sâmbătă, 13 septembrie 2014

The Good Wife – 2×01 “Taking Control”

Sezonul 2 continua din secunda in care s-a incheiat cel precedent. Adica apelul lui Will in cel mai nepotrivit moment si mana intinsa de Peter. Alicia se hotaraste sa mearga mai departe alaturi de Peter exact in momentul in care Will ii spune c-o iubeste. Numai ca o face printr-un voice mail interceptat de Eli care il asculta si il sterge. Oricum voicemail means nothing, dupa cum spune si Kalinda. O samanta de intriga plasata chiar la inceputul episodului din deschiderea sezonului si care nu va ramane fara urmari. Peter ne apare transformat, se pare ca, spre deosebire de Childs, s-a cumintit si a renuntat la agresivitatea politica de a ataca familia oponentului, sugerata de Eli. In plus, asculta sfaturile Aliciei in privinta discursurilor electorale.
Mi se pare interesant ca cel putin in politica americana, femeile joaca un rol deosebit de important in sustinerea barbatului lor. Cazul Clinton a rasunat atat de tare, incat a reverberat in toata lumea. Peter a calcat si el stramb si e pe punctul de a-si redobandi suportul unei femei puternice intruchipata de Alicia, in timp ce oponentul sau, Childs trece printr-un divort care-l priveaza de acest tip de ajutor. Cucerirea sustinerii feminine a candidaturii lui Peter e un val care-l include si pe taiosul Eli, si-l conduce la solicitarea ajutorului lui Jackie intr-o scena delicioasa. Ajutorul din umbra transpare mai clar prin postura in care e pusa Alicia de catre judecatorul incisiv de a-l “ajuta” in mod discret pe clientul care s-a hotarat sa se reprezinte singur. O face atat de subtil dar decisiv, incat castiga admiratia atat a inculpatului, a judecatorului, a lui Peter si chiar si a noului partener al firmei de avocatura Parker Lockhart, Derrick Bond, care ii devine mentor. Chiar in firma, triunghiul conducator Will-Diane-Bond e intr-o balanta instabila pe care Diane se pare ca e pe punctul de a o controla. Faptul ca nu-i convine apropierea lui Will de noul asociat, o face sa o introduca in ecuatie pe Alicia pe care o paseaza lui Bond ca mentor.
Desi mie mi s-a parut mai important aspectul suportului femeii, titlul sugereaza preluarea controlului, care apare in episod in mai multe momente. Eli, ii ia telefonul Aliciei iar apoi se ocupa de curatenia casutei vocale. Inculpatul renunta la ajutorul juridic. Alicia in sala de judecata il domina pe judecator. Noul asociat incepe si el sa-si impuna stilul. Noul Kalind o calca pe bataturi pe febletea mea. Iar last but not least, Peter isi reinstaureaza, hotarat dar bland, pozitia de sot.
Un tuseu artistic interesant ne vine prin reflectiile din oglinzi, adica ce se petrece in planul subtil si imaterial in care plutesc relatiile Aliciei cu Will si Peter. Will ii spune c-o iubeste nu privind-o in ochi, ci printr-un mesaj vocal, iar aceasta declaratie ne este prezentata in imaginea oglindita intr-un diafan perete de sticla din birou. Fragilitatea ei este imediat fructificata de Eli printr-un simplu buton. Imaginea extazului indus de Peter Aliciei ne vine tot intr-o oglinda, in scena din baie, care oglinda, chiar aburita si putin neclara, ne sugereaza o relatie mult mai puternica si mai palpabila. Iat-o
Ultimele 7 minute sunt din nou mai mult decat explozive si mi se par semnificative pentru valoarea deosebita a episodului, atat ca evenimente, cat si ca performanta in interpretare. Sa le trec in revista: Cazul Aliciei se impotmoleste. Will, trecand peste lipsa de raspuns la mesaj, ii sugereaza cum sa procedeze. In sala de judecata, intra Peter, iar Will se ridica si pleaca (Extraordinar simbol !). Urmeaza interogatoriul si Alicia il infrunta plina de curaj pe judecatorul incapatanat – superba scena, a depasit-o pana si pe cea in care Kalinda face mat pe un alt judecator. Peter surprins de noua fateta de luptatoare a sotiei pe care o stia casnica, moale si blanda.
Atat de surprins, incat urmeaza extraordinara scena fierbinte din baie (care contine o sumedenie de nuante interpretative si care se preteaza la o sumedenie de comentarii. Mie mi-a amintit de un vers din Eminescu: mai nu vrea si mai se lasa). Si asta nu e tot. E gasita arma crimei, ceea ce inseamna o cursa contra cronometru pentru Alicia de a forta incheierea cazului in favoarea clientului. Alicia castiga din nou in fata lui Cary avansat in pozitia first chair. Si in final, codita pentru “va urma”, noul asociat devine mentorul Aliciei.
De remarcat un rival interesant pentru Kalinda, care stie mai multe decat spune (Leela?). Citatul preferat: “We mean more together than apart”. Premiul merge la scena in care durul Eli Gold impatureste prosoapele proaspat spalate ale lui Jackie, care-l joaca pe degete cu o mare satisfactie. Knitting Needles of America (Andrelele impletitoare ale Americii) sunt mai infipte dacat crede scotianul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu