luni, 22 septembrie 2014

The Originals – S1E8 – Cine ridica moneda?

The Originals continuă cu un nou episod, “The River in Reverse”. Marcel dezvăluie informații deranjente despre Klaus, episodul încheindu-se printr-o turnură surprinzătoare. Rebekah se confruntă cu o decizie complicată și se îndreaptă către părintele Kieran pentru povețe.
Elijah luptă cu consecințele conflictului dintre el și Klaus, în timp ce Hayley îi rămîne alături până în momentul în care este dată la o parte de un personaj misterios care face lumină în privința trecutului ei. Cammie încearcă să deslușească un mesaj criptat.
Rebekah se plânge că nu ar fi trebuit să se mai întoarcă vreodată în New Orleans. Îi dezvăluie părintelui că a păcătuit, că-i o mincinoasă și a conspirat împotriva propriului ei sânge și nici măcar Dumnezeu nu o mai poate salva din situația în care a ajuns.
Cu 24 de ore în urmă: Klaus se află în casa lui Cammie. O întreabă pe Rebekah dacă mai știe ceva de Elijah. Îi transmite apoi că acesta suferă din cauza mușcăturii hibridului care se adâncește. Fata susține că va păstra tăcerea, astfel încât să nu devină și ea victimă. Klaus adaugă și că Elijah făcuse afirmații oribile la adresa copilului său, așadar ar trebui să cunoască suferința și pedeapsa cel puțin pentru o zi, două. Îi amintește care este metoda preferată a alui Elijah de a o pedepsi pe ea.
Hayley îl atenționează pe Elijah că ar trebui să-i amintească să-l elimine pe Klaus când se va face bine. Eijah tușește cu putere și o îndeamnă să citească rădăcinile familiei sale. Aceasta afirmă că a citit întregul arbore genealogic, iar ultima persoană e posibil să fie sau să nu fie ea. Elijah îi cere să plece de lângă el, fiindcă febra se va intensifica și va începe să spună tot felul de ciudățenii nedorite, însă Hayley refuză categoric.
Rebekah îl întreabă pe Tyler dacă intențiile lui sunt să-i omoare fătul. Tyler se gândește că Rebekah dorea să-l protejeze pe Klaus sau, cel puțin, să-i țină partea, însă ultimul lucru pe care aceasta și-l dorește este să permită crearea unei alte specii dominante. Marcel intervine, susținând că Rebekah intenționează să îi ajute. Înainte de a purcede pentru stoparea lui Klaus, Rebekah îi zdruncină gâtul lui Tyler.
Cammie scrie, în timp ce Klaus vorbește. Cammie îl atenționează că el este arhitectul propriei sale neferciri, iar asta va dura multă vreme, dacă o să tot continue să ia decizii din ce în ce mai proaste. Rebekah vrea să se folosească de Davina pentru prinderea lui Klaus, însă Marcel se opune, motivând că aceasta de-abia reușește să-și controleze puterile.
Elijah începe să aibă halucinații. Strigă pe cineva pe nume Celeste. Apoi o atenționează pe Hayley că cineva îi urmărește. Privind pe fereastră, zărește o femeie în copaci. Iese grăbită, dar “intrusa” fuge, iar Hayley nu continuă urmărirea. Klaus se duce în biserică, unde îl găsește pe Kieran rugându-se. Îi oferă licoarea sa. Părintele bea din ea, iar Klaus îi cere informații în legătură cu Cammie, de la care nu se aștepta să se confeseze, previzionând că dacă va continua să sape în căutarea adevărului despre fratele său, va muri.
Plecarea lui Cammie din New Orleans ar fi o alternativă foarte bună, mai ales că se apropie războiul și n-ar vrea ca ea să fie una dintre victimele colaterale. Totuși Klaus nu o poate obliga să facă asta. Elijah o imploră pe Hayley să plece, fiindcă nu vrea ca aceasta să plătească pentru că are grijă de el. Desigur, Hayley nici nu vrea să audă așa ceva.
După o altă halucinație și mai alarmantă, în care apare și Klaus, Elijah se trezește țipând, o apucă pe Hayley de gât și o îndreptă spre perete. O sugrumă, după care, dintr-o dată, se prăbușește. Femeia care îi urmărea a înfipt o săgeată în el.
Klaus îi convoacă pe toți, iar lupta este proclamată. Precizează că este un Original hibrid și nu poate fi ucis. Întreabă cât timp se preconizează că Marcel mai poate fi la putere. Aruncă o monedă, spunând că cine o va ridica va rămâne în viață și va alege partea alături de care se poziționează. Nimeni nu face nicio mișcare. După ce este prins și bătut de Diego și ceilalți, Rebekah observă cum ochii lui Klaus se transformă brusc, iar acesta începe să-i persecute pe toți. Marcel fuge, însă Rebekah îl oprește. Ba chiar îl imploră să ia moneda și să facă pace cu Klaus. Altfel, acesta nu se va opri până nu-i va ucide pe toți.
Marcel strigă cu putere să se oprească și ia moneda. Proclamă alianța și îi transmite lui Klaus că îi va înmâna cheile regatului: “îți aparțin”. Cammie găsește un mesaj de la Sean, scris într-un limbaj secret pe care cei doi îl utilizau când erau copii (despre care i-a spus lui Klaus că este un tauaj, de fapt). Kieran îi recomandă să ia o pauză și să plece din oraș pentru o vreme.
Hayley îi cere socoteală femeii care o urmărea. Aceasta se numește Eve și îi transmite că motivul monitorizării era aducerea unui Original pe tărâmul vârcolacilor. Marcel a omorât o mare parte din vârcolaci, iar supraviețuitorii au fost blestemați de către vrăjitoare. Așadar, restul devin oameni doar atunci când este lună plină. Semnul din naștere este cel folosit de ei pentru a-i vâna. Eve și l-a eliminat pe al său și îi recomandă lui Hayley să îl țină ascuns pe cel pe care și ea îl are. Elijah iese cu săgeata în mâna, nemulțumit de ce i se întâmplase.
După un conflict cu Rebekah, Klaus cedează și izbucnește în lacrimi. Îi anunță că se va întoarce acasă, iar ei vor putea rămâne să conviețuiască în liniște. Vrea să o ia pe Hayley cu el. Consideră că fărul din pântecul său este singurul lucru de pe pământ ce contează pentu el. De asemenea, o avertizează că ar putea lupta împotriva lui, dar va pierde, cu siguranță. Același lucru se va întâmpla și cu cei care îi vor împiedica să urce în mașină și să plece.
Cammie reușește să descifreze mesajul: Klaus Picayune 1919. Găsește un ziar vechi cu o poză în care apar Klaus și Marcel. Kieran își dă seama că nepoata sa a început să descopere adevărul despre întâmplările supranaturale din New Orleans.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu