Acum, pe ultima sută de metri ai sezonului, asistăm la finalul cursei pentru şefia rezidenţilor, cursă aflată sub deviza: Adaptează-te sau vei dispărea. Un adevărat recital cu o Cristina, plină de idei, umor şi zvâc.
Mai întâi îi vine ideea de a-l şantaja pe săracul Owen cu sexul, arma principală a femeilor de control şi manipulare. Doar pentru ca acesta să-şi păstreze luciditatea pentru a lua o hotărâre corectă. Şi pentru a putea fi văzută nu ca o nevastă ispititoare, ca un candidat eficient şi organizat pentru funcţia râvnită. În spital se leagă de toţi concurenţii, îi înţeapă pe toţi cu limba ei ascuţită ca un bisturiu. Se uită câş la April cu birocratismul ei, dar descoperă un caz rarisim pentru care iar calcă strâmb în relaţia cu Teddy, falsificând fişa pacientului cu coniferul în el, probabil vreo rudă de-a lui Moş Crăciun. O altă falsificare după cea a surorii sucite-twisted sister, Meredith. Totuşi trebuie să recunosc că are ceva de şef în ea, dar prea şi-ar dilua telentul printre hârtii şi organizare, cum a păţit Derek. Face ce vrea din “amica” April (you have virgin superpowers), se joacă cu Owen (No sex !), îl consiliază pe Alex în lift (you’re dead inside, you have no feelings), pe Mer în mers (no time for mommy prep), încearcă s-o trezească pe Lexie din fantasmele cu daddy Mark. Seamănă un pic cu Miranda, care mi-a cam lipsit. Dar visul ei nu e dominţia, deşi o face cu talent, ci tăiatul. Fetişul ei nu e ştampila, ci bisturiul. Noroc că şi-a dat seama la timp, cu un disperat ajutor de la un Owen extenuat, care mai degrabă ar fi cântat, decât să-i dea vestea cea proastă.
Meredith nu e prea interesată de titlu, ci, mai degrabă de obţinerea adopţiei, o vedem plină de îndoieli că ar putea fi o mamă bună, plină de frica de a nu o putea păstra pe Zola şi de teamă faţă de Alex, care ar putea să o împiedice în această direcţie. Reîntâlnim lipsa de încredere în ea, nesiguranţa din primele sezoane, aşa că nostalgicii cărora nu le place Mer cea din ultimii ani, cei cu impresia că serialul nu mai e ce-a fost odată, se pot bucura că măcar ea a revenit de pe vremuri Mie personal nu-mi place aşa, dar cred că maternitatea îi va prinde bine, cu siguranţă se va lupta pentru copil ca să nu îndure ce-a pătimit ea de la maică-sa. Nu ştie cum să fie mămică, dar poate să înveţe. Dar măcar ştie cum nu trebuie să fie o mamă. Cred că ăsta va fi trendul viitorului sezon, noua mamă Grey. Everything is gonna go the way it goes - Adaptarea prin acceptare. Che sara, sara. Let it be.
April, care şi aşa nu prea străluceşte în chirurgie, vine cu o inovaţie birocraticăfussy and annoying care enervează pe mai toată lumea, dar numai până îniunie, când vom şti cine este căştigătorul cursei. Cu toate că este cea mai descurcăreaţă cu hărţogăria, care i se potriveşte ca o mănuşă chirurgicală, mai bine decât chirurgia însăşi. Pare mai nimerită pentru rezidentul şef decât Mer, pe care o cam văd ieşită din cursă, atât datorită greşelii cu plicul, cât şi a noii posibile calităţi de mămică care-i va ocupa timpul.Dar faptul că a pârât-o pe Cristina mi se pare la fel de josnic ca fapta lui Alex şi a lui Lucy rechinoaica. Chiar dacă motivul era respectarea dragelor ei protocoale.
Avery face o mutare surprinzătoare, se retrage din trialul cu diabetul, şi nimeni nu-i înţelege motivele, decat Owen, după ce chiar el îl face cu ou şi cu oţet că-i un fricos, un dezertor de fiecare dată când dă de greu, că fuge de provocări. Aşa o fi, dar acum a dat dovadă de un altruism incredibil, rămânerea sa în trialul lui Webber, i-ar putea compromite acestuia şansele reale de a fi premiat cu prestigiosul Avery, căci s-ar crede că premiul s-ar fi datorat nepotismului, faptului că el poartă acelaşi nume. Ar fi creat un impas la fel cu cel din familia Owen: chiar acă Cristina ar fi meritat şefia rezidenţilor (ceea ce nu e cazul), Owen nu poate să-şi numească în acea funcţie propria nevastă, datorită bănuielilor că ar favoriza-o. Revenind la Avery, prin acest gest, chiar neînţeles de ceilalţi, face dovada unui spirit de sacrificiu nebănuit, o calitate rară, dar necesară şi în spital, nu numai pe front, iar Owen singurul avea capacitatea de a o recunoaşte. Nu s-a prins nici măcar Mica Grey, deşi tocmai ea i-a dat ideea.
Alex o luase un pic razna încă de data trecută, prea se împăuna cu “realizările” lui care nu erau numai ale lui. În Alex, ca şi în Gollum, ca şi în noi toţi, coexistă o tendinţă spre bine şi un instinct spre rău. Câteodată, Alex surprinde prin sensibilitate şi altruism, dar obişnuinţa de a reacţiona egoist, cu violenţă, mai iese la suprafaţă din când în când, făcându-l nesuferit şi bădăran. Acum a predominat latura lui negativă, atât în competiţie, cât şi cu Lucy, care i-a copt-o rapid, furându-i şansa de afirmare în Africa. Când nu se controlează, Alex scapă faţă de Lucy nişte răutăţi ieftine, dar să nu uităm că gura păcătosului, adevăr grăieşte, deci abia atunci transpiră adevăratele sale gânduri: Chicks suck .Oricum ea trebuia să dispară din serial, şi chiar mi-ar fi părut rău să nu-l mai văd pe Karev la fel cum l-am regretat pe George sau poate, pe viitor, un pic pe Henry. Dar l-a orbit tentaţia şefiei în cele două forme: ori peste ceilalţi colegi rezidenţi, ori în Africa. Şefia are asupra lui acelasi efect pe care îl avea Inelul asupra Purtătorului şi poate fi stăpânit doar de o puritate ca a lui Frodo, pe care Alex n-o are. Dar o are April.
Teddy se hotărăşte să plece cu psihologul în Germania, deşi cred că ar forma o pereche armonioasă cu prietenosul ei soţ. E adevărat că nu are deloc fler la bărbaţi şi mereu se îndrăgosteşte de cine nu trebuie. Şi gafează verbal aproape ca Alex. Măcar de-ar învăţa odată să nu-şi mai urmeze “valoroasele intuiţii”, e complet antitalent în acest domeniu. Chiar dacă ar da cu banul, tot ar nimeri mai bine. Apoi se uită în urmă şi regretă.
Arizona îi dă lui Karev un sfat de milioane, nu fă ca mine, adică “nu zbura până în Africa doar ca să te lămureşti că cea pe care o iubeşti a rămas acasă”.
Callie simte nevoia să rupă ceva oase, ca să mai facă şi altceva decâtmothering, dar constată cât e de greu să se rupă măcar un pic de Sofia. Mark e superb pe post de tătic şi face un duet nebun cu celălalt tătic, Derek, le stă bine la amândoi şi chiar împreună.
Aşa cum ne anunţă Meredith chiar de la început, episodul de săptămâna asta a fost despre adaptare în condiţii anormale. Un copăcel a crescut în plămânii unui pacient, fără lumină. Un făt a supravieţuit 8 luni printre intestine, fără uter, fără placentă, fără lichidul amniotic protector. Merder se pregătesc de a fi părinţi. Calizona se obişnuieşte cu Mark şi cu bebeluşul. Unii (Alex, April, Cristina) cred că adaptarea înseamnă să-l loveşti pe celălalt ca să-ţi fie ţie bine, să devii ca un rechin: sometimes you got to be a shark după îndemnul egoist fiecare pentru sine – every man for himself (m-a curentat amintirea lui freakin Starbuck din BSG). Chiar dacă Alex era beat, chiar dacă April a făcut-o ca să respecte protocolul, iar Cristina ca să facă operaţii unicat, totuşi scopul nu scuză mijloacele.
Avery şi Cristina ne arată însă că poţi supravieţui şi prin renunţare, într-un mod lipsit de egoisme. Are dreptate Derek, Nu totul e o competiţie. Un vânt puternic poate rupe falnici stejari, dar nu şi o salcie. Atât brăduţul, cât şi fătul, au făcut ce-au putut în condiţiile ce li s-a dat, fără a distruge nimic din jur, demonstrându-ne că este posibil şi aşa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu