luni, 25 august 2014

Pretty Little Liars – 4×24 “A is for Answers”

PLL_4x24_1
Sometimes lies are more interesting than the truth.
În urmă cu patru ani aş fi spus că totul a început în această locaţie, însă evenimentele prezentate pe parcursul celor patru sezoane ne-au arătat şi ne-au demonstrat că nebunia A exista cu mult înainte de noaptea petrecută în hambar de fete. Şi da, am aflat că există un singur A şi este unul destul de periculos. Ce secrete am mai aflat azi?
Cu cinci minute după vizionare încă nu m-am decis dacă să revizionez episodul ori să încep recenzia. În ideea că voi revedea anumite momente în căutarea pozei perfecte pentru aceste rânduri am decis să scriu la cald evenimentele acestei seri mai mult sau mai puţin magistrale pentru fanii Pretty Little Liars. Hansel şi Gretel cu ale lor firimituri de pâine sunt mici copii pe lângă acest serial care abia după patru sezoane ne-a prezentat povestea nopţii cu pricina, fără să mai sară peste anumite evenimente. Am putut afla detalii despre personaje, poveştile lor, dar nu în ultimul rând o parte din adevăr, cercul vinovaţilor restrângându-se miraculous. Totuşi, nu mă pot decide dacă a fost un episod foarte bune ori unul mediocru…am avut acel iz din primul sezon, revenirile personajelor nu au întârziat să apară mai ceva ca la un episod aniversar #100 (în curând), nevinovăţiile au început să curgă iar surprizele… aici avem de povestit. Pentru cei care credeau că va exista expunerea întregii poveşti îmi pare rău că v-aţi făcut speranţe false însă mai există un sezon 5 confirmat.
Săptămâna trecută, după fuga miresicii Spencer prin pădure în căutarea adevărului, cele trei mincinoase rămase în casa groazei DiLaurentis au reuşit în sfârşit să stabilească contactul cu Alison. Dacă în urmă cu doar câteva episoade, bombonica noastră cu bucle aurii credea că îşi vede sfârşitul şi plângea în autobuz, se pare că nu a fost atât de egoistă până la urmă şi a luat decizia bună, decizia de a se întoarce acasă (oarecum). Decriptând parola lu’mama Gabusi, fetele obţin un loc de rendez-vous cu prietena lor fantomatică şi pleacă hotărâte în toiul nopţii, în Philadelphia pentru a-şi reîntregi grupul de şoc, grupul frumoaselor mincinoase.
Surprizele încep încă cu ultima scenă din 4×23 când sunt luate prin surprindere de cea mai neaşteptată persoană, poate de care unii au şi uitat că există. Începutul episodului de azi ne arată că măna dreaptă (pentru moment)a lui Alison este nimeni altul de Noel Kahn care le preia pe fete şi le duce să îşi întâlnească amica. Motivaţia afilierii: fiecare are secretele lui, iar Kahn cu siguranţă este unul din noi (recunosc, am secrete), însă este astfel absolvit de orice afiliere cu A.
Cu telefoanele luate pentru a nu fi interceptate şi duse la locaţia secretă, este momentul pentru marea întâlnire. O îmbrăţişare sau o palmă? Sincer, una din cele mai normale şi mai sincere reacţii, deoarece nici eu nu ştiu ce aş fi făcut; să o iau la palme pentru jocul diabolic în care am fost târâţi ori să îmbrăţişez prietena pe care am crezut-o moartă? Fetele se decid că înainte de toate să îşi ia în braţe prietena cu bucle aurii urmând apoi dacă este cazul să îi tragă şi o mamă de bătaie – cuvântul mama capătă o nouă conotaţie în acest episod.
Prea mult timp nu este la dispoziţie, însă în orice caz există mai mult decât după momentul Ravenswood. După cum spune şi titlul, este momentul adevărului, este momentul în care Alison îşi spune povestea, răspunde la întrebări şi umple golurile lipsă din cele aflate de fete până acum.
Să înceapă povestea!

A fost odată ca niciodată? Nu, aia e altă recenzie însă putem spune că în urmă cu aproximativ doi ani şi jumatate, la o petrece de Halloween, Alison DiLaurentis a primit prima sa ameninţare cu moartea. Orice fată de 14 ani reţine acest moment şi îşi dă seama că ceva nu este în regulă, sentimentul de securitate dispărând în totalitate.
PLL_4x24_2
Este vorba de evenimentele petrecute în primul episod special de Halloween, în episodul în care Noel trebuia să le sperie pe Aria, Hanna, Emily şi Spencer, pus bineînţeles de Alison, oferindu-le astfel prietenelor sale un Halloween de neuitat. Lucrurile nu au stat cum erau plănuite, cei doi fiind urmăriţi, totul culminând cu o Alison la un pas de moarte, cu bonus primirea primului mesaj semnat A. Noel făcând parte din planul blondinei şi apărând şi aici, ca ajutor al său, vedem că acesta nu este chiar personajul negativ pe care l-am crezut, undeva în sufletul său fiindu-i loial amicei sale. Frumos din partea lui, draguţă apariţia sa, amintindu-ne astfel că mai există şi alte personaje masculine în afară de Toby, Caleb şi Ezra.
După seara de Halloween mesajele au continuat iar vara legendară pe care se spune că ar fi petrecut-o Alison a reprezentat partea în care aceasta a încercat să îşi dea seama cine o terorizează şi îi doreşte moartea. Lucrurile nu au fost atat de inocente pe cât au fost la fete, planul lui A fiind să o omoare pe Lil’DiLaurentis.
PLL_4x24_3
Greu de spus de ce sau de la ce a pornit totul, însă cu siguranţă duşmanul nu a apărut în acea vară, mesajele fiind primite încă din toamnă.
Povestea continuă, spaţiile albe se umplu cu detalii, următoarele persoane fiind declarate:
-Jenna -> NEVINOVATĂ
-Toby -> NEVINOVAT
-Ian -> NEVINOVAT
-CeCe -> NEVINOVATĂ pentru A, vinovată de uciderea lui Wilden
-Ezra -> NEVINOVAT
-Mona ->multe spus, Radley fiind viitoare sa casa de vacanţă
-Noel -> NEVINOVAT
-Byron Montgomery -> NEVINOVAT
-Spencer -> NEVINOVATĂ
Mulţi au fost scoşi de pe lista neagră, listă care a adunat suficient de multe nume în ultimele sezoane, însă o singură destăinuire de-a lui Alison şi mulţi îşi găsesc astfel liniştea. La fel cum noi îi putem acum elimina, la fel a încercat şi a reuşit să facă şi Bucle Aurii, şi tocmai când credea că totul va fi bine reuşind să îl învingă pe A, atunci şi-a găsit sfârşitul. Doborâtă, răpusă chiar în faţa mamei ei, avem parte de încă un moment şoc, în care în sfârşit reuşim să aflăm cine a îngropat-o.
PLL_4x24_4
Nu m-am aşteptat, nu ştiu dacă voi vă aşteptaţi la aşa ceva însă după cum am zis mai devreme, în acest episod, cuvântul mamă tocmai a primit o nouă conotaţie, mama DiLaurentis fiind cea care a îngropat-o de vie pe Alison. Bănuiesc că nu ştia dacă încă mai trăieşte, probabil i-a luat semnele vitale însă în nebunia şi groaza momentului nu a fost suficient de lucidă, însă chiar şi aşa, a recţionat contrar la ceea ce ar face o mamă adevărată. Întregul moment, întreg gestul nu mă duce cu gândul decât la faptul că încearcă să protejeze pe cineva, şi sincer chiar dacă nu pare mama perfecta, la ce a făcut nu poate proteja decât pe un copil, niciun partener de viaţă nefiind atât de important (până în momentul în care devii mamă, atunci copilul trece pe primul loc). Discuţia telefonica de asemenea dă multe de bănuit, nu am putut afla cu certitudine cu cine vorbea şi cu cine încerca să raţionalizeze, pe cine să împace, însă este cert că ştia ce se petrece.
PLL_4x24_5
Pe fete le-a drogat pentru a se disculpa astfel de la mesajele A, pe Byron, Ian, Jenna, Toby i-a înfruntat şi a aflat că nu sunt A, gesturi extreme dar necesare pentru a reuşi să supravieţuiască. Fiecare şi-a dovedit nevinovaţia şi în sfârşit Spencer a reuşit să afle adevărul cu privire la ce s-a întâmplat în acea noapte şi ce a făcut cu adevărat cu acea lopată. Nu ştiu câţi au crezut că ea ar fi de vină pentru ceva însă cu siguranţă nu era persoana definitivă în comiterea acestui fapt, chiar dacă era o altă persoană din cauza drogurilor. De asemenea, dacă tubul de pastile nu i-ar fi căzut este posibil că întreg momentul să se fi desfăşurat altfel iar Spencer chiar să o lovească pe Alison în cele din urmă.
Ajungem astfel pe un alt teritoriu şi anume familia Hastings. În ultimele episoade nu am auzit de la doamna DiLaurentis decât că această familie e periculoasă, este nocivă şi totuşi s-a culcat cu Diavolul de a fost născut Jason. Episodul de faţă se desfăşoară pe două planuri, cel cu Alison şi fetele, momentul adevărăului, şi cel din Rosewood, în care Holbrook dovedeşte că îşi merită meseria. De asemenea ultima mişcare a lui A de săptămâna trecută a fost să dea un telefon, aflând astfel că el/ea a fost cel care a trimis pontul locaţiei fugarei CeCe, aceasta reuşind să fie prinsă. În căutarea adevărului şi constient că în criptă nu se află Alison, încercarea blondinei asasine de a primi o înţelegere dă naştere unei adevărate avalanşe, o mişcare amplă a poliţiei care poate ar fi trebuit fi văzută cu mult înainte de acest moment.
PLL_4x24_6
Fetele sunt date dispărute însă la nicio familie nu se face percheziţie şi nici o familie nu este adusă la interogatoriu, pusă în camere separate, cu excepţia celor care poartă numele de Hastings. Spencer este disparută însă Holbrook urmăreşte o cu totul altă pista: cine este fata îngropată în locul lui Alison? (noi ştim cine este, însa nu ştim cum a ajuns moarta în locul lui Ali)
Să continuăm povestea. Puşi în camere separate, singurele persoane care chiar par a fi cu adevărat interogate sunt papa Hastings şi Melissa – soră care a apărut de nicăieri, motivând că s-a întâlnit cu Toby în Londra şi acesta i-a spus că sora sa are nevoie de ea. Ştim bine ce relaţie aveau cele două iar venirea Melissei cu acuzele sale cu siguranţă nu i-ar fi făcut bine iubitei sale, motiv pentru care aş spune că deplasarea din senin a lui Cavanaugh în ţara reginei ar putea fi o mişcare de într-ajutorare pentru fete, o dată cu adevărul spus, poliţia putând fi aproape de fugară.
De ce fugară? Poate pentru impresia lăsată din sala de aşteptare de la secţie în momentul în care Peter află că a greşit fiica pe care a protejat-o, greşind şi fiica pe care ar crede-o în stare de crimă. Surprize surprize, însă se dovedeşte astfel că ce a spus madam Creepy nu este fals: Hastingsi sunt periculoşi!
PLL_4x24_7
Ca o paranteză înainte de a continua cu evenimentele episodului pot spune că am fost obişnuiţi să nu mai credem indiciile vizibile ori prima impresie lăsată de anumite acţiuni, astfel că vorbele spuse de Melissa în camera de hotel conform cărora cineva va fi rănit dacă se va continua cu această aventură şi destăinuirea de la secţie, ar motiva că ea este cea care ar putea fi vinovată, putându-se adăuga la astea şi probabilitatea să fi văzut mesajul primit de Ian cu locaţia întâlnirii. Da, ar putea fi Melissa cea care i-a dat cu piatra în cap lui Alison însă ar proteja-o atât de mult mama D? De ce? Cu siguranţă că nu, iar înţelegerea dintre cele două familii este cu privire la Spencer şi mânuirea lopeţii. Chiar şi asa, nu văd cum cineva din această familie ar putea fi vinovată de moartea fetei din criptă, la fel cum nu înţeleg de unde până unde apariţia acesteia în ecuaţie. Mai avem de aflat informaţii pentru a rezolva şi acest puzzle deoarece sincer, mai rău ma încurc decât să reuşesc să înţeleg cu adevărat ceva.
Primind confirmarea că fiica sa trăieşte cu adevărat se pare că nu este cea mai bună noapte a doamnei DiLaurentis, karma dovedindu-se a real bitch şi cu mic ajutor de deja-vu o vedem aruncată probabil de vie (ori nu) într-o groapă, imagine asemănătoare cu cea în care ea îşi îngroapă propria fiică. Peter destul de surprins când a aflat că Alison trăieşte, lucru care îl cam dezvinovăţeşte de a fi A deoarece A ştie că Ali is Alive.
PLL_4x24_8
Un nou set de întrebări ia naştere o dată cu acest episod şi, contrar la ce mă aşteptam, nu răspunsurile lui Alison ridică alte întrebări, ci evenimentele paralele destăinurii sale, personajele secundare devenind cumva principale (ori destul de importante) în viitorul sezon.
Terminând cu secţia de politie şi ajungând din nou la fete, oamenilor legii nu le-a luat mult până să găsească prima locaţie, însă se pare că nici lui A nu îi ia mult să îşi găsească prada, finalul dovedindu-se oarecum surprinzător.
Fetele sunt găsite de big bad wolf, urmează reacţia tipică frumoaselor mincinoase (FUGA în direcţia opusă salvării), astfel că se ajunge pe acoperişul clădirii, fără nicio scăpare şi sub ameninţarea armei şi mâniei lui A. Singura salvare ar fi saltul probabil mortal fără o condiţie fizică bună pe clădirea de vis-à-vis însă acest salt ar fi specific lui Bruce Willis şi ale sale Die Hard decât fetelor noastre. Secundele trec, A vine cu paşi repezi însă apare şi salvarea de unde ne aşteptam mai puţin: EZRA!
PLL_4x24_9
După o poveste frumoasă din partea lui Alison şi a felului în care l-a cunoscut pe Fitz dar şi a confirmării Ariei că acesta o iubeşte iar munca sa de detectiv este pentru a o recâştiga sau cel puţin a-l ierta pentru cele întâmplate, Ezra se ia la lupta cu A, arma se descarcă, deposedarea de armă duce la pistolul ridicat de Hanna iar îngrădirea şi ameninţarea, cererea de a-şi dezvălui identitatea duce la gestul extrem. Nu, nu se sinucide A ci face saltul mortal pe clădirea de vis-à-vis reuşind astfel, înca o dată, să scape. (contrar la ce spun anumiţi fani, A NU este Spider-Man)
Dezvăluirea întregii nopţi care a dus la întreaga poveste cu A a reuşit să închidă un capitol care necesita de multa vreme un closure, fapt ce obligă scenariştii să creeze noi poveşti pentru noul sezon ce va începe pe 10.06. Ploturile s-au tot format pe parcursul episodului, însă noua întrebare este probabil şi cea mai importantă: Trăieşte Ezra?
PLL_4x24_10
Descărcarea armei a dus la împuşcarea sa însă se pare că în toată acea încăierare şi în urma investigaţiei sale, acesta a reuşit să afle cine se ascunde în spatele măştii. Prima dată a mizat pe doamna DiLaurentis şi cu siguranţă nu a greşit, aceasta jucând un rol destul de important în întreaga poveste, însă totodata A se simte încolţit şi începe să îşi şteargă urmele şi ajutoarele. Mulţi spun că nu ar fi fost adevăratul A pe acoperiş, în schimb eu zic că finalul ni l-a arătat pe the real A deoarece după toată această vânătoare nu ar fi ratat şansa de a omorî personal pe Alison sau această şansă să fie pierdută de vreunul din acoliţii săi (în caz că mai are aşa ceva). Da, adevăratul A a fost pe acoperiş, am putut vedea că este un bărbat bine făcut şi nu în ultimul rând, atletic – cum spuneam saltul putea fi făcut doar de Emily care are cea mai bună condiţie fizică datorată sportului. Acestea fiind spuse şi demonstrate în cele patru pagini de word, chiar dacă pare prea pe faţă, mizez în continuare peJason DiLaurentis, toate indiciile ducând la el, toate piesele de puzzle potrivindu-se perfect (şi să nu uităm că este un bun sportiv şi că facea parte din clubul Need a Therapist, NAT, club de care chiar Ian a menţionat că este periculos dacă se va afla ceva de membrii săi, înregistrările sale fiind făcute pentru propria protecţie).
DiLaurentis îngropându-şi fiica, aflăm că micul hobbit este persoana care a găsit-o pe Alison pe marginea drumului, persoana care a reuşit să îi insufle ideea unei noi identităţi, persoana care a ajutat-o să fugă pentru viaţa sa, însa nu este deloc eroul la care ne-am fi aşteptat, Alison mărturisind că i-a făcutjocul şi nu ar fi trebuit să ii asculte sfatul. Scenele dintre cele două au arătat clar că totul a reuşit să fie parcă conform unui plan, Mona fiind prea bine la locul potrivit, momentul potrivit, cu ideea potrivită şi cele necesare unei dispariţii. Să mai menţionam şi de camera alăturată, momentul demn de Radley, obsesia nebună şi înspăimântătoare pentru Alison şi a aflării astfel deA? Da, Mona este cu siguranţă micul nostru hobbit misterios, persoană care mai are multe explicaţii de dat, deoarece adevărul este departe de a fi complet în ceea ce o priveşte. Cum spuneam, momente prea perfecte pentru Mona, de parca totul ar fi fost stabilit.
PLL_4x24_11
Acestea fiind spuse, tind să cred că a fost un episod bun chiar dacă fetele au luat în final cea mai proastă decizie, de a fugi pe acoperiş (scările în sus întotdeauna duc pe acoperiş unde de obicei nu există nicio altă cale de evadare), noul meu A este Jason, Mona este demnă de un carnet roşu însă mai are multe de motivat însă o dată cu apariţia şi confirmarea că A este bărbat, chiar dacă Alison spune că Toby este nevinovat, am mari dubii să cred aşa ceva.
Da, noul meu A tinde să fie Jason deoarece el ar motiva decizia mamei DiLaurentis de a-şi îngropa fiica şi a-i ţine ascunsă identitatea celui care a lovit-o însă nu pot evidenţia faptul că Toby este suspect. Pe lângă tot ce s-a adunat de-a lungul timpului, ar mai fi deplasarea din senin la Londra, expedierea Melissei în Rosewood, dar şi faptul că şi el s-ar fi putut întoarce la timp pentru a fi pe acel acoperiş. Why not?
Şi tot un why not, dar mult mai nebunesc ar fi Caleb. Da, trădările şi apropierile de fete sunt parcă lait motivul serialului, însă de ce nu îl putem bănui pe Caleb hackerul care va fi full time în sezonul 5 de parca ar avea ceva nou şi important de zis & jucat? Da, e o teorie nebună şi acest serial ne face paranoici, însă consider că nu merită să fie absolviţi complet de vină cei doi. (plus că Toby are crazy eyes iar Caleb e suficient de deştept pentru aşa ceva)
Mult am scris, vă rog nu mă înjuraţi, sper că am zis totul, vă invit la comentarii/conspiraţii şi vă dau întâlnire pe 11 iunie la recenzia 5×01. Nu am căutat să aflu dacă deja au început filmările însă până atunci avem noi întrebări la orizont care să ne mănânce nervii până la vară.
Fanmade

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu