duminică, 14 septembrie 2014

The Blacklist – S1E5 – Curierul

 De cinci săptămâni de când a început acest serial, încă am ceva probleme cu el, dar încep încet, încet să ma adaptez cu idee pe care se merge și cu șarmul lui James Spader cu care îi strânge și îi coordonează pe toți, interpretându-l pe Red Reddington. Deși ne sunt prezentați cei mai perculoși infractori în situații foarte macabre, el reușește să facă față tuturor situaților și te face să te gândești că ar mai avea o altă echipă cu care lucrează, înafară de cea de la FBI.
Spre deosebire de primele patru episoade, „The Courier” și-a cam pierdut potențialul, în ciuda faptului că apare și Robert Knepper în acest episod ( T-Bag din „Prison Break” ). Se progresează semnificativ în ce-i privește pe Elisabeth și soșul ei, dar Spader cred că a fost în cea mai bună formă de când a început seria.
În acest episod lupta se duce între FBI și un bărbat care a fost angajat de alți infractori mai periculoși, pentru a livra niște produse periculoase. De această dată, însărcinarea lui era să livreze ceva ce valora 20 milioane de dolari, unui spion iranian. Acel ceva ce trebuia livrat era de fapt o Analiză NSA care cuprindea informații foarte importante și dacă ar fi ajuns pe mâna aceluia, mulți ar fi fost în pericol. Acea sumă de 20 milioane de dolari era de fapt răscumpărarea pentru viața lui, deoarece Seth fusese îngropat de viu și avea oxigen doar pentru o zi.
FBI-ul, încercând să-l prindă pe Curier, și-a dat întâlnire cu el în numele unui francez care lucrase cu acesta. Dar cum nu îl cunoștea și nu știa cum trebuie să arate, Agentul Rossler s-a dat drept acel francez. Bineînțeles că acesta și-a dat seama că nu este el, așa că acum trebuia să intervină și Red. Acesta a folosit același pretext ca și săptămâna trecută pentru a țara – trebuia să facă rost de informația de care avea nevoie.
Ce m-a intrigat în tot acest episod a fost faptul că totul se lega cu ideea de bază a serialului. Pe lângă toate acestea Red și-a sunat prietenul de la NSA pentru a-i da lui Elisabeth mai multe detalii despre secretul soțului ei. În acea zi la hotelul Boston, el ucisese un „Turist” rus, care era de fapt un dezertor rus. Tom află că soția sa descoperise acea cutie cu pașapoarte, arme și bani și se pregătește pentru o nouă intervenție.
Eu cred că se ascund mai multe în spatele lui Tom, nu este doar un agent dublu. Cineva poate-i juca feste lui Elisabeth. Nu m-ar mira dacă Tom ar zice că acea cutie era a lui Elisabeth, nu a lui, pentru a se dezvinovății.
În fiecare săptămână tot se mai taie pe câte unu de pe listă și toate poveștile se leagă între ele, iar Red știa de fiecare caz în parte câte ceva, cu 20 de ani înainte, și cunoștea personal sau doar din auzite infractorii cu care va avea de-a face.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu