Luat global, episodul a fost mai încărcat emoţional ca de obicei, iar această pasionalitate nouă e normală la Alicia sau la inculpat, dar surprinde în cazul Dianei, pe care o ştiam rece şi calculată, şi chiar un pic la Will (care-l miră şi pe judecător în încercarea de a obţine o amânare: your passion is notted and dismissed – pasiunea v-a fost notată şi anulată). Nu scapă nici Grace, molipsită de prietena ei cu rugăciunea, nici Zach – topit pe bună dreptate de look-ul Kalindei, iar amica lui – de profesia Aliciei, pe toţi îi ia pe sus vârtejul emoţiilor care topeşte până şi zidurile Kalindei.
Alicia are vise erotice cu Will şi cu perna-n braţe, care pernă primeşte răsplata dorinţelor şi visurilor ei, iar spre final, suntem buimăciţi şi de o nouă alăturare cu siguranţă neîntâmplătoare de replici ale ei, ce sugerează ceva inedit: This is my life. That’s Will (Asta e viaţa mea. E Will).
Dacă în episodul pilot făceam cunoştinţă cu o Alicia dezorientată, luată pe sus de evenimente, acum o regăsim în centrul ciclonului, LNB-ul parabolicei în care se concentrează toată influenţa celestă şi toată acţiunea acestui episod. Poziţia ei de pivot se contura deja de ceva timp, referitor la sentimente şi interese, între Will şi Peter, sau ca monedă de schimb între asociaţii din firmă, dar acum, Alicia se trezeşte efectiv pe post de pion central în încercarea tuturor angajaţilor din firma LG de a salva contra cronometru într-o sâmbătă un acuzat de pedeapsa capitală.
Nici acasa n-are liniste, deoarece singura baie disponibilă rămâne cea din dormitorul ei, aşa că-i un adevărat pelerinaj cu colegele şi prietenele lui Grace şi Zach. Peter are interviu, iar gorila sa are dubii în alegerea cravatei potrivite (cu câtă simplitate rezolvă Alicia dilema !), Jackie, numai cât te gândeşti la ea şi-i la uşă: într-un cuvânt, balamucul e în toi, toate-s alandala – all things seem so all over the place.
Tornada exterioară îi găseşte în depărtări la capătul celălalt al firului pe Will într-o maşină decapotabilă şi pe Diane – la închisoare cu condamnatul. Cea mai apropiată (!) de Alicia se dovedeşte a fi Kalinda care vine cu o sugestie foarte înţeleaptă: let Alicia play by ear – lăsaţi-o să cânte după ureche. Memorabil şi călduros a fost momentul special de sharing dintre ele, facilitat şi de două sticle de bere, bine că incepe şi Kalinda să se deschidă, măcar oleacă.
Descâlcirea avertismentului primit de Alicia de la Curtea de Apel a semănat cu vechiul “Cum să fii milionar (ehe!)” cu tot cu opţiuni – 50%-50% (doar bărbaţi), sună un prieten (Alicia îl întreabă pe Peter), şi chiar “întreabă publicul” – asta cade în seama lui Will cu restul angajailor, când se întoarce la firmă şi îi pune pe toţi la treabă. Nu pot să nu observ în treacăt ciudăţenia legăturii lui Will cu Blake. Îl acoperă pe Blake când acesta fură o ladă cu dosare, apoi îl trimite după un fost martor, dar îl atenţionează de data asta să fie mai blând – dont go in hard. Asta în contrast cu un episod anterior când îl asmuţise ca pe un Rottweiler. Iar dulăul nu se dezmite, îi sigerează şefului că poate convinge martora să declare orice, şi nu cred că se gândea la farmecele de macho.
Era cât pe-aci să mă las dezamăgit că tocmai de Crăciun nu vedem nici măcar o creangă de brăduţ, nici măcar vreun ren de-al d-lui Claus, nici măcar vreun fulguşor cât de mic. Dar mi-am dat seama ca episodul a fost de fapt atât în spiritul original al Crăciunului prin rugăciunea învăţată de Grace pentru un necunoscut, cât şi în spiritul modernizat al Crăciunului, acela de a aduce bucurie (Merry Christmas, Joy to the world) prin orice mijloace (Jingle Bells sau scormoneli juridice şi recursul disperat de tip “Doamne ajuta – Hail Mary“) pentru reconsolidarea familiei. Superbă şi intensă scena finală a convorbirii dintre Alicia şi judecător, supervizată prin mimică şi gesturi de Kalinda, dar finalizată printr-o explozie emoţionantă şi cu lacrimi în glas a Aliciei, care emite o axiomă globală a dreptăţii : nu condamna un om (mai ales la pedeapsa capitală) decât dacă eşti 100% sigur că ai dreptate. Orice umbră de îndoială merită orice efort pentru a fi lămurită, Alicia enunţă astfel un prea uşor uitat principiu fundamental al Constituţiei umane universale: “So much of my day is working between right and wrong. So much of what we do is uncertain. But this has to be right“. (Atâtea lucruri zilnice oscilează între bine şi rău. Facem atâtea chestii nesigure. Dar astatrebuie să fie corect). Fiecare om contează. Ăsta a fost adevăratul American Dream, nu îmbogăţitul peste noapte şi din nimic, aşa cum greşit a fost importat şi pe la noi.
Diane ne arată că are şi ea suflet, convingând-o pe fata condamnatului să vină să-l vadă poate pentru ultima oară, chiar dacă îşi dezvăluie totodată şi latura pesimistă şi dezamăgită a unei fiinţe singure şi amare. Interesant e că atiudinea ei se dovedeşte în totală opoziţie cu a Aliciei, chiar dacă foloseşte aproape aceiaşi termeni, dar într-o altă ordine: whenever I’ve been 100% certain about anything, I’ve been proven wrong (de fiecare dată când am fost sigură de ceva, s-a dovedit greşit) . Şi iar răsună Glossa lui Eminescu cu-al său îndemn de a separa răul de bine. Şi iar răsună îndemnul lui Iisus (a cărui aniversare se apropie) de a separa neghina de grâu. Exact ca în parabola paharului umplut pe jumătate, fiecare vede în el ce vrea, golul sau plinul. Ca şi în tot acest serial. Ca şi în această imagine simbolică:
Peter, cu autocontrolul lui, de obicei tace când se enervează, dar, uneori, în aspectele cele mai sensibile cum ar fi iertarea din partea Aliciei, înjură în direct, adică foloseşte cuvântul cu F. Acuzatul a fost mai puternic ca el în privinţa stăpânirii de sine în emoţionanta scenă a mutării. Eli îmi lipseşte, poate serbează Hannukkah, iar înlocuitorul lui pare mai potrivit ca bodyguard decât ca sfetnic de imagine. Cary îşi ajută din nou foştii colegi, chiar însoţit de o verişoară cu 18 primăveri, deja topită după el. Grace se roagă, iar Zach, căruia i se scurg ochii după Kalinda, vrea un cercel ca Brad Pitt (stop growing up so quickly ! – nu mai creşteţi aşa de repede !) Îl mai întâlnim apoi pe răul răilor din Warehouse 13, iar Kalinda demonstrează în aeroport că poate fi foarte convingătoare şi atunci când foloseşte doar argumente de bun simţ, nu numai prin puterea personală de seducţie. Asta printr-o superbă realzare paralelă a cursei de caiac-canoe dintre bine şi rău, dintre căutarea anestezicului otrăvitor în tandem cu găsirea expertului în incendii.
Şi în toate şi deasupra tuturor, întregul episod nu putea exista totuşi fără un flecuşteţ care câştigă pe merit premiul săptămânii: telefonul care îi leagă pe toţi prin firele nevăzute ale destinului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu