marți, 16 septembrie 2014

The Good Wife – 3×13 “Bitcoin For Dummies”

După ce s-a plictisit de plăcinta americană, Jason Biggs sare pe moneda americană, care feels…threatened -  se panichează . Avem parte în opinia mea de cel mai bun episod al sezonului, cu de toate: umor, caz foarte interesant şi de actualitate – specialitatea TGW, cu multe subtilităţi, multe manipulări, suspense, tensiune, intrigi şi câteva noutăţi în problemele personale ale Aliciei.
O altă specialitate TGW constă în importanţa detaliilor: o vorbă aici are răsunet în sltă parte; un detaliu dintr-o scenă îşi dovedeşte semnificaţia şi importanţa într-o cu totul altă scenă. Acum, de exemplu, ni s-a sugerat secretul final chiar din primele imagini, când acuzatul se aşează pe o canapea cu trei locuri refuzând să le cedeze: Im saving them.
Fugărit de doi men in black, un computer geek ca Neo se refugiază la Alicia, solicitându-i ajutorul, ca reprezentant al lui Bitcoin – noua monedă virtuală acuzată că-i face dolarului concurenţă neloială. La vederea teancurilor de bănet ale acestuia, real, nu din cel virtual, Diane e dispusă în ciuda reţinerilor lui Will, să pişte din nou ursul (poke the bear), adică să înfrunte guvernul USA şi Trezoreria, inima sa bolnavă. Apreciez totuşi că Diane îl consultă pe Will în toate deciziile, având o frumoasă relaţie dincolo de un simplu parteneriat şi mai aproape de prietenie. Kalinda nu-mi împărtăşeşte încrederea fiindcă, la rugămintea Dianei de a o ţine la curent cu cazul lui Will, aceasta o înţeapă fin:You want to know when to cut your losses?
Will începe să aprecieze talentele zăpăcitei Tascioni, care o păcăleşte din nou pe Wendy în privinţa judecătorilor vizaţi, într-o nouă scenă demenţială cu un birou veşnic în construcţie (we have blankets, if you are cold – avem pături dacă vă e frig). De data asta apar şi muncitorii -iată ceva nou.
Furioasă, Wendy o şantajează prin Dana pe Kalinda cu documentul din episodul trecut, pe care apare semnătura Aliciei. Aşa că pe umerii Kalindei, care a fost motorul episodului, stă o grea decizie, pe cine să protejeze, pe Will sau pe Alicia ? Eu sper că a curăţat dosarul suficient ca să-l lase pe Will în siguranţă în seama isteţei Elsbeth
Alicia se arată nemulţumită de amploarea relaţiei lui Zach cu vechea sa prietenă, Nisa, care îl vizitează acasă preea des de când s-a mutat la şcoala cea selectă. Zach o duce la un apartament de rezervă al lui Peter, dar acolo dă de bunica Jackie, care e la fel de intrigată ca şi Alicia de precocitatea sa în relaţii, dar motiveaşă reticenţa prin statutul lor social diferit: ’cause we’re too different. Dar el e fiulul politicanului Peter, iar aşchia nu sare departe de trunchi, aşa că aplică principiul Divide et conquera, băgând puţină zâzanie între soacră şi noră, care şi aşa nu se prea înghiţeau, iar manipularea lor dă rezultate.
De fapt, manipulările au făcut deliciul episodului. Cei trei Bitcoin tot pasau motanul de la unul la altul ca să-i ameţească pe copoi, dar pantera neagră Kalinda le-a ghicit jocul şi s-a folosit de el ca să-l păcălească pe Higgs la fel de elegant cum a păcălit-o vulpiţa Tascioni pe hiena Wendy cu tot cu haită.
Un alt farmec al TGW este că nu dezvăluie tot, nu explică tot, lasă loc de supoziţii, de pete albe pe care e invitat să le umple cel ce îl urmăreşte cu atenţie, aşa cum crede. Într-o oarecare măsură, pentru mine, aceasta a fost şi unul din calităţile Lost-ului, care deschidea nenumărate posibilităţi în abordare şi explicare, şi la fel face şi acest serial aparte. Ce va decide Kalinda ? O va mai trăda pe Alicia încă odată, acum, că par a se reapropia ? Apoi, este Peter la curent cu acest şantaj, sau a luat-o Wendy pe cont propriu ? A greşit Will, sau e doar o vânătoare de vrăjitoare ? Se nasc întrebări una din alta, se pot construi scenarii posibile sau explicaţii şi opinii personale în funcţie de afinităţi, iar eu încerc să expun unele din părerile mele în speranţa unui dialog constructiv, a unui schimb de înţelegeri şi viziuni, pentru că e păcat să se piardă un asemenea potenţial de discuţii pe care îl oferă doar serialele de o calitate cu totul excepţională, ca şi acesta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu