luni, 22 septembrie 2014

The Originals – S1E7 – Orice rege vrea un mostenitor

Noul episod al seriei The Originals poartă denumirea “Bloodletting”, o persoană din trecutul lui Hayley făcând o destăinuire surprinzătoare, determinând-o pe acesta să devină și mai îngrijorată în legătura cu viața fătului său. În episodul de săptămâna trecută, Klaus și-a dat seama că viața lui Hayley era în pericol, ducând lucrurile la extrem cu scopul de a o proteja atât pe ea, cât și pe pruncul nenăscut.
Revenind la povestea episodului “Bloodletting”, Klaus și Elijah își îndreaptă atenția către Sabine, astfel încât să o poată localiza pe Hayley care dispăruse. După o călătorie la brațul mort de râu, Klaus are parte de o întâlnire surprinzătoare și periculoasă cu un oaspete neașteptat.
O petrecere are loc chiar sub nasul lui Marcel. Le captează atenția petrecăreților, apoi îi învită să ia parte la noaptea bătăliilor. Menționează că cel care va ieși învingător la final, se va afla la un pas de a primi inelul. Un vampir și o vampiriță intră în ring, acesta o doboară, dar ea își revine, îl atacă și îi trosnește gâtul. “A naibii fată, nu-i rău”, reacționează Marcel, însă Klaus își face apariția și îi rupe gâtul acesteia. Marcel e nedumerit și îl întreabă ce caută acolo.
Elijah intervine, cerând ca Hayley să fie adusă, altfel îi vor omorî pe toți. Marcel îi cere explicații lui Klaus referitoare la Hayley, cel din urmă înștiințându-l că femeia este o veche amică de-a lui. Marcel recunoaște că vizitase plantația unde fusese sclav anterior, surprins fiind de faptul că Originals își însușiseră spațiul respectiv. De asemenea, a vorbit cu Hayley, apoi a plecat, ba chiar îl invită pe Klaus să privească împrejur ca să o depisteze pe Hayley. Dacă nu-i acolo, unde altundeva ar putea fi, atunci?
Ei bine, e legată pe bancheta din spate a unei mașini. Sparge geamul, însă SUV-ul pornește. Tyler (Dumnezeule, Tyler!), coboară și o previne să se calmeze. Hayley reacționează adresându-i vorbe care mai de care mai spurcate. Acesta o scoate din mașină, o azvârle pe umăr și se îndepărtează de automobil. Tyler o duce la o colibă din mijlocul pustietății. O informează că știe de sarcina ei și, de asemenea, că face parte dintr-o familie regală de vârcolaci, indicând semnul din naștere de semilună, adăugând că este cea din urmă.
Hayley zărește oameni prin pădure, prea timizi pentru a se apropia. Tyler susține că aceștia se ascund, fiindcă au fost persecutați în ultimul hal de vampiri. Sabine completează, aducându-i la cunoștință lui Hayley că locul în care se află este o tabără de vârcolaci care se ascunde de vampiri.
Klaus îl atenționează pe Elijah că ar trebui să înceteze să se mai comporte cu Hayley de parcă ar fi un incubator. Tyler fusese primul nobil hibrid și i-a întors pe toți ceilalți împotriva lui, apoi i-a ucis. Astfel, este singurul hibrid care a supraviețuit. Ba mai mult, Klaus recunoaște că o ucisese pe mama acestuia, suspectând că Tyler își dorea să se răzbune cu orice preț. În schimb, Klaus are alte planuri și anume, să-l ucidă.
Dwayne îl atacă pe Tyler, dar acesta ripostează și îi rupe gâtul. După aceea, îi duce corpul mai departe de locul respectiv, cerându-i lui Hayly să nu-l judece. Ea îl acuză că vrea să îl transforme într-un hibrid, susținând că nu va reuși să facă asta. Tyler se apără, aducând în discuție că Dwayne era conștient de faptele sale, știa în ce se bagă. În plus, nu are niciun viitor, așadar i-ar plăcea să devină o specie superioară. Pe de altă parte, Klaus îi controlează pe ceilalți hibrizi și, în plus, acesta știe ce putere are sângele fătului lui Hayley, avertizând-o că se va folosi de această forță pentru a spori numărul hibrizilor care vor prelua conducerea asupra orașului New Orleans.
Dwayne învie, iar Tyler trebuie să îl hrănească. O taie pe Hayley pentru a obține sângele necesar, iar Dwayne nu ezită să se servească. Hayley îi înșfacă cuțitul, iar Dwayne fuge, după care se transformă într-un hibrid adevărat pe care Tyler reușește să îl liniștească în cele din urmă. Wow, chiar l-a creat! Hayley își dă seama de pericolul intențiilor lui Klaus și îi cere lui Tyler să o protejeze pe ea și pe copil. De fapt, ceea ce făcuse Tyler până acum era să-și testeze teoria, dar descoperind că supozițiile sale se pot adeveri în mod dramatic, vrea să ucidă pruncul. Hayley se opune și îl atacă, Dwayne revine încercând să o ajute. Se luptă cu Tyler, care îi smulge inima.
Hayley fuge în pădure, se ascundă, iar Elijah reușește să o găsească. Tyler pleacă în căutarea ei, însă îl întâlnește pe Klaus, iar cei doi au parte de o confruntare pe cinste. Hayley și Elijah îl găsesc apoi pe Klaus, care îi cere acesteia explicații cu privire la trupul mort al hibridului Dwayne. Hayley îi dezvăluie motivul pentry care Tyler o răpise, ca să-și testeze teoria. Klaus îl atacă pe Elijah și îl mușcă, o mușcătură suvenir, un cadou, mai degrabă, urându-i să aibă parte de halucinații și dureri plăcute, atunci când le va resimți.
Tyler merge la Marcel, cu scopul de a încheia o înțelegere. Îi spune că Hayley e însărcinată și că nașterea copilului va însemna sfârșitul speciilor de vampiri. Marcel nu pare prea încântat de ce aude…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu