marți, 26 august 2014

The Vampire Diaries – 3×13 “Bringing Out the Dead”

TVD nu a avut decat o saptamana fara episod nou, dar mie mi s-a parut ca timpul pana la difuzarea lui 3×13 a trecut mai greu ca oricand. Asa se intampla cand esti foarte investit afectiv in evenimentele dintr-un show la un moment dat. Si cand, in sfarsit, intrasem pe linia dreapta a acestei asteptari, un angajat incompetent al postului CW a permis difuzarea unui promo pentru episodul 3×14, promo care continea unul dintre cele mai mari spoilere posibile nu doar pentru episodul de fata, dar si pentru povestea de ansamblu a sezonului – si anume in acel promo aparea Mama Original, indicandu-ne ca ea e personajul care se afla in misteriosul sicriu ramas in posesia fratilor Salvatore, fapt ce ar fi trebuit sa fie marea surpriza a episodului 3×13. Pe buna dreptate, Julie Plec si producatorii care nu autorizasera difuzarea unui asemenea promo au fost livizi de furie, la fel si o parte dintre fanii care au fost spoiled intamplator prin urmarirea acestui clip care nici intr-un caz nu ar fi trebuit sa contina un spoiler de asemenea proportii.
Bineinteles ca printre acesti fani m-am numarat si eu, iar aceasta intamplare nefericita mi-a afectat inevitabil impresia pe care mi-a lasat-o “Bringing Out the Dead”. Episodul a fost bun, dar impactul ar fi fost cu adevarat extraordinar daca aparitia lui Esther ar fi fost si pentru mine surpriza care a fost pentru telespectatorii unspoiled. Oricum, in acest episod s-au intamplat multe lucruri dintre care unele au fost awesome, am aflat noi informatii din trecutul indepartat al lui Klaus si Elijah si, bineinteles, i-am intalnit in sfarsit pe restul Originalilor. Finn arata ca un om al cavernelor ( dar, hey, a fost in sicriu 900(!) de ani), iar Kol e un fel de mini-Elijah (din punctul meu de vedere, cei doi seamana izbitor).
Episodul debuteaza exact unde am ramas la sfarsitul lui 3×12, respectiv la “invierea” lui Elijah. Asa cum am anticipat, nu dureaza mult pana acesta si Klaus se iau la bataie, Elijah fiind suparat de tradarea fratelui sau. M-a amuzat tare cum Klaus era foarte preocupat de posibilele stricaciuni cauzate de aceasta lupta casei sale nou decorate si mi-am amintit de grija pe care o are Damon pentru covoarele de la Casa Salvatore (Damon si Klaus au un os de gospodina in ei si ar trebui sa organizeze ceaiuri la care sa schimbe idei despre decoratiuni interioare si chestii de genul asta J). In timpul luptei, Klaus scoate repede pumnalul din fratele sau Kol si e pe punctul de a-l injunghia din nou pe Elijah, dar acesta sugereaza ca ar fi mult mai neplacut pentru Klaus daca el va fi cel “adormit” si Klaus va avea in schimb de-a face cu acest Kol (hmm, oare de ce?!) si, in consecinta, Klaus se calmeaza. El ii spune lui Elijah despre moartea lui Mikael (sincer, Elijah nu mi s-a parut a fi suparat din aceasta cauza, probabil nici chiar el nu era mare fan al lui Original Daddy Douchebag) si apoi ii cere ajutorul in lupta impotriva lui Stefan pentru a termina odata aceasta poveste cu sicriele si a reuni familia, iar Elijah se gaseste din nou in fata dilemei de a avea sau nu incredere in Klaus.
Avand in vedere ca atunci cand l-a “inviat” Damon i-a lasat un biletel (cu xoxo la final – lol,tipic Damon!) pentru a aranja o intalnire/eventual complot impotriva lui Klaus, Elijah merge sa il intalneasca pe acesta a doua zi. Si, OMG, Elijah s-a tuns in sfarsit si am murit de fericire deoarece eu faceam parte dintre acei fani care, desi il adorau pe Elijah, uram cu pasiune freza lui gen anii ’90 pentru ca era atat de tacky…eww, nici nu vreau sa ma mai gandesc! Dar acum, printul nostru arata perfect si are aceeasi atitudine eleganta pe care a avut-o mereu, fie ca povesteste, fie ca unelteste sau arunca monede cu care face tandari geamurile cofetariilor. Se va alatura el fratilor Salvatore sau vechea zicala: “Sangele apa nu se face” va triumfa din nou?
Damon si Elijah fac aranjamente pentru o runda de negocieri la care sa participe si Stefan si Klaus, dar Stefan e foarte nemultumit ca Damon a ales sa aiba incredere in Elijah care i-a mai tradat si in trecut. Da, Stefan, planul tau e mult mai bun…oh, wait, care plan?! Pentru ca tu de fapt nu ai nici un plan concret si lucrul asta deja e demult evident. Pana la urma Damon reuseste sa-l convinga sa mearga la cina organizata de Klaus si astfel ajungem sa avem si noi parte de una dintre cele mai entertaining si mai reusite scene din TVD ever – bineinteles ma refer la tot ce s-a intamplat intre Klaus/Elijah/Stefan/Damon la respectiva cina. Coeficientul de hotness al acestei scene e OFF.THE.CHARTS si contine cate ceva pentru toate gusturile. Atitudinile celor 4 sunt cat se poate de diferite : Klaus e fermecator si amenintator intr-o maniera suava (in afara de momentele in care e pur si simplu adorabil), Elijah e intruchiparea cool-ului, Stefan e douchy/smug (si ma face sa alternez intre dorinta de a-i trage vreo 2 palme si cheful de a rade incontrolabil la naivitatea si tupeul sau gratuit), iar Damon e precaut, prefacut si concentrat pe planul de a obtine un rezultat pozitiv din aceasta intalnire.
Ideea de baza e ca am iubit fiecare secunda a acestei scene si as vrea sa vorbesc doar despre ea la infinit, desi, evident, asa ceva nu e posibil. Prestatiile actoricesti sunt pur si simplu perfecte in aceasta scena si cred ca imi vor ramane mult timp pe retina micile detalii cum ar fi felul in care Damon i-a facut cu ochiul lui Elijah, Klaus LOL-ing cand Elijah a intrebat de Elena si Stefan i-a spus sa-l intrebe pe Damon, Klaus punandu-si degetul la gura in cea mai adorabila maniera posibila cand Stefan a cerut sa nu se mai discute despre Elena, expresia lui Stefan de bucurie la necazul altuia cand Elijah povestea ca el si Klaus au fost intr-o situatie tragica similara cu cea dintre el si Damon din cauza unei femei si in final schimbul de priviri triste si pline de inteles intre Damon si Stefan cand au auzit ca pana la urma Klaus si Elijah au reusit sa treaca peste diferentele lor create de acea femeie si ca legatura frateasca a fost mai presus de orice.
Dar sa o luam cu inceputul. Motivul oficial pentru care fratii Salvatore se afla la aceasta cina e pentru a negocia un pact de incetare a ostilitatilor cu Klaus. Motivul real e ca ei vor sa traga de timp pentru a-i permite lui Bonnie si mamei ei sa incerce sa deschida sicriul misterios care fusese ascuns in prealabil de catre Damon in subteranele unde existau acele desene pe pereti. Atitudinea lui Stefan e jerky, dar Klaus il potoleste temporar, amenintandu-l ca ii va spinteca si pe el si pe Damon daca nu accepta sa discute civilizat. Stefan continua totusi sa-l provoace (stupid) pe Klaus si aminteste de Rebekah, crezand ca Elijah nu stie nici el despre ce s-a intamplat cu mama lor. Insa Klaus deja il pusese in tema pe Elijah si tot ce mai ramane de spus e replica geniala a lui Damon :”Hey Stef, remember when you killed dad? Might wanna dial down the judgement till desert”[ 10000 de puncte pentru Damon la aceasta faza, practic in aceasta replica sunt distilate multe dintre problemele pe care eu le-am avut cu Stefan ca personaj de-a lungul timpului].
Cu ocazia cinei aflam si care a fost povestea cu Original Petrova. Aceasta era o femeie pe nume Tatia (probabil o prescurtare de la Tatiana?!) care locuia acolo unde se stabilisera Originalii la venirea din Europa si avea deja un copil cu un alt barbat. Datorita frumusetii ei extraordinare, ea era curtata de toti barbatii, insa, spune Elijah, Klaus e cel care a iubit-o cel mai mult. Klaus admite ca si Elijah a iubit-o la fel de mult si avem o senzatie de deja-vu pentru ca e exact povestea din zilele noastre intre Damon/Elena/Stefan. Din cauza acestei femei, relatia dintre Klaus si Elijah s-a deteriorat si mama acestora a hotarat ca ea sa fie femeia al carei sange le va fi servit impreuna cu vinul vrajit la momentul cand vor fi transformati in vampiri. Oh,man, daca eu va spun ca in TVD vrajitoarele sunt the worst? Chiar daca Tatia era un motiv de discordie intre cei 2 frati Originali, cine era Esther ca sa hotarasca folosirea ei intr-un asemenea ritual? Cine era ea ca sa hotarasca cine moare si cine traieste? Ugh! Si nici nu mi-e foarte clar, sangele ei a fost folosit fara a fi omorata atunci cand au fost ei transformati in vampiri si ulterior a fost ucisa in sacrificiul in care s-a creat blestemul care bloca partea de varcolac al lui Klaus? Bazandu-ne si pe informatii anterioare, mitologia e ambigua rau de tot in aceasta situatie. Totusi pentru faptul ca sangele ei a fost folosit la insasi crearea rasei vampirilor incepe sa aiba sens de ce exista aceasta legatura/atractie irezistibila intre vampiri si doppelganger-ele ei.
Oricum, aceasta poveste cu iubirea lui Klaus si Elijah pentru Original Petrova era speculata de multe luni in cadrul fandom-ului si chiar incep sa ma ingrijorez ca scenaristii petrec mult mai mult timp decat ar trebui pe forumuri. Una e sa fii in contact cu fanii si alta e sa incepi sa materializezi tot ce vezi pe aceste forumuri/twitter pentru ca nu ma atrage ideea ca show-ul sa devina chiar atat de previzibil si fan-serving.
Trecand la pactul propriu-zis, propunerea lui Damon e o varianta imbunatatita a ceea ce pretindea Stefan de la Klaus in episodul trecut: Klaus si restul Originalilor sa paraseasca orasul pentru totdeauna fara a cauza rau nimanui si in schimb primeste sicriul. Klaus le spune ca nu va renunta la Elena deorece ar putea avea nevoie de sangele ei pentru a crea noi hibrizi in viitor si incepe apoi sa-i manipuleze pe fratii Salvatore printr-un joc psihologic, folosindu-se de ideea care exista la un nivel mai mic sau mai mare in mintea lor conform careia ei doi sunt marea problema din viata Elenei, ceea ce o pune pe fata intr-un pericol constant si lasa sa se intrevada un final tagic. Si e evident ca planul atinge niste puncte nevralgice pentru ca si Damon e foarte serios, iar Stefan isi pierde treptat tupeul si incepe sa fie cu adevarat atent la cuvintele lui Klaus.
