duminică, 24 august 2014

Once Upon a Time – 3×15 “Quiet Minds”

OUT_3x15_1
Once upon a time… 
…and they lived happily ever after.
Totul se schimbă în Storybrooke şi cu siguranţă nu am greşit în recenzia trecută când am zis că 3×14 a pregătit terenul pentru ce va avea să vina. Acel ceva nu a întârziat iar totul anunţă Wicked vs. Evil!
Rezultatul poll-ului de la 3×12 s-a dovedit corect astfel că marele eveniment tragic al sezonului anunţat cu surle şi trâmbiţe cu multe luni în urmă s-a produs şi sper să fie acesta deoarece deja am avut o moarte tragică şi cu siguranţă nu suntem pregătiţi pentru alta. Episod cu multă tristeţe, încă de la început l-am urmărit cu sufletul la gură tot sperând la o întorsătură de situaţie pentru eroii noştri. Personaje lăsate în umbră de când a revenit serialul, 3×15 a fost cu siguranţă episodul personajelor secundare Neal şi Belle, Robin şi Henry. Am avut puţin din fiecare dar dacă altul ar fi fost contextul clar ar fi fost un episod de ţinut minte – chiar şi aşa, va rămâne în sufletele noastre deoarece chiar dacă Neal a apărut cu interferenţe, numele său a fost pe buzele tuturor în permanenţă, tatăl său încercând să îl găsească cu orice pret şi să îl readucă, el este tatăl lui Henry şi prima iubire a Emmei, a fost prietenul lui Hook mult timp înainte de a părăsi Neverland-ul şi cu siguranţă sunt multe personaje cărora le va lipsi.
OUT_3x15_2
Fanii care îşi dedică viaţa în mod eronat acestui serial şi nu văd mai mult decât cupluri amoroase nu înţeleg că această moarte nu a fost doar pentru a-i elibera drumul lui Killian către inima Emmei, ci a fost o moarte şi un catalizator pentru ce va avea să vina, un motiv de luptat şi de învins pe această vrăjitoare din vest care a făcut cu adevărat prima victimă din serial, care a reuşit să le dea viaţa peste cap la toţi, să îi facă pe cei puternici slabi şi să îi răpească lui Gold raţiunea de a trăi – o iubeşte pe Belle însă ştim că întotdeauna, scopul său a fost Baelfire…iar în acest episod şi-a pierdut fiul de două ori.Captiv în celulă şi captiv al propriei vieţi cu pumnalul în mâinile Zelenei, trebuie să ţinem totuşi minte că nimeni nu este mai bun la înţelegeri, şantajuri, planuri diabolice şi răsturnări de situaţie decât Rumple. Asa că…oi fi tu Wicked, Zelena însă el este Rumpelstiltskin, iar de partea sa sunt Evil, Salvatoarea, Charming, Robin, Hook, Charming, Werewolf Ruby & CO, în timp ce tu ai maimuţa zburătoare (pe care a numit-o Beautiful One….pe bune?)
OUT_3x15_3
Revenind la episodul de azi care cu siguranţă merită nota 10 şi răscumpără serialului timpii morţi de săptămâna trecută şi părul dezastruos al lui Rapunzel, 3×14 s-a terminat când A-Team a aflat că Gold trăieşte şi s-a pornit căutarea sa. De aici începe şi 3×15, cu anunţarea lui Belle că iubitul său trăieşte dar şi cu revenirea lui Neal. Uitat pe moment, acesta şi-a făcut apariţia la momentul potrivit însă chiar şi aşa lucrurile nu se anunţau deloc bune pentru el încă din momentul în care s-a observat însemnul de pe mâna sa şi a început să îi spună cuvinte frumoase lui Hook. Rolul piratului în acest episod a fost mai mult de baby-sitter şi de răscumpărarea greşelilor, însă nu fără câteva replici à la Killian. Fiecare cu timpul său de screening, aşa este când începi să îndrăgeşti personajele şi nu le mai vrei scoase din poveste. Întors, internat şi lăsat în grija prietenului său de demult şi din altă lume, Neal nu rezistă în spital fără să nu fie alături de Emma în căutarea tatălui său, care de altfel îi poate readuce amintirile fiului său pentru a şti adevărul şi a cunoaşte faptul că şi-a răscumpărat de ceva vreme greşelile trecutului – trecut care a fost mai mult un destin deja scris cu magie decât voinţa lor.
OUT_3x15_4
Şi întrebarea cu privire la nebunia lui Gold primeşte răspuns în acest episod şi încă o dată vedem sacrificiul tatălui de a-şi salva fiul, de aici negăsirea lui Neal ori incoerenţa lui Rumple. Totul s-a petrecut în Pădurea Fermecată când Bae a plecat în căutarea părintelui său cu Belle, după ce au primit sfaturi de la celebrul Lumiere – candelabrul preferat din poveste a oferit informaţii eronate dar în cele din urmă a reuşit să îşi răscumpere greşeala şi să îi salveze viaţa Frumoasei, însă puţin prea târziu pentru Cel Întunecat şi fiul sau. Am aflat de astfel şi cum de a reuşit Wicked să intre în posesia cuţitului magic de care depinde viaţa lui Gold şi, cum l-a răpit.
Răspunsuri peste răspunsuri însă cu siguranţă unul important a lipsit şi, anume ce îşi doreşte cu adevărat Zelena. Gold nu a reuşit decât să ne furnizeze ceva abstract de genul “îşi doreşte ce nu poate avea”. Până în momentul de faţă nu are absolut nimic în afară de o maimuţă zburătoare şi puteri magice, pe care sunt curioasă cât le-ar mai avea dacă ceilalţi şi-ar aminti cele petrecute şi anul şters din memorie – nu are iubire, nu are copii, nu are prieteni, nu are familie. Pe acest segment rămâne să lucrăm şi să mai primim informaţii deoarece acţiunile Zelenei îndreptate spre Mary Margaret şi a ei bunătate combinată cu un procentaj exgerat de optimism ne fac să credem că îi vrea copilul înca ne-născut, iar timpul scurt pe ecran primit de Ginnifer va fi recompensat o dată ce se va afla planul lui Wicked. De altfel continuă şi teoriile conform cărora vrăjitoarea ar vrea curajul lui David, creierul lui Rumple (a amintit în acest episod), inima lui Snow, însă la capitolul inimă am citit şi idei cu privire la inima Reginei deoarece aceasta şi-a dovedit iubirea pură pentru fiul său, întunericul dispărând din sufletul său.
Wicked, Neal, Belle, Rumple…ce pot spune este că îmi place că lucrurile nu stagnează şi se derulează chiar foarte bine, nici prea lent şi nici prea repede, astfel că Mr.Gold reuşeşte să dezvăluie identitatea vrăjitoarei. O mişcare proastă pe care nu am înţeles-o, să îl lase singur pe acesta în pădure cu trupul fiului său, singur şi vulnerabil în caz că apare Zelena, Emma şi David mergând la Mary Margert să o salveze de cea care şi-a făcut cuib deja la ei în casă. Dispărută de mult din apartament, Zelena bineînţeles că s-a dus în pădure să îşi recupereze sclavul şi să îl bage din nou în celulă, la păstrare pentru mai târziu, când va avea nevoie de el. Ce nu a ştiut şi a fost cu adevărat luată prin surprindere este că Rumple i-a dat în vileag identitatea iar ascunzişul său a devenit nul. Ce va urma cu siguranţă se poate vedea din promo-ul pentru săptămâna viitoare, material multimedia de care sunt foarte mulţumită şi anunţă deja că această luptă ce ne-a fost promisă urmează să înceapă. Poate cu o serie de bătălii pierdute de partea binelui însă cu siguranţă în final, războiul va fi câştigat de eroii poveştilor.
OUT_3x15_5
Vestea morţii lui Neal este primită destul de rău de Belle şi de Killian însă înainte de a-şi spune la revedere, Emma are de dat nişte explicaţii fiului său, care deja a început să bănuiască că acest mic job este mai mare şi mai important decât i se spune. Săracul Henry nici nu ştie că el este eroul oraşului, cel care a ajutat la dezlegarea primului blestem, cel care a continuat să creadă în mama sa când nimeni nu credea în el şi în teoriile Once Upon a Time, cu atât mai puţin în Misiunea Cobra. Un moment frumos Henry-Emma, aceasta îi spune că Neal nu a fost chiar personajul rău din poveste, a fost un tată bun care şi-a iubit fiul, însă oamenii răi au ajuns la el înainte celor buni care l-ar fi putut salva.
De cealaltă parte a baricadei şi a evenimentelor o avem pe Regina care, ca un deja-vu face echipă fără să vrea cu Robin căutând în casa lui Wicked, precum au făcut-o cu un an în urmă când au mers la castel pentru a-l recâştiga. Destinul se vede că este scris în stele şi pentru ei, şansa la o nouă dragoste pentru amândoi existând şi aşteptând a fi acceptată, însă lucrurile par să meargă destul de greu pentru Regina care când îşi aduce aminte de profeţia lui TinkerBell fuge de lângă hoţul inimii sale. Atracţia este inevitabilă, lucru care pare să o înspăimânte destul de rău pe a noastră Împărăteasă Rea însă o dată şi o dată va trebui să accepte că poate să mai iubească o dată în viaţă, Daniel fiind trecutul său, iar Robin viitorul său (alături de micul Roland).
OUT_3x15_6


Bătălia Once Upon a Time Avengers este pe cale să înceapă iar 3×16 spune că nu este uşor să fi verde. Greu de crezut deoarece Zelena pare a se bucura în fiecare secundă de culoare tenului său şi de răutatea sufletului său. Pe lângă stricăciunile ce par a avea loc săptămâna viitoare vom avea ceva flashback-uri şi din copilăria Vrăjitoarei din Vest, poate puţină compasiune din partea noastră dar cu siguranţă şi suficientă ura şi încurajare pentru Regina să o distrugă sau, cel puţin să o anihileze pe această Wicked. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu