Am asteptat sa apara si acest al doilea episod din aceasta a doua parte al acestui al treilea sezon, pentru a vedea in ce directie vor sa o apuce cu toata treaba asta cu Mike, daca o vor taragani pana la finalul sezonului, ceea ce inca e posibil, desi putin probabil, sau daca o vor incheia repede si frumos cu o fundita deasupra. Desi ma bucur ca poate asa vor trece si ei la alte chestii, nemairecicland acelasi lucru in fiecare sezon, nu pot sa zic ca solutia gasita ma satisface pe deplin.
Dar sa le luam pe rand. Louis miroase ca ceva nu e in regula, si se hotaraste sa investigheze, asa ca se duce la cea mai sigura sursa de informatii: Donna. Daca in orice alt caz, asta ar fi un lucru indicat, acum insa nu a fost cea mai stralucita idee a lui. Iar Donna face ce stie ea mai bine: cu mana stanga ii arata gardul vopsit, iar cu mana dreapta ascunde leopardul. Donna e un fel de Frank Underwood (pentru cei care nu s-au uitat inca la House of Cards, sa va uitati; voi mai face trimiteri in cadrul acestui post), dar mai eleganta. Probabil ca daca ar vrea sa cucereasca lumea, i-ar trebui doar deschizator de conserve.
I know what you did…
Revenind insa la Louis, el probabil a fost cel mai vertical dintre toti in aceste doua episoade, chiar daca putin cam prostut si ingamfat pe alocuri. Omul are o singura misiune, pe care o indeplineste sau tinde sa o indeplineasca la perfectie: protejarea firmei si pastrarea puritatii Harvard-iene. Asta e programat sa faca si asta face. Faptul ca eu consider ca intreaga regula cu Harvard e idioata, si in consecinta asta inseamna ca intregul plot principal pe care se bazeaza serialul e stupid, e cu totul alta treaba. Nu stiu exact care e obsesia americanilor cu Harvard Law, dar indiferent cat de inalte sunt standardele de acolo, asta nu inseamna ca in afara absolventilor ei, nu mai exista si alte persoane cu o pregatire si un potential la fel de ridicate. Oricum ar fi, Louis ajunge intr-un final la concluzia ca Mike nu a fost la Harvard… pe care o abandoneaza la scurta vreme, dupa ce isi umfla putin penele, in urma unor rauri de lacrimi din partea tuturor de la Mike, prin Rachel si pana la Hervey.
Bau-Bau de la Etica
Asta nu pot sa zic ca am apreciat foarte mult: modalitatea cum s-a rezolvat totul, nu prin vreo sclipire de geniu, prin vreun plan, prin vreun argument rational irefutabil (nu radeti, e chiar un cuvant si e folosit destul de des in drept :D), ci practic prin rugaminti si apeluri la sentimentalisme, asa cum s-a rezolvat si toata treaba cu Denis Cameron si Ava “Lady Stark” Hessington. Nici atunci nu mi-a placut, si nici acum nu pot sa zic ca m-a atras foarte mult, desi parca acum a fost mai bine pusa in practica. Pentru un serial atat de inteligent si bine executat cum este Suits, mi se pare inacceptabil ca scenaristii sa nu poata sa gaseasca alta iesire decat aceasta, mai ales din problemele cele mai spinoase. Am inteles, l-au facut pe Louis sa para mai uman, mai acceptabil, dupa ce l-au facut eroul pseudonegativ timp de 3 sezoane, insa in acelasi timp Harvey si Mike au scazut putin. Am apreciat totusi ironia fina cu Etica Legala, materie care la noi nu exista, nu se preda in facultate decat ca materie facultativa care nu se tine niciodata din lipsa de studenti. Se dau insa examene din ea la admiterile in profesia de avocat si respectiv de magistrat, dar nu de esenta, ci de retinere cat mai buna a unor legi si regulamente mai mult sau mai putin sterile. Just saying…
The truth and nothing but the truth… the subjective truth
Trecand mai departe, mi-a placut mai mult cazul ce a constituit plotul secundar din cel de-al doilea episod decat cel din primul. Poate si pentru ca a privit-o pe Jessica care a fost mai barbat decat Mike in primul, dar mai ales pentru ca a avut mai multa legatura cu actiunea principala, cel putin principial si s-a intregrat mai armonios. Am amintit de etica mai sus, si ceea ce a declarat Jessica pe final in instanta, imi da mai mult de material de filozofat pe partea asta, decat, de exemplu copilariile lui Mike cu avocatul pe care are pica. Asadar sa trecem la filozofat. Adevarul. Tot adevarul si numai adevarul. Dar care adevar? Adevarul absolut nu exista, poate numai in matematica, dar in drept cu siguranta nu exista. E o chestie de perspectiva, de interpretare. Veti zice ca nu e asa, ca legea este cea care este interpretabila, circumstantiala. Si asta e corect, dar legea e bazata pe conduite umane, pe fapte sociale si pe incercarea de a le reglementa, de a le ordona. Ori prin esenta conduita umana sociala este subiectiva, evolutiva si extrem de variata. Faptele sunt fapte… pana sunt relatate ulterior de diferite persoane care le trec prin propriul filtru. Unii au un singur filtru pe care il folosesc involuntar, altii, precum Jessica, isi aleg filtrul in functie de consecintele juridice. Este evident ca ceea ce a facut Jessica este o miscare extrem de bine calculata, care i-a permis sa obtina ceea ce vroia, punand-o in acelasi timp la adapost de orice consecinte juridice negative. In astfel de momente se vede experienta Jessicai si motivul pentru care numele ei este primul la firma. Iar acest comportamet profesionist (cel putin pe final) este in stricta contradictie cu cel al lui Mike.
Iar ai mancat fasole?
Nu vreau sa intru prea mult in treburile lui Mike, pentru ca mi se par puerile, si desi inteleg de ce este tinut inca in aceasta faza adolescentina (pentru a contrasta cu maturitatea profesionala a lui Harvey si a accentua relatia master – padawan mentor – invatacel), nu voi discuta prea mult de lipsa de profesionalism din primul caz, de evidenta ipocrizie, rectificata totusi intr-un final, sau de relatia cu Rachel. Voi remarca doar ca nu mai e telenovela, si singurul lucru care ar merita dezbatut mai amplu este pozitionarea unor persoane pe un piedestal atat de inalt, ca modele, uitand insa ca sunt oameni, supusi greselii ca oricine, cum a fost cazul tatalui lui Mike. Dar am filozofat destul, mai sus. Mult mai interesant mi se pare Harvey, atat in viata personala cu Scotty, cat si in cea profesionala cu Jessica.
Ladies and Gentlemen: Michael Phelps!
In primul rand Scotty, poate echivalentul lui Harvey in ceea ce priveste aspectul juridic, cu care acesta pare sa vrea cu adevarat sa aiba o relatie serioasa. Ceea ce e de remarcat este ca Harvey se comporta in aceasta privinta asa cum s-ar comporta intr-o tranzactie de afaceri, incercand sa obtina ceea ce vrea prin intelegeri, manipulari si bani. Noroc cu Donna ca il mai trage de maneca. Oricum ar fi, se pare ca o vom vedea mai des pe Scotty, ceea ce e un lucru bun, in opinia mea. Si cu Jessica se pare ca se inbunatateste relatia, Harvey ajungand chiar sa fie vocea ratiunii in episodul secund. De altfel acea incredere despre care vorbeau, incredere prin care sa poti sa fii sigur ca celalalt va face ceea ce trebuie fara a fi nevoie sa il verifici la fiecare pas, mi se pare principalul plus adus de inceputul acestui sfarsit de sezon 3. E o speranta ca de la luptele interne din primele sezoane, vor trece la ceva mai substantial, mai interesant, mai …altfel. Si acea incredere se transpune atat in viata persoanala a lui Harvey, cat si in relatia lui cu Mike ori Louis.
Fo’ the ladies
In final, trebui totusi sa zic ca ma bucur ca s-a intors Suits. Stiu ca am o tendinta de a evidentia mai degraba punctele slabe ale serialului, insa acestea sunt totusi minore. Suits este inca un serial entertaining si destul de inteligent, daca si numai pentru faptul ca Harvey rules!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu