Grey’s Anatomy – 8×24 “Flight (final de sezon)”

Gata. Sezonul 8 s-a încheiat. Într-un mod pe cât de dramatic, tot atât de surprinzător. Am rămas cu toţii cu un gust amar, parcă a căzut cerul pe noi (the sky is falling !!!). Ca de obicei, mulţi o vor înjura pe Shonda, alţii o vor trimite la azil. Unii vor jura să nu se mai uite la GA, aşa cum au făcut-o şi după dispariţia lui Georgie. Şi vor reveni, curioşi să vadă ce se mai întâmplă.

De ce Lexie, şi nu April ? Chiar dacă nu mi-a fost prea dragă, tot mi-a părut rău de ea şi, cu excepţia exploziei de iubire în acea declaraţie care rămâne memorabilă, personajul ei a apărut sporadic în acest sezon. Înainte de a o acuza pe Shonda, să nu uităm că acest aspect s-ar putea datora faptului că interpreta sa, Chyler Leigh a solicitat mai mul timp liber pentru cei trei copii ai săi, din care unul cu probleme speciale. În plus, tocmai a terminat un film şi joacă din toamnă într-un nou musical pe Broadway. Ea a fost în ultima vreme mai mult rezerva de pe bancă, arma secretă în caz că Ellen Pompeo s-ar fi hotărât să nu continue în GA.

Oricum, această soluţie oferă, într-adevăr, cele mai multe oportunităţi de dezvoltare pentru cel puţin un sezon, permiţând atât rămânerea, cât şi plecarea oricărora dintre personajele principale, adică exact ceea ce a fost nevoită Shonda să facă în condiţiile necunoaşterii echipei cu care va continua sezonul 9.

Episodul rezumă întregul stagiu, începe şi se încheie cu “the starting line”, cu rememorarea începutului din primului sezon, când Chief Webber le prezintăarena proaspeţilor absolvenţi şi ceea  ce-i aşteaptă în  rezidenţiat, cei mai buni şi cei mai răi 7 ani din viaţa lor: You will be pushed to the breaking point. După cum am constatat chiar şi în acest episod, Webber a avut dreptate întru totul. Ce tineri erau bobocii noştri pe atunci ! George, Izzie, Cristina, Meredith nici nu visau ce-i aşteaptă.

În stilul Shondaland ironic, cei rămaşi în Seattle sunt ocupaţi tot cu o “happy graduation”,  o clădire prăbuşită peste un grup de pompieri tot proaspăt absolvenţi, după care Webber îi aşteaptă pe toţi la restaurant pentru un ultim sfat părintesc - a last piece of advice, în timp ce accidentaţii îşi împart o gumă de mestecat. are you jazzed about dinner ? 

Mi-a plăcut că, în pădure, în nici un moment Cristina nu a încercat să dea false speranţe sau încurajările obişnuite gen it’s gonna be allright, nici pilotului, nici lui Lexie.

Mi-a plăcut şi că Mark şi Lexie au avut momentul lor de sinceritate ;i de rămas-bun, chiar aşa scurt şi rapid. Dacă ar fi lungit-o până la sfârşitul episodului, cred că ar fi fost motive s-o priviţi ca telenovelistă stoarcere de lacrimi.

Mi-a plăcut enorm interacţiunea dintre Cristina şi Meredith cu acea emoţionantă declaraţie de afecţiune “You are still my person, even if I’m not yours”. care ar însemna în termeni normali “eu tot te iubesc, chiar dacă tu nu mă mai iubeşti” – poate cea mai deplină formă de dragoste. M-a impresionat rugăciunea lui Mer când l-a cusut à la Rambo pe Derek: leşină, te rog (please, pass out !)

Mi-a plăcut enorm şi interacţiunea dintre Teddy şi Owen, redeveniţi bff, cu sacrificiul lui Teddy de a renunţa la un post de invidiat doar ca să nu-l lase singur în criza conjugală prin care trece, şi respectiv sacrificiul lui Owen de a o da afară doar ca să nu-şi rateze şansa.

Mi-au plăcut în cazul salvării lui Mark, zig-zagurile de continuitate cu tamponada între Seattle şi pădure (ca să nu zic insula Lost cu care aduce izbitor de mult prăbuşirea avionului), într-o oglindire la fel de ironică între condiţiile de lucru. De fapt, acesta a fost adevăratul examen, acela de a-şi păstra luciditatea pentru salva vieţi în orice condiţii şi cu ce găsesc la îndemână. Aceasta este perfecţiunea în a fi medic. Şi răsplata cea dulce – pupicul lui Derek pentru Mer, în paralel cu zâmbetul admirativ al lui Owen pentru Altman.

Mi-a plăcut şi sinceritatea lui Karev, care a recunoscut că Arizona a fost singura care a crezut în el, cea care l-a format – you saw something in me and you made me something

Şi poate cel mai mult am admirat-o pe Callie, care o înlocuieşte din ce în ce mai bine pe Miranda (care acum are de furcă cu cererile în căsătorie), preluându-i autoritatea, stilul educativ şi înţelepciunea: life… changes in an instant. Turns on a dime

Chiar dacă nu prea şi-a avut locul printre atâtea tragedii, idila Mirandei cea cârnă şi pompoasă a lăsat totuşi o notă optimistă şi veselă

Dincolo de toate, GA rămâne un serial care iscă pasiuni, certuri, supărări sau bucurii, zâmbete sau lacrimi, pentru că ne redă bucăţi de viaţă, iar viaţa e complicată şi se poate schimba într-o clipă.

Un serial construit în jurul ideii din jurământul lui Hipocrat, “Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.”

Deci un show de excepţie, care ne face să vibrăm alături de eroi, un serial de care ne-am legat sufleteşte, cu personaje pe care nu le putem suferi, alături de altele cu care ne identificăm, şi ne doare atunci când unul sau mai mulţi din cei îndrăgiţi ne părăseşte.