Dupa o asteptare de cateva saptamani, Grey’s Anatomy s-a intors, cu un episod nou si aproape bun. Nu putem sa-i condamnam, se apropie finalul de sezon, pe final intra intotdeauna si cateva episoade de umplutura. Dar a avut si parti bune, pentru care merita vazut.
Derek trece prin faza egoista. Dupa o intalnire cu chief Webber, care ii da de inteles ca situatia s-a schimbat si el nu mai e candidatul favorit in cursa, Derek incearca sa il (si sa se) convinga ca a venit la Seattle doar din motive profesionale. O minciunica. A venit la Seattle ca sa fuga de esecul in casnicie si de amintirea faptului ca a fost inselat. Dar se pare ca a uitat asta, si acum prefera sa dea vina pe Meredith pentru lipsa lui de concentrare in lupta pentru Sefie. Sunt curioasa daca e doar o faza sau o sa duca la o ruptura reala.
Ca tot vorbeam de Meredith. Susan, sotia tatalui ei, o sufoca cu vizite si cumparaturi si grija. Ceea ce o face pe Meredith, evident, sa devina bitchy Meredith si sa o repeada pe biata femeie. La final aflam ca Susan incearca sa repare niste greseli mai vechi, si grija e singurul mod in care stie sa faca asta. Si, in mod uimitor, Meredith o accepta in cele din urma pe postul de mama de-a doua. In alta ordine de idei, Meredith si Derek impreuna ma plictisesc in continuare de moarte.
Cristina si Burke devin mai umani si mai simpatici, chit ca doar de dragul aparentei. Marlowe incearca sa-l umileasca profesional pe Burke, ca sa o impresioneze pe Cristina, iar Cristina incearca sa-l faca pe Marlowe sa inteleaga ca relatia ei cu Burke e serioasa si merge spre casatorie. Nu m-a incantat deloc personajul Marlowe si nu imi pare rau sa-l vad plecand cu coada intre picioare din spital si serial, sper. Suntem lasati sa intelegem ca urmarea intregii povesti este transformarea Cristinei. In om, sper.
Alex se ocupa in continuare de Jane Doe si devine din ce in ce mai implicat. Dupa operatia estetica foarte reusita, pozele ei sunt trimise la ziare si televiziuni, pentru a fi recunoscuta. Apar rapid doua persoane care o recunosc drept fiica lor, si astfel Jane Doe Eva devine Shannon Marie… pentru scurt timp insa. Cea care credea ca ii este mama, isi da seama de fapt, din instinct, ca Eva nu e fata lor. Pentru ca, da, in afara de amigdale scoase, Eva nu avea nici macar un semn particular ca sa poata fi recunoscuta… O alunita, ceva, orice! Cand Alex ii da vestea ca nu va pleca acasa si ca a redevenit Jane Doe, are loc o descarcare de nervi. Pe Alex.
Singurul motiv pentru care mentionez incercarea lui McSteamy de a deveni “pestele” lui Webber pentru a castiga puncte in lupta pentru Sefie, e Addison si invitatia la dans. In rest a fost o pierdere de timp si spatiu.
Bailey este in continuare cel mai reusit personaj din serial. E dura, a dracu’ si bossy, dar stie cand e nevoie de ea, si stie sa ii ajute pe cei care au nevoie de ea. Asa ca isi petrece episodul ajutand-o pe Izzie si repezindu-l pe George. Si facandu-ma pe mine sa rad! Partea cea mai reusita si emotionanta din episod este legata in totalitate de Izzie. In prim plan avem drama emotionala prin care trece cand afla ca fiica pe care a parasit-o in urma cu 11 ani e in spital si are nevoie de un transplant de maduva, iar pe fundal merge mai departe relatia ei cu George. Cred ca au facut special totusi, pentru ca in episodul de azi Izzie a aratat superb, pe cand Callie era nemachiata, parea bolnava si arata nu foarte bine. George e ezitant la inceput, dar decide sa fie alaturi de Izzie si sa ii fie in continuare prieten. Decizie care eu cred ca va duce la finalul relatiei lui cu Callie. “Chimia” dintre Izzie si George e evidenta si e o placere sa-i vezi impreuna pe ecran.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu