marți, 16 septembrie 2014

The Good Wife – 3×22 “The Dream Team” (final de sezon)

A fost un episod bun, dar în opinia mea, nu extraordinar, aşa cum ar trebui să fie finalurile de sezon. Pentru un sezon slab, cum a fost acesta, chiar a fost un episod foarte bun. În afara finalului şi scenei cu liftul, pe care cred c-am savurat-o cu toţii, au mai fost destule momente care să ne amintească de vechiul TGW, dar cu o floare nu se face primăvară.
Dintre ploturile mai vechi sau mai noi, nu s-ar putea spune că s-a rezolvat vreunul ca lumea. Chiar împăcarea dintre Alicia şi Kalinda mi s-a părut exagerat de forţată şi ciudată, mai ales că fâstâceala Aliciei nu prea se justifică. IRA ? Seriously ? După ce a durat atâta, după ce a fost aşa dură şi implacabilă, Alicia a trebuit să apeleze la lămâie ca să redevină curajoasă ? Nu e TGW. Nimic despre candidatură, nimic de proaspetele ameninţări ale lui Kristeva (nu că mi-ar fi dor de el). După ce n-am aflat nimic de finanţele sau afacerile Kalindei un sezon întreg, acum (abia acum!) cade o facturică buclucaşă, care iniţiază acum (!) un nou subplot canadian, pregătit în urmă cu câteva zeci de episoade şi abandonând direcţia Lana-Lamond Bishop din ultima vreme. Am senzaţia unei zăpăceli, a unei lipse de planificare sau gradare a evenimentelor. Unele ploturi tergiversează prea mult, altele izbucnesc nepregătite. Nici un ecou legat de anunţarea candidaturii ? Relaţia Will-Alicia rămasă fără closure (citatul e din Friends), fără explicaţii, fără cuvinte, ca pe vremea lui Chaplin ? Will cu fermoarul jucăuş ? Eli deraiat ?  Parcă mă uit la alt film. Of !
Au revenit vulpoii Canning si Nyeholm, coalizaţi într-o dream team împotriva Lg ;Gardnerîncă mai este în firmă, dar pe jumătate, de aia l-am trecut cu minu-sculă .
Scena de la tribunal, cea cu discuţia despre casă dintre Peter şi Alicia, mi s-a părut cumva emblematică, un fel de nouă cununie a lor în faţa unui pseudo altar, deasupra căruia scrie “In God we trust” Erau pe-acolo şi nişte vibraţii sufleteşti mai calde. So… we’re making this work, right? Oddly, yes, we are. Nu mă aşteptam ca Peter să ajute firma LG, adversari prin tribunale, şi indirect şi pe Will, mai ales sacrificându-şi prin aceasta cariera politică. Deşi a făcut-o de bună voie şi mai mult pentru Alicia, mi-a amintit de avertismentul poliţiei în timpul unei arestări,: You have the right to remain silent. Anything you say can and will be used against you (ai dreptul să taci, iar orice spui poate şi va fi folosit împotriva ta.)
Un leitmotiv omniprezent e adus de fetiţa lui Patty, care se tot încurcă mereu în picioarele tuturor. Mă refer la melodia din povestea lui Disney Cei trei purceluşi şi lupul cel rău, care face referire atât la cei trei atacanţi din Dark Side, cât şi la invizibila ameninţare a lupului canadian – soţul Kalindei.
Săracul Cary nu-şi găseşte locul, de ceva vreme tot e plimbat de colo-colo, la Procuratură dintr-un birou ca o celulă, într-un cubicle, apoi un alt birou adevărat, iar acum, că a revenit, i se găseşte un scaun la o masă de pe hol, cu vedere spre spaţiosul birou al Aliciei. Parcă i s-ar face în ciudă de către cineva care-i cunoaşte febleţea pentru aparenţe, dar nu-l cred pe Will de astfel de răzbunări subtile gen picătură chinezească. Pentru el, se pare că locul sfinţeşte omul, şi nu invers. I’m out there with everyone else. Dar reangajarea lui se dovedeşte foarte inspirată în moţiunea de cenzură a opoziţiei celor trei purcei şmecheri, iar intervenţia lui, salutară în lupta cu coaliţia ciudaţilor.
Jackie internată avut mai mult timp să se uite la televizor şi, presată din toate părţile – Peter, Eli, Alicia – a început să lase intrigile şi să redevină ce este, o bătrână care  se teme de singurătate şi de moarte. Problema casei rămâne însă încâlcită, fiindcă Jackie a depus un avans prea mare, luat din fondul nepoţilor, iar Alicia nu are cum să supraliciteze. Aşa că o preia Peter pentru o vreme, urmând să i-o revândă mai târziu Aliciei. Mi se pare cam ciudat aranjamentul şi cum de a ajuns el în cea mai bună poziţie, după toată tetavatura, adică exact aşa cum îşi dorise Jackie de la început, cu intenţia s-o şunteze pe Alicia.
Kalinda obţine iertarea Aliciei într-o scena de deschidere, care mi s-a părut forţtă, exagerată şi care mi-a strepezit dinţii (probabil de la lime-ul Aliciei). Măcar i-am aflat în sfârşit orientarea sexuală: e flexibilă. După cum se mişcă, era evident .
Iar decolteul ei apetisant nu numai că o ajută adeseori în rezolvarea cazurilor, ci şi ţine loc de portofel, ba chiar de joben de scamator: bagă factura şi scoate ochelarii negri. Multe secrete se înghesuie pe-acolo 
După ameninţările lui Lamond, se strânge laţul în jurul ei dinspre Canada. Ce-i mai place fetei ăsteia focoase să spargă tot felul de lucruri: parbrize, pereţi, puşculiţe ! Mi-a plăcut şi întreaga scenă luată parcă din Matrix: ochelari negri, hol sinistru, casa goală, spartul zidului pentru proviziile lumeşti – bani şi arme – totul pe o muzică aproape identică cu cea din raidurile lui Trinity prin lumea software. Interesant mi s-a părut faptul că îi spune numai lui Will de intenţia de plecare. Din reacţia lui, adică mai bine zis din lipsa lui de reacţie, deduc s-ar putea ca el să ştie mai multe despre trecutul Kalindei, ceea ce ar justifica şi unele cuvinte sau jumătăţi de cuvinte scăpate în trecut între ei.  Faptul că acum ea se pregăteşte să fugă cu tot arsenalul şi cu toată averea, înseamnă că noua ameninţare e mult mai gravă decât Mafia şi FBI-ul la un loc şi va face parte cu siguranţă din sezonul 4. Dar faptul că decide să rămână şi să înfrunte această ameninţare ne dovedeşte şi loialitatea ei faţă de Alicia, care e din ce în ce mai implicată în afacerile ei tulburi şi pentru care şi-a şi abandonat instinctul iniţial de a şterge putina.
Laţul se strânge şi în jurul firmei, care reuşeşte să blocheze prima dată prin Cary, a doua oară, cu mărturisirea explozivă făcută de Peter, dar în final, totul e degeaba, fiindcă atacul global viza cu totul altceva. Ca la scrimă, atacurile repetate dintr-o direcţie pot masca un altul, decisiv, venit dintr-o altă direcţie, neaşteptată şi lăsată fără supraveghere. Cu toată părerea de rău pentru LG, nu pot să nu admir deosebita iscusinţă a părţii întunecate. Sleight of hand. You were watching the right, you should’ve been watching the left. LG termină sezonul făcută KO, mat, touché. Oare ce-i aşteaptă ? It feels like things are falling apart.Doamne-ajută !
Ca să închei pe un ton mai vesel, haideţi să revedem scena cea mai tare, în format 9gag:
That awkward moment, level 1: soţul şi amantul, în liftul buclucaş
That awkward moment, level 26, recepţia surprinsă
That awkward moment, level 100, Eli cu gura căscată
That awkward moment, level 101, vine plimbăreţul Cary, el Fugitivo
That awkward moment, level 1000, Kalinda, surprise party

Piesa s-a terminat, iar actorii ies pe scenă să salute publicul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu