Nu stiu daca am mai spus-o, dar prefer sa ma repet: Grey’s Anatomy este serialul alaturi de care as putea imbatrani. Saptamana de saptamana, o viata intreaga (daca ar fi la acelasi nivel cu care ne-a obisnuit), as putea urmari “aventurile” tinerilor rezidenti.
Revenind la episodul din aceasta saptamana, incepe firesc cu George si Lizzy trezindu-se din “betia” iubirii ce i-a cuprins cu o saptamana in urma. Lizzy este singura care isi aminteste ce s-a intamplat, iar George prezinta o mahmureala combinata cu pierderea temporara a memoriei pe perioada cea mai importanta a noptii trecute. Nu-si aminteste nimic in afara de faptul ca s-a imbatat impreuna cu Izzy.(deocamdata)
Stevens se comporta ciudat pe tot parcursul episodului. Incearca sa obtina suportul prietenilor si chiar a lui Addison dupa nopate pe care inca nu stie cum sa o catalogheze. Pe final, din toate gesturile sale si felul in care se comporta, ne dam seama ca George e pentru ea mai mult decat un simplu prieten. Destul de ciudat, nu?
In spital, aceasi atmosfera de competitie acerba intre pretendentii la functia de Chief. Burke, Derek, Addison si Sloan isi pregatesc fiecare cat mai bine prezentarile ce urmau sa fie analizate de catre comisia de decizie. Toti incearca sa apeleze la tertipuri, insa cel care o scoate cel mai bine la capat este (si nu m-a surprins deloc) Mark. Planurile pe 100 de ani ale celorlati sunt efectiv eclipsate de planul “right now” al sau, o solutie inteligenta la incapacitatea sa de a fi in rand cu ceilalti pretendenti. Se foloseste putin si de Grey, insa stie sa o intoarca in asa fel incat totul sa fie in favoarea sa. Way to go, Mark.
O pacienta care suferea de o boala ce provoca transformarea muschilor in oase, o amputare si reconstructia faciala a pacientei Jane Doe sunt cazurile care completeaza episodul din punct de vedere medical. Prea putin insa, avand in vedere ca scenaristii ne-au pregatit de fapt un episod al personajelor, nu unul al cazurilor sau al pacientilor.
George isi aminteste pana la urma de noaptea trecuta si are cateva momente de confuzie totala. Pare sa imbratiseze ideea, dar mai apoi o respinge. Hotaraste sa ramana cu vina momentului consumat si sa nu-i spuna nimic lui Callie. Tatal acesteia vine in oras si George il infrunta, castigandu-i respectul. Un drum pe care a apaucat-o si pe care nu exista aparent cale de intoarcere. Spun aparent, pentru ca anticipez ce va urma. George si Izzy nu si-au spus inca “povestea”. Vom vedea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu