Iată un episod excelent, vesel şi original, despre bărbaţiii din GA şi modurile lor specifice de manifestare a masculinităţii, un episod care mi-a şters total dezamăgirile de săptămâna trecută.
Cel mai interesant mi s-a părut Mark, care, deşi are două neveste şi nici o iubită, (a trecut ceva vreme de când nu are parte de ceva “acţiune”), şi-a găsit împlinirea în Sophia, şi chiar este perfect în postura paternă – Hi 5. Chiar dacă a mai păstrat nişte resentimente faţă de Avery, care i-a furat-o pe Lexie, se repede ca un vultur la Derek atunci când se simte ameninţat că-l va pierde, ca să-şi apere “my man”, exact ca o iubită geloasă şi cu un accentuat simţ de proprietate. Spiritul de competiţie stârnit intenţionat de prietenul său a funcţionat corect la Mark de data asta. Cu aceeaşi manieră fără ascunzişurile tipic feminine, iese la iveală adevărata supărare a lui Mark, s-ar fi vrut în locul lui Owen şi-i reproşează lui Derek de ce nu l-a propus şi susţinut. Hunt e invidiat de Mark pentru o funcţie îngropată în hârţoage, deşi Mark are ceva mult mai preţios, pentru care Owen ar renunţa la multe: un copil.
Tot ultra-egocentric şi supărat foc pe nevasta, Derek devine un mediator între iubiţii Mirandei, punându-l pe anestezist la curent cu asistentul, dar o face în mod brutal, “bărbăteşte” şi fără menajamente, încât cred că a obţinut ceva sadică satisfacţie că mai suferă şi altul în afara lui. Cu acest rol de echilibru din acest episod, găseşte soluţia pentru toate problemele masculine: veranda cu ciocane, cuie şi ustensile bărbăteşti care să refacă imaginile de sine şi orgoliile afectate. Dar veranda tot strâmbă iese, datorită tuturor încărcăturilor negative descărcate în “ea” cu năduf.
Webber tânjeşte după un caz interesant şi îşi foloseşte autoritatea de Şef (Once you’re the president, you’re always Mr. President.) ca să-i fure cazul Cristinei, însă dă peste o asistentă plină de răni artificiale, pe care le putea vindeca dezlipind abţibildurile. Când ajunge, în sfârşit în OR, de atâta bucurie, dansează cu Karev
Owen se luptă şi el cu neplăcerile şefiei şi tânjeşte după operaţii. Măcar are ocazia să se descarce bărbăteşte, ca un şe(ri)f, pe o matahală revoluţionară la care sărise la bătaie un hobbit cu mult curaj, dar şi cu multă nerozie. Motivul mititelului: vroia s-o apere pe prinţesa Dothraki din A Game of Thrones, adică pe April, care mie-mi pare roşcată şi nu blondă.
E interesant că unii tânjesc după ceea ce nu au, crezând că obţinerea acelui lucru îi va face fericiţi. Pentru a înţelege cât de iluzorie e această cursă fără capăt, e nevoie de înţelepciunea senectuţii, manifestată prin Webber într-o replică de milioane care desluşeşte secretul fericirii: Sometimes you can’t see the joyful part of your life until it’s over.This is it. It’s right now. You’re in it ! Feeling the joy yet ?
La fel ca şi vouă, nu-mi place evoluţia Mirandei, dar să nu uităm că a fost cel mai fidel discipol al Şefului, de la care a înţeles corect îndemnul “Carpe Diem”, de a nu lăsa viaţa să treacă pe lânga ea fără a profita de orice bucurie, iar pentru ea, aceasta înseamnă mâinile tandre şi magice ale asistentului, indiferent de ce zic ceilalţi. Adică cu o totală dezinhibare ca a Şefului dansator în OR sub privirile acuzatoare ale celor care nu simt încă “the joy”. Aplicarea acestei reţete miraculoase a fericirii funcţionează deja la Teddy, Mark, Callie şi Arizona. În plus, şefia peste chirurgi i-ar fi anulat aceste bucurii atât Mirandei, cât şi lui Mark, aşa că pleaşca a căzut pe bietul Owen.
Karev e prea tensionat ca s-o simtă, şi nici nu are cum, pentru că e demnul reprezentant al masculului bădăran “Grow a pair, bitch boy”, care-şi etalează cu satisfacţie mitocănia odată cu picioarele nespălate.
Femeile nu sunt numai principalele furnizoare de dureri de cap ale bărbaţilor, ci şi cele mai bune motivatoare ale calităţilor masculine pozitive: putere, curaj, spirit de sacrificiu. Aşa că, dragi femei, voi alegeţi (prin ceea ce apreciaţi la un bărbat) calitatea bărbaţilor voştri. Dacă sunteţi atrase de un macho Karev, să nu vă deranjeze mitocăniile.
Alături de colectarea de thongs, asta era bucuria lui de smellyfeet hobbit, îngropată sub tone de nemulţumiri. Din această perspectivă, la fel ca el e urecheatul mereu nemulţumit de ajutorul şi sacrificiul prietenului, crezînd în mod total absurd că fericirea sa ultimă e o machetă de tardis din Dr Who, chiar dacă pentru asta ar rămâne paralizat sau pe veci într-o ureche (!). Totul se reduce la priorităţi şi e esenţial la care din dorinţele noastre ne hotărâm să conferim suficientă putere de a ne conduce viaţa: o machetă de tardis, o funcţie, o maşină, băutură, femei, un cămin, o carieră, o casă.
O altă idee demnă de reţinut şi care mi s-a părut semnificativă în caracterizarea un bărbat adevărat: You have to know when NOT to man up. Sometimes it takes a real man to set his ego aside. Faptul că cel care ne oferă soluţia din concluzie e char Derek, care are cel mai mare orgoliu din Seattle Grace, mă face să sper că a înţeles în sfârşit această lecţie: Un bărbat ştie când să-şi accepte înfrângerea, ca s-o poată lua de la capăt. Poate vom afla curând dacă aşa e, dar deocamdată, cei ce au manifestat până acum, în opinia mea, o reală stare de bărbăţie au fost Owen şi Mark
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu