Avem un final de sezon aparent mai liniştit, dar cu o mare încărcătură emoţională, un final în care majoritatea personajelor ajung, fără dramatismul din finalul sezonului trecut, în situaţii limită la fel de grave şi importante, adevărate încercări şi puncte de cotitură din vieţile lor. Aparenta lipsă de actiune este exprimată şi prin absenţa obişnuitelor cazuri medicale, cu excepţia unui copil al nimănui. Un copil e fragil, necesită îngrijire, responsabilitate, mult efort şi multă, multă iubire.
Tema săptămânii a fost aşadar despre copii şi importanţa lor într-o relaţie.Referitor la acest subiect, un dicton rămas din străbuni, emblematic pentru episod, spune că “Cine are, să-i trăiască, cine nu, să nu-i dorească”.
Cele două personalităţi din Gollum-ul Alex Karev pot fi separate în latura bună – să-i zicem Alex, şi cea întunecată, pe care s-o numim Karev. Pentru Karev cel rău, copiii africani pe care i-a ajutat, au constituit doar un mijloc de avansare, un pretext de a fi şef, şi de aici provine decăderea sa morală accentuată, din motivaţie. Alex cel blând, care a salvat viaţa unui omuleţ născut prematur, doar pentru că l-a ţinut la piept o noapte, acel Alex care şi-a dăruit unui pui de om bătăile liniştitoare ale inimii sale bune în străfundul ei, compasiunea nu mai este deocamdată. Dar să nu uităm că a fost nevoit să renunţe la adolescenţă ca să aibă grijă de fraţii săi preţioşi, deveniţi peste noapte, copiii aflaţi în grija sa. Pe el, schimbarea l-a maturizat în mod forţat, şi de aceea, naşterea părţii întunecate a lui Karev s-a produs brutal şi dizarmonios, la fel ca şi transformarea lui Anakin în Darth Vader, şi chiar din aproape aceleaşi motive, apărarea familiei. A trebuit să lupte, uneori murdar, pentru ca familia lui, “copiii” lui, să aibă ce mânca, să crească cum trebuie. E greu de scăpat de asemenea sechele, dar Alex e puternic şi ar putea să reuşească. O iubită care i-ar dărui un bebeluş i-ar da o motivaţie corectă, care ar putea face minuni.
Din păcate pentru April, aceeaşi brutală maturizare o loveşte şi pe ea pe neaşteptate, deoarece, odată cu noul titlu, vin şi noi responsabilităţi de cloşcă cu mulţi pui de care să aibă aceeaşi grijă de maman poule pe care a manifestat-o atât de perfect Miranda în cei 7 ani de-acasă în spital. Iat-o dând din coadă, cu răţuştele în halate albe după ea.
Interesant destin de Fecioară cu mulţi copii a venit peste April, dar totuşi e posibil ca tocmai aceasta s-o transforme total dintr-o fiinţă nesigură într-o femeie puternică. Mă bazez pe faptul că a dat dovadă deja de reale calităţi materne care o dinamizează, ca în cazul recent al fetiţei africane, pentru care a învăţat swahili şi s-a apucat de gătit. La fel, mai demult, a fost la fel de protectoare cu păpuşile din exerciţiului lui Hunt, în care l-a surclasat net pe Avery, singurul său contra-candidat rămas în cursa pentru şefia rezideţilor.
La Miranda e un caz aparte, ea deja are un copil, are şi un iubit, dar armonizarea trio-ului are nevoie de un pas înainte, e condiţionată de acceptarea iubitului de către copil. Fără acestă autentificare, ar rămâne doar o aventură. Cu ea, o posibilă familie.
Şi cu Teddy se petrece ceva interesant faţă de Henry. Având grijă de el, ca o bună nevastă (!), începuse să manifeste o compasiune, care a făcut-o iniţial să-l ia “de bărbat” (de fapt, mai mult de copil, decât de bărbat) ca să-l ajute cu asigurarea. A crescut apoi faţă de el un anumit tip de afecţiune, care seamănă cu o iubire maternă faţă de puiul ei, ilustrată de exemplu atunci când îi dădea papa cu linguriţa. A crezut apoi că vede în el un tovarăş de jogging, prieten şi confident, chinuindu-l cu destăinuirile despre Andrew (Raaah!).
La ea, într-adevăr, dragostea e oarbă, love is blind. Dar se poate vindeca, până şi orbii pot vedea din nou, iar puternica iubire adevărată a lui Henry e un tratament cu şanse de reuşită. Aţi observat ce privire are el când se uită la ea ? E un adevărat tratament cu raze X menit să dizolve toate zidurile din sărmana Teddy, să-i elimine întreaga opacitate tumorală care o ţinea departe de iubire. Uniţi, ochii lor îi poate împlini mai mult decât buzele lor
Pe Mark, ipostaza paternă l-a schimbat radical, din filfizonul afemeiat într-un tată supra-protector, l-a făcut să se maturizeze şi să-şi asume responsabilitatea. Păcat că schimbarea a fost prea bruscă, iar Lexie nu o poate susţine şi urma, e prea tânără şi are dreptul de a-şi trăi propria viaţă, de a face propriile greşeli pentru a învăţa din ele. S-a trezit prea brutal împinsă să se maturizeze, la fel cum a păţit Alex, dar ea a putut alege. Pe Mark l-ar putea avea doar “la pachet” cu bebeluşul alteia, iar ea însăşi e încă copil. Nu a venit timpul să facă saltul spre Mark, care dovedeşte o luciditate într-adevăr matură: Lexie is yours. Lexie, Im letting you go. Walk away. În contrast total cu go to hell-ul lui Karev
Lexie a fost zguduită de scenele disperării părinteşti şi, văzând ce sacrificii poate face un părinte, a început să-l înţeleagă şi pe Mark-tatăl, să înţeleagă că iubirea pentru un copil, deşi diferită, e mult mai puternică decât dragostea pentru iubit(ă). Ea vedea în copiii lui Mark doar rivale, dar constată acum că sunt două nivele diferite. Mai mult, e deranjată de grija parentală a lui Mark chiar pentru ea, că e tratată ca un copil care se crede adult. Judecând după cum se comportă, chiar aşa şi este de fapt, o adolescentă care nu ştie ce vrea, şi e mai bine pentru ea să treacă lin mai departe, iar Avery o poate împlini. Ba, aş îndrăzni să afirm că şi el a devenit mai bun alături de Lexie, căreia i se datorează gestul ce era cât pe-aci să-l propulseze în postul de şef al rezidenţilor. Vechiul Avery, care a fugit din ploaie la simularea lui Owen, nu mai renunţă acum la greu, ci din altruism, pentru triumful binelui.
Derek m-a cam surprins prin reacţia rigidă faţă de greşeala nevestei, nu-l credeam aşa chisat şi egoist. Dar, deşi mereu tot pomenea de al lui trial, al lui, şi nu al lor, în contextul general al episodului, poziţia lui se explică tot prin frică, dar nu neapărat pentru experiment, ci pentru Meredith, că nu mai are şanse de vindecare, dar cel mai mult, teama că nu mai pot adopta în aceste condiţii, teama că nu mai e tată, că i se va lua Zola, are aceeaşi disperare ca a tuturor părinţilor din sală, care au aflat că au rămas singuri, fără copilaşii lor. Buna vestire îl aşteaptă acasă, dar, dacă-i prost, să-l lăsăm să sufere până la toamnă. Acasă la el, printre cuie şi scânduri, să-l ploaie ca să-l trezească .Apropo de casa care se ridică aşa greu, după cum remarca şi @Scorpya, cred că e şi un simbol al construirii şi consolidării relaţiei MerDer, câte un pic în fiecare sezon, mai cu furtuni, mai armonios, dar din ce în ce mai completă şi solidă.
M-a impresionat mult Cristina din imaginea de mai sus, care redă superb cu câtă încrâncenare se opune viitorului copil şi am căutat să-i înţeleg reacţia. Aşa obsedată de muncă, cum o cunoaştem – ori vede în copil o piedică care-i va diminua eficienţa şi concentrarea (I‘m not a monster, I’ll love it) - ori se teme să nu devină o mamă denaturată ca madam Grey ? Adică are de ales între muncă şi familie, iar alegerea îi e clară, chirurgia. E o explicaţie simplă, imediată, dar nu e singura. Instantaneul exprimă multă teamă. Concluzia de final rezumată de Meredith arată şi de unde provine această teamă: e frica de a nu te implica afectiv prea mult, o frică paralizantă de a nu fi iubit, care ucide dragostea,pe care o respinge. Frica e opusul iubirii. Cristina se teme să iubească. Nu vrea să se “înmoaie”, să devină soft. Un copil inseamna mai multa dragoste, inseamna largirea capacitatii de a iubi. **
Pentru Owen, la fel ca şi pentru Mark, a iubi mai mult e firesc, deoarece au ambii un suflet mare, o mare capacitate de dragoste. Cristina e crispată sufleteşte, se deschide foarte greu, amintiţi-va ce greu s-a apropiat de Burke, cu cât chin s-a convins să se mute împreună, apoi şi mai greu să se marite, iar căsătoria a reprezentat pentru ea un sacrificiu făcut din iubire pentru partener, atât cât putea da atunci. Un copil e cu mult mai mult decât poate da în acest moment, e ca un viol sufletesc pentru ea, asta exprima şi imaginea defensivă. E o egoistă îngheţată, nu poate iubi ca un om normal, e oarecum bolnavă afectiv. Dar mie îmi place chiar şi aşa. Are uneori sclipiri geniale, şi o limbuţă ascuţită şfichiuitoare, chiar când e înfuriata: You don’t have half a baby. This isn’t pizza versus thai.
Meredith nu e ca ea, poate manifesta extrem de multă iubire, pentru toată lumea, chiar pentru mama ei care a fost chiar mai rece decât Cristina, pe mama ei inexistentă, pe care a îngrijit-o până la capăt, ba chiar şi pentru tatăl ei care a părăsit-o. Pentru ceilalţi, a fost mama tuturor răniţilor, şi-a transformat casa în hotel, unde era la un moment o aglomeraţie de nedescris. Chiar şi pentru Iuda Karev. A manifestat faţă de toţi o imensă iubire, şi de aceea a fost îndrăgită de toţi. Despre greşeala ei voi scrie într-un comentariu*.
Deocamdată cele două surori (ră)sucite, deşi total opuse ca manifestare afectivă, se potrivesc ca în oglindă: fac pozne, au copii şi sunt repudiate de soţi .
Am asistat pe parcursul mai multor episoade la evoluţia cuplului Calizona în jurul copilului. Mai întâi certurile despre ideea de a avea un copil, la fel cum fac acum Owen cu Cristina, apoi acceptarea din iubire a unui viitor copil, adică situaţia cuplului MerDer, apoi fuga, reflectată acum şi în MerDer – Arizona in Africa, Derek, pe deal. Acum, ambele sunt relaxate, fericite, iar Torres frunzareşte revista “A New Beginning” – Un Nou Început. Versurile cântecelului din intro sunt şi ele foarte sugestive: “leave behind the weight of the future – lasă în urmă greutăţile viitorului”
Deşi aşa pare, nu insinuez că Calizona ar constitui un cuplu mai avansat, pe urmele căruia merg şi ceilalţi, ci că ele demonstrează un rezumat, o sinteză, deja au trecut prin câteva din încercările date de apariţia într-un cuplu a unui tiny little human, încercări cu care ceilalţi de abia se confruntă. Iar aceste teste sunt tot încercări ale iubirii, deoarece un alt aforism ne spune că “Cel ce nu are copii nu ştie ce-i dragostea”
În fond, orice relaţie între doi iubiţi, e ca un copil care s-a ivit la lumină, e fragilă, trebuie hrănită, îngrijită, ocrotită pentru ca să crească, să se maturizeze, iar asta cere responsabilitate, mult efort, şi cât mai multădragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu