luni, 25 august 2014

Pretty Little Liars – 5×05 “Miss Me x 100″

10477725_10152188699815233_5637419736972008994_o
100 de episoade…
…mai precis prima mea sută de episoade de la un serial, primul meu serial preluat pe TvBlog şi 4 ani şi 10 zile de când sunt în această echipă şi public recenzii. Cu suişuri şi coborâşuri Pretty Little Liars a tras suficient de timp pentru a ajunge la acest număr rotund, iar la ce reînnoire a avut (+2 sezoane) este foarte posibil să prindem împreună şi aniversarea de 200 de episoade – pe cea de 150 cu siguranţă o vom sărbători. :)
Multe de zis dar parcă atunci când trebuie să încep să scriu, fug toate ideile. Un episod bunicel însă cu un final de-a dreptul exploziv care m-a lăsat mută de uimire precum în vremurile bune, făcându-mă încă o dată să afirm că jocul s-a schimbat şi a ajuns la un cu totul alt nivel. De această dată nu se mai joacă cu cadavrele şi deshumarea lor, ci cu focul. Acest joc a lui A a evoluat enorm (în rău!) de la simpla hărţuire a unor puştoaice în stil liceean la morminte profanate, ameninţări şi şantaje, lovituri fizice, accidente de maşină, împuşcături, nopţi de Halloween periculoase ajungând ca după 100 de episoade să arunce clădiri în aer. Îmi place că în sfârşit există puţină acţiune însă nu sunt pe deplin convinsă că aceasta este cea mai bună metodă de a revitaliza serialul. Dar, să o luăm cu începutul…
PLL_5x05_2
În Rosewood toată lumea face sex iar populaţia puştoaicelor gay creşte vertiginos. Nu sunt sigură dacă am vreo problemă cu vreuna din aceste două afirmaţii însă trebuie să remarc că Emily e mai ceva ca un Don Juan când vine vorba de cuplări – Maya, Paige, Alison şi poate or mai fi fost dar nu mai ţin eu minte.
Pentru prima dată după mult timp am văzut şi eu nişte momente mama/fiică mulţumitoare, o dată cu Veronica şi Spencer iar ulterior cu Ashley şi Hanna. De asemenea, surprinzator ori nu, reacţiile şi comportamentul fetelor chiar mi s-au părut raţionale şi de înţeles în acest episod, nemaipărând totul  forţat ca în episoadele trecute când plecau noaptea în Philly, New York, se ascundeau prin teatre ori omorau persoane. Ca să nu mai zic de momentele în care papagalul vorbitor era singura lor pistă către Alison şi era noul lor idol – parcă şi acum mai aud în minte melodia intonată de înaripatul colorat. 
PLL_5x05_3
Întrebările de săptămâna trecută şi-au primit destul de repede răspunsurile cerute iar serialul pare a fi revenit la formula iniţială din sezonul I – din punct de vedere al distribuţiei. Îmi place ideea şi chiar mă bucur că s-a luat această hotărâre decât să aducă noi personaje şi să creeze pentru acestea nişte poveşti de carton în explicarea unei uri exagerate contra fetelor.
5×04 ne-a lăsat cu mari întrebări şi teorii privind-o pe  doamna Hastings iar după descoperirea lui Spencer chiar şi cu suspicinea că ceva rău i s-ar fi putut întâmpla. Veronica este bine însă coşmarul său cel mai de temut s-a cristalizat ea hotărând că trebuie să îşi ţină fiica în siguranţă iar pentru asta trebuie să se mute cu ea cât mai repede din casă, intentând de asemenea şi divorţul. Cele spuse atunci când Spencer i-a cerut adevărul complet mă face personal să cred că nu mai este nevoie de nicio confirmare, marele secret al Melissei mărturisit tatălui său fiind că ea a ucis-o pe fata din criptă – de aici şi tot comportamentul ciudat al lui Hastings. Încercările nereuşite ale lui Mel de a spune adevărul mi se par de asemenea plănuite deoarece ştia şi era sigură că părintele său nu o va lăsa să mărturisească şi să mai nenorocească şi viaţa soţiei şi fiicei sale mai mici, împovărându-le cu o asemenea grozăvie. Faptul că Jessica dorea să spună poliţiei că Spencer este vinovată de uciderea luifake Alison, dispariţia acesteia după plecarea sa de la Poliţie, reacţia lui Peter şi alegerea alcoolului ca şi tratament, nervii întinşi la maxim  dar şi spusele Melissei de la secţie că o dată ce va mărturisi acest lucru Spencer se va putea întoarce acasă, mie îmi par a indica că noua activitate tată-fiica în familia Hastings este asasinarea. Într-adevăr totul până la proba contrarie însă nu cred că Veronica ar fi reacţionat aşa dacă nu era ferm convinsă că Peter este vinvovat – adevărul mărturisit lui Spencer nu este complet, situaţia şi graba nepermiţând vreun moment oportun pentru o asemenea dezvăluire însă se pare că în sfârşit teoriile noastre se pot adeveri pentru prima dată.
PLL_5x05_4
Martin, Montgomery, DiLaurentis, Hastings – pentru moment doar familia lui Em mai este împreună şi cu siguranţă a ajutat şi faptul că tatăl a fost mai mult plecat în misiune decât acasă. În timp ce Spencer are propria dramă cu divorţul familiei şi consideră că doar Hanna o poate înţelege în aceste momente, cu toate că şi Aria a trecut prin ceva asemănător în urmă cu două sezoane (poate că vrea totuşi să îi dea o pauză minionei de la atâtea probleme), îşi dă seama că a ajuns într-un punct al vieţii în care involuntar alege să spună o minciună decât adevărul – atât de mult s-au schimbat fetele de la primul sezon când aveau dificultăţi cu secrete astfel că acum, minciniuna adresată lui Ashley a venit natural ca prim impuls. Trist şi ciudat însă dacă Ase presupune că a dispărut revenirea lui Alison nu le va face decât să mintă încontinuare, alături de ea totul fiind asemeni unui bulgăre de zăpadă care devine din ce în ce mai mare şi mai periculos.
PLL_5x05_6
Aria îşi continuă tratamentul masochist căutând fel şi fel de metode prin care să simtă că se poate absolvi de vina uciderii Shanei, fiind de înţeles încercările sale neputând să se trezească dimineaţa ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Mi-a plăcut de Aria deoarece spre deosebire de amica Alison ea le-a spus fetelor că pot mărturisi adevărul nefiind nevoie să mintă pentru a o proteja, asta în timp ce Ali doar asta le cere – de fapt le impune prin minciunile spuse de ea, curmând în cele din urmă cu “fac totul pentru voi”. Dacă de la prietenele sale nu aude decât aceleaşi lucruri devenite deja o placă enervantă , Ezra este cel care o poate înţelege, consola şi ajuta să treacă peste aceste momente, iar sexul este într-adevăr o bună metodă de a-ţi lua gândul de la adevăratele probleme, chiar dacă are efect temporar . Nu cea mai bună decizie, cel puţin pentru moment, însă era de aşteptat ţinând cont de sentimentele celor doi, de relaţia lor de-a lungul sezoanelor şi a obstacolelor pe care le-au înfruntat dintotdeauna, dovedind că nu doar adrenalina îi ţine împreună. De asemenea se pare că au decis că cele întâmplate nu sunt o greşeală, ei apărând împreună la Emily acasă.
PLL_5x05_7
Spencer cu Toby, Aria cu Ezra… este momentul să vorbim şi de Hanna care încă continuă cu redescoperirea de sine, ea fiind de asemenea şi cea care nu mai doreşte să facă parte din sceneta Alison şi prietenele (pentru moment este singură însă la cum evoluează lucrurile în curând nu va mai fi doar ea). Într-un moment în care încearcă din răsputeri să îşi găsească un hobby care să o ţină la distanţă de amicele sale, este şi mai bulversată când îl revede pe proaspătul revenit în oraş, Caleb. Se pare că momentul este unul greu pentru amândoi, alcoolul devenindu-le principalul prieten şi oricât l-am plăcea noi pe Travis, Caleb este cel potrivit pentru ea, observând instant adevăratul înţeles al acelor şuviţe negre din păr dar şi cunoscând secretul lui A. Rămâne de văzut exact cum vor decurge lucrurile în acest triunghi amoros fără a frânge inima nimănui. Mi-ar plăcea de asemenea dacă Hanna ar lua şi ceva atitudine în ce le priveşte pe fete şi susţinerea necondiţionată a lui Ali deoarece aş vrea să facă ceva şi să nu rămână doar la stadiul de grimase. Personal sunt curioasă să văd dacă Hanna comite TRăDAREA de a se alătura tocilarilor în vendetta lor deoarece ar fi o răstunare de proporţii şi ceva destul de interesant de urmărit.
PLL_5x05_8
Caleb reîntors în Rosewood cu o scurtă menţiune despre Melinda şi Ravenswood, acum este momentul să o aduc în discuţie şi pe cea Jenna, care se reîntoarce în orăşelul natal, cu inima frântă, aparent într-o prăpastie sentimentală dar, aparenţele, ca de obicei înşeală iar activităţile sale cotidiene continuă să le vizeze pe fete în cel mai rău mod. De asemenea, Jenna are o nouă BFF, Shana fiind înlocuită de o altă înnotătoare şi anume inocenta Sydney cea cu două feţe. Acum nu ştiu exact cum să pun problema însă până la urmă vede sau nu Jenna? Când Syd a facut aluzia la maşină ea a spus instant că a fost a sa neîntrebând la ce se referă – bineînţeles că putem presupune că ştia la ce anume se referă deoarece era clar cu cine se întâlnea…ciudat dar vederea Jennei este a doua mare dilemă a acestui serial încă de la episodul pilot (la fel ca şi locul de unde îşi găseşte prietenele/iubitele dornice să îi facă rău lui Alison).
PLL_5x05_9
Off Alison eşti în urmă rău cu tehnologia! Chiar aşa te-ai lăsat maniuplată de miniMona şi ai spus tot ce ai pe suflet nefiindu-ţi teamă că în era digitală vei fi filmată? E mean girl 101 asta cu telefonul! Trist deoarece te credeam mai deşteaptă, însă încep să am mari dubii cu privire la tine si capacităţile tale de manipulare prezentate în sezoanele anterioare fiind demne de DC Comics combinat cu Marvel şi orice alt univers de supereroi existent. Ca o pată de culoare, cu un look total neadecvat pentru liceu şi eclipsându-şi total prietenele în prima sa zi de şcoală, hărţuirea continuă iar ea şi cu Mona au încă o întâlnire nocturnă de gradul 3 – după cimitir/criptă şi biserică, ce mai urmează? Morga? Din partea mea pot spune doar bravo Mona deoarece nici eu nu aş fi ratat o asemenea ocazie – bineînţeles că în video apare doar ce a vrut ea, însă cele spuse de Alison au fost cuvinte mult mai dure decât cele ale brunetei despre care tind să cred că latră mult mai mult decât muşcă. Totuşi, o nouă teorie a invadat social media azi şi anume că persoana care a ucis-o pe Bethany şi a băgat-o sub casa DiLaurentis, la acea vreme a Mayei, este chiar Mona deoarece a avut cel mai mult de câştigat – ea a ajutat-o pe Alison să fugă din oraş şi să nu se mai uite în urmă iar cu descoperirea cadravului, Mona nu ar mai fi trăit cu teama că DiLaurentis se poate reîntoarce  uşor. Cum a fost declarată moartă, Hobbitul a devenit noua mean girl de la liceu şi i-a manipulat pe toţi după bunul său plac. Într-adevăr o teorie interesantă, însă pentur moment o prefer pe cea cu Melissa şi Peter Hastings.
PLL_5x05_10
Veriga slabă a fost, este şi va rămâne Emily. Asta este opinia mea deoarece de câte ori a încercat să aibă coloană vertebrală, cumva Alison a reapărut chiar şi fantomatic în viaţa ei pentru a o face să cadă din nou pradă misiunii de salvare a blondinei. Am ştiut din primul sezon că Ali a amăgit-o şi a ajutat-o să îşi descopere adevărata înclinaţie sexuală însă după 100 de episoade aflăm că de fapt, şi ea la rândul său experimenta, nedisplăcându-i deloc. Plus…cum poţi să continui să fii victima #1 dacă nu ai pe cineva în grup care să te susţină necondiţionat? Da, s-a supărat că ai minţit-o însă în 24h trece totul.
PLL_5x05_12
După cum spuneam la început, fete gay şi sex – bănuiesc că s-au decis că este timpul să atragă mai mulţi băieţi în faţa televizoarelor şi, cum nu mai merge doar cu feţe frumoase mai încearcă şi ei alte variante. Nu ştiu ce să zic, nu ştiu dacă îmi place ideea Alison/Emily deoarece o preferam pe Paige de care ştiam că a luptat pentru relaţia sa şi ar face orice să o apere pe cea iubită în timp ce Ali…e Ali iar asta spune totul – în curând numele ei ar trebui să devină un adjectiv pentru tot ce e mai rău. Scena ieftină cu iertarea şi cu scuzele cerute lui Paige în faţa lui Em pentru a câştiga puncte astfel că dacă va spune P ceva rău pe viitor de ea, Fields să nu creadă sau să dea vina pe gelozie a făcut-o să pară mai ceva ca într-un program de AA în a nu stiu câta etapă de recunoscut greşelile. Vrea cu adevărat să facă acest lucru? Păi…ar cam trebui să îşi facă o emisiune la cel mai vizionat canal TV din Rosewood, o emisiune difuzată zilnic timp de vreun an şi poate aşa mai şterge şi ea din numele aflate pe lista “Cine îmi doreşte moartea?”.
PLL_5x05_13
Iar pentru că am adus vorba şi am menţionat toate cuplurile noi şi veterane, pot spune că mi-a plăcut că în sfârşit i-am putut vedea şi noi strânşi într-o singură cameră pe toţi. A fost o scenă care m-a bucurat însă încă o dată casa lui Em e distrusă, suflul exploziei distrugându-i din nou sufrageria – casa asta este visul oricărui architect. 
A a fost puţin absent în ultima perioadă însă nu putea lipsi de la aniversarea celor 100 de episoade, ba chiar a adus cu el şi artificiile festive.
PLL_5x05_14
Încă o dată mi s-a părut că silueta îmbrăcată în negru de la final este una tipic masculină, însă ce e mai interesant şi de urmărit, cel puţin pentru mine, este reacţia Ariei acum că A a reapărut în vieţile lor. Scuza cu care a încercat să accepte moartea Shanei a fost că aceasta era maestrul păpuşar, însă din nou în vieţile lor cu A v5.0, pe ce se va mai baza acum?
Un episod bunicel prin care a reuşit să ni se ofere scene cu toţi veteranii Pretty Little Liars, cum au facut de altfel şi în episodul aniversar din The Vampire Diaries, chiar dacă anumite scente au fost mai grăbite. Am avut momente frumoase de cupluri, împăcări mult aşteptate, secrete dezvăluite, scenele dorite mamă/fiică, momente hot (stemy), puţină şcoală că altfel ne îmbolnăvim de învăţătură, manipulări în stilul caracteristic, dar şi un final exploziv care a ridicat nota episodului. Da, cred că acesta este episodul prin care se începe reboot-ul serialului iar dacă este adevărat presimt că şi calitatea va creşte considerabil în următoarele săptămâni.
 -
Acum, topicurile de discuţie:
-Jenna. Vede ori ba?
-Melissa şi Peter Hastings. Bonnie and Clyde varianta fiică/tată?
-Fetele au fost reţinute intenţionat de Lucas, Sydney şi Jenna pentru ca Mona să aiba timp suficient pentru sceneta sa din biserică? Eu zic da, iar pentru moment sunt convinsă că Lucas nu are nicio prietenă.
-Alison/Emily. Ce părere aveţi despre acest cuplu?
-Sydney cea cu două feţe. Situaţie materială destul de bună la ce maşină avea ceea ce mă duce cu gândul că îşi poate permite să susţină financiar supravegherea fetelor.
-finalul explosiv. De ce a fost vizată casa lui Toby? Să fie oare o mişcare pentru ca Jenna să se mute la Aria…doar a precizat că nu are nicio prietenă şi a mirosit-o pe Montgomery că e vulnerabilă.
-Hanna/ Travis vs. Hanna/Caleb?
-Cine era a în a treia maşină venită la întâlnirea cu Mona, Sydney şi Jenna?
-Aria/Ezra. Împăcare prea grăbită?
-
-
PS: Vă mai aduceţi aminte de primul episod? Dar de prima recenzie pentru Pretty Little Liars? Cât s-au schimbat lucrurile în cei 4 ani care au trecut… însă chiar şi aşa, A rămâne constant şi nu uită să îşi termine episodul în forţă cu un mesaj pentru frumoasele sale mincinoase. – 1×01 Pilot
PSS: noul poster Pretty Little Liars pentru S5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu