Am avut parte de multa moarte in acest episod pe care l-as numi cel mai bun de pana acum din sezonul actual. Pacienti care mor, viziuni cu morti sau o morga plina (desigur) de cadavre, cam asta este sumarul acestui episod. Chiar daca fundalul este sinistru, povestile personajelor noastre au fost excelente. Cu exceptia lui George la care nu s-a gandit nimeni sa ii dea altceva mai bun de facut decat sa tina viu un pacient-robot care sangera prin toti porii lui plastici.
Se pare ca Meredith s-a hotarat sa citeasca absolut toate jurnalele mamei sale, ma gandeam in recenzia episodului trecut ca Derek va avea de patimit cumplit dar se pare ca in afara de nesomn, Der nu are parte de un moral scazut din partea lui Mer. Ea si Cristina citesc aceste jurnalele ca adevarate volume din Harry Potter, de care nu au avut parte in tineretea lor. Si oricat mi-as fi dorit ca aceste jurnale sa contina aspecte din viata personala lui Ellis, aflam ca si-a scris toate experientele ei medicale. Macar nu am fost surprinsa prea mult de Ellis, personajul a fost unul lipsit de sentimente implinite dar plin de munca si aprecieri medicale din partea tuturor colegilor ei. Iar Mer se pare ca a trecut peste ranchiuna absentei mamei sale in viata ei si o considera un zeu. Si asta dupa cateva ore de consiliere psihiatrica.
McArmy a revenit in forta si l-am privit cu mult drag, a dat el peste o banda de nebuni, care nu au alta treaba decat sa cupleze intre ei. Ca atare, fiind cel mai detasat de aceasta gasca, e numit de sef sa recomande pe cel mai bun chirurg dintre rezidentii din anul doi. Acest rezident va primi drept rasplata o operatie pe care o va face singur impreuna cu un stagiar. Si nu stiu cum reuseste dar se pare ca studiul sau se opreste mai intotdeauna asupra Cristinei, pe care o vede intr-o lumina nu prea placuta. O vede cruda, prea competitiva si punand accent numai pe interesele sale personale. Dar spre finalul serialului, Cristina darama toate aceste impresii proaste printr-o poveste scurta despre felul ei de a fi. Sa fie primita si aceasta poveste din care s-a nascut actuala Cristina desi e un pic prea melodramatica.
Mark are si el o tema pentru acasa de la Derek, acesta din urma neputand sa se odihneasca noptile din cauza telefoanelor Cristinei. Ca atare Der il asmute pe Mark asupra Cristinei, sa incerce sa faca sex cu ea. Argumentul final prin care Mark capituleaza la o astfel de tema e cat se poate de real, s-a culcat cu nevasta lui Derek si ca atare e dator vandut acestuia. Frumos reusesc doi barbati sa treca peste o problema atat de delicata si sa ramana si prieteni.
Incercarile lui Mark, se dovedesc a fi stangace si pline de umor, Cristina nu e in stare sa vada in el altceva decat un doctor si nu intelege absolut nimic din sarmul expus. Doar cand acesta ii reproseaza ca “lucreaza” de o zi la ea, o bufneste rasul. Pe bune? Dar sa subliniem ca prin asta Cristina a punctat frumos la Hunt, doua succese nebanuite in aceeasi zi in fata acestuia, cert e ca unul din ele l-au facut pe Hunt sa isi doreasca sa ramana in spital. Si am vazut si punctul in care se leaga ceva intre ei.
In rest toata lumea a innebunit. Hahn reactioneaza destul de exagerat la povestea legata de Izzie si inima pe care a pierdut-o in defavoarea lui Denny. Inteleg clar motivele ei, pacientul ei se lupta de mult timp pentru un transplant si cand descopera ca pana la urma cineva i-a furat inima prin metode imorale, isi iese din minti. Degeaba ii explica toata lumea ca lucrurile trebuie sa ramana asa, ea e hotarata sa reclame spitalul si pe toti cei implicati, chiar daca asta inseamna isi piarda inclusiv “ochelarii de frunze” adica pe Callie. Erica nu a fost nicicand un personaj preferat pentru mine, povestea de dragoste intre ea si Callie a facut ca ea sa creasca in ochii mei. Apoi detalierea povestii nu mi-a mai placut si nu vedeam unde poate duce. Nu dupa mult timp am fost anuntati, ca acest episod este ultimul in care apare si nu ramane decat sa declar ca i-au gasit o “iesire” pe cinste. Mult mai buna decat plecarea lui Burke.
Izzie se pare ca innebuneste si ea. Datorita cazului medical al lui Hahn, incepe sa aiba viziuni cu Denny cel zambaret. Si desi a fost cadorisita cu un buchet de cadavre din partea lui Alex (ok, l-am desconsiderat pe Alex cand am zis ca nu il vad cu buchete de flori la usa lui Izzie, el stie mai bine ca florile nu mai sunt la moda ), viziunile nu dispar nici dupa ce a ajutat pacientul care isi asteapta inima si nici dupa ce stabileste o intalnire cu Alex la bar. Interesant, nu?
Lexie a luat-o si ea razna, atragand dupa ea nebunia rezidentilor la aflarea vestii ca pot sa faca practica pe cadrave. Pana la urma Bailey se pare ca ii invata pe toti lectia despre respect fata de oameni chiar daca acestia sunt vii sau morti. Un pic sinistra imagina stagiarilor si incercarile lor de a invata sa prinda o vena pentru perfuzie.
Seful pare si el un pic nebun, tinandu-se de bancuri cu George si Alex, el fiind de fapt persoana care vorbeste cu ei prin intermediul lui Stan, pacientul robot. Totusi e vorba de un spital nu de un loc de joaca.
Am lasat pe final al doilea caz medical expus deoarece am fost impresionata de el: cei doi batrani, indragostiti si la aceasta varsta, pregatiti sa se desparta in acest moment al vietii. Din pacate optimismul nu a fost de ajuns iar neputinta lui in fata mortii m-a marcat puternic. Cred ca niciodata nu vom fi pregatiti pentru moarte, atat a noastra sau a celor dragi. Degeaba cunoastem cursul vietii, mereu vom fi surprinsi in fata mortii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu