În primul rând, vă salut. Un nou sezon, un nou recenzor: numele meu este Bogdan (bgdi pe TvBlog) și de astăzi mă voi ocupa de recenziile serialului meu de suflet, Grey’s Anatomy. Da, este serialul meu de suflet. Am mai zis-o de foarte multe ori prin comentarii, când am descoperit acest serial, nu am mai putut dormi nopțile până nu am epuizat toate episoadele apărute până în momentul respectiv. Iubesc acest serial pentru că mă face să râd și să plâng (uneori chiar în același episod), să mă bucur și să mă întristez, să trăiesc fiecare emoție la intensitate maximă. Sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor! Așadar, să începem!
Episodul din această săptămână a fost conturat pe ideea „strigătelor” după îndurare, un fel de „mă predau”, care, deși funcționează în cazul jocurilor copilăriei, atunci când adevăratele obstacole ne ies în cale, orice țipăt este zadarnic.
Episodul 3 al sezonului 10 începe de-a dreptul apoteotic: în casa MerDer este un adevărat baby-disaster. Cu doi copii mici și un bebeluș plus o extra mamă, haosul este inevitabil. Derek nu mai are părul impecabil, Meredith este frântă, iar Callie doarme pe jos. Totuși, adulții noștri reușesc cumva să echilibreze situația și să își împartă sarcinile astfel încât să fie pace și ordine pentru toată lumea.
Dacă problemele lor se rezolvă ușor, problemele din Sloan Grey Memorial Hospital nu sunt atât de facile. Webber este în recuperare și refuză complet ajutorul celorlalți. Mai mult, este prea mare pentru a se înjosi atât de mult încât să accepte să fie hrănit prin intermediul unui tub. Shane este cel care îl coboară încet, fără prea mult zgomot și fără ochi nedoriți împrejur, de pe pedestalul pe care Richard este urcat. Sunt de părere că oricât de mare și tare ești, tot ajungi la un moment dat să fii nevoit să accepți ajutorul celorlalți, atunci când tu pur și simplu nu poți. Nu trebuie să fii mândru, nu trebuie să arăți cu degetul și, mai ales, trebuie să te lași ajutat. Meredith a făcut ceea ce trebuia. A făcut ceea ce credea ea, în momentul respectiv, că trebuie făcut. Totuși, Webber îi reproșează că trebuia să îl lase să moară atunci când decizia se afla în mâinile ei. I chose the wrong person / Am ales pe cine nu trebuia este replica dură și rece pe care i-o adresează lui Mer atunci când aceasta nu vrea decât să obțină confirmarea că a făcut ceea ce trebuia.
Ei bine, dacă Meredith are de-a face cu ambiția nefondată a lui Webber,Cristina îl tachinează pe Alex în legătură cu relația dintre el și Jo. Și totuși, Jo este cea care își forțează norocul (și ultima pereche curată de lenjerie intimă) și rezervă fosta casă Grey doar pentru ei doi. A nu se înțelege greșit – Jo încă suferă după moartea lui Heather, doar că ea consideră că a venit momentul să își vadă de relația ei.
Cristina are dificultăți în a se separa de trecut. De Owen, mai exact. De atingerile de mână, de săruturile care țin loc de „succes!” și de toate momentele trăite alături de Owen. Cu toții am avut problema asta la un moment dat, cu toții ne simțim bântuiți de fantomele trecutului și mai ales, de teama că, dacă nu lăsăm trecutul în urmă, vom fi condamnați să îl repetăm. Soluția? În concepția Cristinei, este o altă persoană. Oare așa să fie? (Doamne, cât o să îmi lipsească Cristina!)
Trecem la un cuplu cu adevărate probleme: CalZona. Am mai zis-o de multe ori,Arizona nu are niciun fel de scuză. Să rănești persoana care ți-a fost alături atâta timp, să o faci să sufere în cel mai înjositor mod posibil este un gest de neiertat. Nu poți să fii infidel sufletului care – efectiv – te-a suportat, chiar dacă ai trecut printr-o traumă inimaginabilă. Ce-i drept, Arizona încearcă, și consideră că terapia le-ar putea rezolva relația. Callie nu se lasă atât de ușor în fața Arizonei și nu mai este dispusă să îi ierte atât de multe celei pe care o considera jumătatea ei , indiferent de rochiile pe care le poartă aceasta, cu scopul de a impresiona.
SGMH are din nou probleme cu banii, după ce furtuna a distrus una dintre sălile de operații. În acest scop, Owen îl presează pe Jackson pentru a chema toți noii deținători ai spitalului și aceștia ajung la concluzia că cea mai bună soluție este o gală caritabilă, unde toți bogătașii din Seattle vor contribui la bună-starea spitalului. La urma urmei, trebuie să ne mai și distrăm, nu-i așa?
Nu în ultimul rând, mai răsare soarele și pe strada lui April: aceasta află că a trecut examenele și este cât pe ce să sară (a câta oară?) în brațele luiJackson, dar acesta știe mai bine și îi oferă… un high-five.
Ei bine, se pare că săptămâna viitoare doctorii noștri lasă halatele deoparte și se îmbracă la costum pentru petrecerea fastuoasă dedicată, la urma urmei, spitalului.
Sper că v-a plăcut prima mea recenzie la Grey’s Anatomy și aștept orice părere sau critică.
În loc de final, cred că cele mai potrivite pentru a încheia acest episod sunt cuvintele lui Meredith: It’s not a game anymore, and we’re not kids. You can cry “mercy” all you want, but nobody’s listening. It’s just you. Screaming into a void. / Nu mai este un joc și nu mai suntem copii. Poți să strigi după îndurare cât vrei, dar nimeni nu te va asculta. Ești doar tu, care strigă în zadar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu