luni, 25 august 2014

Pretty Little Liars – 2×23 “Eye of the Beholder”

Sfarsitul se apropie! Nu, nu este vorba de sfarsitul lumii preconizat a fi in 2012, ci sfarsitul sezonului 2 din “Pretty little liars” si sfarsitul unei ere – era lui A. Uitandu-ma in cele din urma la acest episod, m-am intrebat cum va fi sezonul 3 si ce/cine le va mai urmari si tortura pe fete; intr-adevar merg pe declaratia producatorilor ca ele nu vor afla identitatea, insa nu va avea niciun farmec daca noi stim, plus ca acest lucru nu este batut in cuie. A trecut un an si jumatate de cand micutele mincinoase au inceput sa primeasca mesaje misterioase si compromitatoare de la A, iar acum pare ca acest lucru va lua sfarsit.
Episodul 23 ne aduce un personaj nou in Rosewood, un cunoscut de-al lui Alison, un tanar care si-a dat seama ca ceva nu era in regula cu prietena fetelor noastre, un tanar care a vazut-o chiar in ziua in care a fost ucisa. Confundand-o initial pe Aria cu Vivien, Duncan i-a povestit acestia cele cunoscute despre Ali, parand ca el este o alta piesa din imensul si complicatul puzzle al vietii tinerei DiLaurentis. Pana acum stim ca era o fata vicleana si malitioasa, exemplul perfect de mean girl american, ii placeau secretele si farsele; insa, pana acum nu ni s-a oferit niciun motiv plauzibil de ce sa fie hartuita si ucisa, cadavrul ei fiind descoperit abia dupa un an. Varianta lui Ian a picat, cea a Melissei cu gelozia, la fel nu este suficient de puternica. Ura si razbunare, insa pentru ce? Ce a facut sau a descoperit Alison de a ajuns sa sfarseasca intr-un asemenea mod?
Duncan nu este singura aparitie, in oras revenind si Jenna cea inspaimantatoare impreuna cu fratele sau vitreg, Toby, mai nou, sau din nou, catelusul ei. Plecat din cauza indepartarii lui Spencer, acesta a revenit total schimbat, ridicand tot felul de semne de intrebare privind noua sa relatie cu Jenna. Fata oarba din vecini s-a operat, lucru destul de inspaimantator pentru fete, care daca isi va recapata vederea, oare cum va fi de acum incol? Lucruri rele le-a facut fetelor si in perioada in care nu vedea, insa revenita la normal si urandu-le pentru noaptea incendiului, va deveni si mai razbunatoare? Asteptarea le inspaimanta plus ca necunoscutul nu aduce decat teama si mister.
In alta parte a  vietilor complicate din Rosewood, o alta poveste o ia pe un fagas bun, un drum care anunta o avalansa de evenimente nu tocmai placute. Ezra Fitz devine in sfarsit barbatul pe care tot l-am cerut de la inceutul serialului, astfel ca isi ia inima in dinti si refuza postul de prodecan oferit, decizie venita la pachet cu infruntarea lui Byron. Dupa o discutie nedefinita in buna sau rea cu Ella, Ezra isi hotaraste viitorul si isi da seama ca existenta Ariei in viata lui este vitala, hotarandu-se sa nu renunte la relatia lor si sa dea cartile pe fata. Dupa episodul trecut in care Mike si-a sfatuit tatal sa discute cu Aria despre relatia ei, ma asteptam ca Byron dupa ce este infruntat de Fitz sa il lase sa ii povesteasca cum a inceput totul cu fiica lui, sa ii ceara o dovada de iubire si orice alt lucru, in schimb totul s-a transformat intr-un razboi al orgoliilor din care nu stim cine va fi castigator. Sper doar ca atitudinea aceasta a lui sa o faca pe Ella (ca treptat) sa treaca de partea iubirii interzise.
Ultima parte a episodului si poate chiar cea mai intriganta ramane explozia casei lui Jason, salvarea Jennei, apropierea dintre dna.Hastings si bastardul sotului sau, totul condimentat cu si mai multa doza de secrete marca Alison. Gasita o alta geanta cu lucrurile prietenei lor, chiar daca pare ca aceasta contine doar lucruri banale, din nou Hanna fara sa vrea face o descoperire importanta pentru  cercetarea lor. Ziarele au fost puse de Ali si acestea sunt pline de indicii, insa care este cheia dupa care pot fi acestea decoadate? Inca nu si-au dat seama fetele, insa nu mai e mult si va fi “Unmasked” (titlul episodului 25).
Dupa aceste  41 de minute saptamanale, evenimentele petrecute nu ne deschid decat noi portite spre complicatii si noi intrigi, insa important este ca ne ramane sa aflam de ce A s-a intors impotriva Jennei si a lui Garrett. Sa fie oare Jason, membru in clubul lor secret (alaturi de Ian) care vrea  sa le intoarca comportamentul cu care a fost intampinat de ei la revenirea in oras? Asta nu ar insemna decat ca el este anonimul, plus ca de cate ori fetele sunt aproape de ceva, el le mai aduce o geanta cu lucrurile surorii sale pentru a le intarzia cercetarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu