joi, 18 septembrie 2014

The Good Wife – S5E22 – Final de sezon

"The  Good Wife” nu s-a temut niciodată să dea de tot mai multe răsturnări de situație, iar acum, în episodul care încheie cel de-al 5-lea sezon al serialului vedem că toate lucrurile iau o întorsătură drastică, ceea ce-l face și mai interesant. Lumea bea și se îmbată, țipă unii la alții și pleacă de acasă. A fost un final incendiar și cred că cu toții așteptăm cu nerăbdare cel de-al 6-lea sezon.
În timp ce încercau să rezolve cazul în valoare de 6 milioane de dolari, Florrick/Agos a descoperit că au o fereastră către compania concurentă, Lockhart/Gardner, fiindcă foștii chiriași nu mai închiseră locul în care avuseseră montată antela parabolică.
Această îi ajuta pe Alicia și Cary să aibă acces la toate întâlnirile secrete dintre Louis Canning, David Lee, Diane Lockhart și Kalinda. Tot prin intermediul acelei ferestruțe au aflat și că Louis și David aveau de gând să voteze împotriva Dianei, fiindcă aceasta dorea să se alieze cu compania Florrick/Agos și mai aveau de gând să o trimită pe Kalinda să-l seducă pe Cary, iar mai apoi să o aducă cu toții la ruină pe Alicia.
Întreg actl de spionaj a dus la un conflict între Cary și Alicia. Aceasta dorea să se reunească cu vechea firmă, fiindcă simțea că nu mai poate face față cazurilor și problemelor pe care acea firmă le avea. Cary, extrem de iritati-a spus acesteia că se simte săturlă de tot din cauza pierderii lui Will. Știm cu toții că moartea lui Will i-a schimbat atât viața personală, cât și cea profesională, Aliciei și nu mai putea fi un avocat de încredere.
Cary, nedorind să se alieze cu cealaltă companie, s-a întâlnit cu Louis Canning în secret și i-a spus câteva secrete. Cum încă exista acea „aerisire”, Alicia și întreaga echipă au auzit întreaga conversație dintre Louis și David, despre întâlnirea secretă cu Cary. În scurt timp vedem că întreaga echipă a votat în potriva lui Cary și l-au anunțat și pe el mai apoi.
Între timp îi vedem și pe Peter și Eli luptându-se să rezolve problema pe care o aveau cu Finn Polmar. Ca avocat al acuzării, Finn – care dorea să devină cel mai bun avocat din stat, a cerut o indulgență pentru clientul său, de la departamentul de narcotice.
Episodul se încheie cu Alicia și Eli, care se se întâlnesc acasă, după o zi încărcată la serviciu. Cei doi ajung la concluzia că nu a fost doar o zi grea în viața lor, ci un întreg an – avuseseră loc mult prea multe în ultimul an și i-a dat pe toți peste cap.
După o scurtă discuție, vedem că acestuia îi vine o idee și o întreabă pe Alicia dacă nu vrea să candideze pentru postul de cel mai bun avocat din stat. Această scenă ne-a lăsat puțin în aer, ne știind nici care a fost răspunsul clar al Aliciei, nici cum se rezolvase cazul pe care-l avuseseră săptămâna aceasta de rezolvat.
Cum vi s-a părut acest sezon, credeți că a fost puțin tras de păr în ultimele episoade? Părerea mea e că de la moartea lui Will totul a luat o întorsătură drastică, mai ales viața Aliciei. Aceasta era de nerecunoscut, nu mai era acea avocată pe care te puteai baza mereu sau acel stâlp care suținea întreaga firmă, cu toții erau foarte îngrijorați pentru ea. Să sperăm că în sezonul viitor o vom vedea mai cu capul pe umeri, revenindu-și din acea traumă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu