Revenge – 3×22 “Execution” (final de sezon)

Viața întotdeauna are suișuri și coborâșuri are eșecuri și victorii, iar atunci când încercăm să luăm dreptatea în propriile mâine rezultatul e doar și mai multă durere. Dacă asta nu era clar până acum cu siguranță Amanda Clarke este exemplul perfect.

Atunci când te lași condus doar de gânduri rele și uiți că pentru fiecare lucru vine și răsplata, ajungi să uiți să îți trăiești propria viață. Exact aici a ajuns și Amanda care la finalul răzbunării ei a rămas fără vreo fărâmă de umanitate, a  pierdut omul pe care susținea că îl iubește, și-a pierdut cea mai bună prietenă, totul pentru o răzbunare care o lasă jelind.
Apreciez faptul că scenariștii au făcut din Revenge o luptă a femeilor puternice, Conrad fiind mult mai ușor de învins odată ce a pierdut sprijinul Victoriei. Sper ca noul sezon să aducă un sfârșit și pentru Daniel care se pare că și-a găsit nașul în persoana lui Gideon.
De asemenea apreciez tipologiile de oameni  pe care le-am întâlnit în Revenge și felul în care au fost interpretate de fiecare actor în parte. Madeleine a oferit sezonul acesta un joc actoricesc foarte bun. Din serialele pe care le urmaresc eu nu cred că mai este vreun antagonist pe care să-l agreez atât. Frumos creat personajul, frumos jucat. Victoria a avut parte de situații limită, de momente în care umanitatea ei s-a văzut în dragoste, de durere și în final, descoperirea Amandei o aduce într-o stare din care cu siguranță va ieși în următorul sezon, că doar Amanda nu e ea fără Victoria.

Aiden este personajul după care nu știu încă dacă să jelesc sau nu. Era clar de la începutul episodului pilor că Amanda va rămâne cu Jack. Oricât nu e el agreat de unii, Jack e cel care se va alege la final cu fata. E cam greu de crezut altfel. Ceea ce mi-a plăcut la relația Aiden- Amanda este felul în care el este umanitatea ei. Dacă e greu de înțeles asta revedeți scenele cu el și Emily și totul se clarifica. Mă bucur că soarta lui nu mai este legată de a răzbunătoarei noastre pentru că ar fi meritat o viață mai bună. Din punctul meu de vedere scenariștii ar fi trebuit să-l lase plecat odată pentru totdeauna și nu să-l scoată într-un mod aproape stupid din joc. Dar din moartea lui vedem cu toții cum răzbunarea Amandei o lasă pe ea în primul rând singură și repercursiunile asupra ei nu pot fi niciodată vindecate.

Conrad, ei bine aici e cu totul altă poveste. Oricât de trist e felul în care scenariștii operează plotul ăsta uneori , scena cu el de la ieșirea din închisoare până la întâlnirea cu maleficul al cărui nume prefer să nu-l menționez (a se citi David Clarke) e fenomenală. Actorul a avut o lejeritate în a face ultimii pași către moarte care m-a făcut să zâmbesc chiar și după ce am realizat că drumul lui în Revenge se încheie. Încerc să rămân într-o manieră pozitivă și să nu mă mir că în Revenge personajele se pare că dacă nu le vezi sângerând/ sufocate nu rămân moarte nici cum sau să nu mai întreb de ce vor scenariștii să facă toată lupta asta de eroină a Amandei în van dacă tatăl său până la urmă a stat bine merci ascuns printr-o pădure așteptând ca fiica sa să îi curețe numele ca mai apoi să se întoarcă teafăr și nevătămat în brațele familiei.

Nolan a pierdut și el destule în alegerea lui de a rămâne fidel promisiunii făcute mentorului său. Îmi doresc să recupereze MyClone deși dacă se poate fără Gideon al cărui rol, deși apărut în ultimul episod tot pare mai important decât a lui Margaux pe care nu l-am înțeles. Dacă se poate să își găsească și fericirea ar fi tare bine.
Jack ajunge strâns cu ușa de către Charlotte care dintr-o dată are puteri metafizice. Multe îți poți da seama de la o strângere de mâna, dar ce știu eu despre asta. Cu siguranță asta e cheia realizării a the big happy  Clarke family, dar ce știu eu, un mic copil ce scrie într-un word.
Mi-a plăcut sezonul acesta din Revenge din prisma felului în care actorii au știut să pună pe tava ura, nepăsarea, iubirea, disprețul și toată sfera emoțiilor umane. Mi-a plăcut sezonul acesta la Revenge că deși actorii au avut de luptat cu un scenariu telenovelistic au făcut-o cu stoicism nereușind încă să mă facă să renunț la drama din Hamptons și dându-mi putere să înghit diferitele feluri puerile și demne de un alt post tv și nu ABC de a se juca ale scenariștilor. Singurul merit al lor e faptul că au știut să pună emoție acolo unde trebuie și că au jucat o întreagă audiență până la limită. Mi-a plăcut Revenge pentru că dincolo de lupta continuă a Amandei am întrevăzut durerea unei fiice, iubirea ei și puterea cu care un om devine supraom atunci când are pentru ce lupta. Cheers to that.