miercuri, 27 august 2014

Revenge – 3×14 “Payback”

10008349_1443609665876102_194261392_n
Şi iată că reîncep recenziile la Revenge după o pauză în care ce e drept nu i-am simţit lipsa. Încep să îi doresc finalul serialului ăstuia pentru că sezonul acesta e cât de neclar, lipsit de inspiraţie se poate.
După episodul în care Emily a fost împuşcată se pare că scenariştii au rămas complet fără inspiraţie. Şi nu cred că sunt singura care crede asta. Răzbunarea dragei noastre Emily trebuie să se sfârşească odată pentru că nu mai văd în ce direcţie ar putea continua.

Reluând un pic şirul evenimentelor e bine că scenariştii nu au exagerat întratât încât să o facă pe aceasta să ajungă în pat cu Conrad. Interesantă revenire a primei lui soţii, deşi era cât de previzibil posibil de cum a pus primul pas in Stoaway că e mama lui Jack. Mă întreb acum dacă există vreun copil în seria asta care să aibă aceiaşi părinţi pe care îi ştia de mic. Poate nici Daniel nu e întru totul al Graysonilor.
Emily a primit poate cel mai prost material genetic şi din prisma asta ar trebui să fie încântată că nu va avea copii. De la tatăl ei a fost împovărată cu o răzbunare care după mine nu îi aparţine de drept, iar de la mamă cu o tulburare psihică ce îi întunecă judecată şi care probabil o va duce şi pe ea într-un azil. Încerc să îmi dau seama exact ce anume caută cealaltă Emily să facă: mai întâi plantează sabia lui Aiden, apoi se ceartă cu Nolan, apoi îi spune lui Aiden că îl iubeşte, care e scopul acestei duble personalităţi până la urmă? Sau doar a fost adaugată de ABC doar aşa pentru că a văzut că prinde la Pretty Little Liars?
Relaţia lui Jack cu Margaux merge înainte ba chiar aceştia sunt gata să se mute în casă nouă împreună cu Carl. Cred că la ora asta sunt singurii fericiţi din serial, deşi Margaux s-a ales cu tata Grayson pe cap.
La Aiden se vede că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. După ce episodul trecut a încercat să scape basma curată, episodul ăsta vede şi el că ulciorul nu merge de multe ori la apă şi Niko e ferm hotărâtă să se răzbune pe adevăratul făptaş. Evident Emily, ca un făt-frumos care susţine puterea feminină a zilelor noastre îl salvează pe gentelmenul aflat la grea cumpănă.  Dacă ar fi avut şi happy-endul de după, ar fi fost clar scenă de basm. Nici măcar Nolan nu a strălucit episodul ăsta făcându-l cât de cât suportabil.
Sunt curioasă câte crime e dispusă să îşi mai ia Victoria în cârcă doar doar reuşeşte să doarmă şi ea liniştită noaptea fără a mai fi urmărită de tot felul de fantasme ale trecutului. Prima oară l-a abandonat pe Patrick, apoi David Clarke, Lydia, a împuşcat-o pe cea care conducea Convenţia (cred că aşa se numea organizaţia), acum tatăl lui Patrick şi vă rog dacă vă mai amintiţi scrieţi în comentarii. Femeia asta ar trebui să stea ani buni la închisoare dar reuşeşte de fiecare dată să cadă în picioare exact ca o pisică şi cele 9 vieţi ale ei. Şi se pare că oricine intră în plasa ei atent ţesută pierde orice şansă la fericire, începând cu ea. Să vedem ce va face acum când a rămas fără casă, Patrick este urmărit de crima comisă, iar divorţul cu Conrad terminat.
Charlotte e de o naivitate rar întâlnită. Mă întreb care anume e scopul ei acum în serial. Probabil să mai încurce şi ea puţin firele pentru că altceva nu văd a face, iar încrederea ei oarbă în Daniel e de-a dreptul enervantă.
Black-outurile astea a lui Emily cred că sunt debusolante şi pentru scenarişti pentru că am văzut ceva greşeli de montaj în cadrul lor, pe care deh nu le-am putut ierta. Poate că sedativul administrat lui Aiden are şi funcţia de a-l bărbieri în acelaşi timp, sau Niko, în grija ei de a-l omorî l-a ferchezuit mai întâi că deh timpul trebuia să treacă până să fie descoperită de Emily.
În speranţa că episodul următor va mai repara lucrurile, ne despărţim săptămâna aceasta cu gânduri paşnice şi ne dăm silinţa a ne întâlni şi săptămâna următoare.

Revenge – 3×11 “Homecoming”

1558614_1424412674462468_831428286_n
La mulți ani, 2014! Se pare că serialele la care scriu au revenit în forță, sau cel puțin episodul acesta din Revenge.  So, let`s  begin!
O să încep cu aprecierile. Bravo scenariștilor pentru felul în care au realizat această trecere, dacă pot să îi zic așa spre descâlcirea ițelor. Dacă după ce am văzut promo-ul episodului am făcut o întreagă dezbatere referitoare la Emily Thorne, iată că încă mai există imprevizibil în serial.  Și pot să spun că uite, la asta nu mă așteptam.
După ce este împușcată de Daniel, Emily reușește cumva să ajungă la geamandură (cred că acesta e termenul corect) și apoi în vasul unui pescar unde o găsește Aiden. De acolo, evident că este dusă la spital,  unde familia Grayson  este oricum numai ușurată nu. Ce nu înțeleg eu e cum de nu s-a prins nimeni că Daniel e făptașul. I mean, numai daca te uitai la fața lui și înțelegeai că ceva nu-i cum trebuie.
Deși împușcată, se pare că planul lui Emily dă roade pentru că totul o incriminează pe Victoria.  Evident însă Daniel, care are așa un simț al responsabilității  (pe cine păcălesc eu: tocmai și-a împușcat nevasta!!!!) nu  vrea ca mama lui să plătească pentru crima lui. Seriously Danny, seriously?
Charlotte este mică și inocentă și e un pic amuzant cum tot încearcă să-l consoleze pe Daniel, când de fapt singura dată când acesta zâmbește e atunci când aude numele: Sara.
Despre Lydia chiar nu vreau să vorbesc. În afara faptului că trebuia ca cineva să plătească din nou pentru crimele din Hamptons, chiar nu îi găsesc locul. Mai bine rămânea acolo unde a fost și până acum. Vorba aia, cum n-ajută așa nu strică.
Revenind la cealaltă parte a baricadei, adică Aiden, Nolan și Jack. Deși inițial nu am fost super surprinsă că Aiden nu a plecat cu Emily ci a dus-o la spital, până la urma săraca fată era pe moarte, după ce am văzut că s-a întâmplat încep să pun serios la îndoială dragostea lui pentru Emily. Până la urmă, există cineva în serialul ăsta care chiar nu are hidden agenda ori este ceea ce pare ca este? Încep să mă îndoiesc de asta. Ar mai lipsi ca Nolan să fie de fapt fratele lui Emily și cred că Revenge a acoperit toate bazele unei telenovele de succes.
Nolan face prima lui greșeală referitoare la Emily, deoarece Patrick vede ”Cutia Pandorei” și hmmm, nimic bun nu poate ieși de aici, pentru că știm cu toții că loialitatea lui e la Victoria.
De la începutul serialului am fost sigură că atunci când Revenge ajunge la final Jack va rămâne cu Emily. Ei bine, episodul acesta confirmă încă o dată asta deoarece, ca în basme, Jack e Prince Charming care o  trezește pe Sleeping Beauty, ori Amnesic Beauty.

1579782_1424412671129135_2011678997_n
Surpriza acestui episod este apariția unei domnițe în peisaj care pretinde că l-a tratat pe Aiden  când acesta a fost împușcat ( scenariștii au așa un tipar de a schimba acțiunea aducând personaje care cândva au făcut ceva pentru cineva, dacă mă-nțelegeți) și care îl sărută afirmând simplu: nothing changed. Nu-mi rămâne până episodul următor decât să fiu de acord cu ea pentru că deși anumite lucruri s-au întâmplat episodul acesta, nimic important nu s-a schimbat.

Revenge – 3×10 “Exodus”

1
Cred că episodul acesta m-a lăsat puțin speachless. Nu pentru că într-un final am aflat cine a împușcat-o pe Emily ci pentru că speram, chiar speram ca răzbunarea asta să-i iasă și următoarele episoade să se  axeze pe relația ei cu Aiden și de ce nu pe încercările lui Jack de a o recupera, pentru că îmi mențin ferm opinia că în final ei doi vor fi împreună. Dar parcă aș vrea odată finalul ăla.
Episodul începe frumos, cu nunta mult așteptată din Hamptons la care Emily chiar reușește să o aducă și pe Victoria așa încat totul pare a fi pe făgașul normal. Ba chiar la început avem și o scurtă recapitulare a ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de fapt. Și tare bine ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat.
1472332_1417860768450992_1699394581_n
Nu-i așa că arată tare bine? E și evident după câtă muncă a fost depusă pentru nunta anului. Până acum se pare că Emily, maestră a planurilor bine puse la punct poate să se bucure că răzbunarea ei va fi dusă la capăt. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg şi nu contează de câte ori Revenge a vrut să demonstreze că planurile sunt mereu îndeplinite.
Încă de la începutul episodului viitoarea mireasă a simțit că are nevoie de o încheiere, un rămas bun de la toate persoanele importante din viața ei. Dacă întâlnirea cu Jack  mi-a confirmat faptul că amândoi, oricât încearcă să nege au sentimente unul pentru altul, una cu adevărat sensibilă și bine jucată a fost cea dintre Nolan și Emily.
992653_1417860761784326_1648015154_n
Nolan a fost cel care a ajutat la formarea lui Emily cea de azi, a femeii puternice care e gata să joace orice carte pentru a ajunge la scopul dorit. Nolan a fost prietenul care no matter what a fost alături de ea chiar dacă a avut de înfruntat închisoarea, pierderea companiei și chiar pierderea ei în momentul în care este de acord cu Aiden (sezonul trecut). Pentru mine, Nolan este prietenul care fiecare din noi și-l dorește și de asemenea personajul care a evoluat cel mai mult de la începutul serialului. Cu siguranță ne amintim cu toții de încercările lui din primul sezon de a înțelege planurile lui Emily și mai ales știm că el este cel care știe să o țină cu picioarele pe pământ atunci când sentimentele îi întunecă judecata.
Emily chiar reușește să-i spună lui Charlotte cât de mult o iubește, iar privirea ușor șocată și de ce nu inocentă a acesteia m-a dus cu gândul la cât de mulți oameni inocenți au fost prinși în acest schimb de focuri al răzbunării: Amanda, Charlotte, Părintele Paul, Declan, Padma și lista poate continua. Întrebarea care se pune este: merită? Eu am ajuns după sfârșitul episodului acesta spunând că nimic nu poate justifica distrugerea atâtor alte vieți, mai ales când se pare că răzbunarea lui Emily e un cerc vicios.
Deși inițial, Lydia obține casa de pe plajă în schimbul fotografiei compromițătoare, aceasta ajunge în mâinile Victoriei, după ce Conrad, având un moment de claritate sau cum vreți să îi spuneți, o acceptă pe Lydia în viața lui cu același statut pe care aceasta îl avea înainte: femeia pe care o vrea lângă el.
Și de aici se schimbă lucrurile. În primul rând Emily face o greșeală enormă crezând că planul ei nu mai poate da greș și anume aceea de a recunoaște că nu este însărcinată și că sarcina a fost doar un pretext. (Așa sunt și eu lămurită, Iustina).
Daniel, aflat pe bord pentru că tocmai primise un apel referitor la încercarea Sarei de a se sinucide( de precizat că întreg episodul Daniel s-a simțit ca prins într-o capcană, ba chiar i-a lăsat voicemail-uri Sarei pentru care are sentimente puternice) este martor la întreaga discuție și beat fiind nu mai răspunde de acțiunile lui și este cel care, da cel care, o împușcă pe Emily.
1492863_1417860758450993_1891830819_n
Din punctul meu de vedere, toată scena este forțată rău, dar apreciez încercările protagoniștilor de a o face cumva reală, dat fiind că în viața reală cei doi sunt împreună. Reacția lui Daniel de după dovedește că este un Grayson care poate face rău cu mult sânge rece.
1482250_1417860755117660_605790956_n
Episodul se termină cu Aiden și Jack pe plajă care realizează că planul a decurs cum  nu se poate mai prost și că Emily a avut parte de ceva gloanțe reale după ce la locul întâlnirii ajunge doar rochia acesteia.
Cam acesta a fost mid-season-ul sezonului trei. Nu pot spune că a fost un episod plin de suspans sau total neașteptat, pentru că pe undeva eram sigură că dramă o să fie din plin. Un lucru bun e că există o oarecare evoluție, dar trasul acesta de păr al plotului din primul sezon până la sezonul 3 e deja prea mult și ABC riscă să piardă ceva audiență dacă nu se redresează.
Sper ca a doua jumătate de sezon să aducă episoade mai bune și sunt oarecum încântată că pauza nu e prea mare, deși promo-ul pentru episodul 11 nu mă încântă prea tare.

Revenge – 3×09 “Surrender”

1462980_1416661818570887_1119021324_n
O să încep prin a-mi cere scuze. Săptămâna asta am uitat complet de recenzia pentru Revenge. Ultima sută de metri înainte de vacanță e mereu plină la facultate și am uitat complet că mai trebuie să mă țin de recenzii, mai ales că celelalte seriale au intrat momentan în pauză.
Episodul acesta din Revenge prezintă ultimele pregătiri înainte de marea nuntă. A fost cumva, din punctul meu de vedere un episod de umplutură care nici nu mi-a plăcut foarte mult dar nici nu mi-a displăcut total. Să vedem deci ce se mai întâmplă în Hamptons.
În primul rând superbe pozele de nuntă. Doi oameni frumoși care arată încântător în alb. 
Hmm, nu știu cât e de adevărată povestea cu bebele lui Emily. Din câte am înțeles eu și vă rog să mă lămuriți și pe mine, Emily este cu adevărat însărcinată dar copilul e a lui Aiden? Sau? Feelling confused here.
Cât despre Lidia, pur și simplu nu îi văd rostul în episodul ăsta. Poate o să aflăm în episoadele următoare de ce a fost reintrodusă, dar pentru moment e pur și simplu un personaj în plus chiar și cu poza ”incriminatoare” cu Emily când servea la petrecerea de An Nou. Nu mă miră deloc că se întoarce la Condrad că doar mereu asta a fost rolul ei, de amantă.
Apreciez revenirea lui Charlotte pe meleaguri mai bune. Probabil că vestea unui nou membru Grayson i-a adus aminte de copilul pe care l-a pierdut și a lăsat deoparte toate micile răutăți.
Daniel o alege pe Emily în detrimentul Sarei, deci toate bune și frumoase pentru nunta anului în Hamptons.
În sfârșit pot spune ceva bun și despre Margaux care a acționat așa cum a crezut Nolan că va face, sau cel puțin asta e ideea oferită momentan de scenariști, că Jack înseamnă mai mult decât  trecutul familie Grayson.
Scena favorită din sezon până în prezent este cu siguranță cererea în căsătorie. Cei care au văzut episodul știu exact la ce mă refer și sunt sigură că vor fi de acord cu mine.
Ce altceva ar mai fi de spus decât că după alegerea Victoriei de a nu veni la nunta fiului ei, planul lui Emily a fost complet dărâmat pentru că nici măcar ea nu și-a imaginat ce hotărâre va lua Victoria. Întrebarea pentru următorul episode rămâne: Cine o va împușca pe Emily?
Nolan deși a fost puțin prezent episodul ăsta a avut o replica genială: What every pretty blonde who comes to the Hamptons wants—Revenge!

Revenge – 3×08 “Secrecy”

image
Hmmm, câte se pot întâmpla de la ceva căpşuni nu-i aşa?
Dar să începem cu începutul. Aiden se mută la Nolan, iar Nolan se gândeşte că ceva măsuri nu strică. Nolan e de departe scene stealer în serialul acesta. Rolul i se potriveşte actorului de minune.
imageimage
Episodul acesta asistăm şi la bridal shower care de fapt se transformă în ceva de genul: hai să facem şi noi ceva. Pentru a urma sugestiile lui Bizzy din episodul trecut Victoria este organizator, dar privirea ei nu aduce a nimic bun.
Continuând firul episodului trecut, gândurile lui Danny sunt tot la Sara, iar Victoria încearcă tot ce se poate să o facă pe aceasta să intervină în relaţia celor doi. Stoicismul Sarei este unul puternic, dar se pare că dragostea pentru Danny întrece orice bune intenţii.
Memoriile lui Conrad o pun în priză pe Margaux care vrea neapărat să îi afle secretele cele mai ascunse. Sunt singura care crede că Margaux de fapt îl foloseşte pe Jack ca un fel de open card la toate evenimentele familiei Grayson? A încercat cu Daniel, nu a mers aşa că apelează la el ca la un deschizător de uşi.
Un alt lucru de observat în acest episod e că până şi Jack are ceva secrete legate de Emily. Gelozia bruscă legată de Aiden şi plecarea lor împreună doesn’t ring any bells Nolan?
Deşi Emily VanCamp este o actriţă bună, după umila mea părere, parcă aş vrea ceva mai multă credibilitate atunci când doreşte să devină victimă. Scena în care are aşa zisul break-down nu a fost credibilă deloc.
Conrad crede că tradiţia masculină a conacului secret pentru amante este exclus soţiilor, dar ca întotdeauna Victoria ştie cum să fie în controlul situaţiei şi dovedeşte că îl ştie pe soţul ei pe din afară.
Una din surprizele episodului este apariţia fostului soţ a lui Emily de care nici măcar Nolan nu ştia că ar fi existat. Drăguţ dialogul dintre cei doi şi mai ales replica lui Nolan: Red is her favourite colour.
Ei bine, sfârşitul episodului deşi se vrea a fi unul wow, e un pic tras de păr. Săraca femeie a murit şi a înviat de ceva ori, parcă suntem în Vampire Diaries. Voi ce credeţi?

Revenge – 2×03 “Confidence”

In a race between danger and indecision, the difference between life and death comes down to confidence. 
Increderea in sine a lui Emily. Asa am crezut, cand a inceput episodul am zis ca se referea la increderea lui Emily in ea. Dar acum sunt convinsa ca nu la Emily se refera aceasta fraza de inceput, ci la Victoria. Aceasta femeie are o incredere imensa in ea, in fortele si puterea ei de a razbate si a intoarce absolut orice situatie in favoarea ei. A fost un episod bun, cel mai bun de pana acum as spune. Intriga a fost extrem de inchegata si sustenabila, ni s-au dezvaluit niste mistere si lamurit niste intrebari. In plus, actiunea avanseaza frumos, pe aceasi directie cu care ne-a obisnuit in sezonul unu, si anume cea a misterului si suspansului. Pot spune cu mana pe inima ca personajul Victoriei incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult in sensul … personajului negativ. Capacitatea acestei femei de a manipula oamenii din jur chiar atunci cand este pe marginea prapastiei mi se pare fantastica, iar modalitatea ei de a rosti o amenintare cu un incredibil zambet pe fata este … delicioasa 
OK, haideti sa vedem cum se mai incurca itele de data asta. 
Aiden impusca om cu par alb, Emily furioasa,  Aiden vrea sa ajute, Emily arunca Aiden la gunoi. Astea sunt primele secvente . Mi-a placut asta, mi s-a parut foarte inspirata ideea: cand te superi pe cineva il arunci la gunoi, buna treaba!
Inca de la inceput aflam adevarata poveste a lui Emily si Aiden. Nu, nu o sa se combine, ci au fost deja impreuna. Cei doi invatacei ai lui Takeda au avut o aventura chiar pe durata trainingului lor, doar ca, se vede treaba, ca dl Aiden nu a fost tocmai cinstit cu Emily in acele vremuri. De fapt, nici nu stiu daca i-as lua-o in nume de rau. In fond a pacalit-o in timpul antrenamentului doar pentru a castiga dreptul de a merge sa-si salveze sora, doar pentru a demonstra ca este pregatit sa faca asta. Iar apoi, faptul ca nu a luat-o cu el in calatoria lui “de razbunare”, as zice ca este o dovada tocmai a faptului ca Emily era chiar importanta pentru el. Aiden incearca sa-i spuna ca e periculos, dar Emily nu vrea sa inteleaga si probabil ca el isi da seama ca nu poate rationa cu ea pe tema asta. Asa ca … o pacaleste pentru a-i salva viata practic. Asa ca nu i-as lua-o in nume de rau, mai ales ca incepe sa-mi devina din ce in ce mai simpatic …  Problema este ca Emily nu mai are deloc incredere in el, asa ca in loc sa-i accepte ajutorul in chestiunea omului cu par alb … mort de data asta … Emily incearca sa se debaraseze de el. Asupra “surului” gasesc un act de identitate, o cheie (pe care Aiden o subtilizeaza imediat) si telefonul mobil, care insa luase glontul din plin, deci nu mai ramasese mare lucru din el.
Astfel ca dupa ce-l arunca pe Aiden la gunoi, Emily se duce direct la Nolan sa-i ceara ajutorul in chestiunea telefonului. Acesta ii promite ca va incerca, desi mari sperante nu are avand in vedere ca nu prea mai ramasese nimic important din telefon. Nolan, minune, este la birou. Se pare ca de cand a aparut Padma in zona lui vizuala, omul a inceput sa-si dea din nou interesul pentru afacerile proprii si in plus … ii e foame devreme si des  Pentru ca din nou o invita pe Padma la cina. Singura problemuta care apare in “armonia” dintre cei doi colegi de munca  este insasi Emily. Nolan nu prea stie exact cum sa explice existenta acesteia in viata lui si nici ce anume rol sa-i atribuie, iar aceasta balbaiala a lui si desele apeluri telefonice de la Emily, o fac, in mod vadit, pe Padma sa banuiasca o relatie romantica intre cei doi. (Mica paranteza legata de Nolan: impresia pe care mi-au dat-o mie scenaristii pana cum este ca Nolan joaca in ambele echipe, adica este bisexual; avem aventura clara cu Tyler, insa exista mici hinturi prin serial ca omului ii plac si fetele, in plus eu cred ca unul dintre motivele pentru care o ajuta pe Emily este faptul ca pe undeva are o “slabiciune” pentru ea; in plus felul in care-i zambeste Padmei zic eu ca este destul de elocvent  Astept si opinia voastra, poate ma insel eu.)
In timpul acesta Aiden se trezeste in masina de gunoi si se duce la motelul de unde era cheia luata de la “sur”. Acolo dupa un timp de cautare gaseste in cele din urma un singur clu: cutia neagra a avionului in care fusese Victoria. Si tocmai cand voia s-o stearga este interpelat de o blonda ce pare sa fie proprietareasa locului. Si probabil ca este, dar cel mai important este ca blonda este mama lui Emily. Aiden ii spune o minciuna cum ca ar fi politist, insa femeia imediat ce acesta pleaca suna la politie sa verifice si, ulterior, aflam ca il suna si pe nenea sur. Mie mi-a cam fost clar de pe aici ca mama lui Emily si omul sur au avut o relatie. Daca stai sa faci legatura intre ce i-a spus tipul lui Emily inainte sa fie impuscat si scena asta, e absolut clar. Acum intrebarea ramane: a luat-o din spital sa o ucida si s-a indragostit de ea sau treaba este mult mai complicata si Kara este implicata intr-un fel sau altul in conspiratia David Clarke?
Din tot conflictul asta intre Emily si Aiden cea mai tare faza mi s-a parut ca cel care si-a luat-o rau de tot a fost din nou … Nolan. Acesta ajunge acasa tarziu si este incaierat de catre Aiden. Norocul lui ca apare Emily si-l opreste pe Aiden din avant. Fostul ei iubit ii propune un schimb: toate informatiile despre Gordon Muprhy (da, acum avem si un nume :-)) in schimbul cutiei negre a avionului. Emily reuseste pe ascuns sa scoata cartela din telefonul lui Gordon si sa-si vare in buzunarul de la pantaloni ceasul acestuia. Asta pentru ca planuieste sa foloseasca cartela pentru a vedea cine-l suna pe barbatul sur, iar ceasul respectiv reprezinta pentru ea ceva foarte important: este un medalion care se deschide cu o poza … a mamei ei.
Sa ne ducem acum in “minunata” familie Grayson. Aici am fost extrem de placut suprinsa de atitudinea lui Daniel. Imi luasem gandul ca  vreodata baiatul asta sa arate un pic de caracter, de forta, revolta, ceva. Ei bine, am fost fericita sa descopar ca, in ciuda fantasticului atasament fata de mama lui, nu prea crede toata povestea acesteia. Atmosfera in casa Grayson este tensionata, ca de obicei, numai ca de data asta la usa conacului se afla o armata de ziaristi care abia asteapta sa se avante asupra prazii “sangerande”. Victoria le spune tuturor ca sunt “arestati” la domiciliu si ca niciunul dintre ei nu poate parasi casa pana cand nu da ea o declaratie de presa. Pentru ca, da, Victoria chemase toata floarea cea vestita a ziaristilor si, in plus, aranjase si un interviu in exculsivitate pentru Vanity Fair. Femeia vrea sa se asigure ca nimic nu-i scapa de sub control si ca lumea si presa vor sti varianta “corecta” a rapirii si a suferintelor ei. Doar ca familia ei nu este convinsa deloc nici de aerul ei de martira, nici de bunele intentii si nici macar de adevaratul scop al intregii masinatiuni puse la cale de ea. Charlotte nu poate intelege de ce sunt ei pedepsiti sa nu iasa din casa si, cel mai important, nu intelege de ce mama ei nu-i marturiseste adevarul si lui Daniel. Evident ca explicatia Victoriei e simpla: Daniel l-a ales pe tatal tau atunci cand am avut nevoie de el si din cauza asta nu pot avea incredere in el. Daniel, la randu-i, cum spuneam, o chestioneaza pe mama lui insa fara a afla ceva concret, doar ca este absolut evident ca nu crede o boaba. Iar Conrad, ei Conrad, dragii mei, ce sa va spun: ii spune verde in fata ca nu are deloc incredere in ea si ca din punctul lui de vedere poate ca ea lucreaza in continuare cu Gordon doar pentru a-i intinde lui o capcana. Acum, dupa cate a patit omul alaturi de zgripturoaica cum naiba sa mai creada ceva din gura ei …
Victoria ocupa tabloul central al acestui episod, in mod evident, as putea spune ca joaca atat de bine incat aproape ca uiti restul actiunii, uiti ca mai exista si alte personaje in jurul ei. Dupa ce explica familiei ca nu trebuie sa iasa din casa pana la “dezvaluirile ei in direct”, “Cruella” o cheama pe Emily. Este clar inca din episodul trecut ca cel mai mare ghimpe al ei in toata problema asta este Emily. Asta pentru ca despre aceasta fata stie mult prea putine pentru a o putea controla. Emily incearca sa faca pe “prietena”, o intreaba ce versiune sa spuna presei, se arata ingrijorata de siguranta ei si a lui Charlotte, etc, etc. Victoria, insa, ii explica foarte clar ca trebuie sa-si tina gura, nu trebuie sa spuna nimic presei, dimpotriva  trebuie sa sustina ca familia Grayson a taiat orice legatura cu ea atunci cand s-a despartit de Daniel. Ba mai mult, si asta mi s-a parut foarte tare, ii spune lui Emily cu un zambet mailtios ca, de fapt, ii e teama pentru siguranta ei ma degraba, caci acum ea stie despre omul cu par sur si daca respectivul vine dupa ea … Vedeti amenintarea, nu? Ceva de genul: daca zici ceva s-ar putea sa fii in pericol, draguta! Dar…. asa, frumos spus, Victoria style 
Asa ca, din nefericire pentru ea, Emily se vede din nou indepartata si este fortata sa gaseasca alte modalitati de a zdruncina familionul. Asa ca o interpeleaza pe Amanda si o roaga sa-i duca lui Charlotte un fragment din jurnalul tatalui ei, fragment ce se referea aproape exculsiv la implicarea Victoriei in condamnarea acestuia. Manipluare de la distanta. Problema este ca Amanda refuza, pentru ca Jack nu vrea sa mai aiba nicio legatura cu Graysonii. Dar, sa nu uitam ca … Jack nu era tatal copilului ei sau cel putin ea asa stia. Asa ca, in dulcele stil al manipularii, Emily o ia intai tare si ii spune ca nu vede care e problema sa-l minta pe Jack ca doar a mintit de atatea ori (sesizati nuanta … minciunii), apoi apeleaza la sentimentele Amandei. O roaga frumos si Amanda accepta. Si uite asa in mijlocul frumosului si seninului interviu al Victoriei cu Vanity Fair, apare Charlotte cu o falca in cer si una in pamant si o face pe maica-sa monstru, dar, cel mai important, ii spune clar reporteritei ca ea este fiica lui David Clarke.
In timpul acesta, Emily apare si ea intamplator in zona si Daniel o vede. Asa ca prinde ocazia sa-i spuna ca i s-a comunicat sa se tina departe de familia lui, si, adauga ea, probabil ca de la tine a pornit toata treaba …  Nici nu apuca Daniel bine sa nege ca ii vine un plic si surpriza: in plic o amenintare si pasaportul …. Veronicai Clarke (Victoria). Si in sfarsit ii vine randul lui Daniel sa se infurie si se infurie, nu gluma. Se duce la Conrad si ii arata ce a primit in ideea de o demasca pe Victora si probabil de a-si gasi un aliat, doar ca, din nou supriza pentru el, Conrad vrea sa-l domoleasca, pentru ca el stiind despre ce e vorba, chiar ia in serios amenintarea respectiva. Atitudinea tatalui lui il infurie si mai tare pe Daniel. Si atunci, cand Victoria apare pe scari incercand sa o calmeze pe Charoltte, le impinge pe amandoua intr-o camera si cere explicatii. Ei, si uite asa incepe si cearta general, stiti voi, tipica lor: fiecare arata cu degetul spre celalat, Conrad spre Victoria, Daniel spre Victoria, Victoria spre Daniel si tot asa ….Victoria este insa cea care ia decizia salvatoare, salvatoare pentru ea, de fapt. Le spune tuturor ca s-a saturat de minciuni si ca e momentul sa declare adevarul in fata tuturor. Hmmm…. si atunci ai un moment de dubiu: oare va spune Victoria lumii intregi ce i-a facut ea si sotul ei lui David Clarke si familiei lui?!
Voi face, din nou, o mica paranteza pentru ca mi se pare foarte importanta aceasta chestiune in cursul actiunii ce va urma. Atunci cand Daniel iese din camera, dupa discutia cu ai lui, da din nou peste Emily si,intr-un moment de furie si sinceritate, ii spune ca nu stie cum a putut sa o suporte pe mama lui cu toate rautatile ei. Emily ii da un sfat, foarte bun, as putea spune: pe Victoria nu o poti bate decat la propriul ei joc, asa ca joaca mai bine decat ea si sigur iti va iesi. E important deja si in acest episod, veti vedea …
In opinia mea, umila, conferinta de presa a Victoriei este una dintre cele mai bune momente, scene din acest serial. Victoria iese in fata tuturor camerelor si in fata tuturor acelor reporteri, perfecta, zambitoare, dreapta si le spune tuturor ca in perioada detentiei ei si-a jurat ca nu va mai ascunde adevarul si si-a dat seama ce conteaza cu adevarat in viata. Nu vrea sa declare nimic pana nu multumeste unor persoane foarte importante din viata ei: fiicei ei, Charlotte, care este iubitul rod al dragostei dintre ea si David Clarke (NB: femeia recunoaste in sfarsit ca a avut cu adevarat o aventura cu David Clarke!) si o invita langa ea; apoi sotului ei, “un inger” (stati asa ca nu ma pot opri din ras, cand o aud pe asta cu ingerul ….), care a fost langa ea si care a reusit sa o salveze de rapitori; fiului ei, Daniel, care ii este extrem de devotat si, din nou, a fost intotdeauna alaturi de ea si-l invita si pe acesta alaturi de ea – o secunda il vedem pe Daniel ca staruie, dupa care, paseste pe scena alaturi de mama lui; ei, si nu in ultimul rand, Victoria ar dori sa-i multumeasca … Amandei Clarke, care a avut o viata grea si nu intotdeauna a avut parte de un tratament corect din partea lor si o invita si pe aceasta pe scena … Apoi declara ca indiferent cine le doreste raul si vrea sa-i raneasca sa se fereasca din calea lor pentru ca ei sunt de neclintit si nimic nu-i va atinge, iar dusmanii lor vor avea de suferit. Apoi cu un acelasi zambet imperturbabil pe fata, se intoarce si ii sopteste Amandei, doar pentru urechile ei: Ai auzit? Ti-e clar? … Si gata … That was Victoria’s Victory!
In timpul discursului ei, Conrad primeste un telefon, de la Initiativa, ceea ce era de asteptat avand in vedere declaratiile Victoriei. Aflam ca acestia au planuri noi pentru cuplul Grayson, iar unul dintre aceste planuri este ca Victoria sa se recasatoreasca cu Conrad. Asa ca “fericitul” mire isi anunta viitoarea sotie ca reporterita de la Vanity Fair va avea excusivitatea la nunta lor …. In plus, Daniel afiseaza un comportament umil si o asigura pe mama lui ca nu a jucat teatru la conferinta si ca e cuprins de remuscari pentru ca i-a reprosat atatea in loc sa fie recunoscator ca mama lui este inca in viata … Sfat primit, multumim Emily! Se pare ca Daniel este pe drumul cel bun: ii va face jocul Victoriei doar pentru a o prinde in capcana.
Amanda este cea care pierde cel mai mult din toata afacerea. Dupa ultima ei minciuna, cum ca s-ar duce cu Emily la cumparaturi si aparitia ei la televizor, Jack ii spune foarte clar ca relatia lor s-a cam incheiat. II spune ca se va ocupa de copil, dar … atat.
Sa ne intoarcem pentru un moment la Aiden. Nu stiu voi, dar eu nu m-am gandit ca el este cel care i-a trimis lui Daniel pasaportul fals al Victoriei. M-am gandit ca este vorba de Initiativa, dar apoi mi-am dat seama ca Aiden era persoana logica. Un gest frumos, as spune, din partea lui Aiden. Seara, dupa toata nebunia cu conferinta, se prezinta in pragul lui Emily pentru a-i aduce cutia neagra a avionului. Doar ca Emily nu este deloc fericita de ajutorul lui, in ciuda faptului ca Aiden ii subliniaza ca in felul acesta Conrad a fost contactat deInitiativa, deci un pas inainte pentru ei si, in plus, Daniel incepe sa aiba din nou incerdere in ea (as adauga eu ca nu numai incredere, dar, pe de alta parte, nu cred ca a incetat un minut sa o iubeasca pe Emily).
As dori, de asemenea, inainte de finalul cronicii sa subliniez ceva ce mi se pare foarte important. Emily, in opinia mea, continua sa aiba o problema, in sensul ca exista inca in ea sentimente precum dragostea, compasiunea si prietenia. Amintirile ei ne arata ca Takeda a tot incercat sa suprime aceste sentimente explicandu-i ca nu este loc de ele in procesul razbunarii, pentru daca iti propui un asemenea scop atunci trebuie sa calci pe cadavre fara sa te uiti in urma. Este adevarat, Emily nu are incredere in nimeni, aproape, iar in Aiden cu atat mai putin si totusi chiar in episodul de fata au existat momente care au evidentiat fix acest soft spot al ei: marturisirile ei in fata lui Nolan in primul rand. Desi initial refuza sa-i vorbeasca despre Aiden, atunci cand Nolan se bosumfla o vedem cum se schimba la fata si din toata impietrirea aceea apare umanitatea si bunatatea in privirea ei. Si atunci ii spune cu mare sinceritate ca nu stie cum va putea vreodata sa-i intoarca tot ajutorul pe care i l-a dat. (Ca tot v-am obisnuit cu parantezele: o mica “pietricica” la temelia ipotezei mele ca Nolan o cam iubeste pe Emily,felul in care se uita la ea si ceea ce-i spune … gaseste-o pe mama ta si asta imi va fi multumire indeajuns). Apoi hintul pe care i-l da lui Daniel legat de mama lui, iar mi se pare o dovada de umanitate, ca si cum ar vrea chiar sa-l ajute pe fostul ei logodnic. Sa nu mai vorbim de felul in care se uita la Jack si aproape ii citesti pe fata tristetea si regretul la gandul ca trebuie sa-l minta. Si, nu in ultimul rand, as mentiona felul in care priveste in urma lui Aiden dupa ce-l trimite definitiv la plimbare … se vede treaba ca nici macar pentru el sentimentele ei nu au disparut complet. Asa ca as putea afirma ca … Emily are o problema: simte.
Si inainte sa va parasesc, sa-mi fac un pic de mea culpa. L-am ridicat in ultima vreme in slavi pe Declan ca ce matur etc, etc. Teapa Irino, ca sa zic asa! Tare mult m-a dezamagit baietelul asta! Nu ma asteptam deloc, pentru ca sincer parea un personaj care evolua mai degraba decat sa involueze. Dar m-am inselat … treaba asta cu fur pentru a-mi plati facultatea … mi se pare foarte tare! Si reactia lui Jack … alta dezamagire: nu tu o palma, nu tu tipete, nimic. Doar un bravo dezamagit si atat!? Nu mi-a placut. Dar am senzatia ca se va mai dezvolta o ditamai intriga pe aici si ma gandesc daca nu cumva are o legatura cu cadavrul din barca de la inceput de sezon. Mie una mi-a putit rau de tot ca tipul acela bogat de la care a furat Declan il iarta, asa, pur si simplu. Sunt doua chestiuni pe care le astept legat de tipul acesta: sa vad ce-i va spune lui Declan cand se duce sa-i returneze lucrurile furate si ce idee i-a venit legat de “datoria” lui Jack pentru iertarea pacatelor fiului risipitor.

Revenge – 2×02 “Resurrection”

OK, daca m-ati intreba pe mine cum as denumi episodul acesta, as zice … “Redemption” . Dar asta este, sa-i spunem, o problema personala. Asta pentru ca, da, m-a tinut din nou in fotoliu si intr-adevar cred ca vor fi niste episoade pe cinste. Povestea se complica si se complica in sensul bun al cuvantului. M-am tot gandit ca producatorii si scenaristii nu au luat in calcul foarte mult o serie doi atunci cand au scris si realizat prima parte. Daca va aduceti aminte in sezonul unu la un moment dat parea ca e cam gata treaba; isi lasasera niste portite sa incheie toata treaba din prima daca lucrurile nu merg cum trebui,e in sensul audientei. Asa ca ma gandesc ca poate le-a trebuit un pic sa “get back on track”, ca sa zic asa. Am fost luata prin surprindere chiar … ma gandeam, cu regret, ca e posibi sa nu-mi mai placa serialul acesta si voi incepe sa ma uit la el doar asa, de chestie. Ceea ce mi se pare foarte frumos din partea lor este ca au readus in prim plan forta personajelor si poate, cel mai important, e ca “Emily is back and with a … real vengance” :-). Imi pare ca de data asta este 100% decisa sa mearga pana la capat “no matter what” si indiferent pe ale cui cadavre sau sentimente calca. De ce cred asta? Va explic mai jos. Cert este ca se complica destul de tare si frumos chiar, toata tarasenia.
Dar sa o luam cu inceputul. Nici nu mi-am dat seama ca prima secventa este doar un vis si nu o amintire de-a lui Emily. Ma gandeam chiar ca mama ei asa nebuna cum era (pentru ca asta este deja clar pentru toata lumea ca era triluliu), ma gandeam, deci ca rapit-o de langa tatal ei … ca pe urma sa aflu ca era de fapt un cosmar. Dar e bine si asa. Emily si Nolan pare ca fac cu schimbul: ii urmaresc miscarile Victoriei aproape non-stop. Asa se face ca inca de la inceput vizionam o noua intalnire intre “tipul cel sur” si Victoria. Ceea e este interesant este ca aflam ca de fapt “nenea sur” nu este si el decat un simplu angajat practic. Se pare ca exista o organizatie denumita “The Intiative” (interesanta denumirea, oare ce naiba fac  oamenii astia si de ce au numele asta …hmmm) care sta la baza intregii povesti cu David Clarke si familia Grayson. Ba mai mult, acestia chiar au planuit sa o omoare pe Victoria si aceasta se pare ca i-a promis tipului cel sur ca ii va da banii de mostenire a lui Charlotte daca o ajuta pe ea sa scape de la moarte sigura si apoi sa dispara sub indentitati false impreuna cu fiica sa. Doar ca, asa cum adeseori se intampla, socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa. Aici nu-mi dau seama cum nu a luat Victoria in calcul factorul Conrad, doar il cunsotea si stia ce-i poate pielea, in plus, chiar daca o crescuse pe Charlotte, acum stia ca nu e fii-sa. Dar ma gandesc ca in realitate factorul surpriza aparut a fost de fapt dependenta lui Charlotte. Cert este ca din nefericire pentru ea, Victoria nu-si poate tine momentan promisiunea fata de complicele ei. Iar acesta face o greseala fatala: o ameninta. Si asta declanseaza tot vartejul de intamplari din acest episod, toata rasturnarea fantastica de situatie.
Acum, Emily care asista la scena de mai sus este hotarata, atat sa o impedice pe Victoria sa o ia pe Charlotte cu ea si sa fuga, dar si sa le indeparteze pe acestea una de alta, ca pedeapsa pentru propria ei despartire de mama ei, orchestrata de nimeni alta decat sus-numita zgripturoaica. Asa ca “ingenua” Emily il suna pe “dragutul” de Daniel si inventeaza o poveste pentru a-l determina sa o scape pe Charlotte din “prinsoarea” lui Conrad. Ii spune ca Charlotte i-a soptit in ziua in care a fost reinchisa, ca ii este frica de doctorul ei si, ca ea insasi a verificat informatiile existente despre Dr. Thomas si a descoperit nu stiu cate scandaluri legate de activitatea lui profesionala.
In acest timp Conrad face pregatirile pentru intalnirea cu actionarii. Transfera banutii lui Charlotte in conturile firmei si incearca din rasputeri sa-l tina pe Daniel departe de sus-numita intalnire. Si pentru asta (banuielile mele se adeveresc :-)) primeste ajutorul “dezinteresat”,  al cui altcuiva, decat al lui Ashley. Se pare ca jobul ei este sa-l tina departe pe Daniel de firma si de orice afacere necurata a lui Conrad.
Pe langa faptul ca Daniel abia astepta sa primeasca un semn de la Emily, baiatul isi iubeste mult sora, asa ca se pune pe treaba. Face cercetari nu numai in trecutul doctorului, dar si in situatiile financiare ale companiei. Aici as face o paranteza pentru ca vreau sa aduc aminte de faptul ca Daniel descoperise deja ca situatia companiei era pe butuci. Conrad umflase cifrele raportarilor anuale, dar bani ca sa acopere aceste cifre nu erau. Si cea mai mare problema era ca se apropia intanirea anuala a actionarilor si trebuiau sa dea explciatii si sa produca banii de pe hartie. Iar Daniel chiar se intreaba de unde va gasi tatal lui bani. Si afla. Afla ca recent, cu foarte putin timp inainte, un judecator o declarase incompetenta pe sora lui si, astfel, toata averea mostenita de la mama ei fusese transferata in conturile lui Conrad, denumit probabil tutore legal in situatia de fata. Asa ca Daniel se duce val-vartej la clinica unde era internata sora lui si il ameninta pe Dr. Thomas ca daca nu il suna pe judecator si renunta la declaratia legata de Charlotte il da in judecata pentru abuz de putere. Avand in vedere precedentul doctorului, acesta accepta pe loc. Daniel se duce sa o ia pe Charlotte,i i spune ca a descoperit ce panuri avea Conrad, dar din pacate nu a mai putut face nimic si banii ei erau deja in conturile companiei. Charlotte este bucuroasa ca a scapat de spital, dar nu poate sa aiba incredere in bunele intentii ale fratelui ei. Il acuza de faptul ca nu a crezut-o atunci cand a jurat ca nu se mai drogheaza si as zice ca ii cam dau dreptate. Daniel stia ce pramatie e taica-su, totusi . Spre norocul lui Charlotte, Emily venise sa o viziteze “din intamplare” exact atunci si o roaga pe aceasta sa o ia cu ea. Ba mai mult, dupa ce Daniel pleaca, o roga sa o duca la mama ei.
Si uite asa Emily trece pe acasa, il pune pe Nolan sa urmaresca “monster show-ul” cu Victoria, sa nu scape niciun moment si …tocmai cand sa plece sa-si ia sora, apare Amanda. Mai tineti voi minte ca in episodul trecut Emily ii baga “fofarlica” lui Jack ca poate nu e copilul lui. Eu m-am gandit atunci ca fata inca il mai iubeste si ca e pur si simplu … geloasa, mai ales ca toata treaba asta cu sarcina aparuse fix cand se gandea sa inceapa ea o relatie cu Jack. Doar ca se pare ca Emily avea un cu totul alt scop. Si aici este momentul in care am zis: bravo, si m-am dat seama ca de data asta scenaristii vor impinge razbunarea lui Emily mai departe decat in prima serie. Aflam din confruntarea cu Amanda ca de fapt Emily ii spusese lui Jack sa verifice paternitatea doar pentru a o “re-indrepta” pe Amanda catre ea. Stia ca aceasta va veni, intr-un fel sau altul, sa-i ceara ajutorul si stia ca acela va fi momentul oportun pentru ea sa o lege din nou pe Amanda, sa o faca dependenta de ea si sa o foloseasca cum doreste. Si asta pentru ca in ochii tuturor, Amanda era Amanda Clarke, totusi si are nevoie de ea.
Amanda i se confeseaza lui Emily si ii spune ca a avut o aventura dupa Jack, dar ea e convinsa ca e insarcinata cu el si nu altcineva. Emily ii promite ca o va ajuta sa intoarca rezultatele testului in favoarea ei, indiferent care ar fi acesta, dar … are si ea nevoie de un pic de ajutor in schimb. Si aflam imediat care este acel ajutor. Emily o ia pe Charlotte si pe drum incepe sa lucreze un pic cate un pic la “subconstientul” acesteia. Charlotte ii spune ca ea si mama ei planuiesc sa fuga, dar ca, acum nu mai au bani. Emily care stia foarte bine in ce situatie ingrata se afla Victoria, ii spune “inocenta”: ei lasa, ca e mama ta, in fond, nici nu o sa-i pese de bani … ca doar esti langa ea. Punct ochit . Apoi Emily ii spune ca sora ei,Amanda, este insarcinata si ca nu i-a spus pana cum sa nu o bulverseze, dar s-a gandit ca ce surpriza placuta i-ar face daca s-ar abate un pic din drum si ar vedea-o acum pe Amanda. Again: punct ochit.
Ajunsa la mama ei Charlotte ii da doua lovituri, ca sa zic asa: ii spune ca e decisa sa nu fuga, c i sa ramana alaturi de sora ei, Amanda, care e insarcinata, apoi ii povesteste de patania cu banii. Ii spune ca din mostenirea ei nu a mai ramas nimic, dar ca, pentru ca Victoria sa poata supravietui poate aduce diverse obiecte de prin conacul Grayson, pe care le pot vinde si mama ei se poate intretine cu banii obtinuti. Mi-a fost tare mila de Charlotte, saracuta. Dupa cate a indurat din partea mamei ei, saraca, nu stie cum sa faca sa o multumeasca si sa-i fie tot ei bine. Doar ca, asa cum stim, Victoria era deja montata pe ideea banilor, pentru ca in situatia lor problema mostenirii nu mai era o simpla chestiune de rochii si palarii, ci una de viata si de moarte. Atitudinea ei, ce pare total interesata financiar o supara mult pe Charlotte (mai ales ca Emily se si asigurase ca asa va fi … cu comentariile ei … “linistitoare” de mai devreme). Iar Victoria, la acuzatiile fiicei ei ca ii pasa mai mult de bani … ii da dreptate. Am stiut in secunda aia ca femeia asta sigur are o idee cum sa scape. Nu mi-am imaginat, insa ce plan urias a facut. Victoria o da practic afara din casa pe Charlotte, ii spune ca nu-i pasa de ea si din punctul ei de vedere este libera sa stea cu cine si unde vrea. Nolan asista la aceasta discutie si i-o comenteaza “in direct” lui Emily, doar ca, aceasta, dat fiind experienta ei cu Victoria, nu se lasa convinsa. Nolan crede ca face asa pentru a o salva de la moarte pe Charlotte, dar Emily nu crede asta … si bine face! Il pune pe Nolan sa stea cu ochii lipiti de monitor si sa urmareasca fiecare miscare a “zgripturoaicei”. Doar ca Nolan … are . alte planuri.
Angajatii sai il anunta ca firma este in plin proces de auditare. Dar nu asta este … sa-i zicem “problema” lui. In timpul discutilor cu acestia se evidentieaza … o angajata: Padma. Draguta, indianca si pusa pe … treaba . Aceasta este hotarata sa-l determine sa angajeze un director financiar pentru a evita situatii de genul auditului pe viitor. Nolan nu se lasa convins, asa ca fata merge pe varianta … “house call”. Se duce sa vorbeasca cu el face to face, ca poate cine stie … il convinge . Asa ca Nolan al nostru in loc sa o supravegheze pe Victoria, o … supravegheaza … pe Padma. N-am niciun dubiu ca intre astia doi va fi o … romanta, ceva. Nu ziceti? Oricum Nolan a fost dintotdeauna o “distractie”binevenita in actiunea de multe ori tensionata a serialului.
In tot acest timp la compania Grayson este in toi consiliul actionarilor si ia ghiciti voi cine e acolo? Aidan, adica, traducere: tipul cu care se antrena Emily sub supravegherea lui Takeda, cel despre care va spuneam eu ca am senzatia ca este un fel de fost Emily masculin. Si care, Aidan, in episodul trecut il parasise si el pe sensei Takeda, tocmai pentru a-i fi lui Emily alaturi, din umbra.
In toiul discutiilor, cand Conrad tocmai se lauda cum a reusit el sa faca rost de bani, apare Daniel care mai, mai sa-l bata pe taica-su. Il scoate din sedinta si il acuza de josnicie si rautate. Si credeti ca il afecteaza in vreun fel pe Conrad?! Evident ca nu, ba mai mult, acesta il acuza el pe Daniel ca daca i-ar fi dat banii lui de mostenire nu ar fi trebuit sa ii mai faca ce i-a facut lui Charlotte.Si asta cred ca ii da o idee lui Daniel. Pentru ca ulterior acesta ii spune surorii lui ca i-a transferat toti banii lui din mostenire intr-un cont deschis pe numele ei si pe care tatal lor nu-l poate atinge
Sa ne intoarcem insa la Conrad. Nici bine nu termina sa se certe cu Daniel, ca ii suna telefonul. Si cine credeti ca e? Victoria in persoana. Aici voi face o micuta paranteza pentru ca vreau sa comentez un pic legat de relatia celor doi. As zice ca, desi nu se suporta si nu se inghit exista, pe undeva o legatura foarte puternica intre ei. De fiecare data cand unul dintre ei are probleme, si chiar dintre cele mai intunecate, prima persoana la care apeleaza este celalalt. Mai mult decat atat, indiferent cat de mult se cearta si se impung, totusi Conrad o iubeste pe Victoria, in modul lui schilod si bolnav, dar eu una, asa zic. Sa fim seriosi acum, asa cum a omorat pe atatia, eu cred ca nu i-ar fi fost greu sa o omoare pe Victoria acum, in loc sa o ajute. Sa ne aducem aminte ce i-a spus omul sur (apropos, n-ati vrea sa-i spunem “agentul Gordon Murphy”? :-P) Victoriei legat de situatia in care se afla: ea era moarta, iar Charlotte o drogata … nu era asa o problema sa scapi nici de una, nici de celalalta. Ba mai mult, Conrad nici nu stia ca fiica-sa stie.
Dar sa revenim:  In timp ce Nolan “zburda” cu Padma, Conrad isi face aparitia in pragul casei unde se ascunde Victoria. Si aici, iar pauza, pentru ca replica pe care i-o da atunci cand o vede mi se pare foarte potrivita: “Even the devil himself didn’t want you” =)). Dupa un schimb de replici taioase incepe adevaratul show: Conrad venise cu o geanta “de scule”, cu catuse, lanturi si alte grozavii, iar Victoria ii spune simplu: “Hit me and do it like  a man”. Un pic mai tarziu in scena isi face aparitia “nenea surica” si e surprins sa o vada pe Victoria batuta, dar si mai surprins sa auda ca el … e de vina. Cand Emily se intoarce acasa spre marea ei surprindere pe monitor se afla o Victoria inlantuita langa caloriferul din cabana, batuta mar, iar langa ea politia si un sot indurerat.
Si apoi, “povestea”. Ajunsa acasa, Victoria si Conrad spun tuturor, inclusiv copiilor, cum Victoria ar fi fost luata ostateca inainte sa se urce in avion, iar el santajat pentru ca ea sa traiasca. Asa a ajuns ea batuta si conturile companiei goale, ba mai mult, de aia avea nevoie saracutul de el de banii copiilor. Wow! Nu va spun cat de josnic mi s-a parut Conrad la faza asta: cum il mintea pe Daniel cat a suferit el si cum a vrut sa-l protejeze, de aia nu i-a spus nimic…. Doamne, tipul asta nu are nici mama, nici tata! Adica, am inteles ca se purta cum se purta cu Charlotte, ca totusi oricat ar fi crescut-o nu era fii-sa, dar cu propriul lui copil, sange din sangele lui … mda … ce sa zic…. urat. Victoria apuca sa-i sopteasca lui Charlotte ca asta era singura cale de a fi impreuna si de a scapa de calvar, caci persoana la care ea apelase pentru ajutor se dovedise a fi periculoasa si capabila sa le si ucida la o adica. Ceea ce e, in mare parte, adevarul … Acum, evident ca marea problema a Victoriei este Emily, pentru ca aceasta era singura care stia adevarul, pe langa fata ei si Conrad. Asa ca o pune pe Charlotte sa o cheme pe Emily. Emily, care vazuse politia venind la Victoria isi imaginase ca aceasta gasise o portita, dar ardea de nerabdare sa vada … care. Asa ca evident ca apare intr-o secunda. Charlotte o ia deoparte si ii povesteste ce i-a spus Victoria si o intreaba daca pot avea incredere in ea, iar Emily cere sa o vada pe … “regina mama”. Fara prea multe cuvinte si fara a spune lucrurilor pe nume, Emily ii arata Victoriei ca este dispusa sa pastreze secretul. Si pleaca …
Ei, fix cand ziceam ca gata, asta a fost mare parte a actiunii, surpriza … there’s more . Emily are intalnire cu …. “the grey-haired man”. Da, da ati auzit bine, chiar cu el. Este neclar daca ea l-a auntat ca are inregistrarea cu ceea ce s-a intamplat Victoriei sau el si-a dat seama ca cineva inregistra si a facut cercetari in acest sens. Cert este ca acesta se infiinteaza la ea acasa, iar Emily ii cere in schimb sa-i povesteasca de mama ei. Acesta ii spune ca s-a dus cu Victoria la spitalul mamei ei chiar inaintea de condamnarea lui David Clarke. Asta pentru ca singura care putea face legatura intre tatal ei si Victoria era chiar mama ei, David spunandu-i acesteia ca doreste sa divorteze pentru a se recasatori cu … scorpia. Planul initial fusese sa o omoare pe mama ei, dar … nu vom afla in episodul acesta ce s-a intamplat. Asta pentru ca tipul, in ideea clara a oricarui criminal de nu lasa martori nicaieri, sare la gatul lui Emily cu un cutit si … este impuscat de Aidan … care, cum spuneam, vegheaza din umbra.
Inca doua lucruri as vrea sa mai mentionez legat de episodul acesta. Faptul ca Emily o minte pe Amanda legat de paternitatea copilului ei, o face sa creada practic ca Jack nu este tatal, cand realitatea este cu totul alta. Nu stiu daca o face din rautate, vrea sa foloseasca asta pe mai tarziu ca as in maneca sau pur si simplu … mai sunt ceva sentimente pe acolo, pentru Jack.
Si al doilea lucru: Declan. Declan se pare ca se indreapta, din nou, spre noi probleme cu politia si de data aceasta ca .. tainuitor. Dar vom vedea ce si cum …
Oricum abia astept urmatorul episod. Sunt sigura ca vom avea o confruntare cu scantei si poate si alte chestii …  intre Emily si Aidan. Pe de alta parte sunt tare curioasa si care e povestea baiatului asta. Si oare mai traieste mama lui Emily? Va pup!