Săptămâna asta avem parte de un episod mai liniştit, deşi tot dens, axat în jurul unui meci de softball cu echipa medicală dintr-un alt spital, dar cu câteva noutăţi foarte interesante: noua iubită a lui Mark împreună cu reacţia lui Lexie şi noi evoluţii în conflictele Bailey-Meredith, Cristina-Teddy. Noi, românii, am exportat oina la americani, care au transformat-o în sport naţional şi au botezat băţul nostru în “bat”, iar noi, în schimb, le-am copiat sinistrul halloween – păgubos târg !
Cristinei i se pregăteşte o altă intervenţie de începător, o angioplastie, o junk duty, o treabă de vidanjor (plumming job), la care se descurcă în sfârşit aşa cum aştepta Altman de multă vreme, adică renunţă la dorinţele ei personale pentru operaţii incredibile şi strălucitoare, şi pune viaţa pacientului pe primul loc. În sfărşit demonstrează că poate lucra în echipă. Învingându-şi orgoliul, o lasă pe April să intervină, şi astfel trece examenul cursului chinuitor al umilinţei, predat de Teddy, serbând cu o duşcă pe şest din mănuşă, direct pe teren:
Întrebată de sensul tratamentului dur la care a supus-o pe Cristina, Teddy îi explică lui Mer adevăratele sale intenţii, de a o readuce la origini pentru a înţelege finalitatea you have to go back to the beginning to understand the end,idee care o va îndrepta chiar pe ea pe drumul corect în cazul studiului pentru diabet. Iată un exemplu de modul cum eşti ajutat încercând să faci un bine altcuiva.Ea încerca s-o ajute pe Cristina şi de fapt, fără să vrea, se ajută în realitate pe sine. Aşa funcţionează facerea de bine, propovăduită de două mii de ani, dar aplicată mai mult în mod egoist, aşa cum am arătat şi într-o altă recenzie a filmului Pay it Forward.
E interesant că orgoliul care o făcea pe Cristina să refuze cazurile simple, se mută acum la Derek, care îşi trimite pacienta la alţi doctori pe care îi consideră mai prejos ca el. Tot prin el mai este ilustrat încă un aspect pe care îl consider important, acela că, în rezolvarea problemelor complicate, soluţia apare taman când nu te mai gândeşti cu încrâncenare la acea problemă, când faci o pauză şi comuţi energiile către o altă activitate, de exemplu una fizică: sometimes the body thinks better than the brain (uneori corpul gândeşte mai bine decât mintea). Atunci se poate petrece ceva miraculos, rezolvarea apare printr-o sincronicitate, printr-un cuvânt apărut aiurea dintr-un context total diferit. Aşa a primit soluţia Meredith, la fel a păţit şi Derek, detaşându-se de problemă pentru un timp:
Alex e somat să transfere actele Zolei către alt spital, dar nu vrea să piardă şi ultima legătură cu fetiţa, aşa că refuză să le semneze, ba, mai rău, îşi pune cravata şi merge să bată la uşile birocraţiei americane, aşteaptă la cozi, se ceartă cu funcţionarele, ameninţă, face tot ce poate, cu multă determinare şi încăpăţânarea-i caracteristică până ajunge la judecătorul cazului, încâlcând pe drum câteva limite medicale şi legale, în de acum firescul doctoraşilor noştri dragi (singurul cuminte a fost George).
Lexie dovedeşte din nou imaturitate, că nu ştie încă ce vrea, E foarte deranjată de noua prietenie dintre actualul şi fostul iubit (pledging delta chi together) şi, spre marea dezamăgire a lui Avery, devine cam acră de gelozie când îl vede pe Sloan cu noua sa cucerire pe care o şi loveşte colegial, demonstrând atât o vedere de uliu, cât şi o precizie de invidiat pentru că a reuşit s-o lovească chiar în inimă – la propriu.
Mark şi-a revenit, e la fel de înfumurat (I’ll look fantastic in this. And when you look good, you play good), dar pe bună dreptate, e un învingător şi ştie cum să câştige (Winning is attitude). Iar asta pentru că a ascultat sfaturile prietenilor şi are o iubită nouă chiar din echipa adversă, o oftalmoloagă care probabil prescrie pacienţilor lentile supradimensionate de miopie ca să-i vadă pieptul cam prea plat. Noroc că Sloan se pricepe la silicoane, aşa că her boob is in good hands .
Acelaşi orgoliu medical o îmbolnăveşte şi pe Bailey, pe care n-o mai recunosc de când cu tandreţile asistentului Eli. La ea, mândria o împiedică să admită eşecul trialului şi să primească ajutorul lui Meredith, pe care e încă supărată foc în mod obsesiv şi inutil.
Eşecul Mirandei în trialul moştenit e cât pe ce să-l coste pe Henry recăderea din paradisul regăsit înapoi în iadul diabetului. Noroc de optimismul său incurabil şi de scânteia de geniu a lui Meredith, care nu şi-a pierdut speranţa (keep the faith), şi care îşi aminteşte de lecţia lui Altman cu întorsul la origini. După o ceartă pe teren între Mer un pic afumată şi Miranda încruntată, Webber le împacă cu autoritatea-i de conducător, arătându-le că orice om poate greşi, cu toţii suntem supuşi greşelii, atât una, cât şi cealaltă, şi Derek, şi Cristina ba chiar şi vestita madam Grey (your mom would have been proud. No, probably not).
Îmi place cum Callie se ocupă de biata April îngropată în hârţoage şi o sfătuieşte să nu se mai ascundă sub hârtii şi să facă doar ce-i cântă inima(what makes your heart sing ?), să-şi respecte pasiunile şi visurile. E o artistă ea însăşi în ceea ce face şi înţelege cum o pasiune te poate susţine, aşa că se autodepăşeşte în a readuce arta în viaţa unui alt artist.
Împreună cu emoţionantul discurs de suflet al lui Chief Hunt (parcă de acum nu mai sună strident prefixul), Alex a fost nemaipomenit în acest episod, răscumpărându-şi din plin greşeala prostească. Şi a făcut-o fără să se laude, în mod discret, cum ar trebui făcute toate faptele bune: Ajută înainte de a ţi se cere şi îndepărtează-te înainte de a ţi se multumi, oricât de dulce ar fi recunoştinţa încă nemotivată, dar exprimată prin superbul pupic a lui Mer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu