The Good Wife – 2×14 “Net Worth”

TGW revine la calitatea adevărată şi o face în forţă prin câteva scene memorabile şi printr-o abordare mai puţin wide, de ansamblu, dar mai focalizată. Kalinda joacă (foarte) strâns cu Blake, iar Alicia îşi dă seama, în sfârşit, că-l iubeşte pe Will şi ia taurul de coarne, întreabându-l ce i-a spus în apelul telefonic pierdut. N-am avut politică, nici Peter, nici Eli, dar au fost conturate mai clar două din personajele de bază, Kalinda şi Alicia, alături de revenirea simpaticului ei frăţior, Owen,  şi a isteţului Super Tătic care-l secondează pe Cary.

Diane e solicitată de o amică să-i apere unul din clienţi, un tânăr programator cu imaginea boţită de un film artistic inspirat din viaţa lui personală. Will o sună pe Alicia, uitând că e plecată tocmai în Oregon ca să-şi ajute fratele să se mute, dar, conştiincioasă cum o ştim, face tot ce poate să fie de folos, într-o splendidă imagine simbol în care e “on top” (deasupra)

Cazul de azi e un prilej de a evalua internetul actual (ceea ce explică şi numele episodului, Net worth),  pe care oamenii îl folosesc mai mult ca să se critice unul pe altul din spatele anonimatului şi să sară la gâtul celuilalt cât mai des: Where people just criticise each other anonymously, flame at each other everytime. În treacăt e atinsă şi problema enormelor interese financiare din reclamele mascate ce se fac în filme (sau seriale). Şi încă una, mafia din justiţie, înţelegerile mutuale dintre avocaţii apărarii şi ai acuzării de a stoarce cât mai mult bogatele vaci de muls, ca isteţul nostru programator, făcându-se că muncesc de zor nenumăratebillable hours în interesul clientului.

Will nu face aşa, (bravo lui !) şi câştigă prin aceasta atât procesul, cât şi un nou client valoros. Iar Viola ne arată iar cât de greşit îi poţi judeca pe ceilalţi prin prisma propriilor urâţenii, la fel ca şi clown-avocatul cel dislexic din episodul trecut (2×13) sau Wendy din cel precedent (2×12), aşa că îmi repet şi eu panseluţa zilei: Îi judecăm pe ceilalţi prin propriile lentile şi ceea ce credem că vedem în ei sunt de fapt tot defectele noastre. Nu degeaba am fost atenţionaţi de două milenii să nu judecăm pe alţii, până când nu vom fi reuşi să admitem adevărul despre noi înşine.

Excursia în Oregon îi prilejuieşte Aliciei o mai mare apropiere de Owen, care o îndeamnă să se deschidă mai mult către Will. În discuţia din lift chiar o împinge subtil de la spate, punând-o la ambiţie prin faptul că n-o crede în stare de asta, e prea bună şi că el nu crede că a fost atât de schimbată de scandal - nu poţi înşela (You can’t cheat ). Ea recunoaşte că-i place Will, cu care face o echipă bună şi nu vrea să se bage peste Tammy cu care acesta are “ceva” diferit de iubire -(not in love, in “something”). Dar o imită cu ciudă pe Tammy, după ce, în episodul trecut, a fost invers. Totuşi nu vrea să strice relaţia de muncă pe care o are cu Will (I don’t want to screw up work). Se îmbracă totuşi cu o rochie mai elegantă ca să arate mai bine, şi-l întreabă pe Will de apelul pierdut. Din păcate, a trecut mult timp, iar Will nu-i poate răspunde drept decât prin privirea trist-pasională foarte grăitoare pe care o ştie şi Owen, dar pe care Alicia n-o înţelege. Will redevine antipatic pentru că a uitat ce vrea, a uitat că o iubeşte şi el, dar a fost luat prea din scurt reacţionând instinctiv defensiv.

Cary se străduieşte s-o ajute pe Kalinda, ceea ce arată că tot ţine la ea, dar tocmai asta o face mai vinovată în ochii tăticului investigator. Aşa că aceasta o caută pe febeista înfocată cu care s-a giugulit în spatele uşilor închise dintr-un episod anterior, şi de la care află, în timp ce noi ne delectăm cu o primă scenă lesbi languroasă, că firma LG e sub lupă de când îl reprezintă pe Bishop, mafiotul adus de Bond.

Apoi sărim direct la o a doua scenă şi mai hot, de data asta cu Blake, cu care se joacă iar ca pantera neagră cu şoricuţul pervers, dar de la care mai află şi alte secrete. Nu înţeleg prea bine de ce face jocul ăsta, de ce e aşa pornită să-l cotonogească pe Blake, chiar dacă el o merită cu vârf şi îndesat. Totuşi, cred că o poate rezolva şi cu metode mai puţin brutale, mai feminine, cu care ne-a obişnuit în trecut, un nasture desfăcut, o privire lipicioasă, un picior plasat unde trebuie. Sau îi place mult (bâta de) baseball.