Contraoferta lui Klaus e sa ii acorde protectie Elenei pentru a avea o viata linistita si fericita, asigurandu-se ca se va casatori cu un om si va avea copii pentru a continua linia Petrova si a mentine posibilitatea ca peste cateva sute de ani sa mai apara o doppelganger. Klaus chiar sugereaza in mod hilar ca Elena ar trebui sa fie cu un baiat ca Matt, iar Damon e de-a dreptul revoltat. Hi-hi-hi! Cand Stefan, in loc de a parafa intelegerea, il sfideaza din nou pe Klaus, aceasta inceteaza cu politetea si in sfarsit isi foloseste puterea superioara si ii forteaza [la propriu]mana lui Stefan in semineu, dandu-i foc. Well, FUCKING FINALLY! Serios, toata atitudinea asta smug a lui Stefan si toleranta exagerata si lipsa de reactie a lui Klaus la aceasta (in conditiile in care el e atat de puternic comparativ cu Stefan) devenea ridicola. Damon e imobilizat de Elijah care pare a fi de partea fratelui sau si nu mai poate face nimic altceva decat sa spuna ca va merge sa aduca sicriul pentru ca Stefan va fi ars de viu de catre Klaus in caz contrar. Now you’re talking!
In paralel cu aceste evenimente de la resedinta lui Klaus, Alaric si Elena afla de la serif ca pe tepusa care a fost arma crimei in cazul legistului gasit mort in padure se gasesc amprentele Elenei. Ea nu este considerata suspecta, dar isi doreste in mod evident sa afle cine e in spatele acestui mister. Damon ii sugereaza la telefon ca o suspecteaza pe Meredith si Elena merge sa investigheze pe cont propriu la spital. La spital se afla si Caroline care il cauta pe tatal ei. Meredith ii explica despre reactia furioasa a lui Bill Forbes vis a vis de faptul ca i-a fost salvata viata folosindu-se sange de vampir si pretinde chiar ca Bill a amenintat-o ca va cere sa i se ia licenta de practica din acest motiv, ceea ce suna totusi exact ca ceva ce ar spune Bill. Mai mult, Meredith e in tema cu faptul ca si Caroline e vampir. Whoa!
Pornind impreuna cu Elena pe urmele tatalui sau, Caroline il gaseste mort prin injunghiere intr-o magazie a spitalului. Elena realizeaza rapid ca barbatul inca avea sangele de vampir in el si ca are acum posibilitatea de a se transforma. Ce chestie ca Bill a ajuns in aceasta situatie exact prin maniera in care a ajuns si Caroline cand a fost transformata. De la acest punct e destul de clar pentru mine ca Bill e dead and gone pentru ca acest om nu va accepta sa se transforme datorita principiilor sale aspre in ce priveste existenta supranaturala. Caroline e distrusa si Elena incearca sa o consoleze intr-o scena foarte emotionanta pe treptele casei lui Caroline. Chiar acum cateva zile am avut o discutie cu cineva despre ce inseamna sa pierzi un parinte, fie el si un parinte cu care ai o relatie trista si complicata asa cum e si cazul lui Caroline. Prin urmare e destul de greu sa revad aceasta scena si sa vorbesc despre ea. Sa spun doar ca e o noua experienta traumatizanta si heartbreaking aceasta prin care Caroline este nevoita sa accepte alegerea tatalui sau de a muri in loc de a deveni vampir (btw, cred ca nu a mai fost nimeni pana acum in acest show care a ales aceasta varianata, nu-i asa?) si a continua astfel sa fie parte integranta din viata ei.
Momentele in care Caroline si Bill au ultima conversatie la ea in dormitor sunt de-a dreptul dureroase. Stiti ca nu mi-a placut deloc Bill, dar el reuseste cat de cat sa-si rascumpere din pacate prin ceea ce ii spune fiicei sale in acele ultime momente, mai ales cand mentioneaza faptul ca ea e exact copilul pe care si l-a dorit si e asa cum a visat sa fie. Caroline implora printre lacrimi sa se razgandeasca, dar Bill e omul pentru care principiile sunt cele mai importante si alegerea lui ramane neschimbata. Iar inima lui Caroline e distrusa pentru a 4564 a oara in acest show caruia ii place atat de mult sa o chinuie pe fata asta.*shakes fist*
Un alt moment ingrozitor are loc atunci cand Elena insotita de Matt ajunge acasa si, intr-o secventa demna de un film horror, gaseste lumina intrerupta, urme de sange peste tot si apoi pe Alaric care a fost si el injunghiat si e pe moarte. Cum nu se stie cu siguranata daca a fost injunghiat de o fiinta supranaturala sau nu si daca ar putea fi salvat de Inelul Magic, Elena ia decizia curajoasa de a-l omori ea (fiind o doppelganger se considera a fi si ea fiinta supranaturala) pentru a fi sigura ca va reveni la viata. In final, cedeaza si ea nervos la gandul ca Alaric ar putea disparea, dar Matt e acolo pentru a o consola, moment in care soseste si vestea mortii lui Bill Forbes. Inca o noapte obisnuita de cosmar si moarte in Mystic Falls si ma intreb din nou cum de rezista oamenii astia fara ajutor psihiatric de specialitate in conditiile in care se confrunta cu atatea traume in mod regulat. In final, seriful le comunica faptul ca Meredith (cea pe care insusi Alaric a ajuns sa o suspecteze) are un alibi, dar ca s-a confirmat teoria ca tintele acestor crime misterioase sunt membri ai Consiliului Anti-Vampiri. Cine sa aiba interes sa-i elimine? Eu tot cred ca ceva nu e in regula cu Meredith, desi probabil criminalul e cu totul alta persoana.
La resedinta lui Klaus, lucrurile iau o noua intorsatura cand Elijah ii reveleaza fratelui sau ca restul familiei a fost “inviata” deja. Cu acesta ocazie, Damon reuseste sa-l scoata pe Stefan de acolo si sa paraseasca vila, lasandu-l pe Klaus pe mana Originalilor care sunt furiosi, atacandu-l (inutil totusi) cu pumnalele de argint. Dupa ce spiritele se mai calmeaza putin, Klaus incearca sa le explice ca a pregatit casa pentru ca ei toti sa fie impreuna, insa Rebekah&co nici nu vor sa auda si ii spun ca ei vor fi impreuna, dar fara el si, in plus, o vor omori si pe Elena, ca sa fie siguri ca el nu va mai putea crea hibrizi si rezultatul va fi KLAUS = FOREVER ALONE (aka de fapt cea mai mare spaima secreta a lui Klaus).
Toata drama e intrerupta de sosirea Mamei Original (recent eliberata din sicriul misterios de catre Bonnie si Abby) si ceea ce ar fi trebuit sa fie momentul OMGWTF al episodului nu a fost pentru mine din cauza incidentului mentionat la inceputul recenziei. Oricum, Originalii sunt ei in stare de soc, iar bietul Klaus care deja avea o cadere nervoasa e redus pe loc la un baietel care nu indrazneste nici macar sa-si priveasca mama in ochi la cat de vinovat se simte. OK, ce naiba s-a intamplat totusi? Posibilitatea ca Esther sa se afle in sicriul misterios era una dintre variantele care au circulat de la inceput, dar cum de e in viata? Evident, Klaus nu a omorat-o. A transformat-o in vampir? Daca nu, atunci cum de mai e in viata dupa 1000 de ani? Si daca nu era moarta, care era vrajitoarea de pe lumea cealalta care trimitea mesaje prin Vicki pe la episodul 3×05? Ei tot spuneau atunci ca e Vrajitoarea Originala. Nu e Esther vrajitoarea Originala? Serios, confusing mythology is confusing!
Finalul episodului ne aduce o scurta conversatie intre fratii Salvatore care admit amandoi cu voce tare fara ocolisuri ca o iubesc pe Elena (well, DUUUUHHHHH!) si problema triunghiului amoros se intoarce in forta. Acasa la Klaus, acesta e convins ca Esther a venit sa-l omoare, dar intr-o noua lovitura de teatru, aceasta il linisteste si ii spune ca il iarta (ceea ce eu nu cred totusi absolut deloc, cred ca Esther e bad news big time! Bitch please, indeed!) si o noua dinamica in familia complet disfunctionala a Originalilor e pe punctul sa se nasca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu