duminică, 24 august 2014

Once Upon a Time – 3×11 “Going Home”

OUT_3x11_1
Once upon a time… 
…and they lived happily ever after.
Episodul mult aşteptat şi finalul de midseason a venit iar tot ce pot spune despre acţiunea acestor 41 de minute este că m-a ţinut cu sufletul la gură constant şi cu siguranţă este unul din cele mai bune episoade din Once Upon a Time, scenariştii având ceva curaj pentru a lua deciziile prezente şi pregătirea acestui nou teren pentru luna martie când sezonul III va continua. Un episod de milioane care a oferit fanilor un amalgam de emoţii şi trăiri, un episod care a încercat să ne insufle încrederea în speranţă deoarece atât timp cât vom crede în ea există şansa la un final fericit, indiferent dacă este cel pe care l-am aşteptat ori nu, un final fericit apare întotdeauna, important este că noi trebuie să avem ochii şi inimile deschise pentru a-l recunoaşte şi accepta.
De-a lungul episodului din 5 în 5 minute, după fiecare moment important spuneam că acela e punctul de pornire în recenzie şi cu el voi deschide rândurile scrise pentru ultima recenzie la Once Upon a Time. Dar apoi se întâmpla altceva cu o însemnătate şi mai mare până când am ajuns la final şi cu lacrimi în ochi după toate cele întâmplate am izbucnit în ras la ultima scenă. Nemaipomenit final, ce pot spune! 
Pentru a-mi face o oarecare ordine în minte şi a găsi punctul de plecare în această recenzie la mai puţin de 10 minute de la vizionarea episodului, cred că ar trebui să încep cu începutul, cu momentul de legătură dintre episodul de săptămâna trecută şi cel de azi.
3×10 “The New Neverland” ne-a dezvăluit la final planurile malefice ale lui Pan şi faptul că el nu pierde niciodată, iar moartea este o pedeapsă uşoară pentru planurile de viitor, transformarea prinţilor şi prinţeselor în marionete fără amintiri, sclavii în propriile vieţi, pare a fi un scenariu mult mai interesant care se mulează mult mai bine pe egoismul şi sufletul negru al lui Peter Pan. Bineînţeles că toate aceste lucruri au fost spuse iar invocarea blestemului a fost făcută în timp ce eternul băiat era în corpul lui Henry, fapt care a condus la o mică ură din partea mea adresată personajului, faţa de villain potrivindu-se mai mult decât ar fi trebuit unui copil din filmele horror. Dacă ar fi păţit ceva Henry în tot transferul de corpuri, la acel moment pot spune ca nu mi-ar fi părut rău, însă aşa ar fi dispărut şi copilul moştenitor al celor două părţi/lumi, Bine şi Rău.
Blestemul pare inevitabil şi preţ de câteva clipe totul pare a fi pierdut pe vecie însă eroii noştri demontrează că îşi merită titulatura de eroi şi nu stau prea mult să îşi plângă de milă, hotărâţi să lupte până la final indiferent de ce sfârşit vor avea. Împărţindu-se în doua echipe, cererea lui Gold pentru bacheta magiei negre introduce astfel viitorul villain al sezonului, Elphaba Vrăjitoarea Rea din Vest (Rebecca Mader  aka The Wicked Witch of West, Vrăjitorul din Oz), vrăjitoare care probabil îi va lua locul – eu încă am sper şi cred că există o salvare a sa, că va apărea în Pădurea Fermecată, Belle putând să aibă astfel finalul său fericit alături de Bestia sa.
OUT_3x11_2
Hook, David, Neal şi TinkerBell pleacă la biserică în găsirea baghetei magice, dar ca de obicei eroii au de înfruntat nişte obstacole în misiunea lor, de trecut nişte probe, iar apariţia Umbrei malefice a lui Pan cauzează câteva probleme însă doar aşa putem avea un final fericit pentru Green, ea crezând în ea şi în magia sa, iar cu ajutorul prafului fermecat reuşeşte să captureze şi să ucidă Umbra, să îşi recupereze aripile şi să o readuca la viaţă pe Blue, aceasta oferindu-le bacheta dorită. De-a lungul ultimelor episoade un alt personaj care a trecut de partea celor buni şi a reuşit cu prisosinţă să îşi merite titulatura de erou este cu siguranţă Hook, piratul fără inimă care fără să vrea s-a îndrăgostit irevocabil de frumoasa Salvatoare, iar în numele iubirii reuşeşte să facă unele din cele mai curajoase ori mai prosteşti gesturi, printre care şi aventurarea sa într-o luptă cu Umbra lui Pan, luptă în care el nu are niciun avantaj. Cele trei sezoane din Once Upon a Time au adus izbăvire multor antagonişti de poveşti transformându-i în eroi ori doar în simple personaje bune, personaje care au trecut peste a lor inimă neagră şi ură pentru tot ceea ce bun şi frumos.
Reuşita de la biserică conduce la pasul nr.2 din salvarea Storybrooke-ului şi anume, schimbul de suflete şi corpuri dintre Pan şi Henry, transfer care a nu durat prea mult însă cu siguranţă a reuşit să provoace daune imense. Folosindu-se de brăţara magică pe care Tamara i-a pus-o Reginei pentru a-i anihila puterile suficient timp cât să obţină informaţiile dorite, Gold i-o aplică corpului lui Pan gândindu-se că îi poate opri astfel magia tatălui său. Uitând cine a fost şeful de drept a lui Greg şi al partenerei sale, Rumple este luat prin surprindere de Pan, brăţara neavând niciun efect asupra sa iar prin magie, balanţa puterii se schimbă într-o clipită, Peter evadând şi punându-i accesoriul acestuia,  Gold rămânând fără magie, incapabil de a-i ajuta pe cei iubiţi să se salveze de la maleficul blestem, Pan continuând să învârtă cuţitul în rană spunându-i că reveni la ceea ce este de drept, anume laşul satului. După toată această secvenţă pot spune că Pan cu siguranţă este favorit la titlul de cel mai oribil tată al anului.
OUT_3x11_3
În timp ce totul pare pierdut pentru Gold iar Pan are grijă să meargă în piaţa publică în faţa eroilor noştri pentru a se lăuda şi a le prezenta viitorul întunecat ce va avea să vină şi să se aşterne peste oraş, renunţând la ideea de a-şi reteza mâna pentru a scăpa de închisoarea magiei, Gold redevine Rumpelstiltskin şi cu suficientă durere în suflet de a-şi lua la revedere de la fiul şi iubita sa însă ştiind că aceasta este singura salvare, el îşi cheamă umbra cu pumnalul magic, singura armă care îl poate ucide pe Cel Întunecat, pumnal care l-a transformat de altfel în Cel Întunecat. Împietriţi de magia lui Pan şi fără a putea reacţiona la cele ce se întâmplă şi la ultima confruntare tată-fiu, Gold dispare luându-l cu el pe Pan revenit acum la vârsta adevărată, înfăţişarea de băiat pururi tânăr dispărând. Un moment tragic care cu siguranţă fanilor lui Rumpelstiltskin le-a adus lacrimi în ochi şi clipe de a nu crede ceea ce văd, ştiu doar cum am rămas eu blocată în faţa laptopului, dar sper că scenariştii nu au renunţat definitiv la acest personaj, pregătind ceva special şi o revenire de proporţii după ce Gold s-a teleportat într-o altă lume iar tatăl său revenit la forma de drept reprezentând pierderea magiei – prefer să cred asta deoarece la curajul pe care l-au avut cu acest episod, mă aştept să îl elimine definitiv pe Rumple pentru revigorarea poveştii, fără el lăsând loc altor villaini să îşi facă apariţia. Undeva cred că au avut de ales între el şi Regina, unul din ei trebuind să fie scos din joc.
OUT_3x11_4
Pentru un moment toţi rămân blocaţi chiar dacă vraja lui Pan dispare, moartea lui Gold şi gestul său provocându-le un adevărat şoc. Pentru a nu fi totul în van, venirea lui Leroy anunţându-i că fumul verde al blestemului începe să acapareze oraşul, Regina le dă vestea cea rea spunându-le în ce constă tot acest blestem invocat de Pan şi care este singura salvare a lor. Rostirea acestora nu face nimic să fie mai frumos, iar o viaţă fără amintiri poate reprezenta o adevărată închisoare.
Singura salvare a poveştilor o reprezintă Emma, destinul său trebuind să fie împlinit încă o dată alături de singura persoană care nu s-a născut în Pădurea Fermecată, Henry. Preţul pe care trebuie să îl plătească Regina pentru a reuşi să combată blestemul este să renunţe la ceea ce iubeşte cel mai mult pe lume, persoană de care ştim şi tot ceea ce a făcut până acum a fost pentru binele fiului său. Ca ea să se întoarcă pe Tărâmul Magic şi să reuşească să îi salveze pe ceilalţi pentru a nu cădea pradă răului lui Pan, Henry trebuie să rămână în această lume cu Emma, cu speranţa că vor mai putea vreodată să se reunească. O dată transportaţi în lumea poveştilor toate amintirile celor salvaţi vor dispărea la fel ca şi Storybrooke-ul, dispărând orice urmă a unui oraş care a fost în acel loc timp de 29 de ani. Totul se va schimba şi nimic nu va mai fi ca înainte. Singura variantă de salvare pare a fi mai degrabă un blestem decât ceva bun, iar ca ultim dar dovedindu-se astfel că Regina a devenit o persoană buna capabilă de gesturi altruiste, le oferă Emmei şi fiului său şansa unei vieţi noi, în care chiar dacă trecutul este o minciună, viitorul le aparţine şi şi-l pot modela după cum doresc ei.
OUT_3x11_5
 Momente triste şi cuvinte de adio spuse cu lacrimi în ochi, despărţiri grele, Mary Margaret şi David se văd nevoiţi încă o dată să renunţe la fiica lor, Neal este forţat să revină pe tărâmul care i-a adus cea mare nefericire din viaţă şi de a cărui reîntoarcere s-a temut mereu (excepţie face scurta sa şedere din 3×01), Regina renunţă la singurul lucru bun din viaţa sa care a reuşit să o schimbe, iar Emma în sfârşit arată fanilor care este adevărata sa dragoste, cuvintele îndreptate către Hook arătând că piratul este cel care i-a furat inima, împăcarea cu Neal nefiind ceva dorit de ea.
Emma cu Henry se urcă în broscuţa Volkswagen Beetle cu care în urmă cu două sezoane au venit în Storybrooke pentru un nou destin, de această dată lăsându-l în urmă în timp ce micul oraş este înghiţit de fumul mov, ei mergând în faţă spre o nouă viaţă şi cu noi amintiri în minte.
OUT_3x11_6
Lucrurile nu iau sfârşit aici, şi cu 3 minute rămase din acest ultim episod din 2013, “Going Home” ne prezintă viaţa Emmei şi a lui Henry de peste un an, totul începând cu o dimineaţă liniştită şi tipică celor doi, în care mama prepară micul dejun pe care îl savurează alături de o cană de ciocolată caldă cu frişcă şi scorţişoară, aceeaşi băutură preferată de trei generaţii (Mary Margaret, Emma şi Henry), moment distrus de bătăile în uşa ale unui străin matinal. Cine să fie în spatele uşii? Nimeni altul decât piratul sexy şi îndrăgostit care încearcă ruperea blestemului prin sărutul iubirii adevărate, însă în loc de un răspuns la sărut nu primeşte decât o lovitură dură din partea unei Emme speriate şi luate prin surprindere. Personal eu zic că Swan nu şi-a amintit nimic deoarece Hook nu a reuşit să o sărute instinctul de luptătoare al Emmei venind prea repede, iar o şansă viitoare nu va avea prea curând. Nu putem spera decât că apariţia acestuia o va pune pe gânduri şi va crea ceva intrigă în viaţa sa, iar câteva momente de stalker nu ar strica până când Hook să primească şansa unei conversaţii adevărate. Fără cartea de poveşti care l-a făcut să vadă adevărul cu ani în urmă, nu ştiu câtă speranţă şi încredere în magie mai are Henry acum pentru a-şi ajuta mama să îşi îndeplinească destinul şi să îşi salveze încă o dată familia şi poporul.
OUT_3x11_7
Un episod de nota 10 a cărui acţiune m-a făcut să cred că m-am uitat la el mai mult de 41 de minute, 3×11 a fost structurat pentru a avea în prim plan Storybrooke şi sfârşitul lumii de acolo, însă a reuşit ca prin scurte flashback-uri să ne arate unele din momentele cheie ale vieţii personajelor noastre importante, momente ale căror decizii le-au influenţat destinul. Astfel i-am putut vedea pe Albă ca Zăpada şi pe Prinţ renunţând la luptă şi lăsându-se în voia destinului având speranţa că fiica lor îi va salva, am văzut-o pe Emma în urmă cu 11 ani în momentul în care a luat decizia de a nu-şi lua fiul în braţe pentru a-l putea da, pe Rumple cu speranţa că o dată şi o dată va avea un final fericit alături de fiul său iubit şi nu în ultimul rând l-am văzut pe Hook în Neverland luând una din cele mai importante decizii ale sale, decizia venirii în Storybrooke pentru a-l ucide pe Cel Întunecat fiind şi momentul în care o nouă iubire i-a fost scrisă, dragostea adevărată care va avea să salveze regatul poveştilor dacă va reuşi să îi reamintească Emmei cine este cu adevărat şi care este locul în care s-a născut şi de care aparţine.
Decizii curajoase în scrierea acestor personaje, întorsături de situaţie care pot face fanii să urască serialul sau să considere că fără anumite personaje nu mai au ce urmări ori de a nu fi convinşi de magnitudinea a ce va avea să vină, însă cu toţii avem la dispoziţie 3 luni (lungi!) pentru a ne reveni şi a aştepta episodul3×12 “New York City Serenade”. Materialele promoţionale nu au întarziat să apară astfel că avem la dispoziţie 20 de secunde în care vedem ce va urma plus o intrare în lumea “Vrăjitorului din Oz” prin introducerea Elphabei, Vrăjitoarea cea Rea din Vest (The Wiched Witch of West).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu