The Good Wife – 2×16 “Great Firewall”

Mi-e tare greu sa fac o introducere neutră, deoarece orice aş spune despre acest episod dens şi intens poate şi va constitui spoiler. Doar că Eli are un rol superb într-o interpretare de milioane.
Ca urmare a angajarii ilegale a doicii, Wendy pierde din voturi în ultima parte a cursei electorale, dar tot datorită unei alte doici suedeze de culoare (!) este nevoit şi Glenn să iasă din cursă. La afro-scandinavă ajunge Eli cu ajutorul lui Zach şi a lui Becky. Se pare că lecţiile lui Eli au îmblânzit-o pe mini-scorpie şi au convins-o să-şi ofere ajutorul, dacă vrea să-şi bage codiţa în politică. O confruntare electrizantă a la Godfather – Naşul (filmul, nu emisiunea cu acelaşi nume de la ex-B1) are loc într-o scenă foarte încărcată între Peter şi Childs. Totuşi, în ciuda bucuriei lui Eli, nu cred că Peter se poate culca pe o ureche, pentru că Glenn, exonerat de promisiunea de a lupta cu mănuşi şi a nu se lega de familii, se poate alia cu Wendy şi încă poate face foarte mult rău, folosi lovituri sub centură desub linia mediană a poll-ului

Tot pe ultima sută de metri se desfăşoară şi intrigile din LG, mai pe faţă, dar mai mult pe dindos, într-un neaşteptat loc secret de întâlnire, în plin ger, pe acoperiş, în jurul unor aburi cu miros de spaghetti (secret section), între complotiştii avocaţi vagabonzi (homeless lawyers) 

Diane încearcă cu disperare să mai facă rost de câteva voturi, activând nişte fosile puse la păstrare demult, de pe vremea lui Stern, pentru cazuri extraordinare, ca cel de acum. Dar, ca şi cei patru apostoli, care erau trei, (Luca şi Matei), sau ca cei zece negri mititei, la fel şi cele trei fosile nu erau decât două, din care una îşi dă duhul şi ea din prea multă lăcomie, iar cealaltă stârneşte panică prin birourile firmei. Dar arma secretă al cuplului perfect Diane+Will este Julius, care pozează în dezertor lacom şi-l convinge pe Bond că încă deţine controlul. Dar asta nu durează, iar cei doi dansează, sărbătorind că au ramas în sfârşit singuri

Alicia nu e implicată în sforăriile de culise interne, la care asistă de la distanţă, însă se străduieşte să-l apere pe un dizident tibetan din Lost (Miles), schingiuit mulţi ani nu de Sayid, ci de securitatea chineză pentru nişte păreri politice postate pe un blog american. Acesta acuză o firma gen google că a divulgat IP-ul autorităţilor chineze. Alicia mai descoperă cu surprindere că motivul ascuns al implicării în acest caz constă în interesul financiar al lui Edlestein, softistului deştept dintr-un episodul anterior, care vrea să le ia locul pe piaţa chineză. Aşa că adevăratele intenţii care pavează iadul ies la iveală şi o dezamăgesc din nou pe Alicia într-o discuţie memorabilă cu Will, din care află că Interesul poartă fesul.

Oricât de antipatică mi-ar fi, sunt nevoit să-i dau dreptate Violei, Alicia e subapreciată, nu cadrează acolo, e prea idealistă într-o lume meschină, dar nici în altă parte nu s-ar potrivi, chiar dacă s-ar putea cel mult adapta.  Doar menţinându-se dreaptă pe o cale dreaptă poate influenţa prin puterea exemplului, dar numai pe cei dispuşi să devină ca ea. Are dreptate şi Mr Silicon Valley, unii se luptă doar pentru obiecte … care se perimează (you’re all just fighting over things. Things are dead.Things are uncool) pierzând astfel perspectiva de ansamblu, un ţel mai înalt, un scop superior.

Cu toată bucuria că am scăpat de Bond, vorba lui Julius, nu-mi placea de el deloc, trebuie să mărturisesc că m-a înduioşat plecarea lui din birou, în faţa celui care l-a trădat, venit să se delecteze în mod pervers cu umilirea adversarului. Ştiu că nu vă convine părerea mea şi par fixist, dar continui să cred că a fost un act de cruzime complet gratuit. Bond a pierdut, bine că pleacă, dar să-i urăm succes în continuare, a avut un rol interesant, pe care l-a interpretat bine. RIP. Frapează comparaţia dintre ieşirea sa cu coada între picioare prin faţa învingătorului şi ieşirea maiestuoasă a lui Peter în faţa învinsului

Dar eroul episodului a fost Eli: I am the smartest person I know