Iată cel mai bun episod de până acum al sezonului, cu un caz ce se transformă într-o capcană pentru Alicia şi cu evoluţii interesante şi în planul relaţiilor triunghiulare Peter-Will-Alicia. Şi, ca de obicei, regăsim puternice interferenţe cu politica americană actuală, de data asta cu consecinţele modificărilor legislative apărute după 9 septembrie, care, în numele luptei cu terorismul, au diminuat alarmant de mult libertăţile civile, întărind în aceeaşi măsură puterea unor organizaţii statale opresive. None of the rules apply in a strange, new post-9/11world. (aluzie clară la noua ordine mondială NWO şi la noile ei reguli). La nivelul serialului, acest aspect ne surprinde printr-un Glenn Childs devenit după pierderea alegerilor încă şi mai impertinent ca înainte şi care o atrage pe Alicia ca pe o albinuţă inocentă în noul păienjeniş legislativ.
Alicia o ajută pe Diane, în reprezentarea unui client ce acuză statul că a fost anchetat şi torturat. Deşi Will o avertizează să nu “pişte ursul – poke the bear“, să nu stârnească cuibul cu viespi – adică mai pe româneşte să nu stârnească rahatul, că pute – Diane nu-l ascultă, împingând-o pe Alicia la marginea prăpastiei, unde o aştepta un ursuleţ investigator pe post de porcuşor isteric, sub aparenţa unui contabil căpos şi inofensiv. Intrată în ghearele lui, o stoarce de informaţii legate de client şi o ameninţă cu opt ani de închisoare plus o amendă de un sfert de milon de verzişori. Will cu Diane îi propun un avocat vestit, dar Alicia îi refuză pentru că a remarcat că pe ambii îi interesa mai mult implicarea firmei decât scoaterea ei din buda în care a împins-o Diane. Are nevoie de puţină distanţare de ei, de o noua perspectivă, aşa că o preferă pe zăpăcita de Tascioni, care-l apărase şi pe Peter în primul sezon.
În acest episod, mai mult decât în celelalte, am avut feelingul că personajele “nu sunt ce par a fi” - vorba lui Minulescu. M-a păcălit mai întâi porcuşorul conţopist, care îşi mânca sandwichul cu sticluţa de iaurt pe o bancă în pauza de masă, la fel de inofensiv ca Mr Bean, dar care se dovedeşte un mistreţ cu colţi de argint, ascuţiţi şi tăioşi.
M-am temut apoi de alegerea Aliciei, mai ales văzând biroul şi interfonul avocatei sale, dar acum îi admir intuiţia, pentru că arma lui Higgs era focalizarea, ascuţişul şi precizia de laser a întrebărilor cu răspuns obligatoriu. Iar antidotul era o împrăştiere extremă, aflată la polul opus, care s-a regăsit admirabil în voita zăpăceală a lui Elsbeth. Efectul a fost pe măsură, iar scurtcircuitarea acestor poli a iscat ceva scântei în câteva scene de pomină.
După ce s-a lămurit definitiv cu preocupările lui Will în pauzele de masă (în contrast cu Higgs), Diane devine o mamă vitregă a Albei ca zăpada Alicia, cea care îşi menţine cu greu puritatea în lumea gri a cenuşăresei Justiţii ce ţine balanţa cu ochii legaţi. Aflând că au păcătuit, Diane nu-i alungă încă la spam (spre est de Eden), ci doar îi banează, forţându-i să se şcolarizeze în efectele relaţiilor de la locul de muncă. Le transmite astfel un mesaj cât se poate de clar. (Şi în Greys Anatomy a existat mai demult aceeaşi problemă a bănuielilor de favoritism în cuplul MerDer). E foarte posibil ca şi alegerea Aliciei pe post de cal de bătaie în complicaţia 13224 să nu fie străină de noua descoperire cupickupthephone.
Cary a refuzat pilula roşie a Kalindei, care i-ar fi adus o rază de soare şi pozitivitate, preferând-o pe Dana cea neagră (la suflet), adică alegând pilula cea albastră a umbrelor pline de uneltiri, invidii şi dorinţe de răzbunare. De fapt, ea chiar alesese acest drum pe care o apucase în urma lui Blake Calamar împreună cu Matan. E suficient de antipatică pentru acest rol, mai potrivită decât simpatica Imani. Astfel este constitut cuplul întunecat format cu bine(?)cuvântarea anti-apostolului Peter “pissed is good”
Se conturează aşadar în acest sezon o reacţie de opoziţie în virtutea legii analogiei inverse, un antagonism anti-simetric în oglindirea şahistă inversată între cuplurile albe Alicia-Will şi negre Cary-Dana. dintr-o astfel de perspectivă, firma LG este manifestarea binelui, iar the dark force este Procuratura patronată de Darth Peter. În confruntarea directă, Will propune lupta deschisă, spune lucrurilor pe nume, pe când Peter refuză mănuşa aruncată (get a pair of balls and throw a punch – fă-ţi rost de o pereche de cbleep şi trage-mi una), preferând să rămână în umbră şi să lovească mişeleşte pe la spate sau sub centură.
De remarcat în treacăt reapariţia Babei Jackie Cloanţa cu intrigile ei, dar, în mod surprinzător, nu e susţinută de Peter, care aprobă deciziile bunei neveste în care are mai multă încredere. Apoi, revenirea în Grace a capriciului religios, ceea ce mi se pare o umplutură de prost gust care nu rimează cu restul serialului. Probabil ispita e legată mai mult de cum arată noul profet de pe net .
În altă ordine de idei, din nou s-a dovedit vinovat clientul firmei LG, ceea ce demonstrează lipsa de inspiraţie a capilor ei, Will şi Diane în alegerea reprezentărilor. Mai ales a Dianei, care rămâne, în ciuda avertismentelor asociatului, o activistă învechită prinsă într-un vechi conflict – trying to fight an old war. Se profilează o divergenţă dintre ei, generată şi poate amplificată de prezenţa între ei a Aliciei.
Will rămâne deschis cu Diane, ca şi în războiul cu Peter: I trust your judgement, as you trust mine. Un fel de “te las să faci cum crezi, dar nu te băga în treburile mele”. De remarcat că aceeaşi încredere o are şi Peter pentru deciziile Aliciei legate de copii. Doar că, în duelul cu Peter, am rămas cu un gust amar de la argumentul lui Will, care pare un fel de recunoaştere a vinovăţiei sale: You’re in the mud just like the rest of us – Eşti la fel de murdar ca noi ceilalţi. Iar Peter nu cred nici că a luat mită, chiar sub forma unor prostituate, şi nici că a furat bani, ca Will. Mi-a plăcut şi să-l văd bonding cu Grace. Deci, deocamdată, meci egal 1 – 1.
Mai am şi o altă menţiune apreciativă pentru isteţimea lui Caitlin şi în acest episod, ca şi în cel precedent. Mi-e dor de Kalinda, care a apărut cam puţin, şi mai ales de Eli cu glumiţele sale. Dar, în schimb, am savurat copios momentele cu miss Tascioni cea isteaţă, cu replicile şi paradoxurile ei (Your voice gets very intense when you get quiet – vocea dvs devine foarte intensă când tăceţi), cu poşeta ei înflorată şi laptopul tot aşa, dar mai ales cum i-a închis gura securistului: ciocul mic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu