi ascunde asta. Probabil Derrick, căci Will nu e, Alicia, cu siguranţă că nu, iar Diane nu pare (mi-e dor de Marlboro-ul ei (dă, Doamne să mai sune, chiar şi la miezul nopţii)
Diane e prinsă de mai multe ori pe picior greşit de către clownul avocat (trigonometrie avansatâ vs aritmetica), pe care are impresia că-l învinge, dar adevărul e că se subevaluează mult, atât pe ea, cât şi potenţialul firmei – a obţinut exact cât îşi propusese de la început, adică între 30 şi 40 de milioane, şi nu cântărise în mod real cât de vinovată se ştia firma de medicamente. Ca de altfel toate firmele farmaceutice care se îmbogăţesc pe spinarea bolnavilor pe care n-au nici un interes să-i vindece, deoarece şi i-ar pierde de clienţi.Aceeaşi păcăleală o aplică întregii acuzări măscăriciul de avocat, care este vulpea în faţa ursului din fabulă (echivalentul românesc al luptei dintre David şi Goliat). Interesant e că şi vulpea a fost păcălită un pic de iepuraşul Will.
Kalinda îşi continuă investigaţiile legate de Blake şi ajunge la o fostă iubită care e cam supărată pe ea şi care o caracterizează succint: heartless, insensitive, self preservation as her main concern. Pe urmă află că Blake lucrase cu mafioţi, ceea ce ar explica înclinaţia acestuia spre agresivitate. Asta de la un Cary cu zâmbet hoţ, pe care îl vizitează doar când vrea ceva, căci ăsta îi e stilul: because you‘re Kalinda. Iar ea se consideră non-domestic, multitasking. Iata o schiţă completă din care fiecare alege ce vrea. Totuşi se simte vulnerabilă şi ameninţată de Blake şi de ceea ce ar putea afla acesta, iar imaginea nesigură pe care ne-o arată la petrecere mi se pare concludentă:
Eli, deja păţit cu mama lui Peter, e absolut adorabil când se poarta cu Alicia ca şi cu un bibelou extrem de fragil atunci când îi spune despre Grace (I promise, next time, I’ll bring something good). Are grijă şi de noi, mitraliindu-ne cu perle de genul: The smaller the sin, the larger you have to make the magnifying glass… I chose to answer honestly
L-am admirat pe zâmbăreţul Cary că a ajutat-o pe Kalinda în mod colegial, fără interese politice ascunse şi în ciuda înţepăturilor legate de locul de muncă. Ba o şi îndeamnă cu grijă să fie precaută. Un impact deosebit au avut şi cele (numai) trei scene cu Donna, iubita Kalindei, care aduce o idee foarte interesantă şi care nu mi-a trecut prin cap până acum: Kalinda e posibil s-o privească pe Alicia şi altfel, nu doar ca pe o colegă simpatică, ci şi cu ochi languroşi. Uitându-ne în urmă la întreaga lor relaţie, aceasta este nu doar posibil, ci chiar probabil. Sunt curios ce părere aveţi despre asta în comentariile voastre. Mulţumesc întregii echipe de traducători şi îi invit pe toţi să-şi spună părerea despre episoadele pe care lucrează din pură pasiune şi pe care le cunosc îndeaproape.
O scena memorabilă rămâne sărutul din bar (de data asta nu a mai fost în spatele cortinei, ca în sezonul trecut), dar premiul merge la clownul cel isteţ, care a fost interpretat magistral:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu