Vine, vine primăvara şi se insinuează-n tot Seattle Grace, pe care-l contaminează cu feromoni proaspeţi, aşa că toată lumea flirtează mai mult sau mai puţin conştient. Love is in the air, adusă de uraganul Katrina Avery însoţită de o briză de prin coloniile britanice ale Indiilor orientale.
Callie flirtează cu Arizona, dar asta e ceva obişnuit la ele, nu e legată de astenia de primăvară. Şi le stă bine împreună, fac un cuplu drăguţ, deşi au apariţii destul de rare şi scurte.
Ambele devin îngrijorate că protejatul lor Alex devine investit cu responsabilitate parentală, imprinted, se transformă pe nesimţite din inconştientul (big dumb gorilla) doctor al unui prematur – în tătic şi soţ protector faţă de Morgan cea smitten, are grijă să-i dea să mănânce, veghează nopţile împreună şi se tachinează (qui s‘aime se taquine) Încet-încet, pe nesimţite, Alex se apropie din ce în ce mai mult de ea, la fel cum a mai făcut-o odată cu Rebecca, după cum îl avertizează şi Mer: She’s going to fall for you, then go crazy, then pee on my couch.
Derek flirtează cu nevasta pe care-o vede prea rar, aşa că o invită să revină la Neuro, şoptindu-i vorbe dulci de amor: mengioame, astrocitoame, şi alte -oame la fel de ispititoare . Lexie cu un breton şcolăresc se teme să nu-şi piardă privilegiile şi poziţia de lângă Derek şi devine cam acră când află că soră-sa mai mare îşi poate relua locul de unde fusese alungată. Pe când Mer e dispusă din nou să ia asupra ei, chiar în situaţia ei deja precară, greşeala făcută de Lexie în operaţie. Motivul: nu e suficient de puternică pentru chirurgie.
Chiar o vedeţi alături de Mark ?
Deliciosul Sloan l-a mirosit încă din episodul trecut pe micul Avery că-i lipseşte acţiunea şi, descoperind-o pe însoţitoarea vijeliei, dr. hotness, i-o coace protejatului după toate codoşelile şi strădaniile nereuşite de a-l cupla cu cineva, activităţi didactice reunite sub apelativul “transmitere a înţelepciunii, passing on wisdom”
Jackson se calmează când află că nu e vreun pericol din acest punct de vedere, că indianca cu un foarte ciudat british accent şi cu un quite a pedigreenu avea rolul de a extinde dinastia Avery, deşi. Aşa că îşi coboară garda şi nu remarcă faptul că e cam lipicioasă şi îl întrebase dacă el mai are pe cineva. Crezând-o că era pusă doar să-l spioneze, Jackson o învaţă tehnici de supravieţuire, adică cum să reziste ciclonului.
Mamei lui Jackson îi cam place de Webber şi îi tot face fel de fel de avansuri sub privirile ironice postate în antet ale Mirandei
Richard, la fel de naiv ca şi Alex, nu-şi dă seama cât e de sensibil la ochiadele doamnei Avery şi că riscă să alunece pe o pantă pe care poate o va regreta. Intervenţia blândă a Mirandei, care îi observa de la distanţă, a fost pe cât de lucidă, pe atât de categorică, cu toată manipularea culpabilităţii şi tendinţelor de autoînvinovăţire ale mentorului ei, pe care îl cunoaşte foarte bine. Alex e un bad boy, care face ce-i place pe cale de a deveni ca Richard, un good man, care face ceea ce trebuie. Dacă n-ar fi revenit romanticul Ben din junglă, aş fi bănuit-o de alte intenţii pe Bailey cu mormăielile, îmbufnările şi manipularea cu autoînvinuirea.
Am apreciat şi emoţionanta despărţire a celui ce rămâne faţă de cel ce pleacă, cu atât mai dureroasă cu cât decizia momentului cade în responsabilitatea celui ce suferă cel mai mult. O viaţă curmată în mod conştient (unplugged) e aproape o crimă făcută de obicei asupra celui drag, care moare cu încetinitorul, in slow motion. Ca de obicei, alături de personajele principale, şi rolurile aşa-zis secundare au fost interpretate la superlativ. Mă refer la unchiul Phil din Prinţul din Bel-air (pe care-l cheamă, printr-o concidenţă, James Avery) şi la tânăra negresă care descoperă că nu mai poate vorbi coerent
Pe Cristina, primăvara asta totuşi o face geloasă şi copilăroasă. Forţată de împrejurări să se apropie de rivală, iniţiază un dialog deschis, aşa cum îi e felul şi află că asistenta nu face decât să flirteze, e un joc passe-temps. Aşa că răsuflă uşurată.
Dar bomba finală vine cu un cliffhanger cât Omul. It hurts to love you ! Owen recunoaşte că totuşi a înşelat-o. Aici ar fi mai multe ipoteze, fiecare cu argumentele ei, dar cred că trebuie să ţinem cont de ultima declaraţie a Shondei, – e posibil să fie un SPOILER, deşi eu nu-l consider aşa, deci cei care suflă şi-n iaurt, ar fi bine să se oprească aici – care declară că ştie doar că nu ştie nimic sigur. Nu ştie cu ce echipă va continua următorul sezon, negocierile de prelungire a contractelor cu ABC nu sunt terminate. Aşa că ne pregăteşte un final valabil pentru orice variantă de plecări sau reveniri. Ceea ce înseamnă de fapt că episoadele rămase vor încurca în aşa fel iţele, încât să nu mai înţelegem nimic. Deja unele personaje au devenit enervante, inutile sau total absente: April, Teddy, Avery. Niciuna din evoluţiile normale ale firelor narative nu mai pot fi sigure şi ne putem aştepta la orice. Adică pot pleca oricare din cei vechi, pot apare sau rămâne personaje secundare ca indianca lui Jackson, sau Morgan, orice se poate întâmpla. E bine să fim pregătiţi pentru furtuni devastatoare ca madam Avery şi să sperăm că ne va satisface ceea ce va rămâne după vijelie, adică odată cu răsăritul următorului sezon.
Deci Owen ar putea s-o fi înşelat pe Cristina doar în gând sau intenţii. Sau se referă la sărutul cu Teddy de mai demult, de când ea i-a dezvăluit că-l iubeşte. Sau chiar acum, dacă ura lui Altman se transformă în opusul ei, ambele fiind energii pasionale.
Dacă tot se referă episodul la depăşirea unor limite, la zicala “unde merge mia, merge şi suta”, hai să plusez şi eu. E posibil ca Owen s-o fi înşelat pe Cristina cu April, care a arătat în episodul WhatIf că se poate culca cu bărbaţii altora. Sau chiar cu doamna Avery după ce-a fost respinsă de Webber. Dar nu cu asistenta.
Dacă Cristina şi-ar fi păstrat luciditatea, ar fi ştiut că nici un soţ sau iubit care-şi înşeală partenera nu o va împinge să se apropie de amantă. Femeile văd ceea ce nouă ne scapă, intuiesc multe, observă amănunte periculoase. Exemple se găsesc chiar în GA: Callie cu Alex – la fel, Miranda cu Webber, Meredith. Şi Cristina ar remarca toate astea dacă ar fi mai puţin orbită, mai puţin mentală şi mai sufletistă, mai puţin robot şi mai mult femeie (chiar Owen o împinge către cazuri sau situaţii departe de OR, unde e necesar să dea dovadă de mai puţină răceală şi mai multă compasiune)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu