Dacă până acum am avut senzaţia de tatonare, tragere de timp sau pregătire, iată, în sfârşit, un episod dens şi intens, demn de TGW, cu multe mutări interesante pe tabla de şah a sezonului. Apare nebunul negru Sweeney, care şi-a cam omorât nevasta în primul sezon. Apoi căluţul alb Eli cu ţopăieli în zig-zag între iapa Kalinda (alergată de toţi şefii ei) şi Peter – regele negru, care s-a retras în rocada Procuraturii, în spatele calului negru Cary, care face fiţe pe lângă noua iapă neagră Imani în jurul damei albe Alicia. Atacă urât turnul cu pretenţii şi nepotisme David Lee. Şi, în sfârşit, regina neagră Celeste, care ameninţă cu iscusinţă proaspătul cuplu regal Will – Alicia (era să zic William – Catherine).
Într-un proces legat de un accident aviatic, apare un cuplu chiar interesant, Diane alături de Celeste, care reprezintă familiile pasagerilor ucişi şi respectiv, ale echipajului. Dar martorul lor cheie se sinucide, aşa că Alicia e trimisă împreună cu Celeste la “Hannibal” Sweeney, aflat în închisoare, pentru a-l convinge să depună mărturie. Împunsăturile acesteia merg de la whore stories (horror?) la apropoul cu Clarice din Tăcerea mieilor, care mi se pare destul de potrivit, ţinând cont de inocenţa Aliciei şi perversitatea şi agerimea lui Sweeney, care a mirosit tensiunea dintre ele.
Eli a cam dat-o-n bară în acest episod în legătură cu Peter, neştiind tot adevărul din triunghiul P-K-A, face planuri şi promisiuni, dar construieşte pe nisip şi, de îndată ce pomeneşte de numele Florrick, pierde ajutorul Kalindei, care îşi onorează astfel promisiunea făcută Aliciei de a sta departe de Peter.
De fapt, şi Alicia a cam dat-o în bară în gestionarea crizei tutoresei lui Grace, care nu e prea sociabilă, nu are nici o altă prietenă. Alicia n-o poate înţelege pe nebună pentru că toată viaţa a fost corectă, tot ce a făcut a avut un temei. De fapt, tot de aceea a şi preferat-o pe Martha, mai cu picioarele pe pământ (old movies, family spirit), mai asemănătoare cu ea - în locul lui Caitlin, care era mai aventurieră (tramp-boarding). Alicia nu poate admite că cineva poate face ceva trăsnit, ceva cool doar ca să-şi manifeste libertatea, şi nu poate accepta ca Grace să se transforme în ceva aşa de aiurit şi multicolor.
Alicia este tare bucuroasă că i se încredinţează sarcina de a selecta un nou angajat, dar rămâne la fel de dezamăgită când află că asta nu venea din aprecierea sa, ci era doar o marionetă fără nicio putere reală de decizie, băgată în această charade şi trădată chiar de Will, exact aşa cum o avertizase Celeste. Mai rău, află şi motivul, acela că şi angajarea ei a fost una preferenţială. O lovitură destul de dură în punctul ei cel mai vulnerabil sesizat şi de Owen, în încrederea în valoarea ei reală, pe care a căpătat-o cu destulă dificultate, caz cu caz, sub numeroasele lovituri primite în aceşti doi ani, ajungând să aibă un salariu mai mare decât al lui Peter (your world is your oyster).
Trebuie să mărturisesc că, deşi nu-mi place deloc Celeste, îi voi duce dorul, pentru că nu pot să nu o admir pentru modul iscusit în care îşi urmează ţelurile. La fel ca şi celelalte personaje insuportabile care s-au perindat (mămica manipulatoare, clownul paralitic, tăticul detectiv), fiecare din ele avea un modus operandi personal şi foarte eficient, iar antipatia faţă de ele era indusă de un soi de imoralitate a lor, de lipsa de onorabilitate a scopurilor în slujba cărora îşi puneau talentele, care rămâneau totuşi indiscutabile. E extrem de greu de rămas (pe drumul) drept când însăşi justiţia e legată la ochi. Această distincţie dintre gri şi alb-negrul şahului este esenţială în TGW şi totodată principala diferenţă dintre bine şi rău, dintre Alicia şi ceilalţi. Iar în această categorie a celorlalţi îi includ şi pe Diane (care fabrica în episodul trecut cu bună ştiinţă un fals suspect doar pentru a-şi apăra clientul), pe cinicul David Lee şi chiar pe Will, chiar dacă produc (iar) multe nemulţumiri prin această declaraţie.
Duelul dintre Celeste şi Alicia a fost foarte interesant, deşi Saint-Alicia ceatransparentă ca celofanul, nu avea nici o şansă. Celestei nu-i plac femeile, doar bărbaţii, mai ales Will
şi e cu mult mai versată în a băga strâmbe, în a descoperi punctele slabe şi e o mult mai bună cunoscătoare a firii umane. Iată de ce o admir, chiar dacă foloseşte aceste talente pentru a produce suferinţă şi haos, în care excelează (thrives on chaos). Dar în întâlnirea din bar cu Alicia, a fost totuşi cinstită pentru că-i place de ea, i-a spus adevărul: că e prea bună (moale), că nu pot fi prietene din cauza lui Will, că-i va despărţi pentru că nu-i place să-i ştie împreună, ba chiar îi spune şi cum o va face, arătându-i adevăratul Will, care a escamotat în trecut 45.000$ şi care e la fel de rău ca şi ea, şi care, chiar aşa cum e acum:smitten, sweet, high-school and very vanilla, o va dezamăgi mereu,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu