luni, 25 august 2014

Pretty Little Liars – 4×21 “She’s Come Undone”

PLL_4x21_1
Trei episoade au mai rămas din acest sezon şi abia acum, dupa patru sezoane şi patru ani de când se difuzează acest serial pot spune că am auzit în sfârşit şi o voce a raţiunii. Sper doar să nu dispară subit din peisaj deoarece lui A nu prea îi plac persoanele care îi încurcă planurile.
Încă de când a apărut în Rosewood, Paige a avut o existenţă liniară, fără să aibă vreun plot  nemaipomenit ori vreo prestaţie actoricească de personaj complex, tot ce a făcut, toate acţiunile sale fiind să o protejeze pe persoana iubită, mai precis pe Emily. Chiar dacă cei pe care îi iubim nu apreciază la timp aceste gesturi şi deseori se întorc împotriva celor ce le vor binele, în cele din urmă vălul le este ridicat îi pot vedea întregul tablou, inclusiv deciziile corecte şi sacrificiile celor de lângă ei.
Înainte de a aprofunda evenimentele din această săptămână pot spune că în viziunea mea acest episod a fost unul al dependenţelor; fiecare fată ne-a demonstrat că are un punct slab, o dependenţă de care ştie că îi face rău însă nu se poate ţine departe, netrebuind să fie neapărat din cele cunoscute.
La Spencer ştim deja că este vorba de medicaţia pentru ADHD, la Aria în acest moment este Ezra cu secretele sale, la Emily faptul că nu poate renunţa la Alison şi s-ar pune la orice oră în pericol pentru a-şi ajuta “prietena”iar pentru Hanna, a fi prietena perfectă şi a încerca să facă lucrul corect în permanent (chiar dacă nu îi iese mereu). De această dată pot spune că preferata mea a fost blondina (proaspăt şatenă) care chiar a fost omniprezentă, sacoul neon proeminent ajutându-mă să o remarc de fiecare dată. Chiar dacă a stricat prietenia cu Travis în momentul în care l-a sărutat iar apoi nu l-a mai sunat, Han nu a putut sta departe de problema tatălui acestuia, problemă cu legea apărută în urma mărturiei eliberării mamei sale. Apelând la cunoştinţele avute şi la poliţistul cu o integritate total opusă defunctului Wilden, pare că discursul său a avut succes, însă atracţia încă o dată o face să comită greşeli. Impulsul său a fost unul interesant şi sincer mă gândeam că se va întâmpla una ca asta încă de la prima carte recomandată, însă cu siguranţă Hanna nu va avea următoarea relaţie interzisă cu ofiţerul Holbrook, ea figurând încă ca o minoră, ca o liceeană în ultimul an.  Există posibilitatea ca el să renunţe după acest eveniment la postul din Rosewood, mai ales că actorul Sean Faris a fost cooptat pentru noul proiectul CW, spin-off al aventurilor fraţilor Winchester Supernatural:Tribes –  şansele sunt foarte mari ca acest pilot să fie transformat în serial, iar Faris să devină noul coleg al Originalului Kol Mikaelson (pe care de asemenea îl vom vedea în episodele rămase din acest sezon – nu e tocmai spoiler, deoarece poate fi văzut înpozele promotionale de săptămâna viitoare :D)
PLL_4x21_2
Încheind subiectul Hanna, ma bucur totuşi că scenariştii şi-au dat seama că anumite personaje pot apărea şi fără să fie în centrul planurilor malefice ale luiA ori să fie în pericol, ele putând fi alături de prietenele lor, să le fie alături în momentele grele. Pentru Aria, dezvăluirea lui Ezra s-a dovedit una din cele mai grele încercări din viaţa sa (până în momentul de faţă) şi mă bucur că scenariştii nu au trecut peste acest moment fără să nu o facă pe Montgomery să arate că un pacient demn de Radley. Scene bine jucate de Lucy Hale, scene bine scrise, gustul amar fiind lăsat de absenţa lui Fitz, deoarece chiar dacă nu părea din promo-uri, Aria i-a acordat şansa de a-şi spune povestea, de a-i oferi răspunsuri la întrebările sale, de a-i asculta versiunea cu privire la toată supravegherea şi munca de cercetare din ultimii doi ani, versiunea cu privire la sentimentele sale. Manipulat de A ori nu, cert este că Fitz şi-a cam pierdut această şansă prin invocarea acelor probleme de familie, dovedindu-se în cele din urmă că el era la ultima întâlnire cu o editură premergătoare publicării cărţii sale. Primul instinct al Ariei este să se gândească că este vorba de cartea dedicată lui Alison DiLaurentis, însă să fie vorba de acea? Sau să fie cea la care el scria în paralel…? Personal chiar nu vreau să fie cea despre Alison ori Ezra să fie acel tip de om şi să decadă şi mai mult decât a făcut-o în episodul anterior. Cu manuscriul în mâinile lui A totul este posibil şi niciodată nu se ştie la ce să ne aşteptăm.
Aria invadând şi devastând apartamentul fostului său iubit aka Sherlock Holmes în materie de Alison, Hanna luptând pentru dreptate şi sărutând bărbaţi frumoşi, Spencer neputând să facă faţă dependenţei de pastile şi secretelor familiei sale, ajungând în cele din urmă să îşi încalce cuvântul şi să fie trimisă la o clinică de recuperare, în discuţie rămâne Emily care se confruntă cu aceeaşi problemă bine cunoscută de noi, ajutorarea martireiAlison. După cum am reliefat la început, mi-a plăcut de Paige şi de felul în care a spus lucrurile pe nume, de cum a pus piciorul în prag şi a obligat-o pe iubita sa să îi spună adevărul. Se pare că se poate totusi să se spună şi adevăruri în acest serial, trebuie doar să le iei puţin mai tare pe aceste mincinoase. Pentru unii enervantă şi poate chiar misterioasă, dând de bănuit, prezenţa lui Paige a fost binevenită pentru noi, însă nu la fel de bună pentru Emily care chiar dacă o înţelege, nu poate accepta să o lase singură singurică pe inocenta Bucle Aurii. Încă un lucru de menţionat: DA, mi-a plăcut că şi-a încălcat promisiunea făcută şi a lăsat acel bilet în maşina de poliţie (sper doar să nu fie ultimul său lucru făcut în viaţă). Când vine vorba de lucruri de acest tip, când toată această cancaniadă există deja de prea mult timp, cineva trebuie să intervină. Eu una cred ca mi-aş fi luat un magafon şi aş fi vorbit în piaţa publică de cum fata care a stat un an pe toate cutiile de lapte fiind dispărută iar apoi găsită moartă, trăieşte şi este bine mersi manipulând pe toată lumea de la distanţă.
PLL_4x21_3
Spencer la recuperare, Aria fugind de toţi şi de toate din oraşul care i-a adus numai probleme (şi înainte de Islanda şi după), Hanna cu nişte sentimente pe care trebuie să şi le înţeleagă, părinţii lui Spence pentru prima data împreună, dna DiLaurentis speriată de sora vitregă a fiului său, Toby cu o alta coafură (pot spune că pentru mine asta e câştigatoare), Paige mergând pe gheaţă subţire, Fitz dispărut în misiune şi Emily ca nou mesager al lui Alison,  finalul de sezon este aproape iar ultimele trei episoade promit lucruri interesante.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu