joi, 11 septembrie 2014

The Good Wife – 1×20 “Mock”

Daca episodul trecut a fost despre praguri si s-a terminat cu hotararea Aliciei de a pune piciorul in prag, acesta este despre a baga piciorul, intr-o traducere libera a titlului, care ar insemna actiunea de a-si bate joc. Episodul a fost inversat fata de cel precedent, care a urcat mereu spre o culme a finalului. Aici culmea a fost inceputul, dupa care am intrat intr-o lume fuzzy si dizarmonioasa.
Suntem incantati de la inceput cu doua scene superbe, plecarea Aliciei vazuta prin ochii copiilor speriati, iar a doua in strada, cand Peter fuge dupa Alicia ca sa-i spuna c-o iubeste, iar ea il taraste de mana spre casa. Nimic nou pentru cei care n-au mai avut rabdare si s-au uitat la promo-ul de saptamana teecuta. Acasa, copiii zapaciti incearca din rasputeri sa-si pastreze tatal acasa si sa repare stricaciunile facute de parinti. Prin noi stricaciuni, a aparatului, a umarului, a minciunii la telefon, a implorarii la o noua minciuna a baiatului indian care a asistat la toate celelalte. Dupa care restul episodului incearca s-o dreaga, si ma refer la toate piesele de domino care cad rand pe rand, caci greseala initiala nici nu mai stiu care a fost: Alicia, care a plecat ? Peter, care s-a dus dupa ea ? Alicia, care n-a mai avut rabdare ? Peter, ca nu s-a schimbat ? Peter, cu scandalul public ? (Scor A-2:P-3).
Will e primul fentat, ramas in restaurant cu buza umflata si cu camasa cea noua, asa ca o suna pe tipa pe care tot el o fentase ca sa se intalneasca cu Alicia. Ca s-o dreaga, accepta sa se joace de-a judecatorul cu studentii la drept intr-o bataie de joc de proces intre Hansel si Gretel. Nu-i displace deloc sa-i priveasca pe toti de sus impopotonat in toga. Asta pana cand il fenteaza a doua oara o aspiranta desteapta de 25 de ani pe care o ajutase cu condescendenta. Bine ca a avut inspiratia sa amane deciderea asociatilor intre Cary si Alicia. 
Doar cea dintre Alicia si studenta tupeista pare acum sa fie mai usor de luat.
Amal, bietul baiat al administratoarei imobilului, Simran, il ajuta si el pe Peter mintind politistul ca l-a vazut in casa, dar are de tras din greu pentru aceasta fapta buna, dar ilegala. Bine faci – dar nu intotdeauna tot bine gasesti. Politistul, la randul lui, e incoltit de o avocata cam antipatica initial, pe un motiv provenit tot dintr-o buna intentie a acestuia.  Dar, dupa cum se stie, bunele intentii paveaza iadul. Ca sa se razbune, pune pe urmele familiei indiene un copoi si mai antipatic de la Imigrari, care ajunge s-o aresteze pe indianca fara green-card. Alicia, si ea bine intentionata,  se ofera sa-i ajute, dar reuseste sa-l infurie pe copoi si se trezeste aparand-o pe Simran in fata unui judecator on-line intr-o alta panarama de proces-batjocura. Si uite-asa se propaga dreapta nedreptate de domino. Are dreptate Kalinda cea cinica si ironica: asta-i treaba cu bunele intentii – se multiplica. Daca tot a luat taurul de coarne, Santa Alicia se hotaraste sa faca ordine in familie, caci prea au luat-o razna cu totii. Gata cu minciunile.Daca Will nu aplica principiul “Curtea e o lectie de umilinta”, ci isi vede orgoliul gadilat de toga, Alicia cade si ea in aceeasi greseala, improvizand in sufragerie o pseudo-curte cu copiii. Asistam la o a treia mock-judecata (de r..t), cu ea pe post de jude atotputernic, dar inmuiat rapid de cateva intrebari inocente, dar la obiect despre Will. Alicia se trezeste astfel incoltita, ca si Will, de cei mai tineri si mai fara experienta. Uitand ca, in cazul copiilor ei, tocmai acesti tineri chemati in banca acuzarii au fost cei care l-au salvat pe tatal lor de o noua cadere provocata, culmea!, tocmai de plecarea ei. Asta pentru ca “adultii au emotii complicate”. Are dreptate Grace: “It’s getting to her !” Dupa care se duce sa-l interogheze pe Peter, unde afla ca linia de demarcatie dintre lege si faradelege e una subtire, labila si cetoasa, adica fuzzy. Desi ar fi trebuit sa cunoasca aceasta, deoarece a fost mereu prezenta in fata ei in acest episod si chiar ea i-a urmat meandrele pasind cand cu dreptul, cand cu strambul.
A fost un episod ciudat, in care Kalinda NU mi-a placut asa de mult si care m-a lasat un pic confuz, cu sentimentul ca am cam fost cu totii fentati, si noi, ca si unele personaje, un adevarat Mock in care ne este aratat degetul:
Alicia simte in sfarsit pe propria piele prin ce trecea Peter in functia sa, vede ce inseamna sa ai putere si ca nu e simplu s-o folosesti in mod corect, ca trebuie sa fii foarte puternic pentru a nu te lasa corupt de ea. Duritatea nou capatata o indeparteaza de statutul de “Good Wife” si poate avea urmari foarte grave, subliniate printr-o paralela cu episodul trecut, cand Peter o ruga sa-l ajute, iar ei nu-i pasa, iar acum aceeeasi atitudine a avut-o pentru Kozko prin aceleasi replici. Datorita ei, Peter era cat pe-aci sa se intoarca in inchisoare, iar Kozko s-a sinucis. A fost un episod in care a gresit mult si a fost pedepsita cu sageata geloziei prin fereastra biroului lui Will. Dupa mine, cea mai mare greseala a Aliciei e ca s-a pripit, punand carul inaintea boilor si hotarandu-se sa plece la Will inainte de a discuta pe fata cu Peter. O discutie deschisa cred c-ar fi lamurit multe si ar fi evitat multe complicatii. Dar atunci, ce-ar fi ramas interesant in serial ? A gresi e omeneste, important e ce inveti din acele greseli si cum le (te) corectezi, caci a persevera, e diabolic.
O cheie regasim intr-o replica grea a Aliciei, cu doua intelesuri: “I’m responsable”.Desi Peter da semne de vindecare, premiul meu merge la copii:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu