Suits – 1×03 “Inside Track”

C’mon, you know you want to!

Deci imi place. Imi place din ce in ce mai mult. Mai trebuie lucrat pe ici pe colea, dar episodul de saptamana aceasta ne arata ca serialul merge intr-o directie buna.

Toate aspectele conteaza, chiar si cele care par complet pe langa subiectul principal. Cel putin asta vrea sa ne transmita episodul de saptamana aceasta. Avem astfel o tranzactie importanta pentru una din cele mai vechi companii reprezentate de Harvey, o cina pentru colegii de birou, si complicatii personale pentru Mike.

In primul legat de McCarran Motors, cazul ne arata ca la un moment dat Harvey chiar se atasa de cazurile sale si mai ales de clienti, si in speta de raposatul CEO de la MM, caci acum vrea sa salveze compania de o decizie proasta ce urmeaza a fi facuta de noul CEO. Asa ca o face in stil propriu, adica incearca sa isi saboteze propriul client. Ceea ce vedeti ca face Mike, ca doarme doar cate o ora pe noapte, facand research si cautand chichita din sute de documente, nu este o exagerare ci, mai ales in tranzactiile mari, se pierd nopti intregi lucrand, cautand si rasfoind contracte, legi si intelegeri, totul pentru a face cat mai rentabila afacerea si a o pune la adapost de eventuale litigii. Asa ca probabil v-ati intreba de ce? De ce sa pierzi atata timp, sa sacrifici orice dram de viata personala pentru niste persoane care nici nu dau mana cu tine la sfarsit. Raspunsul: pentru ca in final sa poti sa scoti un iepure din joben (cum ar spune Denny Crane) si a face imposibilul o realitate dura pe care sa i-o arunci in fata celui ce a refuzat sa iti intinda mana, si sa pleci stiind ca tu ai fost cel mai bun din incapere. Asta si desigur numerele cu foarte multe cifre de pe factura de apoi.

I heard that!

Imi place chimia dintre Harvey si Mike. Imi place schimbul de replici dintre ei doi si faptul ca in final Harvey dovedeste din nou ca este un invatator bun. De asemenea imi mai plac si sclipirile care ii vin lui Harvey pe sfarsit si cu care rezolva cazul. Imi amintesc oarecum de House, care si el in mijlocul unei conversatii despre cu totul altceva, il loveste ideea precum TIR-ul o pisica pe autostrada. Nu imi place, in schimb, din ce in ce mai mult de Louis, care nu dovedeste altceva decat invidie nemasurata si prostie daunatoare pentru firma. As vrea sa il vad cu mai multa substanta, spre exemplu as accepta sa fie asa nesimtit cum e daca totusi l-am vedea ca un litigator destul de bun. Deci ceea ce vreau sa zic e ca as vrea sa vad si altceva la el, decat simplul fapt ca trebuie sa fie antagonistul seriei si sa se comporte non-stop ca atare.

Put it there buddy! Serious?

Cat despre Mike si aspectul personal nu prea pot sa zic ca sunt foarte incantat. Adica inteleg ca trebuie si altceva pentru a umaniza protagonistii, dar toata povestea cu patrulaterul amoros (Mike, Legal-Aid Girl, Blondie si Trevor) si aspectul cu Trevor, the weed dealer, care il trage in jos nu prea le vad rostul. Mi se par cliseice: el o place pe ea, ea e cu prietenul cel mai bun, prietenul cel mai bun e invidios pe el, si el nu o poate vedea pe cealalta care il place dar incearca sa il tina la distanta. Singura de care imi place e bunica-sa. Pare inteligenta.

Poate fi mai cliseic?

In final pot spune insa ca mi-a placut episodul per total. Povestile s-au legat destul de bine, dialogurile, mai ales dintre Harvey si Mike, cand ii reproseaza diferite lucruri precum ca nu stie nici sa se bucure, au fost si ele entertaining. Am mai remarcat (nu stiu de ce nu am remarcat de data trecuta) si intro-ul, care chiar imi place si mi se pare foarte potrivit. 

Suits -1×01 “Pilot” & 1×02 “Errors and Omissions”

In drept exista o vorba: orice regula are exceptii, inclusiv aceasta. Avem astfel un serial cu si despre avocati care pare promitator. Pare sa se incadreze in tipologia serialelor de la USA si in acelasi timp pare sa isi dezvolte o  personalitate proprie, avand potential de a deveni urmatorul Boston Legal. Vom vedea insa in timp daca acest serial se incadreaza in regula serialelor bune de vara de la USA, sau daca este o exceptie.

 Momentan pot sa zic ca imi place. Si asta pentru doua motive: in primul rand scenariul. Pe langa dialogurile bune, in care sunt inserate pe ici pe colea referinte catre cultura cinematografica americana (precum faza cu Clemenza din The Godfather, in pilot) imi place si cum este construit plotul de-a intregul si atmosfera generala.  Nu este prezentata o realitate romantata a vietii de avocat in care el da doua semnaturi si tine si discurs si gata cazul, ci este infatisata o buna parte din procesul de solutionare a unui caz. De la research, la completarea unei citatii si formularea unei cereri de patent, observam cum Mike porneste de jos. De acord, tot se pastreaza o viziune optimisto-naiva in care protagonistii in ciuda tuturor obstacolelor, reusesc sa obtina ceea ce vor si asta in 45 de minute sau mai putin, insa cred ca serialul reuseste sa jongleze destul de bine atat cu ancorarea in veridicitate, deoarece un avocat la inceput, oricat de bun este, si indiferent de memoria fotografica, tot trebuie sa o ia de jos, cu sarcini relativ banale, cat si cu elementul de entertainment, care se numeste Harvey Specter.

Si asa ajungem si la cel de-al doilea motiv: Harvey. Nu pot sa zic ca actorul este extraordinar, dar personajul mi se pare interesant. Intr-adevar este prezentat ca un con-man, ladies-man, hot shot lawyer, dar o parte din el imi aminteste de Alan Shore din Boston Legal. Multi dintre voi probabil il veti prefera pe Mike, insa momentan eu cred Harvey reuseste sa imbine foarte bine atat acel killer-instinct si aceea sclipire de genialitate cat si latura lui de team-player in sensul ca are grija totusi si de cei care lucreaza cu el, in acest caz Mike, sau in plan general clientii, chiar si cei care nu ii aduc nici un ban (cazul pro-bono).

In rest, laudele se cam opresc aici, caci in afara de cei doi principali, restul cast-ului chiar nu mi se pare ca iese in evidenta cu ceva. Foarte multe clisee si tipologii rasfolosite: sefa  necrutatoare dar cu o slabiciune pentru protagonist, rivalul parsiv invidios pe succesul protagonistului, secretara loiala care ii citeste gandurile protagonistului si legla-aid-ul, singurul prieten (sau in acest caz singura prietena) de la birou al celui la inceput. Toti insa conturati vag, fara sa aiba intr-adevar acel ceva cu care sa iasa in evidenta.

Pretty Little Liars-5˟12 "No One Here Can Love or Understand Me"

Se pare că ultimul episod din acest sezon va fi criminal,la propriu şi la figurat,cu răsturnări de situaţie.

După 36 de ore,cineva va muri,dar oare cine?Ezra,Aria,Hanna şi Emily erau în faţa casei,când primesc mesajul de la „A”:”Este numai vina voastră.-A” şi înainte să aflăm despre ce este vorba,vom vedea ce s-a întâmplat înainte.

În timp ce Alison dă acel test de poligraf,fetele apelează la ajutorul Monei pentru a afla mai multe despre declaraţie. Cu toţii,cred că ne-am fi aşteptat ca întrebările să fie despre Alison,însă se pare că poliţia nu mai e interesată de ea,ci de una dintre prietenele ei,Spencer Hastings. Ei bine, vorbim aici,despre o lovitură de teatru,pentru că ei nu mai cercetează răpirea,ci moartea lui Bethany Young.

Ei bine, „Freak Mona” ,deşi a intrat la 3 facultăţi,tot mai are nevoie să treacă de ultimul an. Alison este persoana,pe care nu o vrei să o ai drept duşman,dar nici drept prietenă. Mona este se pare „cheia” în acest episod,deoarece afirmă motivul pentru care ele au fost selecţionate să fie prietenă cu ea.

Spencer- deşteaptă

Emilly- loială

Hanna- admirată

Aria- plină de compasiune

Astfel spus,Alison le-a ales pentru că împreună erau o provocare,cu alte cuvinte Alison este „A”.

Aria şi Ezra petrec ceva timp împreună,făcând o plăcintă,după reţeta faimoasă a bunicii lui,Spencer îi dăruieşte un cadou lui Toby pentru absolvire,iar prietenul Monei reuşeşte să obţină caseta cu declaraţia.

Astfel cu ocazia asta,Spencer află că este în atenţia poliţiei şi că mai am puţin timp,până când va fi arestată.

Aria,Spencer,Emilly,Hanna şi Mona o echipă superbă,îşi lasă planurile de seară baltă şi se infiltrează la Radley. Deci Spencer şi Mona se îmbracă în asistente,Aria intră ca voluntariat,iar Caleb şi Hanna rămân  în maşină,ajutându-le.

Însă problemele nu se sfiesc să apară.

Acesta o observă pe Aria,iar subiectul discuţiei pare să fie Spencer,din nou. Radley pare un loc plin de surprize,mai ales declaraţiile lui Bethany Young. După ce fetele au luat dosarele,Toby o sună pe Spencer,iar el are un accident de maşină.

Teoriile prind contur,iar ceea care pune cap la cap dovezile este chiar Mona,însă se pare că ceea ce ea a descoperit,a dus la moartea ei,pe lângă faptul că a aflat cine este "A".

Următorul episod apare în decembrie 2014!Dacă voi mai afla ceva despre acest serial,voi posta!

Enjoyy!

Revenge – 3×22 “Execution” (final de sezon)

Viața întotdeauna are suișuri și coborâșuri are eșecuri și victorii, iar atunci când încercăm să luăm dreptatea în propriile mâine rezultatul e doar și mai multă durere. Dacă asta nu era clar până acum cu siguranță Amanda Clarke este exemplul perfect.

Atunci când te lași condus doar de gânduri rele și uiți că pentru fiecare lucru vine și răsplata, ajungi să uiți să îți trăiești propria viață. Exact aici a ajuns și Amanda care la finalul răzbunării ei a rămas fără vreo fărâmă de umanitate, a  pierdut omul pe care susținea că îl iubește, și-a pierdut cea mai bună prietenă, totul pentru o răzbunare care o lasă jelind.
Apreciez faptul că scenariștii au făcut din Revenge o luptă a femeilor puternice, Conrad fiind mult mai ușor de învins odată ce a pierdut sprijinul Victoriei. Sper ca noul sezon să aducă un sfârșit și pentru Daniel care se pare că și-a găsit nașul în persoana lui Gideon.
De asemenea apreciez tipologiile de oameni  pe care le-am întâlnit în Revenge și felul în care au fost interpretate de fiecare actor în parte. Madeleine a oferit sezonul acesta un joc actoricesc foarte bun. Din serialele pe care le urmaresc eu nu cred că mai este vreun antagonist pe care să-l agreez atât. Frumos creat personajul, frumos jucat. Victoria a avut parte de situații limită, de momente în care umanitatea ei s-a văzut în dragoste, de durere și în final, descoperirea Amandei o aduce într-o stare din care cu siguranță va ieși în următorul sezon, că doar Amanda nu e ea fără Victoria.

Aiden este personajul după care nu știu încă dacă să jelesc sau nu. Era clar de la începutul episodului pilor că Amanda va rămâne cu Jack. Oricât nu e el agreat de unii, Jack e cel care se va alege la final cu fata. E cam greu de crezut altfel. Ceea ce mi-a plăcut la relația Aiden- Amanda este felul în care el este umanitatea ei. Dacă e greu de înțeles asta revedeți scenele cu el și Emily și totul se clarifica. Mă bucur că soarta lui nu mai este legată de a răzbunătoarei noastre pentru că ar fi meritat o viață mai bună. Din punctul meu de vedere scenariștii ar fi trebuit să-l lase plecat odată pentru totdeauna și nu să-l scoată într-un mod aproape stupid din joc. Dar din moartea lui vedem cu toții cum răzbunarea Amandei o lasă pe ea în primul rând singură și repercursiunile asupra ei nu pot fi niciodată vindecate.

Conrad, ei bine aici e cu totul altă poveste. Oricât de trist e felul în care scenariștii operează plotul ăsta uneori , scena cu el de la ieșirea din închisoare până la întâlnirea cu maleficul al cărui nume prefer să nu-l menționez (a se citi David Clarke) e fenomenală. Actorul a avut o lejeritate în a face ultimii pași către moarte care m-a făcut să zâmbesc chiar și după ce am realizat că drumul lui în Revenge se încheie. Încerc să rămân într-o manieră pozitivă și să nu mă mir că în Revenge personajele se pare că dacă nu le vezi sângerând/ sufocate nu rămân moarte nici cum sau să nu mai întreb de ce vor scenariștii să facă toată lupta asta de eroină a Amandei în van dacă tatăl său până la urmă a stat bine merci ascuns printr-o pădure așteptând ca fiica sa să îi curețe numele ca mai apoi să se întoarcă teafăr și nevătămat în brațele familiei.

Nolan a pierdut și el destule în alegerea lui de a rămâne fidel promisiunii făcute mentorului său. Îmi doresc să recupereze MyClone deși dacă se poate fără Gideon al cărui rol, deși apărut în ultimul episod tot pare mai important decât a lui Margaux pe care nu l-am înțeles. Dacă se poate să își găsească și fericirea ar fi tare bine.
Jack ajunge strâns cu ușa de către Charlotte care dintr-o dată are puteri metafizice. Multe îți poți da seama de la o strângere de mâna, dar ce știu eu despre asta. Cu siguranță asta e cheia realizării a the big happy  Clarke family, dar ce știu eu, un mic copil ce scrie într-un word.
Mi-a plăcut sezonul acesta din Revenge din prisma felului în care actorii au știut să pună pe tava ura, nepăsarea, iubirea, disprețul și toată sfera emoțiilor umane. Mi-a plăcut sezonul acesta la Revenge că deși actorii au avut de luptat cu un scenariu telenovelistic au făcut-o cu stoicism nereușind încă să mă facă să renunț la drama din Hamptons și dându-mi putere să înghit diferitele feluri puerile și demne de un alt post tv și nu ABC de a se juca ale scenariștilor. Singurul merit al lor e faptul că au știut să pună emoție acolo unde trebuie și că au jucat o întreagă audiență până la limită. Mi-a plăcut Revenge pentru că dincolo de lupta continuă a Amandei am întrevăzut durerea unei fiice, iubirea ei și puterea cu care un om devine supraom atunci când are pentru ce lupta. Cheers to that.

Revenge – 3×21 “Impetus”

E interesant cum în ultima vreme sunt tot mai dezinteresată de serialele mele de suflet. Să fie oare de vină că sezonul ăsta din Revenge a fost realizat într-o manieră telenovelistică? Sau poate gusturile mele s-au schimbat în timp. Cu scuzele de rigoare, iată-mă şi la scris recenzia episodului 21.

Emily Thorne, Amanda Clarke, Emily, Amanda, Emily, şi uite cum ne zăpăcim cu totul. Episodul acesta s-a axat pe una din cele mai importante succese ale Amandei şi anume mărturisirea lui Conrad. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam atunci când am dat play la episod ca lucrurile să fie aşa, so surprize surprize.
Mi-a plăcut maxim episodul ăsta de Emily Van Camp. Frumos jucat, scenariu bun, episod foarte bun. Îmi place faptul că deşi răzbunarea fetei ăsteia a devenit de trei sezoane un clişeu, scenariştii au ştiut să facă un moment wow din dezvăluirea masculului Grayson. Dacă pe alocuri începusem să cred că până şi actorii s-au plictisit să joace aceeaşi carte, episodul acesta arată o altfel de Emily. Reuşeşte să dea dovadă de o vădită tărie de caracter şi de o stăpânire perfectă a sentimentelor, fiind exemplul perfect că deh mai sunt oameni care merg până-n pânzele albe pentru a-şi îndeplini scopul. Cu dorinţa de a încheia lupta asta continuă cu Graysonii once for all, vedem o Emily focusată, cu planul făcut până în cel mai mic detaliu şi care ştie să îşi folosească bine atuu-urile, în cazul ăsta Aiden şi Nolan. Amuzante momentele cu fiecare din cei 3 bărbaţi din viaţa ei: Aiden, Jack  şi Daniel, fiecare pentru câte un alter- ego al răzbunătoarei noastre. Dacă Aiden şi Jack sunt ca doi cocoşi care se luptă care să ajute găina să facă ou, Daniel cere repetat pumni. De admirat Josh Bowen pentru felul în care-l joacă pe Daniel. Numai când îi vezi faţa te gândeşti la ceva metode rapide de tortură. Interesant e că el e singurul personaj din Revenge pentru care am dezvoltat aşa o…reacţie adversă, că de Victoria îmi place, iar Conrad e vulpoi bătrân dar simpatic.
Săraca Victoria se pare că nu îi este dat să aibă şi ea o viaţă amoroasă stabilă. Eu una cred că oricât fuge ea de Conrad până la urmă tot împreună or să rămână, acuma depinde dacă undeva pe fundul oceanului sau printr-o închisoare ceva. Cum Conrad deja e case closed, şi sper dragi scenarişti ai Revenge că va rămâne aşa, aşteptăm să o vedem şi pe Victoria plângându-şi amarul după gratii. Sper doar ca ABC să nu se gândească la faptul că avem nevoie de un nou sezon pentru asta, că oricât de drag mi-e mie Nolan nici că mă mai uit. Şi aşa mi-a fost greu să scriu uneori 3 cuvinte aici pe TvBlog dapăi să mai stau un sezon întreg. Dar ştiţi şi voi cum e, never say never.
Margaux e un personaj al cărui rol în acest serial nu-l înţeleg. Am zis. În afară de faptul că l-a învăţat pe Jack ceva stil vestimentar şi l-a convins că deh, un bar nu-i casă pentru Carl, eu una nu-i văd rolul. E doar un personaj a cărui franceză o ador şi atât. Iar Daniel profită de naivitatea ei cât încape. Ce ţi-e şi cu încrederea asta oarbă în prieteni.
Şi aşa să încheiem fulminant, într-un final e bună şi Charlotte de ceva. Sper că s-a trezit şi că i-a fost învăţătură de minte.

