Am primit un episod bun, nu chiar ca cel de săptămâna trecută, dar cu câteva noutăţi iiinteresante. Avem, în sfârşit un caz mai vioi şi câteva scene intense cărora le-am cam dus dorul în această toamnă, scene care să pună în valoare potenţialul actoricesc şi regizoral remarcabil pe care îl posedă TGW. Doar cu notarea am avut ceva ezitări. Un 5 ar fi nedrept faţă de 5-ul episodului precedent, iar un 4 ar fi tot nedrept în comparaţie cu primele 9, faţă de care ar merita nota 9.
Încă marcată de criza cu Grace, de săptămâna trecută, încă ferm convinsă că n-a fost suficient de responsabilă faţă de copii, Alicia se implică mai mult în educaţia lor şi vrea să-i mute la o şcoală selectă. Dar e mai greu în timpul anului, aşa că apelează şi la Peter în această direcţie.
Cu toată armonia scenei de familie, aici cred că face o greşeală pentru că mutarea la o altă şcoală nu-i va băga minţile în cap lui Grace. Iar ameninţările şi influenţarea directoarei cu înălţimea (height) funcţiei lui Peter nu le face cinste la nici unul. Dacă Peter a mai făcut-o în trecut, pentru Santa Alicia e (încă) un pas strâmb. Chiar dacă acum pare nepericulos, e semn rău faptul că Peter îşi reia cu atâta uşurinţă vechile năravuri, cu toată motivaţia parentingului şi cu toată forţa Naşului, emanată în superba scenă a “convingerii”.
Să remarcăm simetria de forţă la ambii Florici, Alicia în discuţia cu botezătorul modern şi apoi în cea cu Cary. Să recunoaştem că fac un duet redutabil. Dacă o mai socotim pe Kalinda şi îl readucem în formă şi pe Eli, avem o echipă imbatabilă.
Diane e deranjată de preocupările personale ale Aliciei odată cu scăderea implicării ei în muncă şi îi dă un cartonaş galben înmuiat în miere, îi flutură posibilitatea parteneriatului, dar care ar însemna o devoţiune preferenţială pentru muncă faţă de atenţia acordată familiei sau “prietenilor” de la servici. You have to keep your eye on the ball. În plus, ca bonus, îi ofera susţinerea şi prietenia sa. O prietenie care cred că urmăreşte şi nişte visuri personale de ordin politic, nu e chiar aşa dezinteresată, mai ales după ce l-a somat pe Will s-o termine cu Alicia. Chiar băuta din bar mi s-a părut rece, stridentă şi nepotrivită faţă de relaţionările la un pahar cu Kalinda, Will, Owen, la care Alicia chiar îşi abandona măştile, devenea mai deschisă şi destinsă.
În scena awkward a întâlnirii cu Will pe aceleaşi holuri prin care hohotea mai ieri din cauza despărţirii, o regăsim acum mirată de cvasi-indiferenţa lui Will, de parcă s-ar fi aşteptat la o reacţie de rezistenţă, măcar la un reproş sau o explicaţie, la o încercare de reapropiere, ceva prin care să arate că-i pasă. Dar nu, Will rămâne la acelaşi “don‘t move” cu care l-a ştampilat Celeste. A:We just decide it, and it’s so? W:Yep. We’re adults.
În căutare de prieteni, soarta o împinge pe Alicia spre Kalinda, singura şi cea mai fidelă prietenă a ei, dar pe care o repudiase categoric. Din prea mult zel, aceasta ajunge să fie arestată de Cary, ceea ce o transformă pe Alicia într-o leoaică, mai ales că aflase de la tânărul botezător cine i-a găsit fata. Avem parte de două scene tari, tensionate: intervenţia hotărâtă a Aliciei în faţa lui Cary şi discuţia din maşină, în care Kalinda continuă cu modestie să-şi minimalizeze importanţa în criza provocată de Grace.
Dar Alicia nu poate neglija că ajutorul ei a venit în mod altruist, şi îi e recunoscătoare pentru asta. În sufletul Aliciei se prăbuşeşte un zid, dar cetatea nu se lasă încă cucerită. Dar breşa se transpune în decizia de a colabora împreună şi e primită ca un semn bun de către Diane şi ca o recompensă de Kalinda, care o acceptă cu o adiere de zâmbet:
Cuplul Dana-Cary suferă de o psihoză pornită din invidie şi dorinţă de răzbunare, care nu e compatibilă cu un joc fairplay, ci cu goana după cotonogeală. Încă pe vremea când Alicia şi Will erau doar colegi de serviciu şi eventual prieteni, Cary era convins că îl înşelau pe Peter, ba mai mult, chiar cu “secretul” ăsta s-a făcut necesar în ochii lui Peter. Dana e molipsită de aceeaşi boală de orbire, vede peste tot judecători corupţi şi fuge cu pâra la Wendy, care continuă să tulbure apele suficient ca să-i sperie pe toţi coechipierii lui Will, rămas singur – şi fără Alicia, şi fără prietenii de la baschet.
Mai sufletist, românul ştie că “Prietenul se cunoaşte la nevoie”, dar anglosaxonii au o variantă de proverb mai pragmatică, mai mercantilă în sensul comunicării Will-Eli de data trecută: a friend in need is a friend indeed (un prieten care are nevoie de tine îţi e într-adevăr prieten). Eu cred totuşi că “prietenii” care te părăsesc la nevoie ar trebui să intre în cealaltă categorie… Fără prieteni a rămas Alicia după arestarea lui Peter, tot aşa o păţeşte şi inculpata, la fel o păţeşte şi Will şi într-o categorie asemănătoare intră şi “amiciţia” lui Wendy pentru Peter cu toate zâmbetele ei bine(?)voitoare.
Avem acum cu toţii mulţi prieteni pe Facebook, dar ce-ar face ei pentru noi mai mult decât se dea câte un Like din când în când ? Câţi din ei ar proceda cu adevărat prieteneşte, aşa cum a făcut-o Kalinda, care ne face să ne întrebăm câţi prieteni adevăraţi avem de fapt printre cei virtuali ? Cum a fost distrusă aşa uşor şi aşa rapid semnificaţia acestui căvânt fundamental în relaţiile inter-umane ? Ce nu e în regulă, what went wrong ? That is The Question.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu