În sfârşit, un episod mai puţin tensionat, mai vesel, care s-ar fi potrivit mai bine de 1 aprilie. Doctoraşii noştri, redeveniţi din nou copii în faţa bradului de Crăciun, au noi jucării, un spital plin cu ele, şi se bucură copios jucându-se cu noile gadgeturi.
Mai întâi s-a redeschis ER, urgenţele amputate prea urgent de lăcomia PEGASUS – bine că şi-a luat zborul, ducă-se pe pustii ! Dotată cu LoDoX – nou scanner ultraperformant cu raze X, cu care copiii în halate abia aşteaptă să se joace. Dar tăticul Hunt îi mai potoleşte, fiindcă-i şef şi nu se cade, dar şi el, de-abia aşteaptă: Do you like your new toy? Then shut up and thank me for it.
Gelos pe Jo, copilul isteţ îl convinge uşor pe Alex să-i joace câteva feste iubitului ei, cu ajutorul noului sistem de comunicaţii al spitalului, plimbându-l de colo-colo în căutarea lui Jenny Talia, spre amuzamentul tuturor. În joc intră şi Richard, dovedind că toţi bărbaţii sunt nişte copii, indiferent de vârstă
Numai Meredith nu vrea să se joace cu noua ei jucărică, un mic McKid care creşte cum trebuie, dar se cuminţeşte doar la vocea tăticului sau a Mirandei. Normal să n-o suporte pe maică-sa, la cât negativism e în ea. Doar sarcasticul Alex intră în jocul defăimător, crezând că e doar ironică. Şi pe mine m-a cam călcat pe nervi cu gura ei pocită, de parcă ar fi o ideală ilustrare a poveştii drobului de sare. Aici am de făcut o remarcă despre exagerarea mentalizărilor negative, care au efectul magnetic de a atrage tocmai acele nenorociri de care te temi mai mult. De ceea înţelepciunea populară ne-a lăsat zicala “de ce ţi-e frică, de aceea nu scapi”.
A propos de jucării, la un moment dat, mi s-a părut că-s cam prea multe deodată, parcă e cam bruscă trecerea de la desfiinţarea spitalului la explozia de investiţii; de la şomaj masiv, la Moş Crăciun. Nu demult, toţi se chinuiau să facă rost de bani pentru salvarea spitalului, iar acum se comportă ca românul scăpat în 1989 în lumea multicoloră a tuturor ispitelor “de dincolo”. Chiar aşa necesare erau paharele izoterme de cafea, gravate cu noua siglă ?
Văzând bradul împodobit, Bailey rămasă fără jucărele, îşi ia dosarele ei cu genome mapping şi îi bate sistematic la cap, cu o incredibilă perseverenţă, pe fiecare din tăticii sau mămicile fondatori, începând cu tânărul Moş Crăciun cu sacul plin, Avery. Ajunsă la Cristina, o molipseşte şi pe aceasta cu proiectele din cercetare. Yang îşi găseşte unul la Russel, doctorul care-l şantaja pe Derek cu locul de parcare, pe vremea gold rush, a goanei pentru fonduri. Dar acesta n-o curtează decât pentru fonduri, aşa că trece şi ea la jocurile foamei puterii
April mai are de aşteptat ca să se dea şi cu Matthew în tiribombă (excelent cuvânt, minunată găselniţă a traducătorilor), iar în celălalt cuplu, dar se pare că aşteptarea se apropie de sfârşit pentru Callie. Arizona mi se pare tot mofturoasă, manipulative bitch: ba vrea tocuri, ba e prea obositor. Şi, la urma urmei, pentru cine se vrea sexi, pentru Callie, sau ca s-o admire tot spitalul ? Poate pentru pacienţi ?
Mi-a plăcut cum îl dădăceşte Derek pe Ross, cum îl învaţă să fie calm – în operaţii, când are nevoie de cât mai multă luciditate şi când să fie autoritar cu pacienţii care nu înţeleg de vorbă bună. Derek e un tătic foarte bun, ştie ce să spună, când să spună, şi ce ton să folosească.
Fără el, Meredith s-ar transforma uşor în scorpia de maică-sa. Să sperăm că doar hormonii sunt de vină, şi nu genele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu