Se zice că este bine să nu ai regrete. Să consideri că, oricât de mult ai risca, decizia pe care o iei este cea mai bună. Dimpotrivă, dacă se dovedește că nu va fi așa, atunci rămâi cu lecția de viață – una învățată și asimilată forțat, dar care te poate împiedica să mai repeți aceleași greșeli ca în trecut. Iar aici intervine încrederea în propriile decizii. La un moment dat, întrebarea „ce ar fi fost dacă…?” nu mai are niciun folos, ba din contră, este sursa unei permanente agitații interioare, care ne poate împiedica să judecăm corect.
Grey’s a revenit după aproape două luni și jumătate de pauză, și a făcut-o în stil mare. A fost, cred eu, cel mai bun episod al sezonului până acum, deoarece a avut de toate, așa cum ne-a obișnuit serialul de 10 ani încoace: momente vesele, momente triste și momente care, cu siguranță, ne pun pe gânduri.
Episodul debutează de unde s-a încheiat precedentul: nunta lui April. Aparent, aceasta l-a ales pe Jackson, iar decizia ei a produs o serie de alte evenimente destul de neplăcute, pentru toți ceilalți. Mai exact, fuga lui April cu Avery a declanșat o întreagă avalanșă de rupturi: Arizona pune sub semnul întrebării viitorul său cu Callie, Meredith este contrariată de oferta pe care a primit-o Derek de la Președintele SUA, Ben și Miranda aruncă toate cărțile pe masă, iar Stephanie este, sufletește vorbind, distrusă. Ceea ce mi s-a părut absolut enervant din partea lui April este faptul că s-a răzgândit (din nou!) și că nu îl vrea nici pe Jackson. Am fost surprins să văd că, de fapt, totul are un happy end pentru cei doi, deși privirile ascuțite ale colegilor și faptul că trebuie să țină totul în secret pentru o perioadă nu sunt tocmai plăcute. Mai adăugăm și o Bailey foarte curioasă plus noua regulă a spitalului – propusă în urma plângerilor înaintate de stagiari – și ajungem la concluzia că nimic nu le vine în ajutor. Per ansamblu, cred că decizia lui April era de așteptat, având în vedere că perechea formată de cei doi este una de viitor.
Ce mi-a plăcut în mod special la acest episod este modul cum s-au reparat toate fisurile cu care a început episodul: după trei săptămâni, parcă lucrurile au intrat pe un oarecare făgaș normal. CalZona caută o casă a lor, o casă care să nu mai poarte poverile trecutului zbuciumat al celor două și, semnând acele acte pentru demararea formalităților, uită de tot ce a fost dureros și neplăcut și își asumă un risc destul de mare, timpul fiind cel care va decide dacă a fost sau nu o idee bună.
Meredith și Cristina sunt în plin proces de refacere a frumoasei relații de prietenie care este, la urma urmei, piatra de temelie a întregului univers Grey’s. Un pas mare este faptul că pot coopera din nou în aceeași sală de operații, iar un pas și mai mare este faptul că acestea își povestesc, din nou, problemele prin care trece fiecare.
Că tot vorbeam despre trecut, Derek și-l vede pe al său răscolit și analizat de către oficialii Casei Albe, totul fiind parte a procesului de recunoaștere a talentului deosebit pe care îl are acesta. Este extrem de neplăcut să ți se aducă aminte de unele greșeli pe care le-ai făcut în trecut, mai ales la un nivel atât de oficial. Mer nu este cea mai înțelegătoare persoană, mai ales când este până peste cap implicată în cercetarea ei, iar în discursul ei se pot simți ușoare urme de invidie.
Cel mai bun exemplu pentru întrebarea „ce ar fi fost dacă…?” este Shane. De la moartea lui Heather, acesta a fost măcinat puțin câte puțin de gândul că ar fi trebuit să fie el în locul fostei sale colege, iar excesul de zel din sala de operații a fost picătura care a umplut paharul. Deși nu a fost eliminat din program, acesta este tratat cu o atitudine extrem de rece de către Owen, care consideră că ar trebui să se repună pe picioare îmbrâncit de la spate, spre deosebire deWebber, care este de părere că Ross încă este fragil și că se poate rupe în orice moment. Personal, sunt de părere că abordarea bruscă a lui Owen nu este chiar o idee strălucită, având în vedere că Shane are și așa un respect de sine la pământ.
Cel mai trist moment al episodului a fost marcat de moartea lui Jimmy, dar cred că și mai tristă este neliniștea sufletească a lui Alex. Este de-a dreptul chinuitor să vezi prin câte este nevoit să treacă acesta, de la trecutul său traumatizant, la nesiguranța relației cu Jo, obligația de a face față familiei lui Jimmy și la faptul că trebuie să îl vadă pe acesta cum se stinge din viață. Merită fericire din plin, dar se pare că tot întârzie să apară.
La un moment dat, este normal să vrei să schimbi anumite lucruri sau decizii pe care le-ai luat în trecut, oricât de corecte ar fi părut ele la momentul respectiv. Dar, pe de altă parte, dacă nu riști, nu pierzi. Dar nici nu câștigi. Da, cele mai bune și cele mai proaste decizii arată la fel. Ce e de făcut? Să ai încredere în propriile forțe. Dacă tu crezi că va fi bine, atunci va fi.
The epically great decisions and the epically bad ones look exactly the same when you’re making them. Looking back, it’s easy to see when a mistake has been made and to regret a choice that seemed like a decent idea at the time. But if we use our best judgement and listen to our hearts, we’re more likely to see that we chose wisely and avoided the most deepest, most painful regret of them all… the regret that comes from letting something amazing pass you by. / Cele mai bune și cele mai proaste decizii arată identic în momentul când trebuie luate. Dacă te uiți înapoi, este ușor să vezi atunci când ai făcut o greșeală și să regreți o decizie care părea o idee decentă la momentul respectiv. Dar dacă am folosi cea mai bună judecată a noastră și dacă ne-am asculta sufletele, am observa că am ales ceea ce trebuia și că am evitat cel mai dureros regret dintre toate: acela care apare atunci când lași ceva uimitor să îți scape printre degete.– Meredith Grey
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu