Suits – 2×08 “Rewind”

Shawormeria lui Borcea la care se mai duce si Iron Man din cand in cand

Daca saptamana trecuta s-a intrat in faza a doua a loviturii de stat, cum zicea un personaj de pe la noi, saptamana asta se ia o mica pauza si se aseaza piesele pentru the final showdown, incercand sa ne arate cine de unde a plecat si cum a ajuns aici.

Cel mai important fapt care reiese din episodul asta este ca toata lumea avea frizuri mult mai proaste acum 5 ani. Toti, cu exceptia lui Harvey, desigur :D.  Dar lasans gluma la o parte, acest fapt arata totusi, in mod indirect ca Harvey chiar nu s-a schimbat mai deloc in astia 5 ani. Ni se arata cum a pornit conflictul dintre Hardman si Jessica, cum a ajuns aceasta manager si cum a obtinut Harvey biroul in care lucreaza in prezent. Pe de alta parte vedem cum s-a apucat Mike de substituiri la teste importante si cum Jenny a ajuns cu Trevor in loc de Mike. Ce am inteles eu e ca atat in cazul cand Mike incepe sa faca mismasuri la examene cat si, mai recent, cand s-a bagat cu Trevor in afacerea cu produse naturale pentru cataracta, cauza tuturor relelor e bunica-sa. A dracu’ baba si bolili ei :D.

Boobieesss!!!!

Dar sa le luam pe rand. Mai intai vedem ce fel de persoana era Hardman, adica faptul ca acum 5 ani era un fel Louis in prezent, dar putin mai inteligent si mai  jegos. Apoi e interesant de remarcat ca Harvey si Louis se intelegeau chiar bine pe atunci, chiar daca primul a vrut, din greseala, sa il scoata delapidator pe al doilea. Ceea ce ma duce la nemultumirea fata de acest episod: oricat de multe origini s-au dezvaluit episodul asta, nu ni s-a aratat de ce au ajuns Harvey si Louis la cutite in prezent. Poate episodul viitor. Cu atat ai mult cu cat in episodul acesta s-au construit back-stories si pentru cateva personaje secundare spre episodice precum Monica, office slut sau Zoey, constiinta lui Harvey.

Sandra Izbasa a cazut la ultima diagonala?

Cat despre Harvey si Mike, vedem ca primul era condus de aceeasi ambitie de care e condus si acum iar al doilea era pe drumul cel bun catre prabusirea evitata pe ultimul moment doar pentru ca a avut norocul sa in sala de auditii a lui Harvey. Dar incep sa vad un pattern familiar, si totul a pornit de la devotiunea pe care Jessica o avea fata de Daniel, cand inca credea ca banii furati erau pentru cancerul lui nevasta-sa. Reiese practic o scara de mentor-protejat care se aseamana foarte mult relatia master – padawan: Hardman e Count Dooku, Jessica e Qui-Gon Jin, Harvey e Obi-Wan Kenobi iar Mike e Anakin (cel tanar, nu cel cu cascheta si cu Luke, I am your father!), asa incat Jessica nu putea sa isi tradeze mentorul decat dupa ce era sigura ca el era cuprins de the dark side. Ramane de descoperit cine e Yoda si Emperor Palpatine :D, iar daca intrebati cine ar putea fi Louis, nu pot sa ma gandesc decat la Jar Jar.

Intorcandu-ne in prezent, tot teatrul Mike si Monica, era destul de previzibil inca de cand Louis a zis ca el o sa vina la restaurantul in fiecare zi la ora 13.00, pentru tot restul vietii. Oricum ar fi s-au asezat piesele pentru ultimele doua episoade si urmeaza sa vedem cum se vor desfasura evenimentele. Ceea ce era de asteptat, e ca Donna se intoarce. In fond nu aveam cum sa nu se intoarca, in primul fiindca episodul asta a demonstrat inca odata ca ea e esentiala atat pentru Harvey, ca plot line, cat si pentru serial, aducand acel ceva fara de care Suits nu ar mai fi Suits.

Un episod foarte bun, rar imi este dat sa vad un episod cu flashback-uri atat de bun, de obicei acestea fiind de umplutura. In nici un moment nu am avut senzatia ca se bate pasul pe loc, ca anumite scene sunt puse doar pentru a ajunge la 42 de minute. Plot foarte bun, dialoguri amuzante si totusi serioase cand trebuiau sa fie, fara a se corupe o senzatie cu alta, unghiurile de filmare si tehnica in general, pe care de obicei nu o remarc nici in sens rau dar nici in sens bun, mi s-au parut ca au completat perfect senzatia episodului, si nu in ultimul rand executia actorilor, o mentiune speciala indreptandu-se catre Louis: pe cat de ciudat e personajul, pe atat de bun e actorul. In final nu pot spune decat ca a fost un episod foarte bune, poate cel mai bun al sezonului. Asa ca hai noroc!!!

Noroc!!

Suits – 2×05 “Break Point”

Harvey demonstrand abilitatile sale orale

Episod despre cum o greseala poate duce intr-alta si despre cum assumptions are the mother of all f**k-ups.

As putea sa vorbesc despre cazul de episodul asta, despre cum nadal-wanna-be ala crede ca le stie el pe toate la 16 ani (actor prost distribuit in rolul respectiv, numai a 16 ani nu arata), despre cum agentii si managerii acestor jucatori sunt mai mereu paraziti egosti si dubiosi, despre cum Mike face un pas inainte in cariera prin faptul ca merge singur in instanta, insa nu o voi face, pentru ca cel mai important fapt din acest episod a fost evolutia lui Donna.

Bluffing like a boss

Plecand de la ce s-a intamplat episodul trecut, Donna inca nu stie daca sa scape de documentul respectiv sau nu. Si aici apare prima discrepanta: daca tot nu i l-a dat lui Harvey din prima, de ce mai ezita? Inteleg, nu stie daca sa faca lucrul corect si sa riste sa fie concediata sau sa scape de dovezi si sa ramana cu constiinta incarcata. Dar simplul fapt ca eziti  sa faci lucrul corect e in sine incorect. Ceea ce inseamna ca a merge pana la capat cu incorectitudinea nu ar trebui sa fie asa mare lucru. In fond nu greselile duc neaparat la situatii neplacute, ci ezitarile in a le rectifica sau din contra, a le ascunde, creeaza situatiile cele mai complicate.

Nu zic ca ar fi fost bine sa fi distrus documentul din prima, dar cu siguranta nu s-ar fi ajuns aici, ba chiar mai mult s-ar fi mers pe prezumtia pe care s-a mers pana acum: si anume ca acel document nu a fost primit niciodata. Iar distrugerea lui ar fi insemnat practic, si eliminarea oricarei dovezi asupra lui.

 

Dar nu. Practic a facut la fiecare pas alegerea cea mai gresita. Mai intai ca nu l-a distrus direct, apoi ca nu i-a zis lui Harvey, apoi ca l-a distrus si apoi ca i-a zis lui Havey. Iar intr-o firma in care o astfel de greseala poate insemna cateva milioane bune, nu exista alta optiune decat concedierea. Cat despre caz per ansamblu, probabil se va ajunge in fata unui juriu si probabil ca, firma si in special Harvey, va castiga in mod evident. Contribuita lui Daniel pare intr-adevar onesta in fond el avand si el de pierdut daca pierde firma, insa asta nu inseamna ca daca se iveste ocazia de a scapa de Harvey si de a salva firma, nu va profita. Iar Donna se va intoarce cu siguranta, probabil abia dupa ce vor castiga cazul, insa nu e exclus ca ea sa revina chiar putin mai tarziu. Nu de alta dar ea era un personaj esential, si pe langa asta, nu prea poti sa zici ca este vreo abundenta de personaje feminine in acest serial :D.

La popa la poarta, e-o pisica moa…. too soon?

Louis continua sa evolueze. Nu as fi zis ca este un cat-person, desi intr-o oarecare masura are sens, ci mai degraba as fi zis care un peste, o testoasa sau doar o paturica preferata pe nume Blanky. Cu toate astea oricum ar fi Louis, nu inseamna ca nu poate sa se ataseze de ceva, si in acest caz acel ceva poarta numele de Bruno si aflam ca da coltu’ (mai aflam si anumite obiceiuri de igiena orala oarecum disturbing despre cei doi, dar sa nu dezgropam pisica :D). Asa ca vedem cat de mult il afecteaza asta si vedem ca totusi cineva, Rachel, poate sa faca un lucru bun pentru el cand are nevoie, desi simpatia pentru el in birou nu e tocmai ridicata.

Suits – 2×03 “Meet the New Boss”

Who the man?

Ceea ce s-a intamplat in acest episod s-ar putea numi bildungsroman, sau, pentru cei care se incadreaza in cei 55% din elevi care nu au luat BAC-ul anul acesta, roman de formare. Adica Mike mai invata ceva pe calea cea grea, Harvey si Daniel joaca ping pong cu Mike, iar Louis, Louis este intr-adevar Gheorghita Lipan din Baltagul, adica cel ce creste cel mai mult. Cel putin in ochii publicului.

Dar sa lasam referintele catre examenul-trauma al majoritatii elevilor, si sa discutam concret. Tot cazul cu asistentele a fost construit in mod expres pentru a evidentia doua planuri: in primul razboiul rece dintre Harvey si Daniel capata substanta si putem plasa personajele de o parte si de a alta a unei linii imaginare. Surprinzator insa, Harvey pare cel aflat on the dark side, caci el merge pe ideea stick it to the nurses, pe cand Daniel pare sa vrea sa le dea asistentelor exact ceea ce vor, pentru a imbunatati sistemul. Pe acest subiect este greu sa apreciezi concret daca ceea ce pare bine chiar va duce la lucruri bune. Trebuie intotdeauna sa privesti per ansamblu. Un anumit fapt poate parea deplorabil intr-un anumit context insa in the big picture, sa fie exact ceea ce este nevoie pentru a evite lucruri mai grave.Tocmai asta incearca sa jongleze episodul: a face ceea ce aparent e parsiv, pentru o imbunatatire generala, luptand in acelasi timp contra a ceva ce majoritatea lumii pare sa perceapa ca fiind un lucru benefic. Concret e greu de spus daca asistenta-sefa ar fi acceptat oferta cu reducerea orelor mult prea lungi ale asistentelor, sau ar fi cerut si mai mult, vazand ca se poate. Tind sa cred prima varianta, ceea ce il face pe Harveu exact persoana pe care Daniel ar fi trebuit sa o portretizeze. Motivul principal pentru care tind catre prima varianta, este ca mi se pare o exagerare modul cum au portretizat asistentele in acest episod, aproape asemanandu-le cu teroristii carora daca le cedezi si le dai ceva, vor cere intotdeauna mai mult. The United States does not negotiate with terrorists.

In cel de-al doilea plan e Mike, mingea de ping pong, care trebuie sa invete ca in meseria asta pentru a-ti face treaba eficient e nevoie uneori sa tratezi dur chiar si cu persoane carora le intelegi situatia si posibil, chiar ai vrea sa le ajuti. E partea cum s-ar zice “murdara” a profesiei, iar de cele mai multe ori nu inveti sa o aplici decat fortat. Astfel Mike creste, evolueaza, chiar daca fara voia lui si avand la sfarsit un gust amar leftover. Mai interesant insa mi s-a parut bunica lui, foarte bine conturat si construit personajul. Iar relatia dintre, chimia cum s-ar zice (fara tenta sexuala perversilor  ) functioneaza foarte bine. Sarcasmul e foarte amuzant, insa in final e doar aparenta pentru o relatie foarte stransa. Tocmai de aceea tind sa cred ca ceva ceva i se va intampla bunicii lui sezonul acesta.

Michelle Ross and Harriette Specter

Imi place sa vad o crestere si dinspre personajele secundare. O dezvoltare, care asa cum am precizat la momentul respectiv, lipsea complet din primul sezon. Astfel le vedem mai intai pe Rachel si Donna incercand sa aiba propriul lor plot, separat de Mike si Harvey. Intr-adevar asta nu dureaza foarte mult, si Rachel tot la Mike ajunge, insa la final vedem un pas important inaite pentru ea. Cel mai important insa, a fost Louis episodul acesta. Poate ca e un vierme, insa ceea ce face, o face bine si foarte bine. Si anume el se ocupa de asociati, de cei de jos, ii pune la treaba, le da de munca si desi pare un tiran, este modul lui de a incerca sa ii faca sa devina avocati mai buni. Odata cu vizita lui Louis femini de la Harvard, realizeaza si el modul cum e perceput printre asociati, si desi personal asta nu il intereseaza deloc, profesional le demonstreaza ca el a ajuns unde a ajuns prin munca, multa si grea insa rapida si eficienta. Louis a crescut cel mai mult.

Suits – 2×01 “She Knows” 2×02 “The Choice”

Summer of love law 

Da, da a venit, e aici: The Summer of Law is here!! Adica Suits, Harvey Specter si Mike Ross s-au intors si avem astfel parte de televiziune de calitate in zilele toride de vara udate in perioada asta numai cu Euro (Castiga Spania, nu va luati dupa Indru :D).

Bine, adevarul e ca Suits a revenit de vreo doua saptamani, dar trebuie sa ma intelegeti, licenta e mai importanta ca serialul (desi nu cu mult  ). Asadar avem parte de doua episoade bune, care ne dau de inteles ca serialul isi va pastra standardul de calitate si poate chiar si-l va imbunatati. Dar sa se luam pe rand.

O hartie de la un avocat nu e niciodata o veste buna

She Knows ne arata ce se intampla dupa telenovela de anul trecut cand Tevor se duce la tanti Jessica si ii zice ca Mike a fost rau si i-a f***t prietena… aa si ca nu a terminat de fapt la Harvard….de fapt nu a terminat pe nicaieri… decat pe Jenny, dar asta e alta discutie, pentru dupa 12 noaptea :D. Astfel ca episodul ne plimba prin modul in care ajunge Mike sa isi pastreze slujba. Faptul ca si-l pastreaza sper ca era destul de evident pentru toate lumea (altfel s-ar fi terminat serialul), asa ca mai ramanea de vazut si cum se va intampla asta. Iarcum? devine cine?.

The Dark Side is strong in this one!

Iar cine se numeste Daniel Hardman, celalalt partener numit din cadrul Pearson Hardman, care in trecut se ocupa de treburi mai putin ortodoxe si care acum vrea sa se intoarca si sa isi ia revansa in fata lui Harvey si in fata Jessicai. Toate bune si frumoase insa… nu imi place actorul… Imi amintesc vag sa il fi vazut in Damages la un moment dat, dar nici acolo nu m-a impresionat. Oricum ar fi, cred ca au gresit cand l-au distribuit pe el in rolul antagonistului principal din acest sezon. Partener numit si care vrea sa fie si managing partner… pai sa se barbieresca… adica serios, aia e o fata de om care sa conduca o firma de avocatura de top? Uitati-va la Harvey, mereu la patru ace. Dar sa ii acordam prezumtia de veridicitate, cel putin pe moment pana cand o sa isi faca o aparitie mai consistenta. O ultima remarca fata personaj: cati dintre voi cred ca Mike va termina si pe fiica-sa? Mana sus 

Stuupid!

Si acum sa trecem la partea telenovelistica a serialului: Jenny afla de Rachel, Mike nu afla de Rachel, Jenny se supara, Mike il confrunta pe Trevor, afla de Rachel, o saruta pe aceasta, si pana la finalul episodului 2 ii da papucii. Nu vreau sa comentez prea mult, deoarece consider ca daca per total serialul este foarte bun, pe aspectul relatiilor personale este sub-mediocru. Previzibil, cliseic si enervant. Asa ca voi face doare unele observatii punctuale.

Who doesn’t like pineapple?

In primul rand la cearta lui Mike cu Jenny, numai persoanele care raman fara argumente rationale recurg la vorbe de genul: You are such a lawyer!!  Consider ca, pe langa faptul ca Mike avea dreptate, singurul raspuns la asta ar fi: Dohhhhhh !!!  Iar la toata treaba cu Rachel: ce importanta pentru relatia lor ar putea sa aiba faptul ca el nu a terminat nici o facultate? Sinceritatea excesiva dauneaza uneori. Mai mult decat atat, nu am inteles ultimatumul ori ii spun tot ori nu mai sunt cu ea. Asta fiind zise, eu unul ma bucur ca nu a ramas cu ea. Nu prea imi place, nici personajul si nici actrita (are ditamai fundul :O, J-Lo ar trebui sa isi faca probeleme).

Rise of the Bankruptcy

Cat despre celelalte personaje, m-a bucurat sa vad o anumita dezvoltare atat pentru Jessica cat si pentru Louis. Jessica probabil a aflat ca Mike nu a fost la Harvard consultand sistemul centralizat in care sunt inscrisi toti cei care au terminat o facultate, astfel ca desi Mike aparea la Harvard, el probabil nu aparea aici. De unde si ideea ca el nu a terminat nici o facultate nicaieri. In cel de-al doilea episod continuam sa vedem cum se desfasoara lupta pentru putere si ce alegeri se fac: loialitate sau ceea ce e corect? Datoria fata de client sau fata de sef? E greu de raspuns la aceasta intrebare chiar si pentru Harvey ceea ce creeaza tensiuni intre el si Jessica. Iar Louis… e Louis… vrea si el putina atentie, cautand-o chiar si la alte firme. Ramane un vierme alunecos, dar chiar si asa are ei el nevoie de some love. Iar primul care i-o ofera e Hardman. Cat de greu de ghicit putea fi faptul ca lui Louis ii place sa isi auda propria voce?  Nu era greu de imaginat nici ca Louis ii va lua partea acestuia, cand de partea cealalta e Harvey care il manipuleaza si il ia la misto tot timpul. Cu toate astea eu cred ca pana la sfarsitul sezonului, tot la Jessica se va intoarce.

Iar Donna practic e numarul 2 acolo sus, dupa Harvey. Face si desface serialul. Foarte bun personajul si cu interventii ce amintesc de personajul lui Betty White din Boston Legal, Mrs. Piper. Nu as merge pana acolo incat sa zic Donna se referea la Harvey cand ii zicea lui Mike ca totusi se poate sa ramana in relatii bune la munca, dar ceva ceva era acolo. Totusi putea la fel de bine sa abureasca, si nu se intamplat niciodata nimic. I-a zis pana la urma doar ceea ce vroia sa auda.

Suits – 1×12 “Dog Fight” final de sezon

Vogler… still an asshole..

Iata ca a venit si finalul de sezon, mult prea devreme, si in consecinta va trebui sa asteptam pentru sezonul 2 pana vara viitoare, mult prea tarziu. Asadar avem parte de un caz important, un caz penal (cum altfel?) , o rezolvare a unor subploturi si un cliffhanger care sa dea tonul pentru sezonul 2.

Continuare a episodului trecut, Harvey incearca sa indrepte anumite nereguli ce s-au petrecut cat era procuror, si in mod special sa scoata un om nevinovat, dar condamnat de el, din inchisoare. Problema e noul procuror-sef, fostul  Vogler din House, care trebuie sa apere integritatea biroului sau.  In fapt el nu face altceva decat sa priveasca imaginea de ansamblu: da, sistemul nu e perfect, erori se mai comit, oameni nevinovati ajung dupa gratii, insa majoritatea detinutilor sunt acolo, totusi, pe drept, si a lasa pe unul sa scape ar avea potentialul de a deschide torentul (nu, nu ala de pe www) si sa dea posibilitatea celor cu adevarat vinovati de a scapa de pedeapsa. Cu toate acestea, cu dovezi solide , nu doar indoilei, sistemul ar trebui sa poata fi ajustat, astfel incat sa poata fi reglate orice … imprecizii. Fara a lungi vorba, Harvey castiga (se putea altfel?) si astfel omul nevinovat scapa, vinovatul e identificat si, se presupune, pedepsit.

Si acum la partea de telenovela. Eu am o problema. Nu stiu altii cum sunt, dar eu daca nu imi simt telefonul in buzunar, ma simt dezechilibrat. e ca si cum as merge pe un drum inclinat, daca ar bate vantul din directia potrivita m-as rasturna. In consecinta daca nu am telefonul la mine, e ca si cum mi-ar lipsi hainele, ceva nu e in regula. Asa ca, cum se poate sa tot iti lasi telefonul pe unde apuci, sa il uiti si sa nu iti dai seama decat cand esti foarte departe de el. Mai mult decat atat, nu stiu altii cum sunt, dar eu am obiceiul sa astept sa imi raspunda  persoana pe care o sun, inainte sa incep sa ii zic cat de mult o iubesc, urasc, sau ca am uitat telefonul la ea. Deci de obicei zic alo!, astept sa imi zica da, buna, sal, sunt pe WC si nu pot sa vorbesc, sau orice alta formula lingvistica care sa imi dea de inteles ca nu mi-a raspuns la telefon prietenul cel mai bun, al carei foste prietene o devastez in dimineata, la pranz si seara dupa ce ii recit cifrele de pe card invers ( apropo, pentru amatori de fraude, aveti toate datele in acea scena pentru a vedea daca are si bani blonda pe cardul respectiv :D). Urmarea era previzibila: Trevor se supara si se duce la boss-lady sa ii zica: Tanti Jessica, vezi ca Harvey te-a aburit si Mike nu a fost la scoala de fitze.

Bilete la Otelul – Manchester United?

Mi-au placut insa scenele cu Donna, sicele cu Louis. Astfel este dezvoltat personajul secretarei loiale a lui Harvey, si pot sa zic ca imi place mult, iar Louis este pus la punct de doua ori de Jessica, confirmand faptul ca este doar o nevastuica fara coloana vertebrala. Ramane de vazut daca va face ceva in acest sens, sau chiar va ajunge la Louis, Nothing and Nobody.

Per total a fost un episod bun, care a incheiat un sezon foarte bun, al unui nou serial cu potential foarte mare care deja a confirmat in mare parte. Acum tot ce putem face e sa asteptam pana vara viitoare pentru a avea parte din nou de Harvey Specter.

Suits – 1×11 “Rules Of The Game”

The Young and The Restless Harvey Specter

Bad day. Bad week, de fapt. Se mai intampla. Nu se poate tot timpul numai succesuri…aaa…succese. Astfel ca Harvey ne arata ca se si implica in unele cazuri, ca exista unele limite pe care nu le intrece si ca se si enerveaza din cand in cand, iar Mike dovedeste ca totusi Louis nu e degeaba un fel de sefut pe acolo.

Harvey face orice sa castige un caz. Harvey face orice pentru a castiga un caz, dar fara a incalca legea. Desi pare ca ar apela la orice truc pentru a a avea castig de cauza, in acest episod , dovedeste ca are anumite principii ferme, in care crede cu adevarat, printre care si faptul ca nu ii place sa triseze. Nu ii place si nu accepta sa calce cu cate un pas din cand in cand dincolo de linia de demarcatie dintre legal si mai putin legal, spre ilicit.  Si asta desi are acel killer instinct, acea nevoie, dependenta, de a castiga, mai ales cand acest lucru insemna un criminal periculos dupa gratii. Problema aici este ca nu toata lumea are acelasi respect fata de lege, fata de reguli. Pe principiul scopul scuza mijloacele, Harvey realizeaza ca totusi poate nu a fost atat de tare pe cat credea, si ca unele cazuri le-a castigat cu putin “ajutor” mai putin legal. Si ca in in general asa era practica la procuratura condusa de fostul sau mentor. Iar cand latul se strange in jurul acestuia, e nevoie de interventia noului mentor pentru ca Harvey sa nu cada tap ispasitor si in acelasi timp sa nu isi incalce principiile.

Blonde…

Cat despre Mike, el e lasat sa se ocupe de un caz in timp ce Harvey isi cerceteaza vechile de dosare pentru…. impuritati, in opozitie cu Louis. Si desi toti ne asteptam ca Louis sa piarda in fata lui Mike, din nou, sceneta de la copiator a fost mai mult decat evidenta, chiar si pentru Lousi, si era oarecum de asteptat ca acesta sa castige, mai ales ca era mai interesant in acest fel, daca el castiga pariul si Mike trebuia sa lucreze pentru el o saptamana. Dar nu s-a abtinut sa nu fie Louis si a trebuit sa fie cocos si sa il si umileasca, astfel incat l-a refuzat chiar daca l-a castigat, motivand ca nu vrea un loser.

… brunette…

Cat despre telenovela, nu vreau sa intru prea mult in amanunte, voi zice doar ceea ce am zis si data trecuta: trebuie sa aleaga. Si nu, acum nu a ales, desi asa a parut. Acum a cedat unui ultimatum de la Jenny si incercat sa sa o rupa cu  Rachel. Insa la prima interactie mai intensa, va avea loc urmatorul sarut. Iar lipsa de profesionalism ma uimeste. Inteleg ca se intampla lucruri pe plan personal, dar sa ii zici sa nu mai apeleze la tine, fiindca nu te-a ales pe tine, ci a ales blonda, mi se pare sub standardul de la firma respectiva. Oricum ar fi, nu imi place.

… or redhead? 

Poate ca a parut un episod mai slab, insa asta probabil doar fiinsca lucrurile nu au mers prea bine pentru Harvey si Mike. Insa cred totusi ca este nevoie si de un astfel de episod din cand in cand pentru a arata ca nu intotdeauna lucurile merg cum trebuie. Ramanem cu concluzia ca exista motive intemeiate pentru care nu poti incalca regulile pentru a atinge un scop, indiferent cat de nobil ar fi acesta, pentru ca automat se produc si abuzuri. Iar in episoadele viitoare vom vedea cum va incerca Harvey sa corecteze un astfel de abuz.

Suits – 1×10 “The Shelf Life”

Atat de mare e…

Desi as putea invoca faptul ca am fost plecat, ca am fost in vacanta, ca efectiv nu am avut timp nici sa ma uit la fiecare episod, cu atat mai putin sa le fac si recenzia, adevarul este ca nu am nici o scuza. Asa ca pentru a arunca cu oua

In episodul de saptamana aceasta avem parte de un sneak-preview la cum ar putea decurge cariera lui Mike. Astfel dupa ani de munca excelenta, loiala si eficienta , Mike ar putea ajunge in strada daca se va descoperi faptul ca si-a cam falsificat CV-ul. Problema esentiala ce reiese de aici este cat de mult accent se pune pe forma in detrimentul fondului. Adica cat de mult conteaza aparenta in relatie cu esenta, in sensul ca oricat de bun ai fi la ceea ce faci daca se dovedeste ca nu ai urmat aceeasi pregatire ca si restul colegilor tai, desi poate esti mult mai bun ca ei, ar trebui sa fii sanctionat?

Pe de o parte excelenta in orice ar trebui recunoscuta si apreciata. De ce sa conteze o diploma ce atesta ca stii sa faci ceea ce deja indeplinesti in mod formidabil cand intregul tau dosar de performanata nu releva nimic altceva in neregula, ba mai mult decat atat, scoate in evidenta ca esti o piesa importanta si aproape de neinlocuit in cadrul firmei.

Pe de alta parte, daca esti atat de bun de ce nu ai indeplinit ceea ce ar fi o formalitate pentru tine si anume sa absolvi o facultate. Cat de corect este fata de colegii tai care s-au stresat sa termine o facultate si sa obtina o diploma si care isi indeplinesc in mod acceptabil sarcinile, acceptabil nu exeptional, caci nu toata lumea este geniu.

Desigur in cazul de fata concedierea contabilului nu a avut la baza neaparat neconcordanta dintre forma si fond cat mai ales frauda ce se petrecea in cadrul firmei. Astfel se poate trage concluzia ca ar avea prioritate fondul, atata timp cat nu descoperi afacerile necurate ale angajatorului. Insa pe final chiar si in urma sanctionarii fraudei, tot nu este reangajat contabilul, ceea ce inseamna ca traim totusi intr-o lume in care forma trebuie sa se aplice chiar si celor ce exceleaza.

Pe plan personal din triunghiul Mike – Jenny – Trevor ajungem in cel Jenny – Mike – Rachel. Nu imi place. Prea o telenovelizeaza. Daca vreau asta ma uit la Grey’s. Si spun asta pentru ca eu consider serialul, unul inteligent, care nu are nevoie de astfel de plot twist-uri si care are personaje inteligente care ar trebui sa realizeze foarte usor si repede ca trebuie sa aleaga. Ori una ori alta si sa o informeze pe cealalta in consecinta.  Ori ceea ce fac Mike si Rachel, din punct de vedere al plotului mi se pare cliseic si previzibl. Adica pot sa anticipez in mare cum va decurge actiunea: Jenny o sa afle si o sa se supere, e posibil chiar sa trimita un pont anonim la firma despre Mike, Rachel si  Mike vor incerca sa faca relatia sa mearga, dar cand va afla Rachel ca el nu a facut facultatea deci este cam la fel ca ea, dar pe o pozitie mai buna, se va supara si ea, iar Mike va trebui sa faca un gest romantico-cliseic ca sa o recucereasca si vor trai fericiti pana la adanci….aaa… pana la sezonul 3 cand se va intoarce Trevor suparat ca Mke a combinat-o pe Jenny, care de suparare si remuscare se va fi apucat de droguri/prostitutie. Nu imi place. Fumat. Facut. Cliseic. Neinteligent. Telenovela.

Suits – 1×04 “Dirty Little Secrets”

You never forget your first!

Primul caz sustinut singur in instanta, primul pas serios catre Rachel si prima informatie care tinde sa dezvolte personajul Jessica. Cam acestea sunt punctele cheie ale episodului de saptamana aceasta.

Asadar avem parte de primul caz sustinut de Mike singur, caz pe care l-a primit dupa un trivia de Harvard organizat de Louis, si pe care Mike l-a castigat fiindca mintea lui e ca un aparat foto: ce vede retine din prima. Dar mai mult decat, mintea lui nu se rezuma la a fi un simplu hard-disk ce aduna informatii ci observam ca exista pe acolo si un procesor, care sa lege toate informatiile si sa le prelucreze. Totusi sunt unele chestii pe care nu le poti citi de nicaieri, pe care nu le poti invata din nici o carte, si pe care trebuie sa le experimentezi pe propria piele pentru a le sti. Ca de exemplu cand stai pana seara tarziu, intr-o camera slab iluminata doar de o veioza, sau poate de niste lumanari, impreuna cu o colega, si amandoi aveti nevoie sa va satisfaceti… foamea, astfel incat in campus la Harvard poti comanda pizza numai dintr-un anumit loc. Acest mic detaliu a fost de ajuns sa il faca pe Louis suspicios si sunt sigur ca in episoadele viitoare, Louis va afla ce ascund Harvey si Mike.

Specter. Harvey Specter, miss Moneypenny!

Un alt lucru pe care nu il poti invata din nici o carte  se refera la sedinta de judecata, si la faptul ca experienta se aduna numai din a participa efectiv la procese. Un lucru adevarat de altfel si pe la noi, si care il costa pe Mike primul sau proces, unul pe care toti i-au spus ca pana si bunca-sa l-ar castiga. Tocmai de aceasta eram sigur ca o sa il piarda. Desigur pana la sfarsit, isi dovedeste din nou abilitatea de a gasi cele mai mici detalii si chichite, si cu putina indrumare de la Harvey si ajutor de la Rachel reuseste nu numai sa castige cazul pro bono dar sa si aduca la firma inca 15 noi clienti. Iar ca multumire pentru ajutor o intreaba pe Rachel la sfarsit daca ar vrea sa mearga la intalnire adevarata, si ca orice cliseu bun, ea il refuza, cel putin acum. Mai incolo sunt sigur ca o sa se ajunga la ceva mai mult. Mi-a placut insa melodia pe care a fost refuzat. Nu stiu exact daca se potrivea cu contextul, dar melodia in sine suna bine.

Mommy and Daddy are fighting…

Cat despre Harvey, el trebuie sa castige un caz refuzat de aproape toate celelalte mari firme din oras, caz in care este implicat fostul sot al Jessicai. Despre aceasta aflam ca si-a cam sacrificat viata personala pentru cea profesionala, si ca totusi inca mai tine si mai are incredere in fost, acum, bolnav de ALS. Intr-un final harvey castiga cazul ( se putea altfel) tot printr-o sclipire, insa nu inainte sa intervina in caz de foarte multe ori Jessica desi promisese ca nu se va baga.

Suits – 1×03 “Inside Track”

C’mon, you know you want to!

Deci imi place. Imi place din ce in ce mai mult. Mai trebuie lucrat pe ici pe colea, dar episodul de saptamana aceasta ne arata ca serialul merge intr-o directie buna.

Toate aspectele conteaza, chiar si cele care par complet pe langa subiectul principal. Cel putin asta vrea sa ne transmita episodul de saptamana aceasta. Avem astfel o tranzactie importanta pentru una din cele mai vechi companii reprezentate de Harvey, o cina pentru colegii de birou, si complicatii personale pentru Mike.

In primul legat de McCarran Motors, cazul ne arata ca la un moment dat Harvey chiar se atasa de cazurile sale si mai ales de clienti, si in speta de raposatul CEO de la MM, caci acum vrea sa salveze compania de o decizie proasta ce urmeaza a fi facuta de noul CEO. Asa ca o face in stil propriu, adica incearca sa isi saboteze propriul client. Ceea ce vedeti ca face Mike, ca doarme doar cate o ora pe noapte, facand research si cautand chichita din sute de documente, nu este o exagerare ci, mai ales in tranzactiile mari, se pierd nopti intregi lucrand, cautand si rasfoind contracte, legi si intelegeri, totul pentru a face cat mai rentabila afacerea si a o pune la adapost de eventuale litigii. Asa ca probabil v-ati intreba de ce? De ce sa pierzi atata timp, sa sacrifici orice dram de viata personala pentru niste persoane care nici nu dau mana cu tine la sfarsit. Raspunsul: pentru ca in final sa poti sa scoti un iepure din joben (cum ar spune Denny Crane) si a face imposibilul o realitate dura pe care sa i-o arunci in fata celui ce a refuzat sa iti intinda mana, si sa pleci stiind ca tu ai fost cel mai bun din incapere. Asta si desigur numerele cu foarte multe cifre de pe factura de apoi.

I heard that!

Imi place chimia dintre Harvey si Mike. Imi place schimbul de replici dintre ei doi si faptul ca in final Harvey dovedeste din nou ca este un invatator bun. De asemenea imi mai plac si sclipirile care ii vin lui Harvey pe sfarsit si cu care rezolva cazul. Imi amintesc oarecum de House, care si el in mijlocul unei conversatii despre cu totul altceva, il loveste ideea precum TIR-ul o pisica pe autostrada. Nu imi place, in schimb, din ce in ce mai mult de Louis, care nu dovedeste altceva decat invidie nemasurata si prostie daunatoare pentru firma. As vrea sa il vad cu mai multa substanta, spre exemplu as accepta sa fie asa nesimtit cum e daca totusi l-am vedea ca un litigator destul de bun. Deci ceea ce vreau sa zic e ca as vrea sa vad si altceva la el, decat simplul fapt ca trebuie sa fie antagonistul seriei si sa se comporte non-stop ca atare.

Put it there buddy! Serious?

Cat despre Mike si aspectul personal nu prea pot sa zic ca sunt foarte incantat. Adica inteleg ca trebuie si altceva pentru a umaniza protagonistii, dar toata povestea cu patrulaterul amoros (Mike, Legal-Aid Girl, Blondie si Trevor) si aspectul cu Trevor, the weed dealer, care il trage in jos nu prea le vad rostul. Mi se par cliseice: el o place pe ea, ea e cu prietenul cel mai bun, prietenul cel mai bun e invidios pe el, si el nu o poate vedea pe cealalta care il place dar incearca sa il tina la distanta. Singura de care imi place e bunica-sa. Pare inteligenta.

Poate fi mai cliseic?

In final pot spune insa ca mi-a placut episodul per total. Povestile s-au legat destul de bine, dialogurile, mai ales dintre Harvey si Mike, cand ii reproseaza diferite lucruri precum ca nu stie nici sa se bucure, au fost si ele entertaining. Am mai remarcat (nu stiu de ce nu am remarcat de data trecuta) si intro-ul, care chiar imi place si mi se pare foarte potrivit. 

Suits -1×01 “Pilot” & 1×02 “Errors and Omissions”

In drept exista o vorba: orice regula are exceptii, inclusiv aceasta. Avem astfel un serial cu si despre avocati care pare promitator. Pare sa se incadreze in tipologia serialelor de la USA si in acelasi timp pare sa isi dezvolte o  personalitate proprie, avand potential de a deveni urmatorul Boston Legal. Vom vedea insa in timp daca acest serial se incadreaza in regula serialelor bune de vara de la USA, sau daca este o exceptie.

 Momentan pot sa zic ca imi place. Si asta pentru doua motive: in primul rand scenariul. Pe langa dialogurile bune, in care sunt inserate pe ici pe colea referinte catre cultura cinematografica americana (precum faza cu Clemenza din The Godfather, in pilot) imi place si cum este construit plotul de-a intregul si atmosfera generala.  Nu este prezentata o realitate romantata a vietii de avocat in care el da doua semnaturi si tine si discurs si gata cazul, ci este infatisata o buna parte din procesul de solutionare a unui caz. De la research, la completarea unei citatii si formularea unei cereri de patent, observam cum Mike porneste de jos. De acord, tot se pastreaza o viziune optimisto-naiva in care protagonistii in ciuda tuturor obstacolelor, reusesc sa obtina ceea ce vor si asta in 45 de minute sau mai putin, insa cred ca serialul reuseste sa jongleze destul de bine atat cu ancorarea in veridicitate, deoarece un avocat la inceput, oricat de bun este, si indiferent de memoria fotografica, tot trebuie sa o ia de jos, cu sarcini relativ banale, cat si cu elementul de entertainment, care se numeste Harvey Specter.

Si asa ajungem si la cel de-al doilea motiv: Harvey. Nu pot sa zic ca actorul este extraordinar, dar personajul mi se pare interesant. Intr-adevar este prezentat ca un con-man, ladies-man, hot shot lawyer, dar o parte din el imi aminteste de Alan Shore din Boston Legal. Multi dintre voi probabil il veti prefera pe Mike, insa momentan eu cred Harvey reuseste sa imbine foarte bine atat acel killer-instinct si aceea sclipire de genialitate cat si latura lui de team-player in sensul ca are grija totusi si de cei care lucreaza cu el, in acest caz Mike, sau in plan general clientii, chiar si cei care nu ii aduc nici un ban (cazul pro-bono).

In rest, laudele se cam opresc aici, caci in afara de cei doi principali, restul cast-ului chiar nu mi se pare ca iese in evidenta cu ceva. Foarte multe clisee si tipologii rasfolosite: sefa  necrutatoare dar cu o slabiciune pentru protagonist, rivalul parsiv invidios pe succesul protagonistului, secretara loiala care ii citeste gandurile protagonistului si legla-aid-ul, singurul prieten (sau in acest caz singura prietena) de la birou al celui la inceput. Toti insa conturati vag, fara sa aiba intr-adevar acel ceva cu care sa iasa in evidenta.

Pretty Little Liars-5˟12 "No One Here Can Love or Understand Me"

Se pare că ultimul episod din acest sezon va fi criminal,la propriu şi la figurat,cu răsturnări de situaţie.

După 36 de ore,cineva va muri,dar oare cine?Ezra,Aria,Hanna şi Emily erau în faţa casei,când primesc mesajul de la „A”:”Este numai vina voastră.-A” şi înainte să aflăm despre ce este vorba,vom vedea ce s-a întâmplat înainte.

În timp ce Alison dă acel test de poligraf,fetele apelează la ajutorul Monei pentru a afla mai multe despre declaraţie. Cu toţii,cred că ne-am fi aşteptat ca întrebările să fie despre Alison,însă se pare că poliţia nu mai e interesată de ea,ci de una dintre prietenele ei,Spencer Hastings. Ei bine, vorbim aici,despre o lovitură de teatru,pentru că ei nu mai cercetează răpirea,ci moartea lui Bethany Young.

Ei bine, „Freak Mona” ,deşi a intrat la 3 facultăţi,tot mai are nevoie să treacă de ultimul an. Alison este persoana,pe care nu o vrei să o ai drept duşman,dar nici drept prietenă. Mona este se pare „cheia” în acest episod,deoarece afirmă motivul pentru care ele au fost selecţionate să fie prietenă cu ea.

Spencer- deşteaptă

Emilly- loială

Hanna- admirată

Aria- plină de compasiune

Astfel spus,Alison le-a ales pentru că împreună erau o provocare,cu alte cuvinte Alison este „A”.

Aria şi Ezra petrec ceva timp împreună,făcând o plăcintă,după reţeta faimoasă a bunicii lui,Spencer îi dăruieşte un cadou lui Toby pentru absolvire,iar prietenul Monei reuşeşte să obţină caseta cu declaraţia.

Astfel cu ocazia asta,Spencer află că este în atenţia poliţiei şi că mai am puţin timp,până când va fi arestată.

Aria,Spencer,Emilly,Hanna şi Mona o echipă superbă,îşi lasă planurile de seară baltă şi se infiltrează la Radley. Deci Spencer şi Mona se îmbracă în asistente,Aria intră ca voluntariat,iar Caleb şi Hanna rămân  în maşină,ajutându-le.

Însă problemele nu se sfiesc să apară.

Acesta o observă pe Aria,iar subiectul discuţiei pare să fie Spencer,din nou. Radley pare un loc plin de surprize,mai ales declaraţiile lui Bethany Young. După ce fetele au luat dosarele,Toby o sună pe Spencer,iar el are un accident de maşină.

Teoriile prind contur,iar ceea care pune cap la cap dovezile este chiar Mona,însă se pare că ceea ce ea a descoperit,a dus la moartea ei,pe lângă faptul că a aflat cine este "A".

Următorul episod apare în decembrie 2014!Dacă voi mai afla ceva despre acest serial,voi posta!

Enjoyy!

Revenge – 3×22 “Execution” (final de sezon)

Viața întotdeauna are suișuri și coborâșuri are eșecuri și victorii, iar atunci când încercăm să luăm dreptatea în propriile mâine rezultatul e doar și mai multă durere. Dacă asta nu era clar până acum cu siguranță Amanda Clarke este exemplul perfect.

Atunci când te lași condus doar de gânduri rele și uiți că pentru fiecare lucru vine și răsplata, ajungi să uiți să îți trăiești propria viață. Exact aici a ajuns și Amanda care la finalul răzbunării ei a rămas fără vreo fărâmă de umanitate, a  pierdut omul pe care susținea că îl iubește, și-a pierdut cea mai bună prietenă, totul pentru o răzbunare care o lasă jelind.
Apreciez faptul că scenariștii au făcut din Revenge o luptă a femeilor puternice, Conrad fiind mult mai ușor de învins odată ce a pierdut sprijinul Victoriei. Sper ca noul sezon să aducă un sfârșit și pentru Daniel care se pare că și-a găsit nașul în persoana lui Gideon.
De asemenea apreciez tipologiile de oameni  pe care le-am întâlnit în Revenge și felul în care au fost interpretate de fiecare actor în parte. Madeleine a oferit sezonul acesta un joc actoricesc foarte bun. Din serialele pe care le urmaresc eu nu cred că mai este vreun antagonist pe care să-l agreez atât. Frumos creat personajul, frumos jucat. Victoria a avut parte de situații limită, de momente în care umanitatea ei s-a văzut în dragoste, de durere și în final, descoperirea Amandei o aduce într-o stare din care cu siguranță va ieși în următorul sezon, că doar Amanda nu e ea fără Victoria.

Aiden este personajul după care nu știu încă dacă să jelesc sau nu. Era clar de la începutul episodului pilor că Amanda va rămâne cu Jack. Oricât nu e el agreat de unii, Jack e cel care se va alege la final cu fata. E cam greu de crezut altfel. Ceea ce mi-a plăcut la relația Aiden- Amanda este felul în care el este umanitatea ei. Dacă e greu de înțeles asta revedeți scenele cu el și Emily și totul se clarifica. Mă bucur că soarta lui nu mai este legată de a răzbunătoarei noastre pentru că ar fi meritat o viață mai bună. Din punctul meu de vedere scenariștii ar fi trebuit să-l lase plecat odată pentru totdeauna și nu să-l scoată într-un mod aproape stupid din joc. Dar din moartea lui vedem cu toții cum răzbunarea Amandei o lasă pe ea în primul rând singură și repercursiunile asupra ei nu pot fi niciodată vindecate.

Conrad, ei bine aici e cu totul altă poveste. Oricât de trist e felul în care scenariștii operează plotul ăsta uneori , scena cu el de la ieșirea din închisoare până la întâlnirea cu maleficul al cărui nume prefer să nu-l menționez (a se citi David Clarke) e fenomenală. Actorul a avut o lejeritate în a face ultimii pași către moarte care m-a făcut să zâmbesc chiar și după ce am realizat că drumul lui în Revenge se încheie. Încerc să rămân într-o manieră pozitivă și să nu mă mir că în Revenge personajele se pare că dacă nu le vezi sângerând/ sufocate nu rămân moarte nici cum sau să nu mai întreb de ce vor scenariștii să facă toată lupta asta de eroină a Amandei în van dacă tatăl său până la urmă a stat bine merci ascuns printr-o pădure așteptând ca fiica sa să îi curețe numele ca mai apoi să se întoarcă teafăr și nevătămat în brațele familiei.

Nolan a pierdut și el destule în alegerea lui de a rămâne fidel promisiunii făcute mentorului său. Îmi doresc să recupereze MyClone deși dacă se poate fără Gideon al cărui rol, deși apărut în ultimul episod tot pare mai important decât a lui Margaux pe care nu l-am înțeles. Dacă se poate să își găsească și fericirea ar fi tare bine.
Jack ajunge strâns cu ușa de către Charlotte care dintr-o dată are puteri metafizice. Multe îți poți da seama de la o strângere de mâna, dar ce știu eu despre asta. Cu siguranță asta e cheia realizării a the big happy  Clarke family, dar ce știu eu, un mic copil ce scrie într-un word.
Mi-a plăcut sezonul acesta din Revenge din prisma felului în care actorii au știut să pună pe tava ura, nepăsarea, iubirea, disprețul și toată sfera emoțiilor umane. Mi-a plăcut sezonul acesta la Revenge că deși actorii au avut de luptat cu un scenariu telenovelistic au făcut-o cu stoicism nereușind încă să mă facă să renunț la drama din Hamptons și dându-mi putere să înghit diferitele feluri puerile și demne de un alt post tv și nu ABC de a se juca ale scenariștilor. Singurul merit al lor e faptul că au știut să pună emoție acolo unde trebuie și că au jucat o întreagă audiență până la limită. Mi-a plăcut Revenge pentru că dincolo de lupta continuă a Amandei am întrevăzut durerea unei fiice, iubirea ei și puterea cu care un om devine supraom atunci când are pentru ce lupta. Cheers to that.

Revenge – 3×21 “Impetus”

E interesant cum în ultima vreme sunt tot mai dezinteresată de serialele mele de suflet. Să fie oare de vină că sezonul ăsta din Revenge a fost realizat într-o manieră telenovelistică? Sau poate gusturile mele s-au schimbat în timp. Cu scuzele de rigoare, iată-mă şi la scris recenzia episodului 21.

Emily Thorne, Amanda Clarke, Emily, Amanda, Emily, şi uite cum ne zăpăcim cu totul. Episodul acesta s-a axat pe una din cele mai importante succese ale Amandei şi anume mărturisirea lui Conrad. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam atunci când am dat play la episod ca lucrurile să fie aşa, so surprize surprize.
Mi-a plăcut maxim episodul ăsta de Emily Van Camp. Frumos jucat, scenariu bun, episod foarte bun. Îmi place faptul că deşi răzbunarea fetei ăsteia a devenit de trei sezoane un clişeu, scenariştii au ştiut să facă un moment wow din dezvăluirea masculului Grayson. Dacă pe alocuri începusem să cred că până şi actorii s-au plictisit să joace aceeaşi carte, episodul acesta arată o altfel de Emily. Reuşeşte să dea dovadă de o vădită tărie de caracter şi de o stăpânire perfectă a sentimentelor, fiind exemplul perfect că deh mai sunt oameni care merg până-n pânzele albe pentru a-şi îndeplini scopul. Cu dorinţa de a încheia lupta asta continuă cu Graysonii once for all, vedem o Emily focusată, cu planul făcut până în cel mai mic detaliu şi care ştie să îşi folosească bine atuu-urile, în cazul ăsta Aiden şi Nolan. Amuzante momentele cu fiecare din cei 3 bărbaţi din viaţa ei: Aiden, Jack  şi Daniel, fiecare pentru câte un alter- ego al răzbunătoarei noastre. Dacă Aiden şi Jack sunt ca doi cocoşi care se luptă care să ajute găina să facă ou, Daniel cere repetat pumni. De admirat Josh Bowen pentru felul în care-l joacă pe Daniel. Numai când îi vezi faţa te gândeşti la ceva metode rapide de tortură. Interesant e că el e singurul personaj din Revenge pentru care am dezvoltat aşa o…reacţie adversă, că de Victoria îmi place, iar Conrad e vulpoi bătrân dar simpatic.
Săraca Victoria se pare că nu îi este dat să aibă şi ea o viaţă amoroasă stabilă. Eu una cred că oricât fuge ea de Conrad până la urmă tot împreună or să rămână, acuma depinde dacă undeva pe fundul oceanului sau printr-o închisoare ceva. Cum Conrad deja e case closed, şi sper dragi scenarişti ai Revenge că va rămâne aşa, aşteptăm să o vedem şi pe Victoria plângându-şi amarul după gratii. Sper doar ca ABC să nu se gândească la faptul că avem nevoie de un nou sezon pentru asta, că oricât de drag mi-e mie Nolan nici că mă mai uit. Şi aşa mi-a fost greu să scriu uneori 3 cuvinte aici pe TvBlog dapăi să mai stau un sezon întreg. Dar ştiţi şi voi cum e, never say never.
Margaux e un personaj al cărui rol în acest serial nu-l înţeleg. Am zis. În afară de faptul că l-a învăţat pe Jack ceva stil vestimentar şi l-a convins că deh, un bar nu-i casă pentru Carl, eu una nu-i văd rolul. E doar un personaj a cărui franceză o ador şi atât. Iar Daniel profită de naivitatea ei cât încape. Ce ţi-e şi cu încrederea asta oarbă în prieteni.
Şi aşa să încheiem fulminant, într-un final e bună şi Charlotte de ceva. Sper că s-a trezit şi că i-a fost învăţătură de minte.

Revenge – 3×17 “Addiction”

Eu una nu mai înţeleg show-ul acesta. În general nu-s negativistă sau pesimistă, dar cred că Revenge trebuie să-şi găsească obştescul sfârşit după sezonul acesta. Deşi au atâtea ploturi, sunt atât de încâlcite încât nici scenariştii nu mai ştiu unde să-l ducă. Şi în loc să descâlcească firul, mai tare îl încâlcesc introducând personaje peste personaje, unele doar pentru a le chinui cum a fost cazul lui Patrick care pur şi simplu a fost adus doar aşa ca să mai umple ceva episoade.

Există vreo persoană pe toată suprafaţa Pământului care să nu aibă legătură cu David Clarke?  Am zis asta şi recenzia trecută, dar câţi oameni mai e nevoie să fie introduşi ca răzbunarea asta să fie completă într-un final? Singurul care în momentul ăsta e pe lângă e Javier, buddy-ul lui Nolan din închisoare, care după sărutul cu Charlotte va intra şi el în încrengătura speciilor vinovate de moartea lui David Clarke.
Nu cred că Emily ar fi putut fi mai evidentă în încercarea ei de a intra în graţiile lui Pascal. Nici nu ar fi trebuit să se mire că acesta şi-a dat seama că a pus ceva la cale. Mi-a plăcut însă faptul că a plătit totul cu banii Graysonilor din cauză că Daniel îmi devine tot mai antipatic pe zi ce trece. Acum şi-a propus să o învingă pe Emily distrugându-i prietenii corupând-o şi pe Charlotte. Deşi aceasta i-a zis că Jack e off limits se pare că el nu înţelege acest lucru şi ca întotdeauna relaţiile lui Jack sunt afectate de Graysoni. Exemplu perfect de victimă colaterală băiatul ăsta.  Orice femeie din viaţa lui, până şi mama lui are ceva de împărţit cu băieţii Grayson, fie ei seniori sau juniori. Stacy, după numai o întâlnire cu Conrad e tentată din nou de sticlă. Înclin să cred că în vremuri  vechi, Stacy şi Conrad erau un cuplu fericit. Asta până să intervină Victoria şi băutura. Cât despre Margaux, aceasta ar fi făcut tare bine dacă şi-ar fi luat catrafusele şi ar fi plecat la Roma pentru că aşa ar fi scăpat de încâlceala în care îi place să se bage singură. Cu capul în nori trebuie să fii dacă crezi că odată intrat în planurile familiei Grayson poţi să mai scapi. Eu una nu înţeleg ce iubire e asta când preferi să crezi pe altcineva şi nu pe omul cu care nici acum 2 zile erai gata să te muţi în aceeaşi casă.
În încercarea ei de a se da pe lângă Pascal, Emily ajunge la masa de poker cu nimeni alta decât Victoria. De când a divorţat se pare că aceasta a descoperit că are în garderobă şi aştfel de haine pe care începe să le poarte. Sau poate prezenţa lui Pascal în Hamptons are ceva de a face cu asta. Cert e că şi episodul acesta a arătat tare bine. Mie una mi-au plăcut secvenţele în care Emily şi Victoria joacă împreună. Cred că sunt singurele care-mi plac la ora actuală. A da, şi Nolan care din păcate episodul acesta a fost aşa doar de…umplutură.
Oricât s-au învârtit Pascal şi Victoria în jurul cozii la finalul episodului tot împreună au ajuns, iar dacă Aiden nu apărea ca să elucideze misterul lui TWM cu siguranţă secretul lui Emily ar fi fost descoperit. Dar ca întotdeauna la Revenge, ploturile trebuie încâlcite. Sper măcar ca relaţia Charlotte- Javier să ducă pe tărâmuri mai bune şi să nu fie înglodată şi ea în răzbunarea asta care ţine mai mult decât ar trebui după părerea mea. Încă nu ştiu de ce mai speră Emily ca la final lucrurile să fie mai bune pentru că ea însăşi a avut de suferit parcă mai mult decât a început lupta asta împotriva Graysonilor. Nu poate fi lângă omul pe care-l iubeşte, răneşte oameni la care ţine, a rămas sterilă, se loveşte la nesfârşit de bariere de neoprit şi tot aşa, totul pentru a face o dreptate care după 20 de ani nu va folosi nimănui şi cu siguranţă nu va alina cu nimic chinurile prin care a trecut, pentru că trecutul rămâne trecut.
Nu îndrăznesc să mai aştept nimic de la acest show ci aştept fiecare episod aşa cum vine încercând să mă bucur chiar şi de câteva momente frumoase.

Revenge – 3×15 “Struggle” & 3×16 “Disgrace”

Telenovelă netelenovelă mie una mi-au plăcut episoadele astea două. Plotul întradevăr mai are nevoie de Jose Armando şi Maria Fernanda şi poate fi difuzat cu cea mai mare audienţă pe un post tv pe care-l ştim cu toţii, dar personajele şi felul în care sunt interpretate dau savoare serialului.

Mi-a revenit subit dragostea de Emily la fel cum i-au venit şi ei minţile la cap. Episodul 15 a fost well played de către Emily van Camp şi cred din cauza asta se află printre episoadele preferate din sezonul ăsta. Nu ştiu cum a fost pentru voi dar tristeţea care e în sufletul fetei după mii şi mii de lovituri primite e evidentă. Mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă ar fi fost un fel de closure şi s-ar fi dus şi ea finally la mama cucilor cu Aiden şi ar fi lăsat baltă răzbunarea asta unde dovezile apar ca şi ciupercile după ploaie, să nu mai zic de personaje.
Ceea ce îmi place la personajul Emily e că femeia trece prin iad şi înapoi, are parte de o copilărie pe care nici în cele mai rele coşmare nu ne-o dorim dar găseşte putere în dragostea care o are pentru tatăl ei de a duce la final acest plan nebunesc de a dovedi că omul e nevinovat.

 Ironia sorţii ar fi ca la final să descoperim că de fapt omul chiar a avut treabă cu prăbuşirea avionului. Îmi mai place relaţia dintre ea şi Jack care sper să ajungă odată la ce ar trebui să fie că e dat de la începutul serialului ca ei să sfârşească împreună ca în basmele cu final fericit.
Am mai spus şi mai zic că Nolan e pentru mine Damon din Vampire Diaries. Deşi serialul ăsta a trecut prin momente de joc actoricesc şi plot groaznic am continuat să mă uit tocmai pentru omul ăsta. Personajul lui e sarea şi piperul serialului şi dacă mai are şi ceva vorbe de duh e numai bine. Îmi place devotamentul pe care-l are pentru Emily şi undeva acolo cred că el este de fapt umanitatea ce o ţine pe ea departe de a claca. E vocea aia uneori iritantă a raţiunii care spune: Stop! Până aici! Deci da, atâta timp cât Nolan e în peisaj o să aveţi recenzii la Revenge de la mine dacă nu se întâmplă alte neprevăzuturi.

Jack a evoluat frumos şi…s-a tuns fiind mai frumuşel decât înainte. Are el uneori momente proaste în care se crede Prâslea dar în rest mie una îmi place de el, cel puţin e mai agreabil ca Daniel pe care-mi vine să-l iau la pumni cu fiecare apariţie pe care o are. Sper ca relaţia Jack- Stacy să o ia pe un drum bun iar femeia să nu fie şi ea victimă colaterală în războiul Clarke- Grayson. Că tot am ajuns la Stacy, există vreun personaj în tot serialul ăsta care să nu fie legat măcar cu un vârf de unghie de povestea lui David Clarke? Cred că săracul bebeluş Carl e singurul care poate răsufla uşurat că în rest fiecare a mişcat măcar un fir de păr din capul omului care e mort deja de vreo 20 de ani.
Cât despre Aiden sunt sigură că vine el înapoi. Nu lasă el treburile pentru multă vreme decât dacă găseşte vreo ispăşire spirituală pe undeva prin Cali sau pe unde o fi el plecat.

Dacă am terminat discuţia despre tabăra adversă să întrăm în polemici şi cu clanul rival, al Graysonilor. Mi-a plăcut de Victoria tot episodul 15. Mi-a plăcut de umanitatea care a răzbătut din spatele măştii de gheaţă pe care o are. Mi-a plăcut de Madeleine Stowe şi de felul în care şi-a jucat rolul. Emoţiile pe care le-a resimţit în încercarea de a-l salva pe Patrick au fost veritabile şi pentru mine asta a făcut episodul 15 unul bun şi am înghiţit plotul fără a mă transforma în pelican. Se pare însă că ea e miezul tuturor relelor şi că oricine vine în Hamptons ştie cine e Victoria Grayson. Să nu mai zic de rochia cea neagră de la operă. Bravo ABC pentru costume! BRAVOOOO! Revenind la sentimente mai bune Victoria face ceva legături între Emily Thorne şi toată treaba făcută acum 20 de ani la deturnarea avionului. Nu ştiu încă dacă să-mi doresc să se prindă de adevărata identitate a Hărăpinei noastre sau nu dar vom vedea unde duce plotul telenovelistic.
Despre Grayson Senior ce pot să zic decât că omul ăsta nu poate să stea şi el liniştit şi să iasă la pensie. Cred că asta o să se întâmple atunci când îl scoate forţat Emily că altfel îşi bagă nasul peste tot şi încurcă toate iţele. Numai el ar putea alege să se răzbune pe soţia 2 folosind-o pe prima deşi nu o văd pe Stacy prea interesată de conacul Grayson. Frumos schimbul de replici dintre soţia 1 şi soţia 2. Şi odată cu Conrad îl avem intrat în scenă şi pe Pascal LeMarchal care se pare că a fost cel care a prezentat-o pe Victoria lui Conrad deşi ar fi vrut-o pentru el. Ar fi trebuit să şi-o păstreze din partea mea, dar aşa scăpa ABC de plotul unui nou serial. Chiar mă gândeam pe parcursul ăstor două episoade că ar fi un serial interesant dacă ar lua în seamă doar viaţa din Hamptons fără toată tura vura cu răzbunarea, voi ce credeţi?
Cum ziceam şi mai sus fiecare personaj care intră în serial l-a supărat cu ceva pe Clarke voluntar sau nu deci intră automat pe lista neagră a lui Emily. Vedem unde duc toate astea în episoadele următoare.
Tare bine îmi pare de Patrick. Bine că s-a deşteptat băiatul şi a plecat dus din Hamptons că poate are parte şi el de linişte şi pace şi nu mai e cum zicea Nolan executorul planurilor Victoriei. Bravo măi băiatule! Emoţionant mesajul pe care l-a lăsat mamei sale şi cred că e singurul care o iubeşte pe aceasta pentru ceilalţi copii ai ei, Victoria fiind doar o ustensilă în caz de nevoie cum a făcut Daniel în episodul 16. În general nu am dorinţe violente dar aşa îmi vine să îl iau la pumni pe omul ăsta de numa. Prost personajul lui, băiat răsfăţat care nu ştie pe ce lume trăieşte. Acum că s-a descotorosit de Emily poate se duce şi el cu Sarah în zările albastre deşi după discuţia lui cu Margaux nu prea cred.
Cred că e timpul să pun punct gândurilor mele pentru aceste două episoade cu scuzele de rigoare pentru întârziere şi în speranţa că şi voi veţi da frâu liber gândurilor referitoare la Revenge.