După episodul trecut, axat mai mult pe Alicia şi Kalinda, cel de săptămâna asta se ocupă mai îndeaproape de Diane şi de Eli, ambii puşi în situaţii emoţional delicate. Blake probabil că încă nu se simte bine, de nu a venit, şi am fost scutiţi şi de prezenţa lui Wendy.
Diane se poartă autoritar (showing intensity) în şedinţe, ceea ce-l face pe Bond bănuitor, dar se fâstâceşte când dă cu ochii de Marlboro Man, care revine după 9 luni (!) de absenţă ca să-i ceară ajutorul pentru că a fost acuzat datorită unei expertize balistice greşite. Mc-cowboy îi stârneşte pasiunile, atât amoroase, cât şi profesionale şi ne dezvăluie un adevărat vulcan ascuns sub stratul de gheaţă. În sfărşit, bine că scenariştii au activat-o şi pe Diane, care mi s-a părut insuficient pusă în valoare până acum. Numai să-i ţină !
Will se teme că noua înflăcărare a Dianei ar putea s-o facă să-şi piardă uzul raţiunii şi o roagă pe Alicia să-i menţină perspectiva. Iar cea mai potrivită strategie de a-l apăra pe Kurt e să-l convingă să-şi controleze orgoliul (I need you to swallow your pride) şi să recunoască că nu e infailibil şi că poate greşi, doar aşa având şansa să nu piardă procesul şi un sac de bani odată cu el. Cu ajutorul lui Cary, dar mai ales al Kalindei, este descoperită greşeala, un ricoşeu invizibil iniţial. Tot un fel de ricoşeu apare şi în abordarea lui Eli a problemei lui Wendy şi Tores, de te miri unde dai şi unde crapă. De fapt, cred ca mai e ascuns încă un altul pe undeva prin episod.
Alicia se simte bine în pielea ei, admiţând că e şi o bună avocată, nu numai soţie:I am happy. I’ve decided I’m good at my job. Şi o mamă bună care, stărnită de Grace, sare să-şi apere puiul şi o face pe directoare să dea apă la şoareci. Apoi, dându-şi seama de exagerare, revine la Grace cu o nouă metodă de abordare, mai eficientă, pentru a-şi ajuta fetiţa să înţeleagă că, de fapt, acţionează în mod imatur luându-se după alţii şi nefiltrând prin propria judecată ceea ce vrea ea de fapt. Aşa că-i dă o biblie ca măcar să aibă habar ce înseamnă pildele devenite slogane pe tricourile pe care le poartă.
Cam groasă carte a cărţilor, dar convingerile proprii nu trebuiesc lăsate în voia altora. Şi o face mat făcându-i voia. Vrea la biserică ? ok, la care ? Nu ştie, sărăcuţa, e normal la vărsta ei să nu ştie ce vrea, dar măcar se lămureşte cu răbdare că printr-un fals activism poate doar să pară mai matură numai ca să impresioneze. Îmi place mult Alicia parenting, avocata care educă în timpul liber, îşi conduce copiii pe un drum drept ca ea, cu iubire şi înţelegere, apărându-i de boabele de muştar modificate genetic ale extremiştilor, din care pot ieşi monştrii somnului raţiunii. Şi o face fără ipocrizia metodelor lui Eli, ci cu paharul de vin în mână. Poate drog, poate acelaşi vin în care “anarhistul” Iisus a transformat apa la un party, depinde de perspectivă. 
Cum s-o înţelegem pe Grace ? de ce oare o interesează ideea de religie ? Ce e aşa important pentru ea încât să manipuleze sentimentele materne ale Aliciei în relaţia cu şcoala “fascistă” ? Dacă există vreun profesor care se uită la TGW, aş fi curios să-i aflu punctul de vedere.
La fel ca şi Alicia, Eli nu vrea decât binele fetei sale, dar o face de pe o poziţie de forţă, interzicându-i să meargă în kibbutz. E greu să adopţi comportamentul corect faţă de adolescenţi, majoritatea fac exact pe dos cum li se spune. Alicia se mulează însă pe pseudo-dorinţele copilăreşti şi o pune pe Grace în dificultate, făcând-o să se întrebe singură ce înseamnă credinţa şi religia. În cazul paralel, din familia Gould, tocmai această îngrădire şi impunere o face pe fată să fie şi mai rebelă, mai ales când durul tată e surprins “în flagrant” la întâlnirea cu tânăra dădacă-nanny într-o scenă de pus în ramă cu Eli stânjenit: ” don‘t forget protection – nu uita să te protejezi” 
Dilema Dianei, aceea de a alege între slujbă şi împlinirea în iubire pare uşor de tranşat pentru ea şi înclină net în favoarea jobului, fără multe regrete. O fi ca să se răzbune că o uitase Kurt prima dată, sau se teme că Will îşi va schimba alianţele ? Sau pur şi simplu încheie un capitol şi merge mai departe, redevenind glaciala Ice Queen ?
Ajutat de noua achiziţie care seamănă un pic cu geniul din ID4, Eli desoperă că doica lui Wendy din Ugly Betty nu avea cetăţenie americană, aşa că o întâlneşte, încercând să afle mai multe. Dar simpatica ilegală îi cam cade cu tronc şi-l pune în încurcătură: să-şi facă treaba ca s-o lovească pe Wendy, chiar dacă astfel o expulzează pe fata cea deşteaptă şi drăguţă, anulându-i un viitor ce se anunţa foarte promiţător ? Sau să tacă şi să-i dea o şansă, atât ei cât şi lor ?
Grea dilemă, mult mai grea ca a Dianei, celălalt personaj central al episodului, dar fiecare face ceea ce are de facut: (you got to do what you got to do). Credeţi că a procedat corect, că a fost “the right thing to do” ? Voi ce aţi fi făcut în locul lor ? Ce e mai important, mintea, sau inima ?
M-am distrat copios când Eli i-a spus fetei că face party planning (partyînseamnă şi petrecere, şi partid politic) şi că are doi copii, de 6 şi de 8 ani, pe nume Peter şi Alicia pentru care caută o doică. Nostim a fost şi judecătorul somnoros (I‘m thinking…), care face şi el referire la gradul de adormire al raţiunii (naţiunii ?)
O discuţie tot comică, dar şi interesantă are loc între Eli şi Alicia şi invită la multiple reflecţii asupra extremismului parafrazat de antiteza illegal alien – american apple pie. De altminteri, extremismul rasial a fost menţionat şi în proces, şi mai fost utilizat recent de Wendy ca armă electorală, dar are oare dreptate Eli să o imite ? Înţeleptul mioritic ar spune că ce ţie nu-ţi place, altuia nu face, dar sfatul i s-ar potrivi lui Wendy sau lui Eli ? Exagerările extremiste au apărut ca un leit-motiv în acest episod în cazul ambelor personaje cu probleme de educaţie, Eli şi cu a sa fiică, şi Grace cu a sa mamă, dar singura nevirusată rămâne tot Alicia, care ne mai arată încă odată că soluţiile problemelor nu sunt prin escaladarea lor, ci printr-o cale de mijloc, chiar dacă pare mai dificilă, aşa cum a remarcat şi directoarea de la şcoală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu