marți, 16 septembrie 2014

The Good Wife – 3×21 “The Penalty Box”

Episodul curent a fost unul liniştit, fără Peter, fără Kresteva, fără Jackie, fără invitaţi din alte seriale, şi cu câteva surprize plăcute împreună cu un caz interesant, de care n-am mai avut parte de multă vreme. Aparent, nişte atu-uri pentru un bun episod de mid-season, dar cu siguranţă nu şi pentru ultimul dinaintea finalului de sezon, prea obişnuit, nepregătind nimic spectaculos.
Judecătorul Questa a fost suspendat fără preaviz de către Procurorul General şi apelează la Diane să-l reprezinte. La fel ca şi în episodul precedent, noi analize de ADN fac lumină într-un caz mai vechi, demonstrând că cel ce fusese acuzat poate fi nevinovat. Deja vu. Mi s-a părut interesantă dezbaterea dintre Will şi precauta Diane, care nu prea vroia să se bage, ştiind că nu vor mai putea apărea în viitor în nici un proces prezidat de Cuesta. Dar Will o convinge cu simpatia pe care ar putea s-o câştige de la întreaga tagmă a judecătorilor care vor afla că pot conta pe firma lor. O mână spală pe alta, ajută-mă ca să te ajut, caracteristic stilului lui Will.
Săracul Cuesta descoperă că lucrurile au o cu totul altă perspectivă din sală decât de pe tronul de lemn. Nu mai are ciocănelul şi e nevoit să înveţe să fie mai umil. Dar lumea avocăţească e plină de mizerii de ambele braţe balanţei, iar câştigarea acestui proces, împreună cu păstrarea poziţiei de o viaţă nu se pot face decât apelând la compromisuri morale şi găsirea unui ţap ispăşitor Din nou ni se arată că nu-ţi poţi păstra funcţia şi reputaţia fiind cinstit, ci Playing games with the truth. Adică aspectul care m-a dezamăgit în tot sezonul 3, în care degradarea etică a Aliciei (la fel ca a lui Eli) a mers în sincron cu decăderea calităţii globale a serialului, în ciuda unor actori de mare clasă. Adevărat Hell.
Dacă tot veni vorba de Eli, din păcate, în loc să-şi vadă treburile lui cu candidatura lui Peter, nici acum nu se abţine să comploteze şi încearcă să-l căştige pe venerabilul şi ramolitul asociat care-l “înlocuieşte” pe Will.
Fără Will e mai greu şi sunt necesare noi ajutoare, noi angajări. Alicia îl propune pe Cary, dar Will nu-l prea agrează şi pe bună dreptate, căci a secondat-o pe scorpia Wendy, căreia cu greu i-a scăpat printre degete prima oară, dar care Wendy i-a copt-o din răzbunare cu suspendarea actuală. E interesant că tocmai Alicia l-a susţinut pe Cary, Alicia pe care el avea cea mai mare invidie şi ură. Sper că i-a trecut acum, căci aşa se pare în ultima vreme. Mă bucur de Cary că a revenit alături de Alicia şi Kalinda, to the dark side.
Oricum, Peter s-a cam supărat pe el că nu i-a spus şi l-a tratat cu aceeaşi replică rece şi un pic ameninţătoare ca şi pe Wendy: you got to do what you got to do. Contracandidata lui Agos la angajarea în LG e avocata de data trecută, Callie, fostă drogată şi cam horny după Will. Măcar ea îi place lui Howart că a ales să ia bărbaţi pe insula pustie din întrebareea de baraj. Ca şi Cary, de altfel ;-D
Supărată că a fost respinsă, febeista Lana îl stârneşte pe Lemond Bishop, care face un rol de mare forţă, vine înfuriat la firmă, îl dă afară pe Will şi le cheamă pe Alicia şi Kalinda, pe care le stăpâneşte din priviri.
Cu tot efortul Aliciei de a-i atrage atenţia în altă direcţie, reuşeşte să o înspăimânte pe Kalinda, care ne apare ca o fiinţă chinuită, care şi-a croit cu greu un drum în viaţă, bazat doar pe propria inteligenţă şi forţă de seducţie. Ca să mai urce ratingul (!), producătorii bagă, pe lângă scena cu fermoarul lui Will, încă o scenă hot lesbi, de data asta nu în spatele uşilor închise, ci direct sprijinită de perete. Nu demult, TGW nu avea nevoie de astfel de ingrediente care să cumpere câteva voturi în plus cu pâine şi circ. What the bleep …? - după cum se miră şi Alicia
Memorabilă rămâne replica Dianei: could you please keep your pants zipped?
Chiar judecătorul country mi-a plăcut cu metodele lui directe de a trece peste jocurile juridice împământenite în tribunale: both said your piece. Dar cel mai mult am apreciat cum o apără Alicia pe Kalinda şi cum se reînnoadă vechile lor legături de prietenie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu