Pretty Little Liars – 4×20 “Free Fall”

4×20 a venit şi este timpul pentru ceva adevăr…dar oare chiar este adevărul ce ni s-a dezvăluit acum?

Sincer nu ştiu cum să mă pronunţ că sunt sau să motivez ce senzaţie am după această vizionare; episodul a fost…ok-ish. Nu aveam pretenţii că ni se va spune acum cine este A sau că Ezra este chiar EzrA însă să spunem că preţ de 3 minute am rămas blocată în faţa monitorului pentru a mă decide cu privire la acest episod. Mult mai bun decât precedentele şi cu siguranţă pe aceeaşi linie care este acum la moda prin rândul scenariştilor de a distruge orice cuplu bun şi plăcut publicului, pot spune că 4×20 este sfârşitul pentru Aria şi Ezra ca şi pereche. Bună treabă doamnelor şi domnilor scenarşti!

Aşteptându-mă la ceva mai bun şi la o scuză mult mai plauzibilă din partea lui Fitz, ce este cert este că nu a minţit deloc in privinţa lui Alison în acele rânduri scrise – această fată trăia pentru a minţi, trăia din minciună, minciuna era oxigenul său şi cu siguranţă raţiunea sa, sentimentele sale de care se tot vorbeşte în ultimul timp fiind inexistente. Ca să nu mai zic că era  a total B***hdacă ajungem să analizăm vârsta şi relaţiile pe care ştim că le-a avut: Ian, Ezra etc. De ce ne chinuim să salvăm această mincinoasă patologică, acest specimen care se bucură de durerea altora şi care nu preţuieşte pe nimeni? Nu şi-a respectat familia, prietenii ori apropiaţii, aceştia nefiind decât marionetele sale care au ajutat-o să îşi măreasca orgoliul şi gradul de narcisism. Câte vieţi au fost ruinate în aceste patru sezoane şi cu siguranţă vor continua să fie vieţi distruse (de tineri adolescenţi ori de adulţi) pentru a salva o singură persoană care şi-a înscenat moartea, care a ştiut ce va avea să vină, care s-a jucat cu focul până în ultimul moment, s-a crezut mai presus de toţi, i-a manipulat pe toţi mai ceva ca un vampir ce se foloseşte de constrângere, a avut şi a beneficiat de sume exorbitante de bani pentru a-şi ascunde urmele din aceşti ani, astfel că recapitulând toate acestea, constat că personal nu aş încerca să salvez o astfel de persoană care până la 14 ani nu a făcut decât rău. Rămasă în prezent singură şi fără bani, este în sfârşit timpul să îşi primească pedepasa meritată pentru tot ce a făcut, însă cu siguranţă se va întoarce cu coada între picioare în Rosewood şi le va da din nou vieţile peste cap celor ce se cred a fi prietenele ei pentru a o ascunde şi a o feri de toată lumea, ori va înnebuni vreo persoană cu bani cu ochişorii săi plăpânzi de continuă căprioară în primejdie.

Revizuind ce am scris constat că sunt de-a dreptul indignată de acest episod însă cred că am tot aşteptat momentul să scriu aceste rânduri cu privire lainocenta Ali. Nu ştiu dacă sunteţi de acord cu mine însă prefer să fie uitată pentru totdeauna Alison DiLaurentis, să fie lăsată să plătească pentru greşelile comise (INTENTIONAT) şi manipulările sale, fără să i se mai pomenească numele ori vreun tip de recunoaştere pseudo-port-mortem, iar în sezonul V să se pună accentul pe reclădirea vieţilor distruse, pe reabilitarea personajelor şi a relaţiilor pe care indiciile lăsate i-a transformat pe toţi în duşmani.

Alison a vrut să fie o divă şi în viaţa de apoi…ei bine, tocmai asta să i se ia şi să fie uitată, fără să i se mai pomenească numele zilnic ori să se sufere constant. Părinţii ei au divorţat, mama ei aproape a înnebunit că fiica ei a murit iar ea este în viaţă…chiar nu putea să îşi anunţe părinţii? Egoismul merge dincolo de ceea ce pot accepta – înţeleg multe însă această fiinţă, acest personaj este de condamnat. (chiar nu era nimeni în acea Americă care să o ajute? Chiar daca are o listă lungă de duşmani similară cu cea de cadouri a lui Moş Crăciun, tot se găsea un punct de plecare şi unul de finalizare)

Revenind la episodul nostru şi la această cădere liberă (a relaţiei celor doi, a demnităţii şi integrităţii lui Ezra şi nu în ultimul rând a maniscrisului adunat cu grijă şi migală de A) este momentul pentru nişte încheieri, pentru nişte finalizări de situaţie. După reţeta episoadelor trecute, a celor bune, 4×20 pot spune că m-a ţinut prinsă în acţiune de la început şi până la sfârşitul celor 41 de minute, fără să comentez mare lucru pe marginea evenimentelor petrecute. Să o luăm pe rând.

Toby…banii primiţi de la Radley îi priesc, acesta renunţând la vechea camionetă pentru o motocicleta de bad boy, la care se adaugă o nouă coafură; bănuiesc că nici fixativul şi nici tapetarea nu îi mai ţineau părul ridicat la cât era de lung astfel că s-a renunţat la frizura de Edward Omul-Foarfeca, acum fiind doar un băiat cu un păr plin de volum, de dirijor. În fine, trecând peste look-ul său captivant acesta este episodul în care încă o dată avem parte de privirea sa de puppy face îndurerat când Spencer este prinsă cu minciuna şi nu mai poate găsi o cale de scăpare decât adevarul…

Frumos medalionul, frumos gestul, bune cuvintele spuse iubitei sale, scurtă apariţie dar suficientă. Era timpul ca Spence să fie prinsă deoarece s-au întins prea mult cu povestea medicamentelor miraculoase…

Minciună peste minciună, Hastings are parte de o intervenţie ca în filme, prietenii ei prinzând-o într-o ambuscadă de întrebări, iar ea…prinsă pe picior greşit începe să atace. Următoarea mişcare este să renunţe la droguri şi să facă promisiuni care se dovedesc a fi deşarte în momentul în care lipsa medicamentelor se face simţită şi îşi contactează doctorul din copilărie. Chiar şi cu Ezra şi toată vina sa, acesta reuşeşte să le facă pe fete să îşi deschidă ochii cu privire la prietena lor, iar problema ei mai veche ne demonstrează doar că aceasta nu este prima sa experienţă cu medicamentele pentru tratarea ADHD, înainte de toată tragi-comedia  A, mezina Hastings luptându-se cu aceeaşi dependenţă de acum, însă atunci în scopuri educaţionale pentru a face faţă activităţilor şi presiunii familiei în a-şi depăşi recordurile şi pe cele ale surorii sale – tipic familiilor americane bogate.

Aspectul de zombie, privirea pierdută, anxietatea, somnambulismul şi toate celelalte stări şi aspecte pe care le-am menţionat şi în recenzia trecută au fost prezente şi de această dată, toată grija pentru prietenia ei cu Aria fiind aruncată la gunoi în momentul în care pentru 5 minute replica preferată a lui Spencer devine “Ezra is freaking A” (înlocuind-o pe cea din primele 20 de minute: “I’m tired”). În ofensivă şi atacându-şi prietenele din toate direcţile pentru a se apăra şi a-şi nega dependenţa de pastile, asta până în momentul în care vedem unde a ajuns unul din reţetarele lui Wren.

Dosar al trecutului, prinsă cu minciuna, intervenţie şi confruntare, acesta este momentul de cumpănă în care Spencer se vede singură şi observă că a pierdut totul, CV-ul său nefiind deloc cum ne-am fi imaginat, mai ales că acum cuprinde şederea la Radley şi dependenţa de amfetamine, acesta este momentul în care trebuie să ia o decizie şi să aleagă drumul pe care vrea să meargă; calea cea bună, de recuperare şi recâştigare a celor apropiaţi ori calea pierzaniei sunându-şi colega-dealer. Dacă o cunoaştem pe Spencer, ştim deja ce va alege. 

Săptămâna asta se poartă metalic! Nu mă refer la vreun gen muzical ori la vreo structură arhitecturală ci la fashion, la hainele mincinoaselor etern glamorous. Nicio intervenţie nu se face fără stil, iar Hanna, Emily şi Aria au fost încă o dată în pas cu moda – o fi pentru unii o alegere inspirată şi înţeleaptă însa rochia minionei cu oase de câine de la acel moment…PAS!

 Episod structurat pe două mari planuri principale – Spencer şi Ezra, în planul secundar îi avem pe cei doi noi porumbei ex-delincvenţi Mike şi Mona, două secvenţe în urma cărora aflăm că băiatul cade pradă dragostei iar ea are o conştiinţă nou dezvoltată vis-à-vis de activităţile extra-curriculare ale profesorului de literatură, asta în condiţiile în care în urmă cu vreo cinci episoade îl luase cu asalt încercând prin orice metodă să facă parte din planurile lui.

Continuând pe axa secundară a episodului avem şi planul de înscenare a lui Fitz pus la cale de Spencer pentru a-şi convinge prietenele de faptul că profesorul este de fapt EzrA, planul fiind în genul Gossip Girl când Serena după absolvirea liceului doreşte să o confrunte pe GG şi îi dă întâlnire. Alegând o locaţie înfricoşătoare dar specifică acestui serial, se pare că mica lor escapadă incriminatoare nu se termină decat cu atingerea unui om de serviciu ciudat şi nicidecum cu apariţia celui aşteptat. Asta e fetelor, poate data viitoare!

Şi astfel ajungem la unul din cele mai utilizate hashtag-uri din ultima săptămână: #Aria Finds Out! Ce pot să spun…oricât s-au jurat scenariştii şi producătorii că acest moment nu va fi unul de genul Toby v2.0, s-a dovedit a fi în proporţie de 80% identic. Diferenţa? : Toby a devenit un erou cu pelerină pentru fete şi pentru iubita sa în timp ce Ezra a pierdut tot şi a devenit în viziunea fanilor un pedofil şi un hărţuitor de minore. Tare frumos cum a fost distrus acest personaj – după părerea mea poate fi totuşi salvat deoarece eu chiar nu cred versiunea lui de adevăr spus Ariei cu privire la cercetarea şi la cartea dedicată lui Alison…asta îi mai trebuia divei narcisiste, o carte care să o menţină forever vie!

Spuneam săptămâna trecută în recenzie că atunci când urmărim o pistă, indiciile ne sunt oarecum la îndemână şi observăm lucruri pe care altfel nu le-am fi luat în considerare. Aşa este şi în cazul Ariei care după izbucnirea lui Spencer, faptul că aceasta a spus că Ezra poate fi A, încearcă oarecum să se convingă de vinovăţia/nevinovăţia iubitului său mergând în căutarea unor lucruri ce l-ar putea incrimina ori discrimina de acuzele aduse. Descoperă pivniţa ascunsă însă fără tehnologia văzută de noi episodul trecut, iar sentinţa vine de unde nu ne-am fi aşteptat…parcă pus tocmai pentru acest motiv acolo, este manuscrisul lui Ezra despre Alison ascuns într-o carte despre deliciile carnivorelor, alegere ce poate face o remarcă subtilă la jocul lui A şi hăiturea fetelor.

Continuându-se cu o fugă ca în filme şi o înnoptare similară, ajungem cu cei doi suspendaţi în aer, Ezra apărându-se, Aria plângând şi acuzând iar el mărturisind…nu ce ne-am fi aşteptat însă cu siguranţă nu este adevărul. Sper doar ca după aceste evenimente imaginea profesorului să fie reabilitată deoarece chiar nu vreau să îl cred un pedofil şi un hărţuitor ajuns după gratii tot din cauza inocentei Alison. Dacă va mai exista vreo şansă de împăcare între cei doi, sper şi la ea deoarece ei sunt unul din cuplurile mele preferate şi i-am plăcut încă de la început – chiar cred partea în care Fitz insista pe faptul că sentimentele sale au fost şi sunt adevărate şi, chiar dacă întâlnirea lor nu s-a datorat tocmai destinului, cele petrecute după au fost pe baza sentimentelor de iubire. (cu privire la prima întâlnire dintre cei doi şi a celor întâmplate în baia barului, am vazut mai multe comentarii care îl acuză pe Ezra de pedofilie deoarece din moment ce el a recunoscut că ştia cine este ea, se subînţelege că îi cunoaştea şi vârsta).

Sunt multe de spus, de dezbătut şi de acuzat iar în momentul de faţă scenarştii au făcut ca Ezra să fie persona non grata şi fanii să arunce cu cât mai multe pietre în el, însă până nu vom afla adevărul adevărat şi nu versiunea copilarească a scrierii unui roman beletristic bazat pe condiţia patologică a lui Alison de a minţi (care aparent i-a adus moartea), Ezra rămâne un ciudat în viziunea mulţimii.

Ce vremuri…

Vom vedea ce va urma şi în ce direcţie o vor lua aceste ultime episoade însă până la finalul sezonului vom mai avea o serie de apariţii masculine surpriză care vor mai încurca puţin iţele şi vieţile mincinoaselor…şi nu numai. De asemenea este posibil să mai apară în Rosewood şi Caleb o dată cu anularea blestemului celor cinci şi a serialului Ravenswood însă momentan nu există nicio declaraţie oficială din partea ABC Family privind această revenire.

Nu am mai adăugat de ceva vreme aşa ceva într-o recenzie, însă consider că acest episod merită un sondaj de testare a calităţii, motiv pentru care vă invit să votaţi şi să vă spuneţi părerea la rubrica de comentarii.