Revenge – 3×17 “Addiction”

Eu una nu mai înţeleg show-ul acesta. În general nu-s negativistă sau pesimistă, dar cred că Revenge trebuie să-şi găsească obştescul sfârşit după sezonul acesta. Deşi au atâtea ploturi, sunt atât de încâlcite încât nici scenariştii nu mai ştiu unde să-l ducă. Şi în loc să descâlcească firul, mai tare îl încâlcesc introducând personaje peste personaje, unele doar pentru a le chinui cum a fost cazul lui Patrick care pur şi simplu a fost adus doar aşa ca să mai umple ceva episoade.

Există vreo persoană pe toată suprafaţa Pământului care să nu aibă legătură cu David Clarke?  Am zis asta şi recenzia trecută, dar câţi oameni mai e nevoie să fie introduşi ca răzbunarea asta să fie completă într-un final? Singurul care în momentul ăsta e pe lângă e Javier, buddy-ul lui Nolan din închisoare, care după sărutul cu Charlotte va intra şi el în încrengătura speciilor vinovate de moartea lui David Clarke.
Nu cred că Emily ar fi putut fi mai evidentă în încercarea ei de a intra în graţiile lui Pascal. Nici nu ar fi trebuit să se mire că acesta şi-a dat seama că a pus ceva la cale. Mi-a plăcut însă faptul că a plătit totul cu banii Graysonilor din cauză că Daniel îmi devine tot mai antipatic pe zi ce trece. Acum şi-a propus să o învingă pe Emily distrugându-i prietenii corupând-o şi pe Charlotte. Deşi aceasta i-a zis că Jack e off limits se pare că el nu înţelege acest lucru şi ca întotdeauna relaţiile lui Jack sunt afectate de Graysoni. Exemplu perfect de victimă colaterală băiatul ăsta.  Orice femeie din viaţa lui, până şi mama lui are ceva de împărţit cu băieţii Grayson, fie ei seniori sau juniori. Stacy, după numai o întâlnire cu Conrad e tentată din nou de sticlă. Înclin să cred că în vremuri  vechi, Stacy şi Conrad erau un cuplu fericit. Asta până să intervină Victoria şi băutura. Cât despre Margaux, aceasta ar fi făcut tare bine dacă şi-ar fi luat catrafusele şi ar fi plecat la Roma pentru că aşa ar fi scăpat de încâlceala în care îi place să se bage singură. Cu capul în nori trebuie să fii dacă crezi că odată intrat în planurile familiei Grayson poţi să mai scapi. Eu una nu înţeleg ce iubire e asta când preferi să crezi pe altcineva şi nu pe omul cu care nici acum 2 zile erai gata să te muţi în aceeaşi casă.
În încercarea ei de a se da pe lângă Pascal, Emily ajunge la masa de poker cu nimeni alta decât Victoria. De când a divorţat se pare că aceasta a descoperit că are în garderobă şi aştfel de haine pe care începe să le poarte. Sau poate prezenţa lui Pascal în Hamptons are ceva de a face cu asta. Cert e că şi episodul acesta a arătat tare bine. Mie una mi-au plăcut secvenţele în care Emily şi Victoria joacă împreună. Cred că sunt singurele care-mi plac la ora actuală. A da, şi Nolan care din păcate episodul acesta a fost aşa doar de…umplutură.
Oricât s-au învârtit Pascal şi Victoria în jurul cozii la finalul episodului tot împreună au ajuns, iar dacă Aiden nu apărea ca să elucideze misterul lui TWM cu siguranţă secretul lui Emily ar fi fost descoperit. Dar ca întotdeauna la Revenge, ploturile trebuie încâlcite. Sper măcar ca relaţia Charlotte- Javier să ducă pe tărâmuri mai bune şi să nu fie înglodată şi ea în răzbunarea asta care ţine mai mult decât ar trebui după părerea mea. Încă nu ştiu de ce mai speră Emily ca la final lucrurile să fie mai bune pentru că ea însăşi a avut de suferit parcă mai mult decât a început lupta asta împotriva Graysonilor. Nu poate fi lângă omul pe care-l iubeşte, răneşte oameni la care ţine, a rămas sterilă, se loveşte la nesfârşit de bariere de neoprit şi tot aşa, totul pentru a face o dreptate care după 20 de ani nu va folosi nimănui şi cu siguranţă nu va alina cu nimic chinurile prin care a trecut, pentru că trecutul rămâne trecut.
Nu îndrăznesc să mai aştept nimic de la acest show ci aştept fiecare episod aşa cum vine încercând să mă bucur chiar şi de câteva momente frumoase.

Revenge – 3×15 “Struggle” & 3×16 “Disgrace”

Telenovelă netelenovelă mie una mi-au plăcut episoadele astea două. Plotul întradevăr mai are nevoie de Jose Armando şi Maria Fernanda şi poate fi difuzat cu cea mai mare audienţă pe un post tv pe care-l ştim cu toţii, dar personajele şi felul în care sunt interpretate dau savoare serialului.

Mi-a revenit subit dragostea de Emily la fel cum i-au venit şi ei minţile la cap. Episodul 15 a fost well played de către Emily van Camp şi cred din cauza asta se află printre episoadele preferate din sezonul ăsta. Nu ştiu cum a fost pentru voi dar tristeţea care e în sufletul fetei după mii şi mii de lovituri primite e evidentă. Mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă ar fi fost un fel de closure şi s-ar fi dus şi ea finally la mama cucilor cu Aiden şi ar fi lăsat baltă răzbunarea asta unde dovezile apar ca şi ciupercile după ploaie, să nu mai zic de personaje.
Ceea ce îmi place la personajul Emily e că femeia trece prin iad şi înapoi, are parte de o copilărie pe care nici în cele mai rele coşmare nu ne-o dorim dar găseşte putere în dragostea care o are pentru tatăl ei de a duce la final acest plan nebunesc de a dovedi că omul e nevinovat.

 Ironia sorţii ar fi ca la final să descoperim că de fapt omul chiar a avut treabă cu prăbuşirea avionului. Îmi mai place relaţia dintre ea şi Jack care sper să ajungă odată la ce ar trebui să fie că e dat de la începutul serialului ca ei să sfârşească împreună ca în basmele cu final fericit.
Am mai spus şi mai zic că Nolan e pentru mine Damon din Vampire Diaries. Deşi serialul ăsta a trecut prin momente de joc actoricesc şi plot groaznic am continuat să mă uit tocmai pentru omul ăsta. Personajul lui e sarea şi piperul serialului şi dacă mai are şi ceva vorbe de duh e numai bine. Îmi place devotamentul pe care-l are pentru Emily şi undeva acolo cred că el este de fapt umanitatea ce o ţine pe ea departe de a claca. E vocea aia uneori iritantă a raţiunii care spune: Stop! Până aici! Deci da, atâta timp cât Nolan e în peisaj o să aveţi recenzii la Revenge de la mine dacă nu se întâmplă alte neprevăzuturi.

Jack a evoluat frumos şi…s-a tuns fiind mai frumuşel decât înainte. Are el uneori momente proaste în care se crede Prâslea dar în rest mie una îmi place de el, cel puţin e mai agreabil ca Daniel pe care-mi vine să-l iau la pumni cu fiecare apariţie pe care o are. Sper ca relaţia Jack- Stacy să o ia pe un drum bun iar femeia să nu fie şi ea victimă colaterală în războiul Clarke- Grayson. Că tot am ajuns la Stacy, există vreun personaj în tot serialul ăsta care să nu fie legat măcar cu un vârf de unghie de povestea lui David Clarke? Cred că săracul bebeluş Carl e singurul care poate răsufla uşurat că în rest fiecare a mişcat măcar un fir de păr din capul omului care e mort deja de vreo 20 de ani.
Cât despre Aiden sunt sigură că vine el înapoi. Nu lasă el treburile pentru multă vreme decât dacă găseşte vreo ispăşire spirituală pe undeva prin Cali sau pe unde o fi el plecat.

Dacă am terminat discuţia despre tabăra adversă să întrăm în polemici şi cu clanul rival, al Graysonilor. Mi-a plăcut de Victoria tot episodul 15. Mi-a plăcut de umanitatea care a răzbătut din spatele măştii de gheaţă pe care o are. Mi-a plăcut de Madeleine Stowe şi de felul în care şi-a jucat rolul. Emoţiile pe care le-a resimţit în încercarea de a-l salva pe Patrick au fost veritabile şi pentru mine asta a făcut episodul 15 unul bun şi am înghiţit plotul fără a mă transforma în pelican. Se pare însă că ea e miezul tuturor relelor şi că oricine vine în Hamptons ştie cine e Victoria Grayson. Să nu mai zic de rochia cea neagră de la operă. Bravo ABC pentru costume! BRAVOOOO! Revenind la sentimente mai bune Victoria face ceva legături între Emily Thorne şi toată treaba făcută acum 20 de ani la deturnarea avionului. Nu ştiu încă dacă să-mi doresc să se prindă de adevărata identitate a Hărăpinei noastre sau nu dar vom vedea unde duce plotul telenovelistic.
Despre Grayson Senior ce pot să zic decât că omul ăsta nu poate să stea şi el liniştit şi să iasă la pensie. Cred că asta o să se întâmple atunci când îl scoate forţat Emily că altfel îşi bagă nasul peste tot şi încurcă toate iţele. Numai el ar putea alege să se răzbune pe soţia 2 folosind-o pe prima deşi nu o văd pe Stacy prea interesată de conacul Grayson. Frumos schimbul de replici dintre soţia 1 şi soţia 2. Şi odată cu Conrad îl avem intrat în scenă şi pe Pascal LeMarchal care se pare că a fost cel care a prezentat-o pe Victoria lui Conrad deşi ar fi vrut-o pentru el. Ar fi trebuit să şi-o păstreze din partea mea, dar aşa scăpa ABC de plotul unui nou serial. Chiar mă gândeam pe parcursul ăstor două episoade că ar fi un serial interesant dacă ar lua în seamă doar viaţa din Hamptons fără toată tura vura cu răzbunarea, voi ce credeţi?
Cum ziceam şi mai sus fiecare personaj care intră în serial l-a supărat cu ceva pe Clarke voluntar sau nu deci intră automat pe lista neagră a lui Emily. Vedem unde duc toate astea în episoadele următoare.
Tare bine îmi pare de Patrick. Bine că s-a deşteptat băiatul şi a plecat dus din Hamptons că poate are parte şi el de linişte şi pace şi nu mai e cum zicea Nolan executorul planurilor Victoriei. Bravo măi băiatule! Emoţionant mesajul pe care l-a lăsat mamei sale şi cred că e singurul care o iubeşte pe aceasta pentru ceilalţi copii ai ei, Victoria fiind doar o ustensilă în caz de nevoie cum a făcut Daniel în episodul 16. În general nu am dorinţe violente dar aşa îmi vine să îl iau la pumni pe omul ăsta de numa. Prost personajul lui, băiat răsfăţat care nu ştie pe ce lume trăieşte. Acum că s-a descotorosit de Emily poate se duce şi el cu Sarah în zările albastre deşi după discuţia lui cu Margaux nu prea cred.
Cred că e timpul să pun punct gândurilor mele pentru aceste două episoade cu scuzele de rigoare pentru întârziere şi în speranţa că şi voi veţi da frâu liber gândurilor referitoare la Revenge.